357 matches
-
care sunt descrise calitățile excepționale, intelectuale ale unor personalități feminine (începând cu Regina Maria, Missy, și terminând cu Alice Voinescu sau Jeni Acterian). De altfel, cartea se organizează ca un triptic - Trăind regal frumusețea, plăcerea și dăruirea de sine, Între jubilație și destrămare, Suferința ca împlinire se numesc cele trei părți, fiecăreia revenindu-i câte unul din cele trei toposuri ale recluziunii anunțate în titlul cărții - prima parte fiind dedicată portretelor Reginei Maria, Mariei Cantacuzino-Enescu, lui Zoe Cămărășescu și Cellei Delavrancea
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
o boală lungă, cancer. Dragă Isaac, cât de mult iubesc toate cărțile tale! Fii binecuvântat în sânul lui Dumnezeu! Seara, am aflat că englezii au descoperit o nouă planetă în Calea Laptelui, de câteva ori mai mare decât Terra. Înaltă jubilație: am început să traduc Cartea de vise a lui Swedenborg. Nu există nici o traducere de Swedenborg în românește și mă bucur că traducerea mea este prima. Textul există deja în toate culturile mari și a constituit sursa de inspirație a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și invidiez natura sublimă a cocoșilor din Stockholm, cei din libertate, care încep să salute soarele înaintea tuturor, cu acel strigăt de bucurie cifrat într-un „cucurigu” spărgând cristalele nevăzute din aer. Decembrie Scriu în continuare la nuvele, cu o jubilație suspectă - nimic de făcut, spiritul meu e profund ludic și trebuie să dea din mâini și picioare când e pus să stea pe loc! Mi-ar plăcea să se învârtească precum „dansatorii” sufismului, cu fustele lor precum corolele unor flori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
acestui tablou sumbru, lucrurile bune par rare și, ceea cei mai rău, perisabile, trecătoare. De asemenea, oamenii duc o existență limitată în timp, finalmente foarte scurtă în raport cu eternitatea. De ce să nu transformăm răstimpul petrecut pe această planetă în prilejuri de jubilații? Cum? De exemplu, bucurându-ne de tot ce ni se întâmplă și e plasat sub semnul binelui, profitând de acest moment, aderând la această clipă. A conștientiza bogăția unei clipe efemere, dar fericite, a ști că ea constituie un dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se întineze... Adevărata plăcere constă în a-ți râde de plăcere - altfel spus: plăcerea filosofului implică disprețul pentru plăcerea omului de rând. Cea autentică presupune o bucurie neîncetată, absența tristeții, pacea sufletească, seninătatea, spiritul radios și alte dovezi dinamice ale jubilației în act. Contrafacerile sporesc chinul, amplifică dorința și alimentează nevoia pe principiul eternei întoarceri a răului. Cui îi spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
virtutea, la rându-i, pare să întoarcă spatele fericirii, căci practicarea ei nu presupune nicio jubilare. Ori una, ori alta: ori te bucuri de plăcerile vieții, ori suferi în drum spre perfecțiune. Nu și una, și cealaltă: nu există o jubilație sigură pe care să o practici vizavi de virtuți. Exercițiul retoric luat ca atare, fără discuția sofistică ce-l însoțește în mod cert, nu lasă loc argumentației, el impune luarea unei anumite poziții, alegerea. Cum stau lucrurile cu cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Aristip și plăcerea permanentă stipulată de el, fără limite, activă, voluntară. O plăcere definită negativ în Grădină: să nu suferi, să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și energia subiectelor depășind cadrul fixat de el. Tentația contra-culturală a primului epicurism, apropiat în această privință de cinism, dispare sub influența filosofului din vila de la Herculanum. în consecință, estetica e înțeleasă aici - opțiune absolut premonitorie! - ca un prilej de jubilații, de plăceri, de divertismente care adaugă ceva satisfacțiilor căutate de persoanele preocupate de instrucția lor filosofică. Pe drumul spre înțelepciune, cultura devine nu atât un obstacol, cât o aliată. Philodemos investește, în ceea ce-l privește, în domenii noi, evitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fie definită în mod pur reactiv - absența tulburărilor - și dobândește o nouă dimensiune, pozitivă, constructivă, voluntaristă: o dorim pentru satisfacția pe care ne-o procură, în măsura în care aceasta nu scade capitalul de pace și de seninătate acumulat. Plăcerea interzisă coincide cu jubilația care zdruncină starea de tihnă mentală, fizică și psihică la care se