307 matches
-
a lui Isus, Iacob cel Mare ar fi făcut o călătorie în Spania, după care s-ar fi reîntors în Palestina, unde ar fi predicat cu succes în ținuturile Samariei și Iudeei, conducând un timp, împreună cu Petru și Ioan, comunitatea iudeo-creștină din Ierusalim. A fost prins și ucis prin decapitare la Ierusalim în anul 44 d.C, din ordinul regelui Herodes-Aggripa I (Faptele Apostolilor, 12,2) și îngropat tot acolo. La ocuparea Palestinei din anul 614 de către perși, relicvele lui Iacov
Iacob cel Mare (apostol) () [Corola-website/Science/307527_a_308856]
-
maniheism decât ceea ce povesteau despre el adversarii acestuia, în special Sfântul Augustin. Descoperirea manuscriselor sectei a permis conturarea unei idei mai juste despre sistemul maniheist și personalitatea fondatorului său. a trăit, până la vârsta de 24 de ani, în mijlocul unei secte iudeo-creștine la care se raliase tatăl său. Născut pe 14 aprilie 216 în Babilonia, aproape de Ctesiphon, nu avea decât 12 ani când un înger i-a anunțat misiunea sa, pe care el a proclamat-o în anul 240. La scurt timp
Mani () [Corola-website/Science/318055_a_319384]
-
de asemenea, și " Prană. Unele limbi folosesc un cuvânt pentru "spirit" de multe ori strâns legat (dacă nu sinonim) cu "minte". Exemplele includ germană, "Geist" (relaționate la cuvântul "fantomă") sau în franceză, "l'esprit". Versiunile în limba engleză a Bibliei iudeo-creștină cel mai frecvent traduce cuvântul ebraic "ruach" (רוח; "vânt"), ca "spiritul", a cărei esență este divină (a se vedea Duhul Sfânt și "hakodesh ruach)." Alternativ, texte ebraice utilizează în mod obișnuit cuvântul "nephesh" . Cabaliști consideră "nephesh" că una dintre cele
Spirit (filozofie) () [Corola-website/Science/322614_a_323943]
-
fost reconstruită de către cruciați. Cruciații au reclădit prin 1130 bazilica cu trei nave și au închinat-o Sfintei Maria - numind-o Biserica și mănăstirea Sfânta Maria. Pentru întâia oară ea includea acum și cele trei ziduri rămase din vechea sinagogă iudeo-creștină. Lângă peretele de vest al fostei sinagogi, fără a se atinge de peretele de est, (unde la parter se află azi camerele „Mormântului lui David”), cruciații au clădit o cameră superioară cunoscută azi ca Cenaculum și care poate fi vizitată
Cenaclul din Ierusalim () [Corola-website/Science/315455_a_316784]
-
-l înjunghie pe altar, Allah l-a oprit și le-a trimis celor doi un berbec ce a fost sacrificat în locul său. Avraam și-a dovedit astfel credința, supunerea și iubirea față Allah. Acest eveniment este recunoscut și de tradiția iudeo-creștină și este relatat în Biblie, în Geneză capitolul 22, dar și în Coran. Diferența principală constă în faptul că spre deosebire de Biblie unde se spune că Isaac este fiul ce urma să fie sacrificat, în Coran nu se specifică numele fiului
Eid al-Adha () [Corola-website/Science/336822_a_338151]
-
multilateralismul, securitatea colectivă și apărarea încrederii în sine sunt alte teme importante. Schimbarea a fost mai degrabă evolutivă decât revoluționară iar aceste comportamente strategice s-au dovedit deosebit de solide, fiind produsul tradiției politice democrate a societății australiene și a patrimoniului iudeo-creștin anglo-european împreună cu valorile asociate, credințele și ideologia religioasă, politică și economică. În mod egal, aceste comportamente sunt de asemenea expresia circumstanțelor geopolitice, acelea de a fi o putere medie eliminată prin dispunerea sa geografică de centrele de putere mondiale. Pentru
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
formă a "al-ilah", sau "unicul dumnezeu". "Allăh" se traduce așadar prin "Dumnezeu". Utilizarea implicită a articolului hotărât în "Allah" indică unitatea divină. În ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consideră că Dumnezeul la care se închină este același cu Dumnezeul iudeo-creștin. Totuși, musulmanii resping teologia creștină privind doctrina Treimii care îl privește pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu), văzând aici o formă de politeism. Nu există nicio imagine vizuală sau reprezentare a lui Dumnezeu în islam, deoarece o astfel de
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
(n. 1847, Punjab, India - d. 16 mai 1916) a fost un autor englez a cărui operă a influențat mișcarea "New Thought" și misticismul iudeo-creștin. Troward era un judecător de divizie în India sub administrație britanică. Pasiunea sa a fost studiul religiei comparative. Influențele în gândirea lui, precum și în scrierile sale ulterioare, includeau învățăturile lui Hristos, islamului, hinduismului și budismului. După retragerea sa din activitatea
Thomas Troward () [Corola-website/Science/316495_a_317824]
-
