175 matches
-
sus, precizează că pentru Droysen Historik nu înseamnă "o simplă metodologie, ci teorie a cunoașterii științelor istorice, o teorie ce are însă nevoie de elementele filozofiei materiale a istoriei" (Philosophie in Deutschland..., p. 72). 2 Karl R. Popper înțelege prin istoricism "o abordare în științele sociale care consideră predicția istorică drept țelul ei principal și care consideră că la acest țel se poate ajunge descoperind <<ritmul>> sau <<tiparul>>, <<legile>> sau <<tendințele>> care stau la baza evoluției istoriei" (Mizeria istoricismului, București, Editura
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
înțelege prin istoricism "o abordare în științele sociale care consideră predicția istorică drept țelul ei principal și care consideră că la acest țel se poate ajunge descoperind <<ritmul>> sau <<tiparul>>, <<legile>> sau <<tendințele>> care stau la baza evoluției istoriei" (Mizeria istoricismului, București, Editura All, 1998, traducere de Dan Suciu și Adela Zamfir, p. XXV). 3 H. Schnädelbach, Philosophie in Deutschland..., p. 52. 4 Theobald Ziegler vede în cultivarea individualității încă din perioada iluministă "trăsătura comună" care unește "cele trei mari Weltanschauungen
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o valabilitate obiectivă" -, consideră că "e cu totul altceva, și aceasta este, se pare, mișcarea interioară a gândirii sale, atunci când atitudinea empirică îndreptată către o comprehensiune empirică se schimbă cu atitudinea fenomenologică orientată către esență". Atacând atât naturalismul, cât și istoricismul, Husserl încearcă de fapt să-l recupereze pe Dilthey pentru fenomenologie în condițiile în care, după părerea sa, acesta oscilează între valoarea istorică, "fluctuantă", și valoarea universală, "obiectiv validă", între "știință ca fenomen de cultură și știință ca sistem al
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
existență, București, Editura Minerva, 1977. Idem, Existența romantică. Schiță morfologică a romantismului, București, Editura Minerva, 1980. Idem, Apolo sau ontologia clasicismului, București, Editura Eminescu, 1985. Helmuth Plessner, Diesseits der Utopie, Düsseldorf/Köln, E. Diederichs Verlag, 1966. Karl R. Popper, Mizeria istoricismului, București, Editura All, 1998, traducere de Dan Suciu și Adela Zamfir (ed. I: 1944/1945). Heinrich Rickert, Kulturwissenschaft und Naturwissenschaft, (ed. I: 1899), 1926. Manfred Riedel, Comprehensiune sau explicare? Despre teoria și istoria științelor hermeneutice, Cluj, Editura Dacia, 1989, traducere
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
vorbea, într-un interviu cu Paul Rabinow, istoricul născut la Poitiers. Abolirea funcției și a mitologiei social-politice de autor este una utilă. De ce? Pentru că această funcție, însoțită de o permanentă mitologie, este responsabilă de intriga modernă punctul de formare al istoricismelor și al conflictelor social-politice, al luptelor între oameni. Ceea ce contează nu este atât Cine vorbește?, ci Ce spune?/ Ceea ce se spune despre un anume subiect, autor, idee? O mutație epistemică de la polul auctorial la cel inter- și a-personal. Acest
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
o concepție dialectică despre putere (raportul putere-opoziție), atunci când gânditorul de la Collège de France vedea în aceasta "puncte de conflict", "focare de instabilitate", "lupte și răsturnări temporare ale raporturilor de forțe". Cursul Trebuie să apărăm societatea (1975/76), o analiză a istoricismului politic modern, căruia îi atribuie virtuți epistemice în elaborarea istoriei ca disciplină, a venit în prelungirea cărții Surveiller et punir, ca o completare, de pe poziții non-marxiste, a analizelor sale despre putere. Ar fi de preferat ca puterea sau microputerea să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
superfluă, nu are nicio însemnătate reală, atât timp cât funcțiile de conducere (social-politică) sunt deținute nu atât pe baza unor merite certe cât prin favoritism, nepotism, prin decizii arbitrare și partizane, prin sume de bani. Toată această stare de corupție social-politică autorizează istoricismul modern ca practică în confruntările dintre forțe, dintre oameni. Vedem aici actualitatea lui Marx, a lui Nietzsche, a lui Foucault și, totodată, formularea unei întrebări esențiale: cum este posibilă o elită, dincolo de relațiile corupte și coruptibile ce sunt dezvoltate între
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
idei, de forțe, de puteri. Este o iluzie periculoasă, întreținută de tradiția filosofică occidentală (de la vechii greci la Hegel, Schopenhauer, Marx, și, mai recent, J.-P. Sartre), la capătul căreia (sper să aibă un final acum, în secolul XXI) avem istoricisme, conflicte multiple de idei și de interese, războaie civile, care au distrus națiuni și state. Pentru Sartre, pe baza ideilor lui Hegel, "producerea" și "reproducerea vieții" constituie un proces dialectic 139. Oricum, ar fi în folosul regimului politic să nu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Este abstract atunci când se află în propria lui dificultate de a spune, de a explica. Este clar-obscur atunci când deține o relație de corespondență între concret și abstract, atunci când interpretează concepte, conferindu-le un sens ambiguu. De exemplu, interpretarea conceptului de "istoricism" are cel puțin patru sensuri diferite: unul conferit de practica istoriografică germană din secolul al XIX-lea; unul inventat de K. R. Popper; sensul atribuit de Foucault în cursul Trebuie să apărăm societatea; Noul Istoricism (New Historicism), dezvoltat prin critica
