535 matches
-
Longman în 2003, nici măcar John Bright nefiind pe de-a-ntregul maximalist, în sensul de a accepta veridicitatea textului Bibliei până la dovada contrarie. Tot Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea. În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
găsește nici corespondență, nici confirmare în celelalte informații extrabiblice (istorice și arheologice) privitoare la Orientul Mijlociu din acea perioadă. În această privință Lester L. Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea. După moartea tatălui său, Terah, Domnul i-a
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
potențial" ( "jinnat fi’l qowat"). Un alt aspect important în spiritualitatea interpretată de Corbin este imam-ul ( fără de care, Coranul ar fi doar un imam tăcut ( "șămit" )), un imam care are rolul maestrului hermeneuticii ( "șăḥib al-tă´wīl"). Conștiința eliberată de istoricitatea materială acceptă hermeneutica profetică ce depășește istoria reală și transcende orice sferă a universului. Corbin semnalează o dualitate prezentă în cele două conștiințe: un adevăr istoric și unul profetic, un sens istoric și unul profetic, un caracter istoric al evenimentelor
Henry Corbin () [Corola-website/Science/331984_a_333313]
-
chiar templul aflat față în față cu mausoleul, convertit spre această utilizare, conținea un sarcofag atribuit lui Ioan, principala mărturie materială ce ar confirma istoria ecleziastică scrisă de arhidiaconul Toma. Probabil, este vorba nu de Ioan de Ravenna, a cărui istoricitate este pusă la îndoială, ci de un alt personaj cu același nume care ar fi trăit cândva la sfârșitul secolului al VIII-lea. Întinderea Imperiului Carolingian către 800 în Dalmația a fost însoțită de misiuni france către slavii din regiune
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
Maimon (Maimonide). Data tradițională a nașterii și a morții sale în calendarul evreiesc este 7 Adar. Moise este considerat un profet din cei mai însemnați și de alte religii monoteiste -precum creștinismul și islamul. Samaritenii îl consideră drept unicul profet. Istoricitatea ieșirii (exodului) la data fixată de ipotetica cronologie biblică este însă îndoielnică, ca și existența evreilor pe teritoriul egiptean la acea dată sau mai înainte. Arheologii Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, în cartea lor, „Biblia dezgropată, Noile date ale
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
locali, e drept, semiți ca evreii în marea lor majoritate, erau vasali ai faraonului. Există o amplă corespondență diplomatică între acești vasali și faraonul vremii. Dacă evenimentele relatate în Biblie conțin multe adaosuri mitologice și inadvertențe istorice, firește că și istoricitatea personajului este disputată, opiniile mergând de la acceptarea existenței unei figuri istorice cu acest nume până la negarea existenței sale (lucru care se întâmplă și cu personaje mult mai recente ca Buddha, Iisus sau Mohamed). Tradiția evreiască îi atribuie lui Moise scrierea
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
morți (Deut. 34) nu pot fi atribuite lui Moise sau cuiva din perioada în care acesta se pretinde a fi trăit. Lester L. Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea. În 2004, în "Symboles de l'Égypte" (éd
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
25-31, 35-40. De obicei, cartea Exodului e împărțită în șase secțiuni: Cele mai multe tratate de istorie a Israelului antic consideră că informațiile despre Exod nu mai pot fi recuperate sau că pur și simplu nu privesc apariția Israelului. Totuși, discuțiile asupra istoricității sale au o lungă istorie și continuă să atragă atenția publicului, mai rar a istoricilor de profesie. Dovezile arheologice nu susțin relatările din iar cei mai mulți arheologi au abandonat cercetările asupra lui Moise și a Exodului drept „o activitate lipsită de
Cartea Exodului () [Corola-website/Science/308630_a_309959]
-
un Părinte spiritual de către unii susținători ai New Age-ului. Evangheliile creștine au fost scrise în mod primar drept documente teologice mai degrabă decât drept cronici istorice. Totuși, întrebarea asupra existenței lui Isus ca persoană istorică trebuie distinsă de discuțiile privind istoricitatea anumitor episoade din evanghelii, a cronologiei pe care o redau ele și de problemele teologice privind dumnezeirea lui. Un număr de izvoare istorice necreștine, cum ar fi izvoare evreiești și greco-romane au fost folosite în analizele istorice privitoare la existența
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
