96 matches
-
zgomotul acela sec, căldura aceea nu mă împiedicau să păstrez în plămâni aerul înghețat din izba mare și neagră. Vedeam fereastra acoperită cu promoroacă, scânteierea albastră a cristalelor, femeia cea tânără cu copilul ei. Charlotte vorbise franțuzește. Franceza pătrunsese în izba aceea care-o înspăimântase întotdeauna din cauza vieții ei tenebroase, apăsătoare și atât de rusești. Iar în adâncul ei se luminase o fereastră. Da, vorbise franțuzește. Ar fi putut vorbi rusește. Asta nu i-ar fi dăunat cu nimic clipei reînviate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
apa limpede a unui râu ce curge în mijlocul stepei nemărginite... Licăririle acelea îmi păreau totodată efemere și înzestrate cu un fel de veșnicie. Resimțeam o siguranță amețitoare: într-un mod misterios, ele făceau imposibilă moartea Charlottei. Ghiceam că întâlnirea din izba neagră cu tânăra femeie de lângă fereastra acoperită de promoroacă - icoana de gheață! - și chiar povestea lui Gavrilici, trestiile acelea, plevuștile, într-o seară de război, da, chiar și cele două licăriri de lumină contribuiau la imposibilitatea morții ei. Și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
franco-rus era mereu prezent. Numai că, dacă în copilărie fusesem obligat să-mi ascund grefa franceză, acum „rusitatea” mea era cea care devenea condamnabilă. Seara, instalat pentru noapte, reciteam ultimele pagini din Însemnări. În fragmentul consemnat în ajun, scriam: „În izba mare din fața imobilului în care locuiește Charlotte a murit un băiat de doi ani. Îl văd pe tatăl copilului sprijinind de balustrada scărilor o ladă lunguiață, acoperită cu pânză roșie - un mic sicriu! Dimensiunile lui de păpușă mă îngrozesc. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dumneavoastră, nu vă neliniștiți. Da, este încă foarte activă. Când am sosit nu era acolo. Vecina ei mi-a spus că participa la o ședință. Locuitorii imobilului ei au creat un comitet de sprijin sau așa ceva, pentru a salva o izbă veche din curtea lor, pe care vor s-o demoleze, o clădire enormă, veche de două secole. Și, deci, bunica dumneavoastră... Nu, n-am văzut-o, eram între două trenuri, iar seara trebuia să ajung cu orice preț la Moscova
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea murise în Franța. Și că în multitudinea cărților de astăzi, pe care le devoram de la începutul recluziunii mele de scriitor, o căutam în zadar pe cea pe care mi-aș fi putut-o imagina în mâinile ei, în mijlocul unei izbe siberiene. Da, o carte deschisă, iar ochii ei scânteind de lacrimi... În conversațiile imaginare cu Charlotte redeveneam adolescent. Maximalismul meu juvenil, stins de multă vreme sub evidențele vieții, se deștepta. Iarăși căutam o operă absolută, unică, visam o carte care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foarte afectați, ci datinile din ce în ce mai golite de sens ale ritmurilor naturii; Sima și nepotul ei, băiatul din flori al unei odrasle mute și nimfomane; bătrîna Nastasia care "vorbește în dodii"; Katerina, mama abandonată de Petruha cel convertit, care dă foc izbei părintești dintr-un exces de zel tovărășesc. Toți aceștia sînt cei care "nu se lasă duși" și pentru care se organizează un fel de expediție oficială de evacuare ce eșuează într-o ceață neverosimilă. Conflictul nu este de fapt unul
Despărțirea de Matiora by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17160_a_18485]
-
internă de Partid pentru grupul parlamentar al POUP nr. 2/89”), Varșovia, 28 septembrie 1989, Document nr. 75, În op. cit., p. 471. Ibidem. Ibidem, p. 472. Cf. Tygodnik Solidarnosc nr. 46, 16 noiembrie 1990. Cf. Rzeczpospolita, 14.XI.1990. Najwyzsza Izba Kontroli: Informacja o wynikach kontroli powiazan przedsiebiorstw panstwowych ze spolkami prawa handlowego (Camera Superioară de Control: Relațiile Între Întreprinderile de Stat și societățile de drept comercial: rezultatele controlului), Varșovia, Nr. Evid. 76/80A/89, noiembrie 1989. Ibidem, p. 3. Ibidem
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
adevăr sub inocenta rutină a unei ocupații obișnuite. Ochii i se opresc pe degetele femeii care dă pagina și nu-și poate reține o strâmbătură rapidă de respingere. Adolescentul știe că înduioșătorul confort al acelei încăperi s-a refugiat în izba cea mare care mișună de viață, de strigăte, de certuri, de beții. Se aud suspinele răbdătoare ale unei vecine de dincolo de perete, loviturile ciocănelului mânuit de cizmarul din apartamentul din față, chemarea unei voci care încearcă să ajungă din urmă
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