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
De exemplu, interpretarea conceptului de "istoricism" are cel puțin patru sensuri diferite: unul conferit de practica istoriografică germană din secolul al XIX-lea; unul inventat de K. R. Popper; sensul atribuit de Foucault în cursul Trebuie să apărăm societatea; Noul Istoricism (New Historicism), dezvoltat prin critica literară și culturală occidentală după al Doilea Război Mondial. A folosi concepte precum "istoricism", "istorism" și altele în "-ism" ne plasează într-o ambiguitate lingvistică și epistemologică. Gândirea și cunoașterea lui Foucault se dezvoltă în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
secolul al XIX-lea; unul inventat de K. R. Popper; sensul atribuit de Foucault în cursul Trebuie să apărăm societatea; Noul Istoricism (New Historicism), dezvoltat prin critica literară și culturală occidentală după al Doilea Război Mondial. A folosi concepte precum "istoricism", "istorism" și altele în "-ism" ne plasează într-o ambiguitate lingvistică și epistemologică. Gândirea și cunoașterea lui Foucault se dezvoltă în tablouri clar-obscure sau abstracte. Profesorul francez ne spune că tabloul s-a aflat în centrul cunoașterii între secolele al
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Această idee am criticat-o în cartea mea Cunoașterea istorică în civilizația occidentală (2008)189, arătând că nu atât războiul în sine întemeiează cunoașterea istorică, cât puterea de transformare a unor idei și concepții originale. Foucault pune semnul echivalenței între istoricismul politic modern și întemeierea istoriei scrise, ceea ce nu este tocmai veridic. Nu numai nararea (incompletă) a războiului creează istoria și/sau istoricismul. Cunoașterea, și cu atât mai puțin cunoașterea istorică, nu are, în mod explicit și de la natură, o vocație
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
întemeiează cunoașterea istorică, cât puterea de transformare a unor idei și concepții originale. Foucault pune semnul echivalenței între istoricismul politic modern și întemeierea istoriei scrise, ceea ce nu este tocmai veridic. Nu numai nararea (incompletă) a războiului creează istoria și/sau istoricismul. Cunoașterea, și cu atât mai puțin cunoașterea istorică, nu are, în mod explicit și de la natură, o vocație războinică. În schimb, ea are, în obiectivul ei, acea vocație de a prezenta disputele între oameni, eternul spectacol al disputelor umane. Ea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu are nicio valență epistemologică. Ceea ce face să existe o luptă în istorie și prin istoria scrisă sunt, mai degrabă, intențiile conferite cunoașterilor, înregimentarea acestor cunoașteri în partizanate și dispute ideologice. În acest caz, avem ceea ce Popper numea mizerie a istoricismului. Există ceva insidios în structura omului modern, în gândirea sa incapabilă să se ridice dincolo de partizanate, de subiectivisme, de tot felul de polarități ideologice. Istoria îți arată, îți oferă (strategii și tehnici de luptă), dar nu te îndeamnă niciodată să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
peste tot cum spune imnul ei, e produs de sistemele de educație. Acest intelectual modern, de "un comic amar", nu întreține decât o nefastă dialectică istorică, atât la nivel cotidian cât și dintr-o perspectivă a gândirii negânditului. Istoricisme după istoricisme... Foucault a gândit cu istoria, cu evidențele acesteia, iar afirmații de genul: "Clasicismul a inventat internarea, cam așa cum Evul Mediu inventase segregarea leproșilor" se fac pe baza unei cunoașteri din arhive și din cărți de istorie, pe baza unei comparații
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
problemă de cîțiva ani, mai puțin de un deceniu. Or, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, deși trecuseră cîteva decenii bune, dispariția capitalismului părea tot mai îndepărtată. Un element suplimentar care a complicat lucrurile a fost raportarea urmașilor săi la istoricism. Astfel, în timp ce Marx anunța drept iminentă revoluția, întrucît sistemul capitalist (prin exploatarea muncitorilor) era malefic, urmașii săi, confruntați cu problema reformelor întreprinse de diferite guverne au condamnat capitalismul pentru că îmbunătățește nivelul de trai al muncitorimii, răpindu-i potențialul revoluționar. Segmentul
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
marxismul, pe care îl considera depășit. În viziunea sa, analiza economistă a lui Marx era contraproductivă, întrucît nu ținea cont de o serie de puncte esențiale ale socialismului, cum ar fi resorturile sale psihologice de receptare la nivelul societății. Negînd istoricismul și teoria conștiinței de clasă, de Man a afirmat că resorturile psihologice ale socialismului sînt generate mai curînd de anumite complexe de inferioritate ale celor care muncesc. În acest sens, socialismul trebuia să ofere o serie de soluții acestor complexe