privitoare la existența lui Isus. Aproape toți cercetătorii antichității sunt de acord că Isus a existat în mod real și consideră drept istorice evenimente cum ar fi botezul și crucificarea lui. Robert E. Van Voorst scrie că ideea lipsei de istoricitate a existenței lui Isus a fost mereu controversată și că ea nu a convins niciodată cercetătorii din mai multe discipline, iar istoricii antichității, la fel ca și cercetătorii biblici o privesc ca efectiv respinsă. Referindu-se la teoriile asupra lipsei
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
este plasată în aceeași epocă saga, respectiv secolul al X-lea și începutul secolului al XI-lea. Majoritatea acestor scurte istorii au fost notate în culegerile de texte care prezintă viața și faptele regilor norvegieni. Din punctul de vedere al istoricității, respectiv al ficționalității faptelor relatate, saga islandezilor se situează între saga istorice (saga regale, ale episcopilor etc.), în care predomină intenția istoriografică, și saga cavalerilor, „saga mincinoase”, în care ficțiunea nu este limitată de constrângerile raportării la evenimente istorice concrete
Saga () [Corola-website/Science/298231_a_299560]
-
foarte mic, dar era un orășel puternic în vacuumul politic din țară. Ziarista Laura Miller popularizează teoriile lui Herzog, Finkelstein și Silberman în web site-ul ei: În disputa care se poartă între taberele minimaliștilor și maximaliștilor, unii negând complet istoricitatea Bibliei, ceilalți afirmând-o complet, Finkelstein respinge catalogarea sa ca "minimalist", preferând să se considere "centrist": el recunoaște că David și Solomon au fost persoane istorice reale și nu respinge în bloc Biblia ebraică, precum minimaliștii, dar nici nu o
Regatul evreu unit () [Corola-website/Science/326660_a_327989]
-
Longman în 2003, nici măcar John Bright nefiind pe de-a-ntregul maximalist, în sensul de a accepta veridicitatea textului Bibliei până la dovada contrarie. Tot Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea. În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din
Regatul evreu unit () [Corola-website/Science/326660_a_327989]
-
Niculae Belu și Vasile Morar, unde aprofundează lectura etică a textelor narative, precum și la sesiunile științifice anuale ale Institutului de Filosofie. În „[http://www.institutuldefilosofie.ro/page.php?13 Revista de filosofie]” a Academiei publică patru studii: cel de debut - „Istoricitatea bunului simț și alternativele devenirii moralității practice” (5/1986), urmat de „Buna-credință și buna-cuviință ca dimensiuni ale bunului simț” (5/1987), „Protoetica sau despre întemeierea morală a cronicilor românești” (5/l988) și „Eminescu și etica dezvoltării organice” (4/l989). În
Alexandru Bulandra () [Corola-website/Science/337323_a_338652]
-
acest motiv ei mai sunt numiți și „septimani” (arabă: سبعية "sab’iyya"). Conform majorității surselor, atât ismailite cât și non-ismailite, imamul as-Sadiq l-a desemnat inițial pe Isma'il, ca fiind succesorul la conducerea poporului. Nu există nici un dubiu privind istoricitatea acestei desemnări, care se află la baza doctrinei sectei ismailite. Conflictul a apărut în contextul în care fiul, Isma'il, a decedat înaintea tatălui iar ceilalți frați au ridicat pretenții la revendicarea dreptului la succesiune, drept care nu le-a fost
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
sfinte', apologetice ('hagiografii'). Ele subliniază atât umanitatea sa, cât și natura lui fantastică, relatată de o abundentă sumă de tradiții (al-hadith-urile stau mărturie în acest sens). În Europa, odată ce mitologia creștină a fost demontată în măsura posibilului pentru a căuta istoricitatea diverselor sale personaje sacre și a evenimentelor relatate în care aceștia au fost antrenați doar sau au fost de-a dreptul protagoniști, istoricii și hermeneuții s-au aplecat și asupra biografiei, inerent idealizate, a Profetului. Toți subliniază dificultatea colosală a
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
încîntă pe plan de cultură și care, în definitiv, nu ne supără nici în perspectiva bisericii. Dimensiunea noastră păgînă a fost tolerată de biserică și chiar asimilată într-un sens. Creștinismul a avut prin aceasta un conținut mai viu, o istoricitate mai adevărată". După ce e menționat și Nae Ionescu, a cărui gîndire, deși de inspirație ortodoxă, ar regăsi, grație tocmai elementului teologic, "spiritul", acea ruptură fecundă dintre om și lume, "care singură a dat pînă acum o filosofie mare în Apus
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
