992 matches
-
Acasă > Versuri > Visare > RĂMÂI Autor: Florina Emilia Pincotan Publicat în: Ediția nr. 2034 din 26 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Rămâi! E noaptea tristă Fără ține, Privighetorile jelesc Pe ramul de cireș . Își pleacă pomii. Frunză rătăcita, Iar noaptea vine Lăcrimând a dor . Rămâi ! Pustiu, e drumul Fără ține, Iar cerul Își va pierde din Azur . Condorul își va plânge Aripa rănită, Iar zorii vor veni Târzii și
RAMAI de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2034 din 26 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380113_a_381442]
-
ce se prelingeau din cerul ud, Cand moartă am găsit alături lângă mine Iubirea ce-am pierdut-o în vară de demult. M-am ridicat așa năucă de sub toamnă Și cu veșmânt din frunze și din ploi, În hohot am jelit iubirea mea găsită Și-am îngropat-o sub toamna dintre noi. Autor Angela Mihai Drepturi rezervate doar autorului Referință Bibliografică: ÎN CĂUTAREA IUBIRII PIERDUTE / Angela Mihai : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2005, Anul VI, 27 iunie 2016. Drepturi de
ÎN CĂUTAREA IUBIRII PIERDUTE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2005 din 27 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378175_a_379504]
-
trist, O luptă în mine îmi spune exist. Iubirea în suflet îmi lasă un dor, Răbdarea învinge dorința și zbor. Cad stelele, pustiu este cerul, O luptă în mine mă apasă lovind Rugă aduc, strigând vocilor auzite, Vorbesc cu pământul, jelind. ( CAD ) Închid ochii și nu te văd decât pe tine, Iar teama de a merge sângerează în mine. Nu simt nimic decât sub pași pământul Și martor sunt la ce creează timpul. Privesc de aici de jos o viață așa
DAN IOAN GROZA, UN PELERIN PE “DRUMUL PAŞILOR NEOPRIŢI” de DAN IOAN GROZA în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378158_a_379487]
-
ta! ce bine e să facem nunți ca-n basme când are cine binecuvânta prin viața ponegrită de fantasme. și când o fi să fiu vultur bătrân și o să zbor la Doamne-miluiește, femeia mea - cu busuioc în sân, să mă jelească tristă...românește. Alexandru CETĂȚEANU
ZIUA LIMBII ROMÂNE LA MONTREAL PE 31 AUGUST, 2013 [Corola-blog/BlogPost/93718_a_95010]
-
prezența.” ( Absența) Spunea poetul Edgar Lee Masters din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte: “Nu plânge, Maurice, eu nu sunt aici sub acest pin. Balsamul din aerul primăverii susură prin iarba dulce, Stelele scânteiază, privighetoarea cheamă, Doar tu jelești, în timp ce sufletul meu se bucură extatic În Nirvana binecuvântată a luminii eterne!” Ca „răspuns lângă răspuns”, cartea dedicată distinsei soții a profesorului Eugen Dorcescu, Olimpia Berca, Nirvana, aduce năzuința perenității, năzuința trecerii în dimensiuni propice artei sufletești a speciei noastre
NIRVANA- EUGEN DORCESCU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377116_a_378445]
-
principale! („Dacă un geto-dac avea mai multe soții, și el deceda, femeile se luptau între ele, învingătoarea era omorâtă, iar rămășițele ei erau așezate deasupra osemintelor bărbatului. Era o mare onoare să mori în aceste condiții. Cele rămase în viață jeleau și își manifestau durerea prin strigăte.” Pare o barbarie, dar Istoria ne-a demonstrat ce se întâmpla cu cele rămase... singure.) Al. Florin Țene e mai blajin, însă. Nu se răzbună. De fapt, ar fi un non-sens. Acolo, în Caiet
ALBASTRUL DE GORGONE, PREFAȚĂ DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1647 din 05 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377146_a_378475]
-
Articolele Autorului -Vino să te strâng în brațe!- dorul mamei, dor. Simțea cum o ceață îi macera sufletul, încet, cu o precizie de chirurg. O strângea gelozia oaselor, singurele care o mai puteau atinge, pe sub pielea-i de cârtiță. ...Lumânările jeleau cu o lumină obscură, întunericul. La căpătâiul patului, trona cu sfială, un sfeșnic. Mirosea a rug de pocăință și smerenie în ceața de tămâie groasă, care se poticnea de fiecare dată în jelania celor veniți să-și ia adio. -Mamă
CÂRTIŢA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382146_a_383475]
-
păstra tronul. Regele David spune cu mare amărăciune în suflet că aceasta nu este calea lui. El nu omoară pe nimeni pentru tron, deoarece tronul este al lui Dumnezeu care conduce istoria. Când află că Absalom a fost omorât îl jelește profund îndurerat de pierderea lui. Da! Aceasta a fost calea lui David, omul cu inima după inima lui Dumnezeu. Dumnezeu a văzut caracterul regal al copilului simplu care păștea oile tatălui său și care își punea încrederea totală în Dumnezeu
DESPRE PRINCIPIALITATE de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382209_a_383538]
-