ajunge printr-o neîncetată strădanie asupra propriei ființe. Ruptura în raport cu Epicur pare mai clară pe terenul politic. Magistrul îndemna la un fel de secesiune față de lume. El propunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în linie dreaptă din Enea - trebuia neapărat s-o facă... - nu transformă textul lucrețian într-un manifest politic sau într-o pledoarie pentru puterea unui singur om! Venus exprimă pur și simplu atât plăcerea sexuală, cât și bucuria divină, atât jubilația corporală, cât și beatitudinea spirituală... Ea ne guvernează permanent, pentru că e numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cultivă puritatea formală și tradiția madrigalescă. Pe rând și cu egală participare poetul dă glas melancoliei nocturn-autumnale într-un peisaj urban sumbru și ostil; se poate recunoaște o melancolie bacoviană (fără tragismul lui Bacovia), contemplativă. Trăiește însă și stări de jubilație în peisaj marin și însorit, stăruind în descripția, de un erotism rafinat, estetizant, a nudului feminin. Peisajul rustic, silvestru sau montan e valorizat liric fără idilizări convenționale, fiind corelat uneori cu evocări paseiste, menținute la nivelul sugestiei; destule poeme amintesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
rău. Numai invenția monoteistă a liberului arbitru îl poate face pe om responsabil, deci vinovat de a fi preferat un anume lucru contrariului său. Până una alta, panteismul împiedică deriva într-o desfășurare diabolică. Bentivenga propovăduiește absența remușcărilor, inocența devenirii, jubilația fără grija amenințărilor creștine. Ca argumentație, el avansează două teze esențiale. Prima proslăvește meritele apatiei: nu e nicio nevoie să participi la suferința lui Hristos ori la aceea a aproapelui tău; să preferăm exercițiul seninătății în înfăptuirea oarbă a voinței
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acestui tablou sumbru, lucrurile bune par rare și, ceea ce-i mai rău, perisabile, trecătoare. De asemenea, oamenii duc o existență limitată în timp, finalmente foarte scurtă în raport cu eternitatea. De ce să nu transformăm răstimpul petrecut pe această planetă în prilejuri de jubilații? Cum? De exemplu, bucurându-ne de tot ce ni se întâmplă și e plasat sub semnul binelui, profitând de acest moment, aderând la această clipă. A conștientiza bogăția unei clipe efemere, dar fericite, a ști că ea constituie un dar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
se întineze... Adevărata plăcere constă în a-ți râde de plăcere - altfel spus: plăcerea filosofului implică disprețul pentru plăcerea omului de rând. Cea autentică presupune o bucurie neîncetată, absența tristeții, pacea sufletească, seninătatea, spiritul radios și alte dovezi dinamice ale jubilației în act. Contrafacerile sporesc chinul, amplifică dorința și alimentează nevoia pe principiul eternei întoarceri a răului. Cui îi spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
virtutea, la rându-i, pare să întoarcă spatele fericirii, căci practicarea ei nu presupune nicio jubilare. Ori una, ori alta: ori te bucuri de plăcerile vieții, ori suferi în drum spre perfecțiune. Nu și una, și cealaltă: nu există o jubilație sigură pe care să o practici vizavi de virtuți. Exercițiul retoric luat ca atare, fără discuția sofistică ce-l însoțește în mod cert, nu lasă loc argumentației, el impune luarea unei anumite poziții, alegerea. Cum stau lucrurile cu cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Aristip și plăcerea permanentă stipulată de el, fără limite, activă, voluntară. O plăcere definită negativ în Grădină: să nu suferi, să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și energia subiectelor depășind cadrul fixat de el. Tentația contra-culturală a primului epicurism, apropiat în această privință de cinism, dispare sub influența filosofului din vila de la Herculanum. în consecință, estetica e înțeleasă aici - opțiune absolut premonitorie! - ca un prilej de jubilații, de plăceri, de divertismente care adaugă ceva satisfacțiilor căutate de persoanele preocupate de instrucția lor filosofică. Pe drumul spre înțelepciune, cultura devine nu atât un obstacol, cât o aliată. Philodemos investește, în ceea ce-l privește, în domenii noi, evitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fie definită în mod pur reactiv - absența tulburărilor - și dobândește o nouă dimensiune, pozitivă, constructivă, voluntaristă: o dorim pentru satisfacția pe care ne-o procură, în măsura în