110 matches
-
de lămurirea unor probleme "filosofice", înainte de toate, de problema propriului său mod de a fi. Ceea ce înseamnă că proiectul antropologic constituie, cel puțin pentru unele reconstrucții, "argumentul" condiției propriu-zis filosofice a acestora. Cred că aceasta este situația reconstrucției filosofice critice kantiene. De aceea, abia după dezvăluirea proiectului antropologic din filosofia critică vom putea determina structura formală a conceptului kantian al finalității, în legătură cu care va fi interpretat personalismul energetic. Trebuie făcută încă o observație înainte de a trece la prezentarea problemelor antropologice ale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
parte din acest model, iar "interpretarea" sa personalist energetică, de asemenea. Re-cunoașterea-de-sine, ca fapt ce actualizează neîncetat metafizica, nu este posibilă într-o singură formă, pe o singură cale, nici nu este supusă modelului unic, explicației singulare (de pildă, celei kantiene). Există atâtea re-cunoașteri câte reproblematizări ale temeiului "natural" al filosofiei (omul). Unele reconstrucții filosofice pot amâna re-cunoașterea ca atare. Astfel, filosofiile născute de necesitatea momentului, interesate de soarta omului în existența cotidiană determinată istoric, sunt filosofii ale amânării și sunt
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
antologie și note Gh. Al. Cazan, Text stabilit de Gh. Pienescu, Editura Eminescu, București, 1984 (prima ediție, 1904). RADULESCU-MOTRU, C., Puterea sufletească, în vol. Personalismul energetic și alte scrieri (prima ediție, 1908). RADULESCU-MOTRU, C., Elemente de metafizică pe baza filosofiei kantiane, în vol. Personalismul energetic și alte scrieri (prima ediție, 1912). RADULESCU-MOTRU, C., Curs de psihologie, Editura Esotera Editura Vox, București, 1996 (prima ediție, 1923). RADULESCU-MOTRU, C., Personalismul energetic, (1) în vol. Personalismul energetic și alte scrieri (prima ediție, 1927). (2
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
București, Editura Academiei Române, 1995, p. 40. 14 În prima ediție (1912), această lucrare a avut titlul: Elemente de metafizică. Principalele probleme ale filosofiei contemporane pe înțelesul tuturor; a doua ediție, definitivă (1928), poartă titlul: Elemente de metafizică pe baza filosofiei kantiane. 15 H. Bergson, La philosophie, Paris, Librairie Larousse, 1915, p. 24. 16 C. Rădulescu-Motru, Personalismul energetic, p. 605. 17 C. Rădulescu-Motru, Elemente de metafizică, p. 467. 18 Ibidem, p. 509. 19 A se vedea C. Rădulescu-Motru, Personalismul energetic cap. I
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
dauna celorlalte. O primă tradiție este cea hobbesiană, centrată pe conflict și război; o a doua tradiție este cea lockeană, care accentuează relațiile contractuale, de schimb, din relațiile internaționale (cum sunt relațiile de cooperare economică); a treia tradiție este cea kantiană, a societății globale, care se concentează asupra proceselor de solidarizare transnațională și asupra a ceea ce astăzi includem în ideea de guvernare globală (global governance). Așadar societatea de state a ultimelor secole se structurează în jurul a trei procese esențiale: războiul (conflictul
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de cei doi autori de la Claude (1962, pp. 110, 168). Despre această temă, vezi infra, capitolul „Război și securitate nucleară”. Vezi și supra, capitolul dedicat Școlii engleze. O excelentă explicare a abordării groțiene, în oglindă cu cea hobbesiană și cea kantiană, poate fi găsită în Martin Wight, International Theory: The Three Traditions (ediție îngrijită de Gabriele Wight și Brian Porter), Leicester University Press, Leicester, 1991. Vezi, de exemplu, Hasenclever, Mayer și Rittberger (2000, p. 5). Pentru detalii, vezi infra, capitolul „Război
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
daimonionul” său interior este cel „care-l oprea de a acționa În anumite situații”. Greșim de fiecare dată atunci când „ne luăm permisiunea” de face ceva, fără a ține seama de „interdicții”. Glasul „daimonionului” interior socratic este „legea morală din mine” kantiană. Este oare permisiunea libertate, iar interdicția o pierdere a acesteia? Nu. Acționând sau făcând ceea ce-mi este permis eu sunt liber, Întrucât sunt În deplin acord cu conștiința mea morală. Încălcând Însă interdicțiile, eu Îmi periclitez statutul prin pierderea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
