758 matches
-
absolvenții să poată fi primiți în orice universitate din Europa. Institutul Liceal „Anastasie Bașotă” a fost inaugurat abia la 18 februarie 1879 și a fost administrat până în 1906 de Epitropia Institutului „Anastasie Bașotă” a cărei primi epitropi administratori au fost junimiștii Vasile Pogor și Ioan Ianov. Cei doi l-au convins pe scriitorul Samson Bodnărescu, un alt junimist, să accepte funcția de director al școlii, funcție pe care acesta a păstrat-o până la moartea sa, în anul 1902. După 1906 administrarea
Anastasie Bașotă () [Corola-website/Science/328159_a_329488]
-
abia la 18 februarie 1879 și a fost administrat până în 1906 de Epitropia Institutului „Anastasie Bașotă” a cărei primi epitropi administratori au fost junimiștii Vasile Pogor și Ioan Ianov. Cei doi l-au convins pe scriitorul Samson Bodnărescu, un alt junimist, să accepte funcția de director al școlii, funcție pe care acesta a păstrat-o până la moartea sa, în anul 1902. După 1906 administrarea școlii a trecut în sarcina Casei Școalelor. Începând cu anul 1936, pe lângă profilul teoretic al liceului, s-
Anastasie Bașotă () [Corola-website/Science/328159_a_329488]
-
conservator al învățământului, Titu Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca redactor la "Curierul de Iași", publicație aflată atunci în proprietatea unui grup de Junimea|junimiști. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul "Timpul", organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani. Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
utilitate practică. Așadar, el și-a folosit cea mai mare parte a timpului pentru completarea sistemului filozofic al lui Schopenhauer și pentru fundamentarea teoretică a soluției la una dintre problemele esențiale ale societății românești din acel timp, aceea pe care junimiștii au denumit-o a „formelor fără fond”. În felul acesta Eminescu și-a elaborat principiile de care s-a folosit apoi în activitatea de ziarist. George Călinescu a analizat lecturile lui Eminescu și a constatat că: „este poate cel dintâi
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
ci că își folosea cunoștințele filozofice „pentru folosul spiritual propriu, sau pentru alcătuirea unei podele pe care să se înalțe o politică și o etică”. Concepția lui politică corespundea principiilor politice ale Partidul Conservator (1880-1918)|conservatorilor, și mai ales ale junimiștilor, care erau de formație germană. Scopul lui Eminescu era să acționeze ca un „chirurg” care elimină „putrejunea bubei noastre naționale” astfel încât societatea să poată să-și însănătoșească „corpul statului”. El se simțea obligat să lovească în nulitățile politice, pentru ca ele
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
în Franța și alte state, ci de reîntemeierea începuturilor în cultura român autentic ce și cât se potrivește intelectuali autodeclarați de dreapta ” modernă, datate cu afirmarea în țara ta. De aceea, afirmă categoric: Cu citabilă cumpănă a rațiunii și a junimiștilor. „Fenomenele de înnoire apar ciclic în îndelungatei experiențe diplomatice, Cu o frenezie a limbajelor de cazul unei culturi și nu trebuie George Apostoiu precizează: „S-ar analiză, diplomatul cumulează, într-o respinse automat”. produce o gravă eroare dacă nevoia intercondiționare
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_46]
-
Regimentul de dorobanți din Copou (care a luptat în acest război). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței. În anul 1883, după inaugurarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, junimistul Gheorghe Verussi scria: "" Această capodoperă sculpturală este proastă, ignobilă, lipsită de orice valoare..."" . În prezent, există opinii care acreditează ideea că solul pe care este construită statuia este instabil și că ar trebui restricționată circulația în zonă. ""După cunoștințele mele
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
în ținutul Neamțului, unde savantul entomolog avea una dintre cele mai complete colecții de fluturi din lume. În literatura sa epistolară evocă cu talent și minuțiozitate acest topos care l-a impresionat încă din momentul descinderii. Epistolele trimise profesorului și junimistului Constantin Meissner (1854- 1942) conțin informații, mărturii și evocări privitoare la familia lui Aristide Caragea, la acest fermecător și binecuvântat loc de meditație, la oamenii din sat și de pe moșie și, mai ales, la lecturile și cercetările pe care le
G.T. Kirileanu și cercetarea literară by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3741_a_5066]
-
hotelului îl determină pe avocatul Sculy să închirieze sălile de la etaj "Jockey Clubului", club hipic ce fusese înființat oficial în Iași în 1862 și printre membrii căruia se numărase și domnitorul Cuza. Marea sală de la etaj era folosită uneori de junimiști, care se întruneau aici din când în când, dar și de societatea „Reuniunea Femeilor Române” pentru organizarea de baluri. Din 1885 casa devine "„Maison Jockey-Club - Grand Restaurant de Paris”", în salonul căreia se desfășoară periodic concerte ale fanfarei conduse de
