88 matches
-
feroce cu cît numeroși dintre foștii membri ai Frondei au găsit în rîndurile janseniștilor un refugiu spiritual. Timp de mai mulți ani, Ludovic al XIV-lea se străduiește să-i distrugă, făcîn-du-i să semneze "Formularul", condamnarea pontificală a principalelor teze janseniste. Sfintul Scaun găsește acum ocazia să intervină direct în treburile Bisericii franceze: papa va domoli prima etapă a scandalului jansenist printr-o formulă de compromis. Dar această intervenție se lovește de concepțiile galicane despre o Biserică a Franței care, cu
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
mulți ani, Ludovic al XIV-lea se străduiește să-i distrugă, făcîn-du-i să semneze "Formularul", condamnarea pontificală a principalelor teze janseniste. Sfintul Scaun găsește acum ocazia să intervină direct în treburile Bisericii franceze: papa va domoli prima etapă a scandalului jansenist printr-o formulă de compromis. Dar această intervenție se lovește de concepțiile galicane despre o Biserică a Franței care, cu riscul de a fi supusă autorității regale, revendică o independență considerabilă în domeniul apostolic, disciplinar și... financiar. Începînd cu Concordatul
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
grav încă, conflictul cu jansenismul, potolit din 1669, reizbucnește la sfîrșitul secolului sub influența oratorianului* Quesnel. Cu ajutorul papei, regele hotărăște să-i pună capăt, în 1705, el dă ordin să se distrugă mănăstirea de la Port-Royal unde se refugiaseră ultimele călugărițe janseniste. Dar janseniștii profită de emoția provocată de acest eveniment pentru a-și pleda cauza pe lîngă episcopi. Ludovic al XIV-lea obține desigur o condamnare papală (bula Unigenitus din 1713), dar Parlamentul din Paris refuză, din spirit galicanist, să o
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
conflictul cu jansenismul, potolit din 1669, reizbucnește la sfîrșitul secolului sub influența oratorianului* Quesnel. Cu ajutorul papei, regele hotărăște să-i pună capăt, în 1705, el dă ordin să se distrugă mănăstirea de la Port-Royal unde se refugiaseră ultimele călugărițe janseniste. Dar janseniștii profită de emoția provocată de acest eveniment pentru a-și pleda cauza pe lîngă episcopi. Ludovic al XIV-lea obține desigur o condamnare papală (bula Unigenitus din 1713), dar Parlamentul din Paris refuză, din spirit galicanist, să o ia în
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
predestinare și se bazează pe doctrinele Sf. Augustin. El a fost combătut de iezuiți și condamnat de papa Urban al VIII-lea. Mănăstirea Port-Royal, în pofida persecuțiilor lui Ludovic al XIV-lea, a fost pentru lung timp principalul refugiu al doctrinei janseniste. După distrugerea mănăstirii, jansenismul a fost din nou condamnat de papă, în bula numită "Unigenitus" (1713), a cărei acceptare a fost impusă tuturor sub pedeapsa refuzării sacramentelor. Jansenismul rezistă în Franța pînă la jumătatea secolului al XVIII-lea. 68 "Quietismul
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
Iorga XE "Iorga" , Istoria literaturii române În secolul al XVIII-lea (1688-1821), vol. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969, p. 139. Petru Pavel Aron, op. cit. (v. nota 442). Pentru influența acestor curente la românii ardeleni, vezi Pompiliu Teodor, „Ecouri janseniste și galicane În cultura românească”, În volumul autorului, Interferențe iluministe europene, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, pp. 83-98. I. Dumitriu-Snagov, Românii În arhivele Romei (secolul XVIII), Editura Cartea Românească, București, 1973, p. 87. Coriolan Suciu, „Blajul, Brașovul și Barițiu”, Cultura creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
însă le-a atras atenția, cât profunzimea gîndirii, mintea excepțională și limpezimea lui Descartes. Tocmai aceste calități, rar întâlnite printre gînditorii epocii, i au determinat pe cei doi să încerce a le folosi în scopul “reformării filosofiei în spiritul ideilor janseniste”.) Singurul rezultat al convorbirii dintre Descartes și de Berulle, a fost decizia pe care primul a luat-o, de a-și prezenta în scris rezultatul meditațiilor sale îndelungate, fără a intra în conflict fățiș cu dogmele Bisericii, mai ales că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
sur la croyance des Grecs”. Pe lângă „tema” transsubstanțierii, M. prezintă pe scurt toate dogmele și normele fundamentale ale ortodoxiei, făcând loc și unor mici excursuri în istoria Bisericii Răsăritene și luând parte la o dezbatere religioasă a Apusului, cea dintre janseniști și reformați. A fost chiar învinuit de cel ce conducea „combaterea” din partea reformaților, pastorul calvinist Jean Claude, că ar fi nutrit simpatii catolice, fiind un duplicitar („grec cu grecii și latin cu latinii”), un „grec falsificat”, aflat departe de dogma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