din 07 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Numărasem deja 126 de zile de când venisem cu pruncul meu în spital. Venisem vara...soarele încălzea cu putere tabla ambulanței care străbătea urlând străzile Iașului...apoi, începuseră să se îngălbenească primele frunze. Cădeau jelind ...jeleau vara pierdută, viața pierdută, pământul...Vântul le ținea isonul, răscolindu-le furios prin curtea spitalului. Totul era trist aici...nefiresc de trist. Moartea pândea la fiecare ușă, la fiecare pat, nesătulă, lacomă, haină...O simțeam lângă mine, lângă patul
O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE LA DUMNEZEU de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382233_a_383562]
-
07 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Numărasem deja 126 de zile de când venisem cu pruncul meu în spital. Venisem vara...soarele încălzea cu putere tabla ambulanței care străbătea urlând străzile Iașului...apoi, începuseră să se îngălbenească primele frunze. Cădeau jelind ...jeleau vara pierdută, viața pierdută, pământul...Vântul le ținea isonul, răscolindu-le furios prin curtea spitalului. Totul era trist aici...nefiresc de trist. Moartea pândea la fiecare ușă, la fiecare pat, nesătulă, lacomă, haină...O simțeam lângă mine, lângă patul copilului
O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE LA DUMNEZEU de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382233_a_383562]
-
fără tam-tam. În confruntarea dintre Hamlet și Laertes vorbesc numai săbiile și mișcarea lor prin aer. Tema lui Schubert este șoptită de cîntecul săbiilor învîrtite în ultimul ritual al morții. Cine este Fantoma? Tatăl ține cadavrul lui Hamlet și îl jelește. Un altfel de Pieta. Se ridică și bate toba mare, ca un clopot. L-a însoțit, știind desenul, pînă la capăt. Să-l plîngem pe Hamlet! Și pe noi... În "Othello", viața și moartea nu par neapărat mai importante decît
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
dracu la bulgarii lui în Popești. Stătea întinsă pe canapea, plânsă și cu buzele sparte de dosuri de palmă și-i curgea sânge din nas. Maică-sa stoarse batista în chiuvetă, se apucă s-o șteargă de lacrimi și sânge, jelind-o acum în hohote, bine Ninuța mia, îngeru mieu, fetița mia... Faci cum vrei, cum te taie capul, numai tu să fii fericită, da ai să te căiești, și-o să fie prea târziu. Era și așa destul de târziu. Trecuse de
Flacăra Roșie (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8512_a_9837]
-
pân' la primul dangăt: coborât Voi fi atunci, din lumea rea, de sus, În groapă, ca să bucur viermi, atât. Citește-mă de poți, dar nu gândi La mâna care-a scris, că n-ai putea Să-ngădui amintirea: m-ai jeli; Mai simplă e uitarea, curgi în ea. Nu mă rosti prea des, mă-ncetinești, și poate-n lut m-amestec chiar atunci. Din gându-ți dulce scoate-mă: tu ești, Eu voi fi fost; doar moartea dă porunci. De faci
Sonete de Shakespeare într-o nouă traducere by Radu ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/6894_a_8219]
-
care, încremenită de durere, își pierde atributele de zeiță, reprezintă o apoteoză a ființei umane care, copleșită de durere, știe, simte că nu există înfrângere definitivă, după cum nu există victorie definitivă. Sau s-o ascultăm pe Rita Dove, în Demeter jelind, aproximând, din pespectiva experienței consumate, fragilitatea ființei umane și inutilitatea revoltei contra eternității: "N-am să cer imposibilul;/ înveți să umbli umblând./ Cu vremea, am să uit această margine pustie,/ aș putea să-i râd, poate,/ pasării ce-și cheamă
Mic tratat despre doliu (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6900_a_8225]
-
său. Ce tată, ce bunic de soi avea! Degrabă-ar fi arat și câmpuri zece" (Vorbește lumea pe sototeala mea). În arta poeziei însă nimeni nu mă-ntrece. Pierderea ta pe cuget m-apasă, cântecu-mi pentru totdeauna s-a dus, jelesc împreună cu marea furioasă când ceața vine pe valuri de sus. Fără cuvântul tău și vraja ta clipele-s goale, seci, neguri mi-aruncă în hău steaua, acolo unde lumina piere pe veci. N-oi mai slăvi frumusețea în vers. N-
William Ross - iubirea ca fataliate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6918_a_8243]
-
ca mărturie de credință, este o modalitate de a împărți vina dezacordului cu cei ce nu se adaptează la formula personalității sale. Aceeași este, poate, și vina complexaților de azi, grăbiți să desființeze înălțimea pe care n-o pot atinge, jelind, precum Cameleonul, la poalele unde trona, superior, Inorogul lui Cantemir." Elvira Sorohan, fără să uite să se refere și la contemporani, îi conturează lui Călinescu un profil interior din datele oferite din textele acestuia, începînd chiar din 1928, cînd apărea
În apărarea lui Călinescu? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/8122_a_9447]
-