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
grec, Constantin Tiriachiu, atestat la Buhăiești ca jicnier după eveniment. De la începutul secolului al XIX-lea datele cu privire la Buhăiești se înmulțesc, iar alături de vechile familii ale satului apar noi nume, cum ar fi cel al lui Vasile Pogor, tatăl renumitului junimist cu același nume. De la Vasile Pogor-tatăl dăinuie și azi toponimul "Pogoreni" (în pronunția buhăieșteană, "Pogorăni") pentru fosta denumire Buhăieștii de Sus. Cel mai de seamă buhăieștean al secolului XIX avea să fie Costache Caracaș (1791-1859), fiu al lui Ioniță și
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
aromâni oieri din Avdela Pindului și a avut mai multi frați și surori. Sora lui, Anastasia, s-a căsătorit cu Sterie G. Ciumetti, inginer de poduri și șosele. Mama lui Pericle, Despina (Despa) Caragiani (măritată Papahagi) a fost soră cu junimistul Ioan D. Caragiani și cu Alexandru Caragiani, tatăl primei femei românce pilot, Elena Caragiani-Stoienescu. S-a căsătorit cu Marica Magiari, sora traducătorului Mihail Magiari și a baritonului Grigore Magiari - cel care a înființat grupul de operă din Iași. Pericle și
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
obiectiv din comuna Cândești inclus în lista monumentelor istorice din județul Neamț este situl arheologic din dealul Cetățuia de lângă satul Cândești, sit ce cuprinde urmele unei așezări din secolele al II-lea-al III-lea e.n. Anton Naum (1829-1917) - poet junimist, profesor universitar la universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, membru titular al Academiei Române. Gheorghe Manolache (n. 1950) - poet, critic literar, în prezent profesor universitar la disciplina "Literatura Română. Postmodernismul românesc. Introducere în critică literară", Facultatea de Litere și Arte, Universitatea
Comuna Cândești, Neamț () [Corola-website/Science/301625_a_302954]
-
autoritatea critică e de neînțeles. Îndată după Titu Maiorescu el devine în cîmpul criticii personalitatea cea mai proeminentă. Dar autoritatea lui nu s-a impus, ca aceea a lui Maiorescu, de la început. Mai trăia încă, la 1905, spiritul director al junimiștilor și se impusese Nicolae Iorga, personajul central al mișcării literare din primul deceniu al veacului nostru. În momentul în care se înscrie la Universitatea din București (1899), secția clasică, învățământul bucureștean era dominat de figurile unor profesori ca T. Maiorescu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
stricte, E. Lovinescu urmărește ambele cursuri, fără a recunoaște, acum și mai tîrziu patronatul spiritual al vreuneia dintre personalitățile epocii. De structură maioresciană, el își păstrează o libertate de spirit care îi va pune, nu o dată, în contradicție cu opiniile junimiștilor. Împrejurările l-au pus în cîteva rânduri în contact cu Titu Maiorescu, mai întâi la un congres al profesorilor de latină, apoi în timpul colaborării la Epoca: întâlniri nerevelatorii, aproape protocolare, fără angajamente din nici o parte. Formația maioresciană a lui E.
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
trece la lucrări de sinteză, și cea dintîi e Istoria civilizației române moderne (1924 - 1925), în trei volume solid documentate. Criticul explică, aici, procesul de formație și de evoluție a civilizației române, din alt punct de vedere decît acela al junimiștilor. La baza acestui proces se afla legea imitației, potrivit căreia societățile înapoiate suportă o fecundă influență din partea celor avansate. E vorba de un proces în doi timpi: mai întîi simularea și, în aldoilea rînd, stimularea. Tendința e ca popoarele mici
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
înnoitoare ale Apusului. Societatea românească întoarce atunci spatele inerției orientale și, împrumutînd formele, creează premisile pentru a apărea fondul. Fenomenul fomelor fără fond, de care vorbesc și junumiștii, e, așadar, real dar, spre deosebire de aceștia, Lovinescu îl consideră inevitabil și creator. Junimiștii, socialiștii, mai tîrziu poporaniștii și sămanatoriștii s-au opus acestui proces, fatal în condițiunile noastre, de unde, observă Lovinescu, lipsa de convergență dintre dezvoltarea socială și evoluția culturii. Această din urmă e, prin rezistență față de noile forme, reacționară, în contra timp cu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
pe scrierea primei sale priviri de ansamblu a istoriei României, cunoscută în țară ca "Istoria românilor". A mai fost implicat într-un proiect de cercetare a arhivelor din Moldova și Țara Românească și, după ce a restabilit politica naționalistă a poetului "junimist" Mihai Eminescu, l-a ajutat pe acesta în alegerea și publicarea creațiilor sale. În 1903, Nicolae Iorga a devenit unul dintre conducătorii revistei "Sămănătorul". Din acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la "Junimism" și afiliindu-se
