495 matches
-
li se pare șic, sau, dimpotrivă, a fost rezultatul dezamăgirii? Ideea că poate întâlnirea aceea a fost o greșeală mă obseda zi și noapte. Și, împreună cu obsesia, mă chinuia și gândul de a face orice pentru a-mi repara greșeala. Junghiul din piept, ușor la început, apoi din ce în ce mai dureros, când pe partea inimii, când în cealaltă parte, l-am interpretat ca pe un semn din partea lui. Nu eram atât de naivă încât să cred că suferința din dragoste se poate traduce
Ismail Kadare - Accidentul () [Corola-journal/Journalistic/5548_a_6873]
-
mi-a plăcut să citesc descrierile lui Ion Creangă despre albăstruozitatea cerului, așa că probabil nici voi nu vreți să citiți descrieri ale durerilor din burta mea. Ideea era că erau nașpa. Nu sunt omul care merge la spital la orice junghi, ajung acolo doar când chiar nu se mai poate. La fel am ajuns anul trecut să-mi iau în seamă apendicita abia când a devenit peritonită. Sala de așteptare era plină de oameni: mici, mari, grași slabi, pe fețele fiecăruia
24 de ore mizerabile în țara perfecțiunii by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18923_a_20248]
-
Privesc, prin geamul ce-mi numără secunde. Norii ce-au plâns, parc-au furat surâsul mamei, care, privind în vatră, își răscolește gândul: - Of, draga mamei! Era bine când era și el acasă... Amintire Doream să prindă gândurile viață când junghiul lacrimii mă înțepa, intrând pe poarta unde tata, de câte ori plecam, mă petrecea. Mă uit în jur, dar nu-l zăresc niciunde. - A nins la noi în sat, tăticule! Mămica-i singură și iar e iarnă, bătrână-i și bolnavă și
ÎNCĂ, TE CAUT... de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384927_a_386256]
-
universului pereche, așa iși face ea noua temă de casă pe curat, moartea asta-i cam într-o ureche! STĂPÂNA MORȚII Gaura neagră vopsită de neviață, figură de moarte în cap de triunghi, mi se înfige în ochi ca un junghi trimis de infinitul ce mă-ngheță. Gaura negră fără față în triunghiul de verde sperare vrea să ajungă, însă în întinderea rece sare suspendând viața într-o subțire ață. Gaura neagră ce stropește în negru universul învins amenințând moartea cu
POEME (1) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382481_a_383810]
-
persiflează . Nici nu se putea mai bine! Când îți mai vine o idee de asta să mă anunți cu două zile înainte! Să am timp s-o analizez. Tac și nu mai zic nimic. De-atâta umblet prin aglomerație simt junghiuri la picioare. Și astea nu erau nimic pe lângă strigătul deznădăjduit de „mațe goale” . De pe scena aia, din depărtare, formația Voltaj mă lua și ea „ în balon”. -" Tânăr vreau mereu să fiu, Să trăiesc așa cum știu, Ca la douăzeci de ani
REVELION PE DRUMURI de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382867_a_384196]
-
aceste lucruri să renunțe? ...Zorile mijesc odată cu cântatul ... IV. BLESTEMATA SĂRĂCIE, de Ana Podaru, publicat în Ediția nr. 2297 din 15 aprilie 2017. Blestemata sărăcie Ana Podau Sărăcie haină roasa de când am plecat de-acasă mi-ai fost pasăre năpasta, junghi și spin în a mea costă. Cizmele mi le-ai mâncat ca un vierme-n mine-ai stat, zi de zi te-am blestemat să te duci la cel bogat. Citește mai mult Blestemata sărăcieAna PodauSărăcie haină roasăde când am
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
costă. Cizmele mi le-ai mâncat ca un vierme-n mine-ai stat, zi de zi te-am blestemat să te duci la cel bogat. Citește mai mult Blestemata sărăcieAna PodauSărăcie haină roasăde când am plecat de-acasămi-ai fost pasăre năpasta,junghi și spin în a mea costă.Cizmele mi le-ai mâncatca un vierme-n mine-ai stat,zi de zi te-am blestematsă te duci la cel bogat.... V. ÎN BRAȚELE MĂICUȚEI, EU AM CÂNTAT LA HARPA, de Ana Podaru
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
ai coace toată toamna, Ești mai acră decât coarna; De te-ai coace-un an ș-o vară, Tot ești acră și amară; / Ieși afară ca o pară; Intri-n casă ca o coasă; / Șezi în unghi ca și un junghi.” Cântul și-ospățul s-au sfârșit / Numai când ele-au adormit. Baba se scoală somnoroasă, / Buimacă, tocmai când în casă Lumina zorilor pătrunde. / Să-ți iei nurori, de ai de unde! La ochi se freacă-nspăimântată / De-i piere somnul și