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
avansate. Ele au, la rîndul lor, un număr nedeterminat de postulate subsidiare. Adevărul concluziilor deduse din tot acet edificiu depinde de consistența logică a postulatelor în cauză și de întinderea domeniului lor de aplicabilitate. Orice cunoaștere științifică este istoricește relativă. Istoricismul seamănă cu instituționalismul, dar e mult mai interesant, ori-cum amîndouă combat ortodoxia, care susținea că analiza economică ar consta în elucidarea implicațiilor necesității de a alege în diferite împrejurări presupuse. Evaluarea relativă a mijloacelor și scopurilor depinde de anumite doctrine
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
natura ei expansionistă, chiar prin forță. Regimul politic este cel care modelează caracterul oamenilor, iar valorile morale, virtuțile civice, spiritul de dreptate trebuie reașezate la baza democrației. Iluminismul este acuzat de a fi îndepărtat aceste valori, de a fi născut istoricismul și relativismul, refuzînd să admită existența unui Bine superior, care se reflectă în bunurile concrete, contingente, al căror etalon de măsură trebuie să fie. Pentru Leo Strauss, emigrant din Germania, un om care a văzut cu ochii lui sfîrșitul Republicii
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
revoluționară: aceea de transferare a timpul istoriei către timpul istoricului. Ce altceva este aceasta dacă nu soluția absolută la dilemele identitare ale istoriografiei în postură de "știință"? S-a vorbit enorm, în teoria istoriei (mai ales în cea specifică noului istoricism), despre imposibilitatea ontologică a istoricului de a fi obiectiv în raport cu obiectul său de studiu ascuns în temporalitatea lui distantă ca într-o impenetrabilă fortăreață. De aici "ficționalizarea" istoriei, de aici "de-epistemologizarea" ei, de aici "subiectivitatea" investigațiilor diacronice ș.a.m.d.
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu clasicismul economic (Adam Smith, John Stuart Mill, David Ricardo, Thomas Malthus, J. B. Say, Cournot sau Dupuit), deoarece a încercat să îl concilieze cu noua orientare neoclasică. De asemenea, s-a vrut a fi puntea de legătură între reprezentanții istoricismului german, adepți ai metodei inducției și cei ai Școlii clasice și neoclasicismului cu al lor deducționism metodologic. Lucrările cele mai importante ale lui Marshall sînt Principii de economie politică (1890), Teoria pură a comerțului internațional (1879), Industrie și comerț (1919
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
altor culturi, ei au constatat etnocentrismul acestora. Or, așa se putea justifica și pretenția la superioritate a culturii occidentale, contrară spiritului democratic. Încet-încet, în educație s-a instalat paradoxul că se predă "deschiderea la închidere", că trebuie să se crediteze istoricismul viclean care susține că "orice gândire este esențialmente legată de timpul său și nu-l poate transcende"(12, p. 42) Paradoxul poate fi depășit dacă " Adevărata deschidere înseamnă închiderea față de toate farmecele care ne fac să ne simțim confortabili cu
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
formelor, pluralismul istoriilor și eterna lor reîntoarcere comparativă, putem obține explicația "oricărei sacralități, al oricărei "sfințenii" a istoriei". (16, p. 78) Durand precizează că nu respinge științele istorice, ci vrea doar "reașezarea lor cu mai multă modestie decât o fac istoricismul și, în special, "filosofii istoriei", în contextul lor antropologic care, am încercat s-o demonstrăm, îi întemeiază înțelegerea. Mitul este postamentul antropologic pe care se înalță semnificația istorică". (16, p. 87) Iar specialiștilor științelor religioase el le recomanda programul tradiționalistului
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în colaje de către artistul suprarealist sau descrise de către istoric, ele își recapătă puterea de a-l chema, autentic, pe Mesia. „Materialismul istoric“ în versiunea lui Benjamin face, în modalitatea descrisă mai sus, o experiență a trecutului. El nu se identifică istoricismului, care reconstruiește trecutul „așa cum a fost“. Obiectul pe care îl descrie este, în mod esențial, o ruină a unui trecut irecuperabil ca atare. Doar ca ruină găsindu-se în momentul prezent al unei contemplații, el își eliberează vocea mesianică și
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
luminescent, ca la Redon, Aman Jean sau Carrière; fie prin grafisme curbilinii, japonizante, ca la nabiști; fie prin pregnante corespondențe cu simbolismul literar, trăsătură propie lui Thorn Prikker, Xavier Mellery sau Fernand Khnopff; fie printr-un amestec de simbolism, manierism, istoricism, academism sau populism, ca la un von Stück, von Hebermann, Max Klinger, Const. Meunier ș.a., orientare denumită uneori și "pseudo-simbolism"33. Avantajul formulelor lui Paul Constantin constă în faptul că nuanțează complexitatea unui fenomen care nu poate fi redus doar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]