urmează, cu intenția de a determina cât de îndreptățită este pretenția autorilor că se sprijină pe Kant și îl vor putea avea alături pe Kant. Mă voi referi, mai întâi, la cartea lui Rădulescu-Motru Elemente de metafizică pe baza filosofiei kantiane. Prima ediție apare în 1912; o nouă ediție, cea definitivă, datează din 1928. Pasul premergător al discuției va fi încercarea de a schița un cadru mai general de reprezentări și opțiuni ce ne pot orienta în identificarea acelei interogații filosofice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să susțin această concluzie printr-o reconstituire foarte sumară a demersului care îl conduce pe Motru la conturarea problemei cărții sale. Punctul de plecare îl constituie o temă a Criticii rațiunii pure și semnalarea a ceea ce autorul numește „insuficiența filosofiei kantiane”. La Kant necesitatea și universalitatea adevărurilor științei depind de acea sinteză pe care o înfăptuiește apercepția pură. Sinteza devine posibilă datorită identității eului sau a conștiinței de sine, identitate pe care o desemnează termenul apercepție. Or, Kant, susține Motru, postulează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofiei transcendentale încercând o critică a conceptelor filosofiei kantiene pe terenul psihologiei empirice. „Dacă identitatea conștiinței, constatată prin introspecție, nu este una și aceeași cu identitatea postulată de matematică, și aceasta este părerea tuturor oamenilor de știință, atunci insufieiența filosofiei kantiane devine clară pentru oricine.” Admițând că există în genere o unitate a conștiinței, continuă argumentarea lui Motru, aceasta nu poate fi decât una relativă, empirică. Atunci organizarea impresiunilor venite prin simțuri nu se realizează prin mijlocirea unei speciale funcțiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de ce pretenția că cititorului i se oferă o scriere de orientare în filosofia kantiană este lipsită de orice temei. Motru nu a fost un kantian nici chiar în sensul cel mai liberal al termenului. Elemente de metafizică pe baza filosofiei kantiane nu reprezintă o „completare a filosofiei lui Kant”, cum o spune chiar autorul 67, decât în sensul că în lucrare se caută o nouă explicație a identității conștiinței și, pe această bază, a posibilității științei, adică a problemei care a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
daimonionul” său interior este cel „care-l oprea de a acționa În anumite situații”. Greșim de fiecare dată atunci când „ne luăm permisiunea” de face ceva, fără a ține seama de „interdicții”. Glasul „daimonionului” interior socratic este „legea morală din mine” kantiană. Este oare permisiunea libertate, iar interdicția o pierdere a acesteia? Nu. Acționând sau făcând ceea ce-mi este permis eu sunt liber, Întrucât sunt În deplin acord cu conștiința mea morală. Încălcând Însă interdicțiile, eu Îmi periclitez statutul prin pierderea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
epistemologia transcendentala: I. Kant, E. Cassirer, G. Bachelard, G. Durând). I. Kant ancorează percepția empirica într-o înțelegere categoriala, judecățile de experiență subordonând orice dat material unor concepte (Wunenburger [1997] 2004: 87). Participarea imaginilor la construcția reprezentării experienței, din perspectiva kantiana, a fost dezvoltată de E. Cassirer, pentru care activitatea spirituală se bazează pe o funcție simbolică cu ajutorul căreia spiritul va construi o primă lume obiectivă, dotată cu sens. G. Bachelard și G. Durând au corelat vitalitatea imaginilor cu subiectul, ancorând
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
pe baza acestor distincții, ar face posibilă o delimitare clară a domeniului și a limitelor cunoașterii noastre despre lume. Citit în acest fel, Tractatus-ul ne apare drept o carte ale cărei orientare și inspirație fundamentală vor putea fi caracterizate drept kantiene. Apropierea dintre Tractatus și filozofia transcendentală a lui Kant ar consta, în primul rând, în ceea ce s-a numit abordarea critică a înțelegerii naturii și țelurilor filozofiei. În 4.113 se spune: „Filozofia delimitează domeniul controversabil al științelor naturii.“ Filozofia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că în centrul lucrării stă formularea unui 164 GÂNDITORUL SINGURATIC criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
stări de lucruri care pot fi adevărate sau false și, în acest sens, spun ceva. Scrierea își propune să răspundă la întrebarea cum e posibil limbajul, înțeles în acest fel, și care sunt granițele lui. Este o întrebare asemănătoare celor kantiene, la care răspunsul este căutat însă pe căi foarte diferite. El va fi dat în termenii unor concepte ca nume, semnificație, propoziție elementară, sens și altele de acest fel. Cu ajutorul acestor concepte se obțin clarificări asupra „logicii limbajului nostru“. Însemnătatea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