mai leagă de improbabila ei patrie e limba asta, limba ei maternă pe care îl învață pe adolescent s-o vorbească în cursul serilor de sâmbătă, când el obține permisiunea de a ieși din orfelinat și de a veni în izba mare și neagră... Își fixează privirea pe chipul ăsta, pe buzele astea care emit sunete ciudate, pe care totuși le înțelege. Cine e ea, de fapt? Își amintește istorii de demult pe care ea i le povestea odinioară și care
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
expresia chipului, dar ghicind și cea mai măruntă trăsătură. Lumea care-i înconjura se făcea tot mai flecară. Se vorbea despre muncă în loc să se muncească. Se decreta fericirea poporului, însă o femeie bătrână era lăsată să moară de foame în izba ei cu acoperișul năruit. Dar mai ales cel care vorbea despre muncitori, mujicul ăla tânăr și-al dracului, pe care-l strigau cu numele de Carasin, din cauza părului roșcat, ăla nu trăsese în toată viața lui nici măcar o brazdă. Și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se cățăra pe cizma lui... Într-o scurtă rafală de vânt, auzi cuvintele, neclare încă, ale oamenilor care veneau către el. Se uită la ei, apoi ridică privirea mai sus, spre partea mai înaltă a câmpiei, unde se zăreau primele izbe din Dolșanka. Și văzu, cum i se întâmpla uneori când era la arat, silueta Annei. Stătea acolo, nemișcată, cu cele două găleți așezate la picioare. De la o asemenea distanță, nu izbutea să deslușească expresia ochilor ei și mai știa că
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Asta, chiar dacă mă rogi, n-aș putea să te învăț!“ zise el, râzând, lăsându-și degetul să alunece peste literele enigmatice. Anna zâmbi, dar cu un aer cam îndepărtat, ca și cum ar fi căutat un cuvânt uitat... În clipa aceea, în izba lor era o pace infinită. Copilul dormea, focul șuiera încetișor în sobă, fereastra acoperită toată de gheață strălucea în mii de granule stacojii, în lumina soarelui la asfințit. Lumina aceea, liniștea aceea erau de-ajuns pentru a trăi. Tot restul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
aceste lucruri și, în timpul unei nopți, prin ceața sufocantă a durerii, născocise acuzația aceea care avea să-i salveze pe cei pe care îi denunța: Anna le vorbea colhoznicilor... Reluându-și drumul, Nikolai băgă de seamă că, de-a lungul izbei fierăriei, primele ierburi și flori creșteau deja în mănunchiuri luminoase și proaspete. La fel ca în fiecare primăvară. Printr-o încrezătoare superstiție, se lăsă convins că viața, în sfârșit câștigase. Și că moartea lui Gutov, mai cu seamă o asemenea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
o zi în satul vecin. Femeia aceea care stătea cu picioarele desfăcute, la o răspântie, ochii aceia decolorați care te străpungeau fără să te vadă, buzele alea fericite, care spuneau că „o să înfigă trei săbii sub fiecare fereastră de la fiecare izbă“, mâinile acelea care amestecau întruna, într-o cută a rochiei, grămăjoara de cioburi de sticlă, de pietricele, de monede uzate... Se scutură, nelăsându-se atras spre acea nebunie zâmbitoare. Și văzu gestul Annei. Îi întindea un pliculeț cenușiu. Îl luă
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
și trosnetul gheții sfărâmate. Pentru a-l scoate pe unul dintre copii, Anna intrase în apă, scufundându-se, căutând cu mâinile trupușorul care tocmai dispăruse. Lupta împotriva fiecărei secunde de frig, îi arunca mai întâi pe mal, îi trăgea spre izba cea mai apropiată, îi dezbrăca, îi fricționa. Propriul ei trup era ca de gheață, iar un ceas mai târziu, ca de foc... Abia la o lună după înmormântare, Nikolai dădu întâmplător peste plicul uitat. Un scris frumos, care-i era
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
anii de dinainte. Trebuia să și-o imagineze pe Anna, fata cea tânără care trăia la Sankt-Petersburg, făcea lungi călătorii în străinătate și în al cărei destin nu scria că avea să-l întâlnească pe el, să trăiască într-o izbă din Dolșanka... Sașa îi povestise ceea ce scrisoarea nu avea timp să spună. Într-o noapte, se trezi uluit de intensitatea a ceea ce tocmai visase. În visul lui domnea aceeași lumină palidă de dinaintea zorilor, ca și îndărătul ferestrei. Mergea printr-o
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
grămadă de trunchiuri de pin. Câteva erau deja curățate de crengi, dâre de rășină sclipeau pe miezul lor trandafiriu, ca niște picături de miere. Imaginea acelui lemn deschis la culoare, gata să se înalțe în chip de perete al unei izbe, era o făgăduială de fericire. Sărmana cu duhul dormea cu gura întredeschisă, de parcă ar fi avut de gând să anunțe ceva. Mâna ei continua, în somn, să frământe comorile de sticlă risipite peste pânza roasă a rochiei. Ajungând la Dolșanka
