142 matches
-
făcut Pretenția fizicienilor ca Știința Economică să fie predictivă este o aberație cu consecințe fatale de genul invitării la experiment social. Or, ca să spun așa, din punctul acesta de vedere, Economia tocmai a fost în Arcadia! Apăsarea pe caracterul ei istoricist ce a însemnat inflamarea ganglionilor teoriei materialismului istoric tocmai ne-a ținut mai multe decenii de inginerie socială, de mecanică a naturii umane. Determinismul materialist al fizicii transferat în Economie am văzut la ce a dus. Economia a fost în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sacrifică pe sine pentru alții”42, până la cele ce se regăsesc În formulări comune, ca „partizani”, „luptători”, „frați”. Relevante rămân autodefinirile colective ale grupurilor de partizani sau luptători din munți. Aceste denumiri transmit o semantică de o mare varietate: una istoricistă, care apelează la personalități și eroi din panteonul național („Organizația Vlad Țepeș”, „Haiducii lui Avram Iancu”, „Gărzile lui Decebal” etc.), și una cruciată („Cruce și spadă” etc.). Alte denumiri trimit spre o semantică justițialistă a haiducului construit În durata lungă
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
reconstituim în spiritul autorului acel Lebenszusammenhang (context de viață) care a creat condițiile apariției unei Weltanschauungsphilosophie. Aici, ca și în următorul capitol, unde ne propunem să vorbim despre istorismul lui Dilthey, vom privi lucrurile dintr-o perspectivă istorico-filozofică, și nicidecum istoricistă. Ceea ce ne interesează este, desigur, istoria ideilor, nu componenta restrâns biografică a faptelor. 1. Argumente și contraargumente în privința unei încadrări în epocă Date fiind obiectivele demersului nostru, credem că o discuție ex abrupto ar fi incompletă și ar rămâne oarecum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în sincronia lor și are în vedere contextualizarea acestora. Întrucât caută să le prezinte pe cale genetică, pornind de la condițiile istorice date, istorismul refuză schemele prestabilite, fie ele de natură pur dogmatică, deduse din principii socotite universal valabile, fie de natură istoricistă, deduse din presupusele legi ale trecerii de la o formă istorică la alta, în sensul determinismului istoric despre care vorbește Karl Popper în Mizeria istoricismului 2. Prin urmare, Historizismus semnifică supralicitarea faptelor istorice în plan diacronic, importanța exagerată ce li se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Fiindcă încercăm să procedăm inductiv, analizând mai întâi ca și Dilthey datele "empirice", ne mulțumim deocamdată să avansăm doar conceptul de continuitate paradigmatică, pentru că nu vrem totuși să le stârnim nedumeriri celor care cunosc bine discontinuitățile istoriste și, mai ales, istoriciste.) Ne întrebăm însă acum: O continuitate a faptelor istorice sau a cunoașterii despre ele? Sau în alți termeni: Există un sens real și, eventual, un progres al istoriei ca Geschichte, sau doar un sens conceptual, pe care noi îl atribuim
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în mod paradoxal, la năruirea mitului filozofiei ca sistem. Husserl observa pe bună dreptate că "filozofia hegeliană a acționat retroactiv tocmai prin concepția despre legitimitatea relativă a oricărei filozofii în raport cu timpul său", deși această concepție avea alt sens decât cel "istoricist, acceptat de generațiile ce își pierduseră, o dată cu credința în filozofia lui Hegel, și credința într-o filozofie absolută în genere. Prin transformarea filozofiei metafizice a istoriei a lui Hegel într-un istoricism sceptic este, în esență, delimitată de acum și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nota 185, unde plecând de la câteva reflecții ale lui Noica am insistat asupra deosebirilor dintre cunoașterea științifică și cea filozofică, diferențiere la care vom reveni, de altfel, în IV, 2). În aceeași ordine de idei și încercând să înlăture scepticismul istoricist, Husserl susține că "orice critică veritabilă, penetrantă, oferă chiar ea însăși mijloace de a progresa" și "indică în mod ideal căile către scopuri reale și, cu aceasta, și către o știință obiectiv valabilă", întrucât "critica filozofică, oricât ar ridica pretenția
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
primum datum al <<formelor, principiilor și categoriilor gândirii>> <<corelația din viață și din experiență>>."142 În legătură cu psihologia promovată de filozoful german, Tudor Vianu folosește o formulă sugestivă, vorbind despre "istoricizarea psihologiei": "În reforma psihologică pe care Dilthey o propune, spiritul istoricist orientat către diferențe, nu către asemănări, către stabilirea individualului, nu către aceea a generalului își serbează un nou triumf"143. El combate în acest fel psihologia asociaționistă, dominantă în epocă. Operând cu metodele științelor naturii, aceasta din urmă era explicativă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și o împinge în zona istorismului, fără a admite, precum Dilthey, că paradigma ei este de fapt paradigma filozofiei în genere. De altminteri, el afirmă categoric și oarecum depreciativ că filozofia modernă a unei Weltanschauung este "o odraslă a scepticismului istoricist"33. Din punctul lui de vedere, nu aceasta este "esența filozofiei". Husserl consideră așadar că o Weltanschauungs-philosophie nu este altceva decât o formă conjuncturală, pe care o adoptă filozofia modernă de orientare "istoricistă", o formă ce ar trebui însă abandonată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
