102 matches
-
Eric Marty, exeget scrupulos al lui Gide și student preferat al lui Barthes, Intimul este „dezvăluirea corpului În interiorul timpului”28 și organizarea ritmică a confesiunii. Așa cum o demonstrează el pentru vastul jurnal gidian, intimul induce o anumită structură muzicală textului jurnalier, care, conștient sau nu, se ordonează atât În jurul datei (adică al temporalității), cât și În jurul unor teme ce se referă direct la ființa intimă a scriitorului. Sexualitatea, insomnia, bolile, suferința, melancolia, dorința joacă, În acest caz, un dublu rol. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica plastică, blindată În propriile-i legi bine sedimentate În timp, prezintă avantajul unei raportări clare și rapide. Din păcate, ea nu este și o raportare pe de-a-ntregul relevantă. Fragmentarismul notației jurnaliere se află la originea unui cameleonism structural al textului, forțat să se reînnoiască ori măcar să se adapteze În funcție de presiunea temporală care-i condiționează existența. Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice din jurnal
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
caiete, memorii. Însăși strategia proiectivă a jurnalului intim presupune un efort constructiv, cumulativ și evolutiv. Să Încercăm să le deslușim, fiecăruia În parte, semnificațiile de adâncime. Efortul constructiv e oarecum implicat În intenționalitatea autorului de a scrie un jurnal. Însemnarea jurnalieră este, de foarte multe ori, scheletul unei opere care nu se mai naște. Există atâtea jurnale ale proiectelor eșuate, atâtea șantiere pline de edificii care n-au depășit faza fantasmării, Încât tendința de a construi se relevă drept unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de cunoaștere, de investigare a lumii. A lumii interioare, dar și a celei exterioare. Expansiunea ființei „Conversiunea sentimentului persoanei”13 produce, În primul rând, o deplasare a locului pe care-l ocupă, În propria Închipuire, scriitorul. Prin Însăși adoptarea ritmului jurnalier de confesiune, el optează pentru o altă perspectivă. El trece din tabăra vieții În tabăra eternității. Gesturile sale dobândesc altă greutate, alt calibru, altă Înălțime. Nici gesturile vieții, nici cele ale literaturii nu sunt un datum. Cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dincolo de presiunea calendaristică, dincolo de prejudecățile estetice. Conștiința de sine a jurnalului o dă comparația cu moartea. Ca și moartea, o negație a particularului 33, jurnalul tinde să instituie o universalitate fără nume, o egalizare, o nivelare a existenței sub spectrul jurnalierului. El acționează cu o crudă indiferență la semnificația propriului conținut. Insignifiantul, ca și lucrul prețios au, pentru el, aceeași valoare. Aceeași democratică semnificație. O posibilă explicație a mecanismelor care declanșează nevoia confesiunii se află În dorința de confruntare a scriitorului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e reminiscența caietului, reproducerea obiceiului „temei de casă” zilnice) și obsesiile penitentului care-și mărturisește greșelile 42, se Întinde un complex flagrant de vinovăție. Prea puține jurnale intime dau o imagine strălucitoare a autorului. Și nu o dau, pentru că scriitura jurnalieră e, la nivel psihologic, o formă fundamental pasivă a scrisului: fără organizare, fără construcție, fără proiect vizibil al operei. Jurnalul trăiește din acumularea de notații, din ordonarea cronologică a Întâmplărilor. Din minima rezistență la imperativele creației. Între scrierea jurnalului și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ordonarea În jurul tiraniei temporale. În cel mai bun caz (Ignațiu de Loyola, de pildă), ei scriu jurnale spirituale. Una din componentele eului este, neîndoios, dimensiunea temporalității. Ancorarea În absolut duce la pierderea acelei minime plăceri autoflagelante a mărturisirii zilnice. Insertul jurnalier se motivează atâta vreme cât nivelul său de aspirație nu-l depășește pe cel al propriului eu creator. Statisticile dovedesc că dacă există jurnale ale poeților, nu există jurnale ale experienței poetice 44. Poemul intră În categoria indescriptibilelor, dincolo de experiența comună - chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
însă motivul la inconturnabilă paradigmă. "Desigur numai din pricina firii sale pe dos", comentează inocent naratorul, "i s-a părut lui Cănuță două palme mult mai dureroase decît bătaia de deunăzi." Cu alte cuvinte, tot Cănuță confuz, căzut în monotonia corecției jurnaliere... E drept că unele momente ies cu artă: "...pe Podul Mogoșoaii? Și șart, part! O pereche de palme fierbinți peste urechile degerate." Mare paranteză ni se deschide pentru motivul corecției intempestive. Palmele jupînilor (1st place) , ale taților, amicilor, institutorilor, ba
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