care aceasta nu scade capitalul de pace și de seninătate acumulat. Plăcerea interzisă coincide cu jubilația care zdruncină starea de tihnă mentală, fizică și psihică la care se ajunge printr-o neîncetată strădanie asupra propriei ființe. Ruptura în raport cu Epicur pare mai clară pe terenul politic. Magistrul îndemna la un fel de secesiune față de lume. El propunea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în linie dreaptă din Enea - trebuia neapărat s-o facă... - nu transformă textul lucrețian într-un manifest politic sau într-o pledoarie pentru puterea unui singur om! Venus exprimă pur și simplu atât plăcerea sexuală, cât și bucuria divină, atât jubilația corporală, cât și beatitudinea spirituală... Ea ne guvernează permanent, pentru că e numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
doarmă somnul de veci. Atmosfera lugubră, de scepticism amar, total necaracteristică literaturii „enigmistice”, marchează o răsturnare profundă a modului de a vedea ecuația căutare-adevăr. De regulă, romanul polițist clasic se încheie pe un ton de exuberantă consemnare a triumfului, de jubilație în fața victoriei luminii asupra întunericului. Niciodată, însă, autorul de romane polițiste nu subminează, cu un negativism atât de radical, construind un anticlimax de o violență amuțitoare, construcția de bază a cărții. Or, Raymond Chandler n-a părut să aibă alt
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a povestirii, marcată de absența eroului în jurul căruia se desfășoară întreaga intrigă (Terry Lennox), dar și de senzația acută a detectivului că se mișcă într-o lume fără contururi, pândită la fiecare pas de primejdia anulării ființei umane. Momentele de jubilație sunt scurte, înșelătoare - mici amăgiri de sine într-un lanț al eșecurilor. Singura dimineață în care Marlowe se scoală binedispus se desfășoară sub semnul inutilității absolute, al inconsistentului și al zădărniciei desfigurante: A doua zi dimineața m-am deșteptat târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Romanul își propune, deliberat, să fie parte a unei serii despre care scriitorul știe, de-acum, că e aproape încheiată. Cu toate acestea, e greu de identificat în roman prezența notei funerare, a tonului dramatic din preajma sfârșitului. Dimpotrivă, există o jubilație nezăgăzuită, o exuberanță atotcuprinzătoare, vizibilă în tehnica amânării secvențelor dramatice. Trei sferturi din carte nu ni se „oferă” nici un cadavru, iar când acesta e invocat, el rămâne - ca în The Little Sister - în afara razei vizuale a cititorului. Impersonalizarea (undeva, cineva
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-l macină încă de la apariția, fals solară, din debutul Somnului de veci. Acum, Marlowe pare eliberat de orice obsesie, lăsându-se în voia întâmplării și a aventurii, într-un soi de nepăsare veselă, punându-se la dispoziția femeilor cu o jubilație cinic--inconștientă. El acceptă, fără să pună vreo condiție, postura de bărbat disponibil, aflat mai degrabă în slujba plăcerilor trupești decât în aceea a Adevărului și Justiției. Destrămarea măștii cvasimonahale a lui Marlowe poate fi explicată prin dispariția contrabalansului reprezentat de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tânăr, iluminat, fericit” (Descrescendo). Concomitent, se produce o erupție a religiozității, căci sublimul naturii este interpretat ca „o gură de rai”, adică adeverire a divinității și posibilitate de mântuire. E parcursă întreaga scară de reacții, de la nerăbdarea frenetică (Psyche) la jubilația apropiatei sosiri (Pandora, În cer, în alt sat), de la așteptarea exasperată (Cetele, Morgana) la conștientizarea depărtării (Revederea din parc, Drumul). Survine însă și tăgăduirea învierii (Al nopții) și chiar a divinității (În munți), deodată cu disperarea, concretizată în viziuni de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
va marca, prin funcția fatică, literaritatea enunțului"175. Se poate remarca, la Arghezi, pregnanța unui cuplu de acte ilocuționare complementare, de tipul reproș-solicitare imperativă. În Despre scriitori, primului termen îi corespunde, în plan emoțional, un sadism al denunțării publice, o jubilație a flagelării în momentul deconspirării unei tagme compromise. Uzanța morfemelor persoanei a treia "ei", "lor", "li" etc. diferențiază net, de această dată, destinatarii: pe de o parte, lectorul (un tu subînțeles) căruia i se induce o lectură orientată, în scopul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]