ci față de fiecare În parte. Poate că interesul stârnit de budism se Îmbină În zilele noastre cu zelul compătimitor al Revoluției franceze și servește uneori drept pretext pentru a evita orice judecată, orice apel la datorie, calificate adesea drept morală iudeo-creștină depășită. Atunci când compasiunea, care se Îndreaptă În mod normal spre o persoană, devine compasiune față de masele de nefericiți și de dezmoșteniți sau milă fără un obiect anume, ea devine „compasiune din gură” (ibidem, p. 126). S-a vorbit mult despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care interzice recunoașterea existenței unui popor corsican sau la monopolul limbii franceze În sistemul educativ sunt tot atâtea semne de dificultate, dacă nu chiar de imposibilitate de a ieși din monologismul care, după Gérard Timsit (Timsit, 1997), este o moștenire iudeo-creștină legată de monoteism. În astfel de contexte, egalitatea se bazează pe ideea de unitate, care se bazează la rândul ei pe cea de uniformitate. Egalitatea prin uniformitatea la nivel de stat a fost afirmată la Începutul Revoluției franceze și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
numit "suprasuflet". Dumnezeu este un fel de energie mistică prin care putem experimenta fericirea de a ne ști parte din El. (7, vol. 6, pp. 55-59) La Guénon, tradițiile sunt, ca și ideile platoniciene, zeitățile precreștine sau ca și Dumnezeul iudeo-creștin ori alte entități spirituale concepute de inovatori. Așa cum mai arătau cei citați, (9a, p. 16), în funcție de aptitudinile celui care se inițiază în "știința sacră" (9c) ce o conține tradiția, el poate prefera acțiunea, iubirea, cunoașterea sau toate la un loc.
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
aparatelor în psihologie (Op. cit. p. 184), și respingea tendințele etnocentriste și colonizarea culturilor "arhaice" de către istorici. Unidimensionalitatea timpului istoric este înlocuită de principiul similitudinii sub forma pluralității timpurilor locale, susținute de O. Spengler și de C-G. Jung. Denunțând mitul iudeo-creștin al istoriei universale, O. Spengler a descris mai multe succesiuni morfologice independente de cauzalitate, bazate numai pe omologii. Același istoric a arătat că regula eternei reîntoarceri a destinului unic funcționează în viețile oamenilor ca și reîntoarcerea planetelor în revoluțiile lor
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
drenaj care fac posibilă viețuirea în lumea modernă. El nu e neapărat medic. Ca realizator de televiziune ori jurnalist, ca fotbalist sau actor, psihanalistul s-a infiltrat pretutindeni în viața planetei. Nu știu cum stau lucrurile în lumea musulmană, dar în civilizația iudeo-creștină e aproape de neimaginat să-ți rezolvi problemele de conștiință altfel decât întins pe obiectul reinventat de doctorul Freud (care, ŕ propos, a murit dement el însuși!). Cum în România cabinetele de psihanaliză sunt încă o raritate, mă întreb unde se
Clubbing pe canapeaua lui Freud by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11358_a_12683]
-
menționat contradicția inerentă în abținerea Franței de a se amesteca în situația din Liban, și aceasta în pofida legăturilor istorice cu Țara Cedrilor, Mitterrand a precizat existența unei contradicții și în ce privește drepturile Statului Israel pe care Franța, țară moștenitoare a civilizației iudeo-creștine, laolaltă cu țara evreilor, dorește să le vadă concretizate fără ca scopurile și aspirațiile acesteia să provoace daune drepturilor altora. Mitterrand va folosi în continuare aceeași formulă lingvistică referindu-se la palestinieni, zicând: "Am recunoscut dreptul palestinienilor la o patrie și
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
interiorul sinelui său de poet înnăscut, predestinat. Sine care, potențat are mereu un "imperialism" luciferic, bine cunoscut de Blaga și chiar de Eliade. Nimic damnabil, totuși, în luceferismul acesta autohton, de vreme ce nu se hrănește dintr-o excrescență a ideologiei religioase iudeo-creștine, ci dintr-un titanism arhaic, al "vârstei de aur". De aceea, "geniul" eminescian se autodenumește impropriu astfel (datorita modei romantice); el e clar un titan de dinaintea fulgerării speței de către Zeus. Relațiile sale cu Demiurgul sunt altele; a se revedea Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe ruinele Antichității elenistice. Particularitatea lor? își transformă ura față de ei înșiși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Marx prelua unul din marile mituri ale lumii asiatico-mediteraneene și anume rolul izbăvitor al celui Drept („alesul“, „unsul“, „neîntinatul“, „trimisul“) pe care îl asimila însă cu proletarul 127. În plus, el îmbogățea acest mit străvechi cu o întreagă ideologie mesianică, iudeo-creștină: pe de o parte, rolul profetic și funcția soteriologică pe care i le recunoaște proletariatului, pe de altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist 128. Nu este lipsit de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