orientale pune în lumină un aspect deloc neglijabil. În zorii epocii de apariție a ziarelor, adică între a doua jumătate a veacului al XVII-lea și prima jumătate a veacului al XVIII-lea, în scrieri aproape sigur redactate în regim jurnalier, precum istoria curții otomane a lui Cantemir, se conturează, în continuitatea literaturii curtenești medievale și renascentiste, nucleul unei moderne literaturi panoramice, despre care unii cercetători afirmă că s-a dezvoltat plenar în veacul romanticilor. Trăind în inima unei capitale imperiale
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în viitorul imediat. Am o mulțime de material, însă nu știu interesul pe care ar putea să-l provoace un regim ce va cădea în curând. Sunt mulți nostalgici în România care ar gusta așa ceva, mai ales că genul acesta jurnalier este foarte la modă. În felul în care l-aș prezenta eu, cred că nu le-ar conveni deloc. De altfel, în Prelegerea mea de la Pogor, am prezentat fapte din Cuba deloc favorabile comunismului de acolo. Cuba prezintă interes din
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
care constituie o secvență dintr-o suită polemică deschisă. Atunci când, în 1925, revine cu noi considerații asupra pamfletului, o face în replică la articolul lovinescian care făcea o pripită departajare între pamfetul de cuvinte, împins în zona limitrofă a literaturii jurnaliere, și pamfletul de idei, superior prin ținuta argumentației și soliditatea raționamentului. Primul l-ar avea ca exponent pe Arghezi, al doilea, pe Iorga. Cu toate că demonstrația s-a dovedit a fi șubredă, Lovinescu a intuit două alcătuiri umane aflate, din punct
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care îi oferă posibilitatea de largă apertură către asocieri și disocieri. Cu cât înaintează în timp, caracterul apoftegmatic se reduce în favoarea consemnării pe scurt a unor observații artistice, psihologice, istorice, sociale, politice etc. La un moment dat, fragmentele devin crochiuri jurnaliere... Dar înainte de a vedea ce și cum se întâmplă în Fragmentele lui Lamparia, să ne hotărâm cât de cât dacă maximele se cuvine să fie specialitatea unui nume și unei vârste respectabile. Îndeobște, așa sună pravila, dar nu văd cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și personajul Sebastian este și el pe undeva fictiv." Ar însemna că putem oricând lua însemnările zilnice ale lui, să zicem, Tolstoi, și construi un alt Tolstoi, rezultat dintr-o epică și-o ideatică diferită de cea atestată de însemnările jurnaliere. Comițând un adevărat fals în acte devenite publice! Cu ce scop? Asta-i întrebarea. Dacă personajul nou modelat s-ar numi Ivanov, ori Putinov, ori Popescu, mai treacă-meargă. Dar să-i spui Mihail Sebastian și să inventezi cu voluptate pe seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a neamului Hohenzollern, ales principe constituțional al României în 1866 și devenit rege în 1881. Începuturile însemnărilor sale zilnice nu sunt legate însă de nici unul dintre aceste momente. Carol a adus cu sine, la venirea în noua patrie, obișnuința notațiilor jurnaliere. Model pare să-i fi fost tatăl său, principele Karl Anton de Hohenzollern, ale cărui însemnări s-au pierdut în mare măsură într-un incendiu care a cuprins castelul familiei din Sigmaringen în aprilie 1893. Îndemnuri pentru ținerea unui jurnal
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
jurnalul și întreaga arhivă personală a membrilor casei regale au fost confiscate de autoritățile comuniste. Abia începând cu anul 1990, accesul la însemnările zilnice ale membrilor casei regale, păstrate la Arhivele Statului din București, a devenit relativ liber. Primele însemnări jurnaliere ale lui Carol I sunt din august-septembrie 1856, când tânărul prinț a făcut o călătorie prin Elveția și nordul Italiei. Excursia îi fusese „oferită” de tatăl său, ca recompensă pentru promovarea examenului de locotenent, susținut la Școala de ofițeri de la
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
concept elitist fals care a etichetat de mult timp aceste scrieri ca fiind o literatură "ne-esențială". În al doilea rând scriitorii cu care am discutat erau de profesie jurnaliști. În al treilea rând, jurnalismul cuprinde atât latura de relatare jurnalieră ca și aceea de trecere către actul "diurn", din care derivă etimologic, dovedindu-se a fi o încercare pentru conceptul de "produs literar", sau cel de "rezonanță literară". Vreau numai să sugerez că acest concept de "produs literar" nu este
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a lui Cernătescu 415 a subliniat importanța acestui "Tabel al orelor planetare", "prezent în toate manualele de magie populară (grimoare), precum celebra Clavicula Solomonis". La un prim nivel, tabelul desemna "o străveche împărțire a zilei în cele patru importante străji jurnaliere, fiecare segment de timp fiind consemnat aici prin ascendentul său astral". De altfel, la acest "orar", care s-a păstrat "până în era creștină", când noul sistem "a preluat vechile raporturi astrale și le-a extins la nivelul orelor", pare a