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
devenit unul dintre conducătorii revistei "Sămănătorul". Din acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la "Junimism" și afiliindu-se unei curentelor etno-naționalist și neoromantic pe care le promova revista. Școala "Sămănătorulului" era formată din foști sau actuali junimiști, iar retragerea treptată a lui Maiorescu din viața literară a putut duce la crearea unei legături cu "Convorbiri Literare": noul său editor, Simion Mehedinți, era însuși un susținător al tradiționalismului. Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
era formată din foști sau actuali junimiști, iar retragerea treptată a lui Maiorescu din viața literară a putut duce la crearea unei legături cu "Convorbiri Literare": noul său editor, Simion Mehedinți, era însuși un susținător al tradiționalismului. Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de conservatorism au reacționat formând propria revistă, "Convorbiri Critice", editată de Mihail Dragomirescu. În tandem cu întoarcerea deplină în cultură și jurnalism politic, care includea dezbateri lungi cu istorici „vechi” și junimiști, Iorga încă se
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Un cerc de "junimiști" care susțineau varianta lui Maiorescu de conservatorism au reacționat formând propria revistă, "Convorbiri Critice", editată de Mihail Dragomirescu. În tandem cu întoarcerea deplină în cultură și jurnalism politic, care includea dezbateri lungi cu istorici „vechi” și junimiști, Iorga încă se ocupa de cercetarea istorică. În 1904, a publicat lucrarea de geografie istorică intitulată "Drumuri și orașe din România" și, până la cererea specială venită din partea ministrului de educație național-liberal Spiru Haret, a dedicat o carte dedicată lui Ștefan
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
întâlnire al conservatorismului tradiționalist, naționalism etnic și conservatorismul național. Această fuziune a fost găsită de analistul politic Ioan Stanomir ca o mutație a ideologiei "Junimii", contrară conservatorismului liberal al lui Titu Maiorescu, dar asemănătoare cu ideologia lui Mihai Eminescu. Un "Junimist" neconformist, Eminescu a adăugat viziunii conservatoriste a contemporanilor un naționalism puternic, cu tentă reacționară, rasistă și xenophobică, pentru care a primit atenție post-mortem în timpul vieții lui Iorga. Descris de cercetătoare Ioana Both ca „mitul Eminescian”, Iorga l-a considerat un
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
al acestei perioade. Experiența revoluționară a fost, din punctul de vedere a lui Iorga, traumatizantă, în timp ce liberalii sau moștenitorii iacobini erau apostrofați pentru stricarea echilibrului tradițional. A lăudat Revoluția Americană, dând-o ca exemplu pozitiv pentru construirea unei nații. Ca "junimist", conservatorismul lui Iorga nu se baza în general pe religie. Secularist printre tradiționaliști, nu a dat o mare importanță valorilor creștine, și, lăudând forța creativă a omului, vedea asceticismul ca pe un fenomen negativ. Totuși, se identifica puternic cu Biserica
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
se combină armonios însușirile de mamă, soție și gospodină. Maturitatea ei chibzuită nu i-a alterat instinctul femeiesc, iar Sașa este considerată una dintre figurile feminine cele mai originale din literatura română, ce întruchipează „eternul feminin”. Formația sa ideologică de junimist l-a îndreptat pe autor spre romanul social, fiind prezentat conflictul ce opune două clase sociale: boierii de viță veche reprezentați de Dinu Murguleț și de coana Diamandula, iubitori ai pământului și ai țărănimii, și burghezia rurală (arendașii lacomi și
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
lucrat în piatră de Șcheia de către sculptori polonezi. El figurează în lista monumentelor istorice din județul Iași, fiindu-i atribuit codul . În continuarea tronsonului central al parcului, dincolo de obelisc și de Teiul lui Eminescu, se continuă Aleea Junimii (sau Aleea Junimiștilor), tronson străjuit de mai multe busturi dedicate unor personalități culturale române direct sau indirect asociate cu societatea literară Junimea. Dintre acestea, înregistrate ca monumente istorice sunt bustul lui Mihai Eminescu, bustul lui Ion Creangă (ambele situate în oglindă, în interiorul piațetei
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
pregnanță un nume nou în literatura română, culminând cu "" (1886) și cu "" (1887). În 1884, Barbu Delavrancea reprezintă redacția "României libere" la cea de-a XXI-a aniversare a Junimii la Iași, publicând reportajele "Ultimele știri" și "Iași și banchetul Junimiștilor" ("România liberă", octombrie 1884). Îl cunoaște pe I. L. Caragiale, căruia îi consacră un admirabil portret. Face cunoștință cu V. Alecsandri (era pentru prima oară când observam de aproape acel izvor limpede de lăcrămioare și mărgăritare, pe artistul de frunte al
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]