unei Weltanschauung este "o odraslă a scepticismului istoricist"33. Din punctul lui de vedere, nu aceasta este "esența filozofiei". Husserl consideră așadar că o Weltanschauungs-philosophie nu este altceva decât o formă conjuncturală, pe care o adoptă filozofia modernă de orientare "istoricistă", o formă ce ar trebui însă abandonată dacă se dorește ca filozofia să fie "științifică". Cu toate că de cele mai multe ori vorbește despre știință în ansamblu, Husserl caută în fond să diferențieze așa cum am și anticipat filozofia ca știință ("știința filozofică", cum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ideea virtuții perfecte, desemnând aptitudinea obișnuită referitoare la toate orientările posibile ale atitudinilor umane, anume de a cunoaște, a valoriza și a voi" (ibid., p. 58). 32 Ibid., pp. 58-59. 33 Ibid., p. 56. De altfel, chiar utilizarea termenului de "istoricist" în loc de "istorist" (vezi II, 1A) arată că autorul vede în Weltanschauung produsul unei supralicitări, al importanței exagerate ce li se acordă faptelor istorice. Altminteri, Husserl recunoaște că "avem nevoie de istorie", dar "nu în maniera unui istoric, pentru a ne
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
printr-o serie de contradicții, de lupte și de confruntări care, în final, ne conferă o viață... mai bună, conform dogmei renascentiste. Din acest principiu (nefast), Foucault ne îndemna să ieșim, să ne eliberăm și să eliberăm lumea de conflictualitatea istoricistă modernă: dialectica. O "știință" a legilor generale care guvernează societatea și cunoașterea, dar și știință a clișeelor și mitologiilor discursive. O altă idee, pe care am s-o dezbat în rândurile următoare, este considerația foucauldiană a sexului-rege, atunci când spune că
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
A supraveghea și a pedepsi, vom înțelege că puterea nu este ceva de posedat, precum un obiect, ci strategie, luptă, având drept efecte: tactici, amplasamente, mecanisme, rețele de relații. Acest mod de a practica puterea este mai mult o luptă istoricistă decât un contract; exercitare decât posesiune; menținerea privilegiilor dobândite, de multe ori prin practici incorecte, discriminante, decât posibilitatea unor alegeri social-politice multiple. Un soi de luptă mutuală între guvernanți și ceilalți, între grupuri umane între ele, între diverși lideri politici
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
tot acest val de fanatism intelectual și politic, care se forma în Europa modernă. Se pot oferi numeroase exemple despre cum ideile, fără un acord vizibil cu realitatea faptelor, au stat la baza tuturor conflictelor din istorie printr-o relație istoricistă: fapte-contestarea lor prin idei-conflicte-noi realități. De altfel, Hegel intuia corect acest motor conflictual al istoriei, atunci când spunea că divergențele între idei și dintre sisteme doctrinare stau la originea conflictelor. În epoca modernă, disputele cu arme sunt o continuare a disputelor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spuse pînă acum se mai pot adăuga forța logicii lui Marx și atracția exercitată de legile universale enunțate de el. Marx a fost un continuator al lui Hegel, iar influența acestuia s-a resimțit în multe dintre ideile sale (gîndirea istoricistă, formarea dialecticii și sistemismul propus). Hegel era capabil să scoată "iepuri fizici pur reali din jobenuri pur metafizice"6, aceasta arătînd înclinațiile intelectualității germane care prefera să refuze studiile tehnice în favoarea studiilor metafizice. În acest context, gîndirea lui Marx evoluează
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
oferă o manieră deschisă de interpretare a realităților economice. Studiile asupra sistemelor economice, indiferent de natura lor (articole științifice, manuale și tratate universitare, monografii etc.) au adoptat, în mod tradițional, una dintre următoarele abordări sau perspective: (1) abordarea instituțională sau istoricistă, care considera că fiecare societate are particularități culturale, istorice, instituționale etc. determinante pentru tipul de sistem economic adecvat; nu există decît o evoluție în baza unor legi istorice, iar rolul alegerilor individuale este insignifiant; pe cale de consecință, în etape sau
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
între diverse sisteme economice, diacronic și sincronic, este necesar să studiem alcătuirea instituțiilor și efectele acestora asupra performanțelor economice. Mult mai realistă decît abordarea neoclasică, pentru că ia în considerare rolul istoriei și al valorilor sociale, și mai riguroasă decît abordarea istoricistă, deoarece spre deosebire de cea din urmă a adoptat metoda analitică alegerea instituțională bazată pe teoria costurilor de tranzacție abordarea neoinstituțională s-a impus în literatura domeniului. Svetozar Pejovich, unul dintre fondatorii teoriei neoinstituționale a sistemelor economice, scria în Economic Analysis of