SOACRA CU TREI NURORI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383007_a_384336]
-
clipă de reflecție. — Un cioban În trecere, care căuta o oaie rătăcită. Sau poate că intrase ca să fure ceva. A dat alarma. Era Îngrozit. Dante Își roti Încă o dată privirile În jur, absorbit. Durerea de cap se Întețea la loc. Junghiurile dinapoia ochiului erau străpungătoare. Amețelile reîncepuseră și ele să se facă simțite. Avea nevoie de aer și de odihnă. Nu mai era nimic de făcut acolo, Înăuntru, Își zise. Dă poruncă oamenilor dumitale să aibă grijă să desprindă trupul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
efectele pe care Însemnele autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Îndoită ca o gheară pe masă. — Ai spus că moartea a Început să te urmărească la Acri. Ce voiai să zici? Omul strânse din dinți și, dintr-o dată, Își lăsă prada pentru a atinge cupa din alamă, ca și când un junghi i-ar fi străbătut ciotul. — Messere, Îmi zgândărești o durere veche. Dar Îți voi răspunde. Pe când, alături de tovarășii mei, apăram ultimele ziduri, sub soarele torid al păgânilor, am fost rănit de o săgeată otrăvită. Am văzut-o cum venea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
falsitate... Însă care era ordinea argumentărilor? Ori poate că ar fi trebuit să ilustreze o premisă? Încercă să se ridice În picioare, dar căzu la loc În scaun. Cineva, În spatele său, trebuie să Îl fi reținut. Cine Își permisese? Un junghi Îi străbătu creierul, iradiind din ochiul stâng. Avea nevoie de poțiunea lui Teofilo. Dădu din nou să se ridice, pentru a doua oară, dar mai Întâi trebuie să se descotorosească de jonglerul acela enervant care Îi urcase În cârcă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că urmăritorii erau mai tineri decât el, se gândi cu disperare. Și totuși, cu orice preț, trebuia să scape, pentru a nu trăda speranțele Florenței. Cu siguranță, acea răzvrătire era doar primul act al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fugă dinspre partea dreaptă. Sări Înăuntru, sperând ca urmăritorii să treacă mai departe. Pitulat În umbră, cu inima cât un purice, auzi zăngănitul de fier cum se Îndepărta, În timp ce o sudoare Înghețată, În ciuda căldurii de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră că secera morții Îl cruțase și rămase nemișcat, temându-se că va auzi din nou ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii aceia aveau să priceapă că fuseseră trași pe sfoară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crezut că se căuta comoara israeliților. Aurul ofrandelor, Chivotul alianței... Unii și-au imaginat chiar că se pornise În căutarea Graalului. Sminteli. Nu-i nimic acolo. N-a fost niciodată nimic. O grimasă i se așternu trecător pe chip. Un junghi din pricina rănii, sau durerea dezamăgirii. — Zeii nu au pășit niciodată pe pământ. Acolo nu există decât miraje. Pietre arse de soare și de flăcările asediilor. Numai urma unei științe străvechi, pe care comunitatea evreiască din Alexandria o păstrase. Fragmente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doamnă, plecându-și cu sfiiciune ochii. Episodul 80 POLITICEȘTI Cele spuse de Metodiu părură a-l interesa pe Sima-Vodă. Fără să-și dea seama, căzu pe gânduri. Vârsta înaintată, oboseala, tracasările zilnice, incursiunile cazacilor peste Nistru, tinerețea nepotolită a Ruxăndriței, junghiurile din șale și masa copioasă îl făcură să ațipească puțin. într-un târziu, deschise ochii și-și aduse aminte de ceva. Se întoarse spre Ximachi vistiernicul: — Ei, ce zici? — Ei, ce zici? - făcu și papagalul. — Date fiind împrejurările în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tu pe cale naturală, bestia ar fi făcut prăpăd. Nu, crede-mă că aceasta a fost singura alternativă pe care o aveam la dispoziție. În timp ce ea vorbea, Cristian Toma se îndreptă de spate și făcu câteva mișcări ușoare ale torsului. În loc de junghiurile ascuțite de durere care îl fulgerau cu o seară în urmă, trei seri dacă era să se ia după ce spunea Ileana, acum nu mai simțea nimic. Își trecu cu grijă degetele peste coaste, apăsând ușor. Nu-l mai durea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