se găsește într-un manuscris inserat într-un exemplar al celor Cinci Plăgi din Biblioteca rosminiană, nu în operă, și se pare că din cauza unor împrejurări ale vremurilor, Rosmini a renunțat să numească un autor suspectat de simpatii cu tendințe janseniste. Expresia de entuziasm prin care Muratori se referea la inițiativa lui Paul al III-lea, recunoscînd în aceasta propria sa satisfacție, ca exigențe vitale, s-a reflectat în gîndirea rosminană, consfințind o strînsă continuitate de intenții. Desigur, aceste atenționări nu
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
a lui Berdiaev curând, înainte de a părăsi băncile liceului și niciodată nu le-am contestat desăvârșita spiritualitate. Cu toate că n-am socotit că am dreptate, mânăstirile ortodoxe românești n-am putut să le văd decât prin prisma lui Damian Stănoiu, în vreme ce janseniștii m-au făcut totdeauna să freamăt de admirație, iar pamfletul lui Jean Calvin împotriva moaștelor (Traité des reliques) nu mi-a clintit respectul față de biserica romano-catolică, în sânul căreia, deși născut ortodox, m-am integrat cu toate păcatele mele. Cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
-tip care revine mereu” - trebuie să spunem că de această nouă concepție asupra a ceea ce numim destin - concept, evident, polisemantic! - se leagă și ideea indestructibilă de participare, de responsabilitate. Deja iezuiții, În secolul al XVII-lea, În luptă acerbă cu janseniștii, cereau dreptul la acel faimos „liber arbitru” ce nu era, atunci, În zorii modernismului, decât o Încercare de a zdruncina acel „fatalism grec” ca și orice aplecare, Înclinare, a ființei umane spre o acceptare dinainte și total a ceea ce i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ivit această splendidă înflorire de sfinți și de opere de caritate ea se datorează, fără îndoială, zelului și muncii acestor păstori ai diecezei. În timpul Revoluției franceze și a predominării filozofiei iluministe, cultura teologică a seminarului alunecase în forme și tendințe janseniste și antiromane sau, mai bine zis, antipapale. Prin slujirea episcopală a monseniorului Andrea Avogadro (1790), la Verona a început un schimb radical de orientare pastorală și teologică. Când se adresa preoților îi stimula la studiu, dar, mai ales, insista ca
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
seminar de disciplină și dreptate, ci un amestec de corupție și dezonoare». Dintre preoții pe care i-a ales pentru a reînflori Seminarul, îi amintim pe sfântul Gaspare Bertoni, directorul spiritual, și fericitul Carlo Steeb, profesor de limbă străină. Umanismului jansenist îi contrapunea umanismul sfântului episcop François de Salles (+1622). Pentru disciplina morală au ales liniile pastorale ale sfântului episcop Alfonso Maria de Liguori (+1787). Monseniorul Liruti, care nu aparținea școlii spirituale iezuitice a lui Avogadro, nu a favorizat misiunile populare
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
a gîndirii din "secolul luminilor" și asupra numeroaselor controverse dintre "filosofi" și adversarii lor. Din această masă de publicații, cu o existență adesea efemeră, se disting Mémoires de Trévoux (1701-1762), organ inspirat de iezuiți, Les Nouvelles ecclésiastiques (1728-1803) de tendință jansenistă, mai mult sau mai puțin clandestine; Le Pour et Contre a abatelui Prévost, autorul lui Manon (1733-1740); Journal encyclopédique al lui Pierre Rousseau, apărut la Liège, dar difuzat peste tot în Franța (1756-1793); dintre publica(iile "anti-filosofice", cea a abatelui
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
într-un univers așa cum îl descrie ipocrizia universală adică toată lumea este frumoasă, toată lumea este bună, totul nu este decât compătimire, adică o imagine atât de contrară realității încât are o latură extrem de comică, nu am mai avea nevoie de Salvator. Janseniștii, și aș fi mai degrabă de partea lor, daca as fi un teolog cât de cât profund, sunt de un pesimism înfricoșător. După ei dacă nu ai grația divină ești terminat! De fapt Shakespeare a fost un jansenist avânt la
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
de Salvator. Janseniștii, și aș fi mai degrabă de partea lor, daca as fi un teolog cât de cât profund, sunt de un pesimism înfricoșător. După ei dacă nu ai grația divină ești terminat! De fapt Shakespeare a fost un jansenist avânt la lettre! Un subiect pentru un doctorat! Ceea ce numiți imginea neagră a lumii mele nu exclude adeziunea la catolicism. Citindu-va cărțile rămâi uimit de cunoștințele despre epoca în care se petrec evenimentele, sutele de mici detalii care reconstituie
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
