60 matches
-
peregrinările sale, Luchian a fost deasemeni însoțit de către familia Cocea, la Brebu, la Bărăgan și la Moinești. Familia Cocea a fost portretizată adeseori de către Luchian, mărturii în acest sens stând portretele Laurei Cocea în "Lorica", "Laura Cocea", "Lorica cu crizanteme", "Lăutul" unde este pictată Paulina Cocea și un copil al acesteia, "Cap de copil" unde este portretizat unul din copiii Cocea. Ștefan Luchian apare și el în tabloul "Verii" unde alături de el este Paulina și Ernest Cocea. Cei trei copii ai
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
care unul este Moș Nicolae Cobzarul. Cu acest tablou a participat Luchian la expoziția de la Ateneu din data de 1 ianuarie 1907, deschisă împreună cu Kimon Loghi și Oscar Spaethe. În anul 1912, Ștefan Luchian pictează într-un suprem efort tabloul "Lăutul". Prin această compoziție înnobilează măruntul fapt cotidian și grija mamei care spală copilul cu grijă, ajunge să fie un simbol al dragostei față de om. Ambianța este modestă, figura mamei obosită. Luchian evocă astfel, mediul oamenilor obișnuiți și simpli, ale căror
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
ale căror năzuințe și sentimente i-au fost elemente călăuzitoare în întreaga sa creație. Unduirile catifelate, cromatica caldă, desenul generos aduc valențe noi. Imaginea prin dimensiunile ei emană o gravitate monumentală, subliniată de o lumină molcomă care străbate textura picturii. "Lăutul" este considerată a fi una dintre ultimele compoziții de dimensiuni mari realizate de către Luchian. Ea nu este lucrată cu evidențierea amănuntelor realiste, ci în mare parte decorativ prin modul de a da expresie figurilor, trecându-le în compoziție schematic, nerealist
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
Luchian în ultimii săi ani de creație, inaugurează o direcție nemaiîntâlnită în pictura românească, și anume linia compozițiilor decorative care vor inunda efectiv deceniile următoare în artă. Desigur că, nuanțe alb-sclipitoare și fraged-verzui cu atitudine decorativă ca cele din compoziția "Lăutul" pot inspira mulți pictori, dar fără înțelegerea menirii în dispunerea lor picturală, de conținut, nu fac decât trădează esența artei însăși. În anul 2015, compoziția facea parte din exponatele Muzeului Zambaccian din București. De menționat este faptul că personajele din
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
inspira mulți pictori, dar fără înțelegerea menirii în dispunerea lor picturală, de conținut, nu fac decât trădează esența artei însăși. În anul 2015, compoziția facea parte din exponatele Muzeului Zambaccian din București. De menționat este faptul că personajele din tabloul "Lăutul" sunt Paulina Cocea și copilul său. Poet epic al durerilor celor săraci, Luchian a fost un rapsod al modului lor de viață, peisajele lui urbane sunt în totalitatea lor colțuri sărace de periferie. Peisajele "Mahalaua Dracului, Case bătrânești, Ghereta din
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
a înbogățit succesiv cu lucrări ca " Intrarea în pădurea de la Fontainebleau" (100,000 lei) și "Portret de femeie bălaie", "Pe malul Siretului" și "Peisaj la Posada" semnate de Nicolae Grigrorescu. Acestora le-au urmat "Peisaj de la Moinești", "Tufănele cu ulcică", "Lăutul", "Trandafiri albi", "Flori pe scări", "Autoportret", "Cap de copil" și "Laura Cocea" semnate de Ștefan Luchian. Theodor Pallady a întregit colecția cu "Pont Neuf" și "Noutățile zilei" precum și altele pe care Zambaccian le cumpăra cu fiecare ocazie de expoziție pe
Krikor H. Zambaccian () [Corola-website/Science/307057_a_308386]
-
cerului, dar fără ca forma să se piardă sunt capodopere ale genului. Luchian acordă un loc important în arta sa și florilor, dându-le viață și strălucire în lucrări precum: „Anemone”, „Cascada tăcută a culorilor”, „Scara cu flori”. O dată cu realizarea compoziției „Lăutul”, Luchian marchează o nouă etapă în pictura românească. A pictat și autoportrete dar cel mai celebru este cel intitulat „Un zugrav”, acesta impresionând prin patetismul său. În perioada interbelică, arta românească cunoaște schimbări majore. Chiar dacă ecourile cubismului și clasicismului modern
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
de Ilfov, iar peste doi ani, Colegiul Medical pe țară. S-a ocupat frecvent de interzicerea practicarii ilegale a "medicinii" de tot felul de către vraci, moașe și prințese ale magiei negre sau de altă culoare. De asemenea, tot el a lăut măsuri pentru a se închide cabinetele de cosmetica conduse de persoane fără diplome și pregătire corespunzătoare, dar mai ales împotriva impostorilor care, "inducând în eroare marele public, îi speculau naivitatea", împiedicându-i să mai țină ședințe de "magnetism", "misterele telepatiei
Nicolae Minovici () [Corola-website/Science/314349_a_315678]
-
cu părinții săi în Rusia (la Riga, Petersburg, Velikiye Luki și Vilnius). După întoarcerea să în Polonia, a fost elev la Liceul Vladislav Jagello din Płock; a avut o pauză de la școala de un an, din cauza bolii. În 1928 a lăut examenul de bacalaureat și apoi a plecat la studii în Varșovia. A studiat timp de un an fizică la Universitatea din Varșovia, iar în 1929 s-a mutat la Facultatea de Arhitectură de la Politehnica din Varșovia. Între timp, în 1927
Stefan Themerson () [Corola-website/Science/330719_a_332048]
-
mai de preț un popor: limba, portul și datinile strămoșești. Țara Oașului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica și dansul specific oșenesc, care se desfășoară privirilor în special cu ocazia unor evenimente deosebite: nunți, hore, șezători, sâmbre, lăutul torturilor și alte sărbători. reprezintă una dintre cele mai spectaculoase elemente ale culturii populare din nord-vestul Transilvaniei. Pregătit din timp de tineri și de părinți, acest moment este polivalent, având implicații în viața socială a comunității, în sistemul de moștenire
Nunta oșenească () [Corola-website/Science/329340_a_330669]