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
săi, postmodernismul este, mereu, pus, în opoziție, cu modernismul, "opoziția modernism/ postmodernism fiind considerată o reactivare a opoziției clasicism/ romantism, ceea ce înseamnă că postmodernismul e un fel nou de romantism, opunând, printre altele, anistorismului "clasic" modernist o conștiință, în fond, "istoricistă"86. Ceea ce propune Ioana Em. Petrescu, drept criteriu de diferențiere a celor două modele culturale, sunt două concepte: destructurarea, respectiv restructurarea "categoriei individualului, cu precizarea că această restructurare presupune, evident, nu ignorarea, ci conștiința crizei moderniste a subiectului și încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în pofida faptului că schijele stalinismului încă mai zburau nestingherite și provocau răni, iar aerul nu devenise pe deplin respirabil. Asistenta noastră se asemăna cu titularul disciplinei prin atașamentul arătat obiectului predat. Seminarul nu ieșea din canonul acelor ani, unul preponderent istoricist, dar latura estetică își făcea încet, încet, loc în analizele de la orele de seminar. Acestea nu se cantonau doar în acel timp auroral, ci episoadele literaturii române vechi erau discutate și contextualizate în ansamblul fenomenului literar național. E drept, încercările
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fenomene complexe cu un minimum aparent de resurse. 5.2.1. Carl Menger (1840 1921) Alături de Jevons și Walras, Menger este inițiatorul unei etape noi în gîndirea economică, prin faptul că impune teoria marginală a valorii împotriva curentului reprezentat de istoriciștii germani și de Marx. Lucrarea sa principală, Fundamentele economiei politice (1871), reprezintă o analiză a comportamentului consumatorului din mai multe perspective (omul este începutul și sfîrșitul fiecărei economii sau economia reprezintă teoria abilității individului de a face față nevoilor nelimitate
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
considerăm "istoria" în sensul său larg, popular, public [...] postmodernismul are probabil cel mai mare impact. Texte semnate de Dipesh Chakrabarty, David Roberts, Jean Baudrillard [...] funcționează bine atunci când înțeleg să atace povestirile culturale ale istoriei pe care le împărtășesc sau perspectivele istoriciste colective care informează și modulează discursul politic în sensul său cel mai larg. Adesea, sensul "istoriei" pe care ei îl critică este cețoasa-dar-puternica noțiune a procesului continuu, a judecății și a importanței revelate pe care o regăsim cel mai frecvent
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un gest de disperare al relativismului". Motivul Kulturpessimismus, pe care Simmel l-a îmbrățișat cu rafinament și moderație, a fost împins la extrem și înfățișat în forma sa cea mai crudă de Oswald Spengler. Pentru acesta, asimilarea gândirii nietzscheene, relativismul istoricist și exigențele filozofiei vieții s-au combinat într-o adevărată filozofie a istoriei și a crizei cu tendință sceptico-nihilistă. În tinerețe, a proiectat scrierea unei tragedii despre Erostrat, efesianul care în 356 î. Hr. a incendiat templul lui Artemis, astfel încât numele
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
inactuală (Unzeitgemäβe Betrachtungen, 1873-1876), purtând celebrul titlu Despre folosul și neajunsurile istoriei pentru viață (Vom Nutzen und Nachteile der Historie für das Leben, 1874), Nietzsche a prevăzut rezultatul către care se îndreaptă moderna înțelegere științifică a istoriei. Prizonier al mentalității istoriciste, omul se preumblă ca un turist leneș în grădina istoriei vizitând toate frumusețile și curiozitățile pe care aceasta le înfățișează, dar devine el însuși incapabil de acțiune istorică: se comportă ca un observator detașat, indiferent la tradiție și la utopie
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
literare". 70 Anne Übersfeld, Termenii cheie ai analizei teatrului, traducere de Georgeta Loghin, Institutul European, Iași, 1999, pp. 49-50; vezi și Lire le théâtre, Éditions Sociales, Paris, 1978. 71 Apud Peter Brooks, op. cit., p. 14. 72 Dintr-o riguroasă perspectivă istoricistă, Frank Rahill găsește izvoarele melodramei nu doar în genul "sérieux" al lui Diderot, ci și în alte forme înrudite (pantomima eroică a teatrelor populare, teatrul muzical popular, ficțiunea pastorală și romantică etc.), toate marcând același proces de disoluție a tragicului
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
socială, ci și predicții ale evoluțiilor acestora. Toate acestea nu arată altceva, cred, decât că societatea actuală se află într-o profundă căutare de cale identitară prin care ne cercetăm scopurile definitorii și traseele de dezvoltare sau de tranziție. Demersurile istoriciste au toate șansele de înflorire în acest mediu cognitiv. Am putea chiar considera că epoca postmodernă a încetat să existe, deoarece nu a existat vreodată, decât ca unitate de timp sociocultural tranzitoriu. Mai benefică ar fi însă o abordare prin
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]