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ochilor era câinele, ghemul acela roșcat cu spinarea zdrobită... Și tot astfel, într-un alt loc, iarba încâlcită, moale, răsunând de un bâzâit leneș de gâze, iarba unei veri radioase care continua de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, alături de izbele care ardeau și în care țipau oamenii închiși înăuntru. Soldații din detașamentul lui se ascundeau într-o viroagă, cu puștile azvârlite pe jos, fără nici un cartuș. Aerul cald, impregnat de aroma florilor, devenea deja mai dens din pricina efluviilor înțepătoare ce
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Trecu de tufișul de la marginea satului, mai trase o dată de poalele tunicii și se opri brusc, apoi alergă și se opri iarăși. Ceea ce văzu nu-l înspăimântă, atât de adâncă era liniștea. Verdeața livezilor sălbăticite acoperea aproape în întregime rămășițele izbelor prefăcute în scrum. Copacii crescuseră la întâmplare, de-a curmezișul uliței, rupându-i linia dreaptă. Dolșanka nu mai exista. Dar ruinele ei nu aveau violența unei distrugeri recente. Ploile spălaseră de multă vreme negreala pereților arși, bălăriile ascundeau pietrele temeliilor
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
împreună cu o echipă fire electrice de-a lungul drumurilor), se afunda în acel trup, în aburul dulceag al cartofilor fierți, și se bucura din plin că putea trăi, fără altceva decât carnea grea a acelor sâni și mirosul stătut al izbei aflate la marginea unei reședințe de județ. Doar de două ori se îndoi de fericirea asta. Într-o seară, se uita la femeia care amesteca cu lingura conținutul unei tigăi mari, din care urca mirosul de grăsime încinsă al bucăților
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
tăcere unei confuze iertări. Concubina lui îi reamintea, prin însăși infidelitatea ei, de timpul războiului. Ea continua să trăiască în acel timp. „La fel ca mine“, își spuse. Dimineața, dorința de răzbunare fu mai puternică decât rațiunea. Se întoarse la izba pe care o găsi goală. Femeia plecase la muncă, lăsându-i o cratiță cu cartofi. Scoase cartușele din pistolul automat, hotărât să le pună în sobă, închipuindu-și cu o bucurie răutăcioasă focul de artificii care s-ar fi aprins
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
subit: sfârșitul povestirii îmi era deja cunoscut. Știam deja ce avea să se întâmple cu soldatul, cu soția lui, cu copilul lor... Povestea îmi fusese încredințată cu mai bine de un an în urmă, într-o seară de iarnă, în izba cea mare și neagră, în ziua în care strigătul unui adolescent fusese cât pe ce să mă ucidă: „Taică-tău împușcat ca un câine de mitraliori...“ De atunci, de la o sâmbătă la alta, povestirea continuase oferindu-mi ceea ce-mi
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
amintirile. Influența negativă a "bătrânului întunecat" constituie o anticipare a episodului teribil reprezentat de moartea Matrionei, de care el se va face vinovat prin insistența de a-i lua casa, nu după mult timp de la această vizită. Faddei va muta izba într-un sat vecin, pentru fiica sa Kira, cea care fusese crescută de Matriona, iar acest plan destabilizează profund viața Matrionei: "Chiar și pentru mine, un chiriaș, era dureros gândul că or să înceapă să scoată scândurile și să smulgă
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
mediu și i-a cunoscut pe oamenii respectivi: Astfel, plânsul surorilor era un plâns acuzator la adresa rudelor din partea soțului: nu trebuiau s-o pună pe Matriona să dărâme casa. Iar sensul ascuns era: Oți fi luat voi casa mare, dar izba nu v-o mai dăm!) Și din toate bocetele astea se desprindea răspunsul: n-avem nici o vină în moartea ei, iar în ceea ce privește izba, mai vorbim noi!296. O situație asemănătoare, în care naratorul "traduce" discursul personajului, apare în romanul Primul
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
pună pe Matriona să dărâme casa. Iar sensul ascuns era: Oți fi luat voi casa mare, dar izba nu v-o mai dăm!) Și din toate bocetele astea se desprindea răspunsul: n-avem nici o vină în moartea ei, iar în ceea ce privește izba, mai vorbim noi!296. O situație asemănătoare, în care naratorul "traduce" discursul personajului, apare în romanul Primul cerc, în scena în care Volodin, proaspăt arestat, protestează cu argumentul că nu i-a fost dovedită vinovăția. Personajul spune, de fapt, că
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]