ale existenței sale. Nu o cunoaștem și nu o posedăm, dar trăim de dragul ei și ne mistuim după ea. Nu se vede unde se naște și în ce chip, o urmărim anevoie și nesigur cât timp durează, și în zadar jelim și tânjim după ea atunci când dispare. Între nașterea și dispariția ei nu se întâmplă, la drept vorbind, nimic, încât se poate spune că de fapt ea nici nu există. Iar când ai spus că nu există, acesta e și maximum
Ivo Andric: Despre frumos și creație by Drăgan STOIANOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7071_a_8396]
-
surâzător, și încep să vorbească cât se poate de veseli." Afirmația este doar în aparență șocantă. Ea ne uimește datorită vitezei de comutare de la o stare la alta. În fapt, omul obișnuit are același comportament: nimeni nu e capabil să jelească necontenit, fără pauze și schimbări ale tensiunii existențiale. Atât doar că la membrul comunității tradiționale diferențele comportamentale se manifestă instantaneu, într-un interval temporal scurt. Prin urmare, e aproape acceptabil să spui că "doliul nu reprezintă o manifestare naturală a
Mic tratat despre doliu (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6943_a_8268]
-
încrezătoare a elegiei căreia îi urmează oda, trecîndu-l pe cel dispărut într-o slavă mai bună, plutește peste versurile acestei nenorociri trăite. Din cele două vocații ale poeziei clasice, prietenia și moderația, Ungher o reține doar pe prima. Permițîn-du-și să jelească în voie, tulburînd, cernit, măsura și claritatea lumii dintîi, aceea din primele zece poezii: "Mă doare: e după un om./ Smerenia mamei tânjește,/ E'n frunza umilului pom/ Și'n șanțuri adânci ofilește.// E fără vieață mai bine?/ Mi-apari
Poezie și întuneric by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6983_a_8308]
-
semn de doliu, părul. În schimb, romanii și-l lăsau să crească. În același timp, exista datoria cvasi-legală ca soțul să poarte doliu după soție, și invers. Nu mai vorbim de așa-numita lugubria sumere, de obligația văduvei de a jeli timp de un an. În Franța, reglementările au luat adeseori aspectul unui protocol stufos, în care prescripțiile și interdicțiile, dar și excepțiile, sunt atent precizate. În cultura europeană medievală și post-medievală femeia pare îndoliatul de serviciu. Timp de un an
Mic tratat despre doliu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6987_a_8312]
-
va fi nevoie, izbucni Cerboaica și se ridică tremurând ca varga de slabă și înăltuță cum era. Tu-l ai numai pe unul de așteptat, pe Tom, pe bărbatu-tu. Eu îi am pe tustrei băieții de așteptat și de jelit. Du-te și te plimbă... dacă nu poți dormi. Cel mai îngrijată sunt de Miluță. De ce de Miluță! E pe aproape, știi că de venit tot vine... Și dacă nu mai vine? Cum să nu mai vină? Ce poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
somn adânc și senin, ca-n copilărie. Faptele i se remarcaseră, ceea ce proba în ochii Irinei adevărata lui intrare victorioasă! în rândul bărbaților. Stăpân pe situație, se simțea deopotrivă stăpânul acelei fete și, cu toate că nu împărtășea drama mamei care-și jelea pe ascuns sau își blestema pe față fiul preferat, se simțea liber și deschis, prin toate fibrele ființei lui neastâmpărate, viitorului. Cum bătrâna lipsea, obosită de-a nu se putea stăpâni gata să izbucnească în hohote dinaintea lui, ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ciocan în șale. Din această cauză Ilinca, încet-încet, nu a mai putut să meargă, iar Butnaru și-a făcut-o cu mâna lui că acum trebuia s-o îngrijească și pe Ilinca și pe mama lui. Conștiința îl mustra mereu, jelindu-se la oamenii lui de încredere, rugându-i să nu le spună lui Drăcosu și lui Vasile că-l omoară, dar lui nu-i era că-l omoară, dar se duc la pușcărie de tineri și e păcat. Destul a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
rămas acasă, așa cum spune și cântecul: c au rămas șchiopii și orbii să scoată la fete ochi. Constantin nu a trăit prea mult, a murit de tânăr, înaintea lui Oacheș și a rămas Zavastia văduvă de tânără. Oacheș l-a jelit mult pe Chiorul, că era cuminte, dar tuberculoza pulmonară l-a răpus. Zavastia s-a dat în dragoste cu Alecu, zis Pitic, că avea o înălțime de vreun metru și 35 cm. Zavastia trăgea plapuma de pe Chioru lui Oacheș și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Gheorghe o fată, dar la vreo doi ani de la căsătorie Gheorghe s-a îmbolnăvit de plămâni ca și taică-su și a dat colțul. A plâns mult Zavastia după copilul ei, probabil că o fi râs de Oacheș că-l jelea pe Constatin. Nora Zavastiei s-a mutat între timp la casa ei cu tot cu fată, adică cu nepoata Zavastiei. Astfel, Zavastia a rămas singură în căsuța ei, cu paie și stuf. Anii au trecut și cum toți oamenii îmbătrânesc, a îmbătrânit
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]