funcția soteriologică pe care i le recunoaște proletariatului, pe de altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist 128. Nu este lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebea de alți istoriciști (Croce, Ortega y Gasset) pentru care tensiunile, rupturile și resurecțiile erau consubstanțiale condiției umane, neputând fi abolite în întregime 129. Lectura operei lui Marx cere, așadar, un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
rigoare, fetișizarea unei absențe, a unei Vârste de Aur136. În marxism, realitatea se lasă cunoscută, în mod paradoxal, prin intermediul negării sale. Dar nu pentru a fi anulată definitiv ci pentru a fi restituită sieși, purificată 137. Ca și în gândirea iudeo-creștină, în marxism nu există mântuire fără sacrificiu. Cel ales, proletarul, constituia deja, la ora desemnării sale, un mit. Acela al individului decăzut, victimă a societății, a mizeriei citadine, dezvăluind, în contrast cu situația lui de personaj prohibit, mari disponibilități morale 138. În
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care mulți istorici, specialiști în cultură și civilizație au încercat să răspundă 210. Sunt mai multe avantaje care țin de moștenirea civilizațională, culturală și științifică a Greciei și Romei antice, un spațiu geografic temperat, bogat în resurse naturale, moștenirea religioasă iudeo-creștină care nu interzice îmbogățirea și traiul prosper (deși poziția bisericii creștine față de dobândă, de exemplu, a ținut mut timp în loc dezvoltarea sistemului bancar și a băncilor, dar și a economiei în general). Descoperirea Americii și comerțul internațional au schimbat definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
ști, de a asuma acest destin și de a acționa în consecință. Este și motivul pentru care ,,era noastră", sau era creștină este un timp nu al evoluțiilor sociale liniare, ci exponențiale. Datorăm această eliberare 201 în primul rând cosmogoniei iudeo-creștine și apoi contribuțiilor filosofilor greci. Capitalismul nu ar fi putut exista fără această direcție clară. În toată dezbaterea despre economie și despre bani oamenii unor culturi diferite aproape că nu au un limbaj comun. Suntem atât de diferiți pentru că "orientalii
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
lumii în care trăiește. Un om liber nu putea fi altoit decât pe preceptele iudaice și apoi creștine. Evreii au oferit mult creștinismului și au oferit foarte mult capitalismului 321. Andrei Pleșu ne amintește că: Spre deosebire de metafizica veche - indiană, cosmologia iudeo-creștină nu pune la îndoială realitatea lumii"322. Nu poți înțelege ceva negându-i existența. "Creatorul nu instituie o iluzie, un joc tainic al Lui cu El însuși. Lumea creată e reală, chiar dacă e dependentă de Făcătorul ei și, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
și nu imoral. Spun asta pentru că imoralitatea presupune o anumită cunoaștere a situației în care te afli,o asumarea a distincției dintre bine și rău, pe când amoralitatea este o stare, o ființare, în afara binelui și răului, nespecifică ca dimensiune culturii iudeo-creștine, căreia aparținem. Dacă nu suntem nihiliști și ,,obosiți de om"264 trebuie să ne strigăm dreptul nostru de ,,miei" de a fi apărați și a ne apăra de agresiunile ,,vulturilor". Sigur, nu putem fi supărați pe ei că există. Numai
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
înspre viitor. Sedlacek pune în evidență în lucrarea sa ,,Economia binelui și a răului" că există două concepții fundamentale despre lume și om. Este vorba despre concepția orientală care consideră lumea ca evoluând într-o viziune ciclică mirifică și concepția iudeo-creștină"11. Autorul citat arată: ,,În epopeea lui Ghilgameș istoria nu merge în nici o direcție. Totul este o reprezentare ciclică, cu variațiuni minore, așa cum vedem în natură, iar poveștile au loc într-o stranie buclă temporală: povestea lui Ghilgameș se termină
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
într-o cauză nobilă” - această justificare este imediat acceptată de un fost stalinist, niciodată de un fost nazist”. În cele din urmă, „această distincție este cea mai cumplită pentru că implică faptul următor: comunismul, în profunzimile sale, ar împărtăși moștenirea spirituală iudeo-creștină”. Mai general, „există în societate, inclusiv în societățile democratice, o proporție importantă de bărbați și femei care detestă libertatea - și, în consecință, adevărul” (Revel, 1998, p. 232). Urmează că „aspirația de a trăi într-un sistem tiranic, fie pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]