deja în lumina preconceptelor materiale ale faptelor istorice"36 (vezi mai sus conștiința ce se înțelege pe sine "ca fapt istoric"). Această idee a lui Droysen ocupă un loc central în viziunea lui Dilthey. Așa cum am arătat, ea opune categoriilor kantiene imuabile categoriile istorice mobile, "formele deschise" ale romanticilor. De altfel, concluzia la care ajunge Schnädelbach confirmă afirmațiile noastre anterioare: la Droysen istoria (Geschichte) capătă "un dublu sens", fiind deopotrivă categorie și definire a naturii subiectului cunoașterii, ceea ce are ca rezultat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
rațiunii istorice" se dorește a fi o replică la Critica rațiunii pure (vezi I, 3C) o replică aptă să dinamizeze în spirit (post)romantic, prin relativizare și istoricizare, imobilismul clasic care mai caracteriza cadrul transcendental al cunoașterii, în varianta lui kantiană (vezi II, 2Aa). Într-un alt subcapitol (II, 1Bd) am schițat deja în ce măsură se apropie și se distanțează de Kant atât Droysen, cât și Dilthey. Considerăm că acum este util să insistăm asupra acestei probleme, întrucât constatarea unei coordonate apriorice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și II, 2Ba). Observând că ele rămân în fond la fel de "insondabile" (unergründlich) ca și viața însăși 20, Virgil Drăghici definește categoriile lui Dilthey drept "categorii reale" (s.n.), care "se raportează comprehensiv la întreaga realitate". El le diferențiază astfel de cele kantiene (socotite "categorii ale rațiunii întemeietoare") și conchide că "acest lucru implică transformări în utilizarea lor, fapt care le conferă istoricitate"21. Analizând apriorismul relativ al lui Dilthey, noi ne-am referit deja la adaptabilitatea formelor, dar și la constituirea lor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
trăirea "nu ne este dată ca un obiect, și nici nu poate fi gândită la modul purei obiectivități", Riedel arată că ea nu apare ca "o unitate <<formală>>, care se asociază pe neașteptate cu orice trăire în analogie cu acea kantiană <<unitate a conștiinței ce premerge toate datele intuițiilor și abia pe baza căreia este posibilă în relație orice reprezentare despre obiecte>> ca premisă transcendentală a raportului său cu un obiect", ci este "unitatea relației înseși, care există în ea între
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un model dogmatic, presupus ca fiind universal valabil, admis o dată pentru totdeauna și aprioric închis în sine. Acest model al unicei și (aparent) definitivei întemeieri e modelul unității (Einheit) și funcționează în cazul unor revoluții filozofice precum cea cartesiană sau kantiană. Un astfel de model ce se consideră capabil să se legimiteze numai prin el însuși generează filozofia hiatusului (aparent) definitiv. În fine, ultima formă a unității este cea pe care am întîlnit-o la Hegel, unde avem de-a face cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
postkantian din poezia "Ca o făclie ..." este spirit faustic, creator intramontabil ca și timpul imaginației. Întâlnindu-se peste timp, prin frecventarea mitologiei vedice, cu T. S. Eliot, Eminescu dă în "Scrisoarea I" "o sinteză subînțeleasă între cosmogonia vedică și cea kantiană". În poemul ce face saltul de la autoreferențial la universal, interogația ontologică se suprapune cu cea gnoseologică. Natura în opera sa, temă despre care s-au scris zeci de studii pietiste, dar alături de sens, este în viziunea eseistei "un domeniu al
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
pe baza acestor distincții, ar face posibilă o delimitare clară a domeniului și a limitelor cunoașterii noastre despre lume. Citit în acest fel, Tractatus-ul ne apare drept o carte ale cărei orientare și inspirație fundamentală vor putea fi caracterizate drept kantiene. Apropierea dintre Tractatus și filozofia transcendentală a lui Kant ar consta, în primul rând, în ceea ce s-a numit abordarea critică a înțelegerii naturii și țelurilor filozofiei. În 4.113 se spune: „Filozofia delimitează domeniul controversabil al științelor naturii.“ Filozofia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
stări de lucruri care pot fi adevărate sau false și, în acest sens, spun ceva. Scrierea își propune să răspundă la întrebarea cum e posibil limbajul, înțeles în acest fel, și care sunt granițele lui. Este o întrebare asemănătoare celor kantiene, la care răspunsul este căutat însă pe căi foarte diferite. El va fi dat în termenii unor concepte ca nume, semnificație, propoziție elementară, sens și altele de acest fel. Cu ajutorul acestor concepte se obțin clarificări asupra „logicii limbajului nostru“. Însemnătatea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]