dar și tragic, comic, elegiac, romanesc etc., a căror natură, origine, permanență și legătură cu istoria rămâne (între altele) de demonstrat. Eu neg doar faptul că o ultimă instanță generică, și numai ea, se lasă definită în termeni excluzând orice istoricitate: la orice nivel de generalitate ne situăm, faptul generic amestecă într-un mod inextricabil faptul de natură și faptul de cultură 180. În centrul demonstrației se plasează, după cum putem constata, distincția între gen și mod, fără a fi privilegiat - așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
trecerea de la un aspect fizic distinct la o substanță genetică specifică și, În mod corelativ, la facultăți mentale diferite (Taguieff, 1988, p. 155 și urm.; 1995, pp. 40, 238; 1997, pp. 65-66), mai rămâne să discutăm problema universalității sau a istoricității esențialismului, precum și problema variabilității criteriilor În funcție de care se elaborează categorisirile și clasificările esențialiste. Miza acestor interogații este pe cât de clară, pe atât de importantă: dacă definirea caracteristicilor vizibile (fenotipice sau culturale) drept un dat natural sau ontologic este o constantă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de prejudecăți” (ibidem, p. 203). Altfel spus, socialul nu trebuie tratat la fel ca individualul. Cartezianismul ideologico-politic a vrut să ignore acest avertisment esențial. Astfel, a neglijat faptul că dorința de a Îmbunătăți condiția umană Își găsește limita absolută În istoricitatea ordinii sociale. În domeniul acțiunii politice, trebuie acceptate morala provizorie și politica rezonabilă. În lipsa acestei acceptări, nimic nu ne va proteja Împotriva fanatismului, a convingerii oarbe că schimbarea sine constituie valoarea supremă. Găsim la Spinoza bazele unui fanatism anti-fanatic. Într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
expresii pure ale raportului dintre ecologie și societate, sau laboratoare pentru verificarea miniaturală a modelelor adaptative, pentru neo darwiniști (vezi, pentru o tratare exemplară a problemei, Bettinger 1991), societățile de vînători culegători și-au văzut amenințată, odată în plus, propria istoricitate. Moara abstractizării nu este, după câte se pare, un atribut exclusiv al arheologiei: ea nu are rețineri în a măcina și realitatea, mult mai palpabilă, a vânătorilor și culegătorilor contemporani, din a cărei făină plămădește propria versiune eternalistă, „vânătorul și
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
Așa s-a ajuns la "umanitatea europeană" ca la "... ceva similar cu o legătură între frați și surori, care, în acest cerc, ne dă conștiința unui a fi la sine (einer Heimatlichkeit). Aceasta survine de îndată ce, de exemplu, ne transpunem în istoricitatea indică (...) ininteligibilă nouă. Pe de altă parte, indienii ne simt pe noi ca străini (...) Mi se pare (...) că omenirii noastre europene îi este înnăscută o entelehie (...) o formă ideală de viață și ființare ca spre un pol etern.(...) Omenirea, considerată
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
p. 31) și idealității (15), cum sunt temele infinite, scopurile, adevărurile, valorile adevărate, bunurile veritabile, normele "absolut" valabile. Grecii au mai inițiat "o nouă formă de socializare" și "o nouă formă de comunitate stabilă"; un "spirit cultural universal"; o nouă istoricitate: cea a "ridicării omenirii la tipul uman capabil de sarcini infinite" (Idem. p. 35), pe baza unor noi atitudini, interese și practici, precum atitudinea teoretică, practică și sinteza lor în critica generală sau în utilizarea limitată a rezultatelor teoriei. (Ibidem
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
cuvintele lizibile pe care Scriptura sau înțelepții antichității care au fost iluminați de o lumină divină le-au depus în aceste cărți pe care tradiția le-a salvat". (17, p. 75) Reținem că Durand nu a acceptat înlocuirea mitului cu istoricitatea, adoptată în interpretarea lui Hristos de către P. Ricoeur și R. Bultmann într-un studiu din 1968. El menționa dovezile adunate în sprijinul dependenței timpului și ritmului istoriei de "ariile culturale", de interpretarea "destinului" ca timp "local", confirmat și de fizica
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
scena istorică. Societățile particulare, de tipul statelor naționale sau al comunităților etnice, teritoriale sau culturale, indiferent de poziționarea lor geografică sau istorică, riscă să fie topite într-o societate universală indistinctă și atotintegratoare. Istoria riscă să fie transformată într-o istoricitate ce se autorealizează în mod evolutiv. Duratele lungi riscă să ascundă hiatusuri istorice cu efecte tulburătoare în devenirea ordinii sociale sau să releve o notă de superficialitate în desemnarea unor traiectorii presupuse. Astfel de capcane, odată conștientizate, le prezint cu
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]