avut nevoie de mult timp pentru a reuși, căci s-a ajuns la marea criză iconoclastă a artei orientale din secolele VIII-IX; apoi a doua criză, care începe probabil cu Calvin, în secolul al XVI-lea și se prelungește cu janseniștii (Pascal, Kant, Hegel etc.) și ale cărei efecte se produc la finele secolului al XIX-lea, întrucât există întotdeauna un efect întârziat. Artei contemporane îi este foarte greu să regăsească imaginea. Iau un exemplu care mi se pare foarte important
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
în acest spațiu de o extremă sobrietate, Gérard Philipe înainta cu pași tărăgănați, în timp ce vorbele rostite de el căpătau o sonoritate aparte, un soi de puternică reverberație. Vilar, căruia nu-i plăcea Racine și care îl prefera pe Corneille, rămâne jansenistul prin excelență al teatrului francez. El a crezut ca nimeni altul în scena cufundată în întunericul nopții, mai întâi noaptea de la Avignon și apoi, ca o reluare, ca o prelungire, noaptea de la Chaillot: ea învăluie actorii și face ca vorbele
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
n-ascunse că are presimțirea, certitudinea chiar, că Pica nu mai este în viață. Ioanide avusese dreptate, Gavrilcea era un criminal. Prințesa le primi la ora cinci, în picioare, lângă un fotoliu larg, pe rotile. Avea înfățișare de stareță bătrână jansenistă, din cauza rochiei largi și a unui soi de capișon tivit cu alb. Pe piept purta o mare cruce de aur masiv. Singura profanitate o constituia faptul că veșmântul era violet. G. Călinescu - Dragă doamnă, întîmpină prințesa pe madam Ioanide,putorile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
1 Dacă ar fi să Îi dăm crezare lui Jean d’Ormesson, paragraful de mai sus ar trebui interpretat astfel: „La Baudelaire ș...ț dandy-ul e foarte aproape de poet și chiar de creștin, de un creștin puritan - un sibarit jansenist, departe de orice ușurătate -, de sfânt, de eroul stoic, datorită grijii sale de a se depăși mereu, Înlocuind regula de obște cu un soi de tensiune eroică și cu gustul singularității ce stârnește admirația”2. Așadar, un proiect stoic, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ispită Înfrântă, stârnindu-ne pofta nemăsurată de a le purta. Ceea ce, firește, nu vrea să Însemne că autorul acestui Despre dandysm s-ar crede În vreun fel Pascal sau Rancé. El nu a fost și nici nu va fi vreodată jansenist, după cum n-a ajuns călugăr... Încă. J.-A. Barbey d’Aurevilly I Sentimentele au destinul lor. Există printre ele unul față de care toată lumea e necruțătoare: vanitatea. Moraliștii au descris-o În cărți. Oamenii de lume, care, În felul lor, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
apare handicapul. Ce este de fapt toleranța? Citesc: Îngăduință, indulgență, interval de variație admis pentru o anumită mărime sau dimensiune caracteristică țgreutate, volum etc.) a unui material, piesă sau obiect. Nu mă lămuresc. Între catolici și protestanți, Între iezuiți și janseniști, Între părinți și copii, Între prostituatele și clienții caselor de toleranță, cine pe cine tolerează, și cum se stabilește intervalul de variație admis Între două fenomene adverse, chemate să conviețuiască pe parcursul unui timp nedefinit? O singură dată, Într-un cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
citește în Machiavelli ceea ce nu se găsește în cărțile lui"9. Mai mult decît toți marii vizionari, Machiavelli a fost, pe rînd sau totodată, respins și revendicat. Gentillet și Campanella îl acuzau de ateism, Spinoza îl credea un "democrat mascat", jansenistul Scipione de'Ricci îl revendica pentru jansenism, Ferrari pentru patruzecioptism, Croce pentru hegelianism, iar Mussolini și Colloti mai mult decît Mussolini (în anii '30) pentru fascism 10. Responsabili de această receptare, pe cît de paradoxală pe atît de incitantă prin
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dragoste deconstruit, unde protagonistul Își petrece timpul privat În sala de baie, Într-un mod compulsiv, dintr-o indiferență care poate fi numită lehamite, dar apare mai degrabă ca o atitudine stoică. De altfel, Jean-Claude Lebrun numea scriitura lui toussaint „jansenistă”. Minimalismul francez practicat de scriitorii care publică la editura Minuit nu seamănă cu cel american, al unui Raymond Carver, de pildă. Nu Întîlnim la francezi umor senin sau sentimentalism suplu și fragil. și apoi, povestirea este una exclusiv interioară, a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
naratorului este refuzată și se Închide ca și cum nu s-ar fi deschis niciodată; sentimentele sînt mereu implicte. Ca În majoritatea romanelor minimaliste, personajele sînt puține. Cel mai important rămîne naratorul, viziunea proiectată de el asupra lumii este una, dacă vreți, jansenistă. În fond, cum ar putea o poveste cu trei personaje prezente plus unul absent - care apare spre final -, doi bărbați și o femeie, să nu fie cinică, atunci cînd raporturile lor sînt deduse mereu din infinitezimalul unor priviri, al unor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]