repede din odaie. Am fost surprins. Acum presupun că lipsa țigărilor aduse de obicei de soțul ei i l-a readus în minte, și noua senzație că micile bucurii cu care era deprinsă lipseau acum, i-a adus brusc un junghi în inimă. Și-a dat seama că viața de altădată s-a sfârșit definitiv. Era imposibil să mai menținem conveniențele sociale. — Presupun că ați prefera să plec, i-am spus colonelului, ridicându-mă. Bănuiesc că ai auzit că ticălosul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Nu puteam stabili precis dacă dorește întoarcerea soțului pentru că-l iubește sau pentru că se temea de limbile ascuțite ale bârfitorilor. Și eram tulburat de suspiciunea că acest chin al dragostei călcate în picioare era împletit în inima ei frântă cu junghiurile vanității rănite care, minții mele tinere, i se părea sordidă. Încă nu învățasem cât de contradictorie este firea omului. Nu știam cât de multă poză există în sinceritate, cât de multă josnicie în noblețe și câtă bunătate în desfrâu. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asupra ei și după ce se va însănătoși n-avea să insiste ca ea să se întoarcă la el, era absolut liberă. Dar când am ajuns la spital - o clădire severă și mohorâtă, a cărei vedere era suficientă să-ți dea junghiuri în inimă - și după ce am fost trimiși de la o autoritate la alta, în sus pe niște scări nesfârșite și pe niște coridoare lungi și goale, și l-am găsit pe doctorul care se ocupa de bolnavă, ne-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
după cină și faptul că Blanche spălase totul ca de obicei îi dădu un fior de groază. Comportarea ei atât de metodică făcea ca sinuciderea să pară încă și mai premeditată. Stăpânirea ei de sine era înspăimântătoare. Deodată simți un junghi în inimă și genunchii îi slăbiră atât de tare încât era gata să cadă. Se întoarse în dormitor și se trânti pe pat strigându-i numele: — Blanche! Blanche! Gândul la suferința ei era insuportabil. Parcă o văzu stând în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o serie de tablouri de-ale lui Stroeve, în rame splendide. Întotdeauna Stroeve se mândrise cu gustul lui artistic. Nu-și pierduse niciodată aprecierea pentru atmosfera romantică a unui atelier de artist, și cu toate că acum această priveliște îi dădea un junghi în inimă, fără să se gândească ce face, schimbă puțin poziția unei mese Louis al XV-lea care constituia una dintre comorile cele mai îndrăgite. Deodată observă un tablou așezat cu fața la perete. Era de proporții mult mai mari decât îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pas - simți o milă copleșitoare. — Sunt doctorul Coutras. Venisem la Taravao s-o văd pe nevasta șefului de trib și Ata a trimis după mine să vin la dumneavoastră. — E o proastă fără pereche. Am avut în ultima vreme câteva junghiuri și dureri și puțină febră, dar nu contează. O să-mi treacă. Când mai merge cineva până în Papeete aveam de gând să cer niște chinină. — Omule, dar privește-te în oglindă! Strickland se uită la el, zâmbi și se duse până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
două roți, iar lângă el un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite și ironice ale soldaților. Femeia ședea pe capră lângă el, nemișcată. Un nou junghi Îl străpunse În ceafă. Ghearele vechiului său dușman se redeșteptaseră din pricina Încordării și a efortului depus În aventura nocturnă. Osteneala luptei și a celor ce mai urmaseră se prăvăliseră acum peste el. Se Îndreptă spre ziduri, sperând să poată trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață bogată și Închinată artelor liberale. Dante avu impresia că era afectat de o durere insuportabilă, ca și când un junghi neașteptat i-ar fi devorat măruntaiele. În momentul acela, Marcello deschise ochii și Îl recunoscu. Ca prin farmec, chipul său se destinse, redevenind cel dintotdeauna. - Ce vânt bun te aduce, priorule? Vii și dumneata În această biserică extraordinară ca să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]