61 matches
-
caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum." (Ion Creangă, Capra cu trei iezi) (f) "Vorbele tale, bărbate, sunt sfinte pentru mine, pentru că de aceea bărbatul este bărbat. Nu sunt vinovată întru nimic, căci n-am judecat pe acei jeluitori, ci le-am spus numai unde este stăpânul lor. Dar dacă d-ta găsești cu cale să mă gonești, eu mă supun fără să cârtesc și-ți mulțumesc încă din adâncul sufletului pentru bunătatea ce ai de a mă lăsa
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
cu literă latină nu sunt simple substituții de semne, ci ortografieri etimologice. "Adică" se scrie "adeque", "care", "guare". Etimologiile sunt de fantezie. Tâlharul e un purtător de săgeți, un telifer, birăul e un vir magnus, tânguirea vine de la tundere, fiindcă jeluitorii se tund. Totuși se face o mare nedreptate latiniștilor cu privire la neologismele adoptate. O mare parte din formele propuse de ei au fost absorbite de limbă: cauză, siguranță, evidență, providență, anticipație, conversație, educație, explicație, ocupație, ediție, tradiție, important, consecvent, evident. Tot
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
insațietate În cruzime a femeii, o nepotolită poftă de masacru: „Vrei, drăguță, vrei Sufletul să-mi iei? Na-ți și ochii mei, Altă ce mai vrei? Doar te-i sătura De cruzimea ta.” Însă măcelul este Întreținut În chip deliberat. Jeluitorul ibovnic se oferă cu voluptate crudului minotaur al iubirii. Semn că cruzimea femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu-i de origine divină. Nota de senzualitate, care este puternică În poezia acestor boieri petrecăreți, trage serios amorul spre formele lui terestre. Slăvita ibovnică nu-i cu totul străină de o anumită corporalitate. Am citat deja elanul sexual al jeluitorului Îndrăgostit, năvala pe care o proiectează În drum spre casă. Mai sînt și alte semne ale ispitei trupului. O poezie (Asară, de-un vac trecut) pare a fi scrisă după o altă năvală de origine profană: „Ochi, guriță, piept și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un „aht”, de un chin cotropitor, incit imaginea finală este aceea a unei existențe copleșite de o mare pasiune. O pasiune devastatoare care atinge toate compartimentele și funcțiile ființei: fiziologice, psihice, spirituale. Să vedem Întîi dezastrul global
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește ideea de jertfă. Jertfa este moartea benevolă. PÎnă a ajunge la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de acest sentiment creștinesc transpus În spațiul eroticii. Robirea cere Îndurare, Înțelegere, În fine, milă, milostivire, și mila, milostivirea nu vin. CÎnd patima Îl „Înghie”, poetul Înamorat cere numaidecît milostivire: „Să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vine din cealaltă parte) este resimțită ca o formă de agresiune. 12. O agresiune Întoarsă, ca toate celelalte, spre petrecere. Simptomele descrise pînă acum n-au nici un Înțeles dacă la capătul lor nu vedem ceea ce este esențial În această poezie jeluitoare: plăcerea, desfătarea, bucuria simțurilor bolnave de o boală dulce. SÎnt cîteva momente de jubilație erotică În interminabilul bocet. Aleg unul singur, spre a ilustra capacitatea lui Conachi de a elogia cu invariabilă energic ceasurile de desfătare după ce se dovedise inepuizabil
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oi cere la Dumnezău, Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu.” SÎnt, În acest testament sentimental, două clauze („de-oi muri”, „iar de-or trăi”) care slujesc cum nu se poate mai bine pe jeluitorul Îndrăgostit. Finalul poemului („Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu”) lasă să se Înțeleagă că scenariul Îngropării În pustiu urmărește, totuși, cîteva beneficii imediate. Cel ce se pregătește pentru o lungă schimbare nu pierde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca să rămîie neuitate modurile lor după veacuri”. Cum furturile literare sînt În epocă numeroase. Pann avertizează Împotriva „celor ce le place să se facă plaghiatori”... În ediția din 1852 aflăm ți celebrul cuvînt Către cititori, o primă detașare de stilul jeluitor În poezia erotică. Viziunea Îndrăgostiților zmintiți la simțuri, aruncați În călduri grozave, căzuți, unii dintre ei. În melanholie pină ce Încet-Încet se sting, iar alții „ea muierile, care se bocesc la morminte, prin cîntece Își ușurează durerile”... este umorescă. Miturile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-l reintroduceți în teatru pe Ahile cel de atâtea ori celebru, să fie neobosit, irascibil, inexorabil, înflăcărat, să nege că legile sunt făcute pentru el și să nu împartă dreptatea decât cu armele. Medeea să fie sălbatică și neîmblânzită, Ino jeluitoare, Ixion perfid, Io rătăcitoare, Oreste sumbru 29. Dacă riscați să aduceți în scenă un subiect nou și îndrăzniți să modelați un nou personaj, să fie până la capăt așa cum s-a arătat de la început și să rămână în acord cu el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Siret și despărțitoare Umbrăreștilor de Biliești”; - o pricină juridică, ce se desfășoară între anii 1833 și 1835, are ca protagoniști pe banul Neculai Sion, pe de o parte, și pe răzeșii din dreapta Siretului, pe de alta, primul în postura de jeluitor, iar ultimii de pârâți, din „megieșitele sate, Suraia, Umbrărești și Slobozia”; din amănuntele redate de document rezultă că era vorba de sate ce aparțineau la data respectivă ținutului Putna; - mai clar găsim atestată existența (parțială) a satului și, mai ales
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]