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
cu secția c.c. unde lucrau un grup de activiști la cenzurarea revistelor și a cărților după ce, cărțile mai ales, treceau de „celelalte” cenzuri. Eu veneam cu plăcere la revistă, dar - ca și azi! - îmi displace și refuz orice obligație jurnalieră de a mă așeza în spatele unui birou, oricare ar fi el și, mai ales, în cazul despre care vorbim, aveam oroare și chiar scârbă de a sta la târguieli, adesea mizere, cu „tovarășii de la secție”! La reproșul lui Geo, ce
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
chiar striga la mine, iritat! - că aspirațiile mele, în artă, nu se potrivesc în nici un fel cu extrem de modestele mele scrieri; ele însele șovăitoare ca gen atunci, ba proze scurte, ba piese de teatru, din fericire pierdute azi, ba însemnări jurnaliere de o banalitate și pretențiozitate care ar provoca zâmbetul oricărui licean... (Citind azi paginile de jurnal genialoide ale post-adolescentului care a fost Radu Petrescu, îmi dau încă o dată cont de „defazarea” adolescentului care eram, de „insolubila”, frizând „boala psihică”, criză
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de odinioară. Regimul actual l-a văduvit de nimb și de onorabilitate. În ciuda pun gilor mai mult sau mai puțin pline, oamenii banului sunt astăzi lipsiți de interes uman. Ne-am obișnuit, de când cu liberalismul de paradă și cu presa jurnalieră, ca adevărul să fie apanajul opiniei publice. Ce eroare și nesocotință! Adevărul e al tainei și al secretului ezoteric. Timpul în care trăim să ne fie o lecție în această privință, pentru că marea lecție a timpului nostru este tăcerea. Să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ucere] din Ady Indre? din ungurește. Ședință simpatică, fără asperități și cu discuții sincere. S’a terminat la 9, cu aceeași fumăraie, uși deschise, strângerea scrumului. Masă frugală și copiii la culcare, repede. Și acum, obosită, scriu repede salutul meu jurnalier, azi duminical. Sunt îngândurată, am o săptămână grea; de plătit marți 3 500 de lei la Banca de Scont și la școală nu e niciun ban. Azi am vorbit de tine cu toată lumea; după cenaclu, aceeași întrebare: „Vești de la Monica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
deambulația sa eratică, cu mișcările necontro- late, cu agitația permanentă. Nae este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațiul mediatic în care renaște personajul caragialian. Intemperanța îi aparține nu și bagajul vast de clișee jurnaliere. Aflăm cu stupoare că Nae a colindat toată noaptea de la o cârciumă la alta, fără intenția de a reveni acasă unde consoarta sa se află în chinurile facerii. Acest context deloc inocent constituie fundalul unei intimități devoalate lejer, prim-planul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care trebuie răscumpărate − la Pindar și Empedocle, în Purificări și Despre natură (Vernant, Mit și gândire 148). Memoria constituie în sine un exercițiu de salvare și de purificare, colectivă și individuală (trimitere aici și la exercițiile morale pitagoreice, de rememorare "jurnalieră"), reflex de credință pe care îl regăsim în ceremonialurile publice ale romanilor: Acela ce se proclamă un zeu printre muritori omagiază înțelepciunea excepțională a unuia dintre înaintașii săi, un om a cărui gândire, în loc de a se limita la prezent, "cuprinde
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
parcă mai degajată a lucrurilor aparțin nu celor care au rămas aci, ci câtorva (puțini!) dintre cei care „au ales libertatea”. Eu n-am „ales-o”, m-a ales ea pe mine, iar Înfățișarea pe care o ia În publicistica jurnalieră românească (reviste onorabile sunt; puține, dar sunt) este - să nu ocolim cuvântul - respingătoare. Lecțiile de libertate pe care le oferă Eugen Barbu, Eugen Florescu, Ilie Purcaru, Corneliu Vadim Tudor și alții ca ei, unii proprietari de sordide reviste particulare, sunt
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
E o lume extrem de pestriță, plasată „între frac și cojoc” și localizată în capitală, dar și în orașul de provincie ori în sat. Imaginea ei se compune linear, cumva stereotip, fără vreo surpriză privitoare la o posibilă schimbare a manierei jurnaliere, specifică. Aici se agită de-a valma, surprinși în câte un instantaneu realistic, politicianul, gazetarul, funcționarul, învățătorul, studentul, șeful, slujbașul, soldatul, jandarmul, cârciumarul, primarul, notarul, moșierul, țăranul ș.a.m.d. De fapt, C. schițează rapid, de preferință dialogic, câte un
CAZABAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]