162 matches
-
ale izvoarălor crăiese, Ademenindu-te adese Inima ta or să mi-o fure. IONEL Mai bine-nghețe-mi ochii, scumpă! Suflarea morții mă atingă, Decât amoru-mi să se stingă Mai bine, ah! - mai bine inma-mi se rumpă! MARIA (împreună) În lacrămi ochii mei s-or stinge, S-a stinge sufletu-n durere, S-a rumpe inima-n tăcere, Al morții zbor mă va atinge. COR DE BĂRBAȚI Nici o femeie pământească În codri vechi n-o să-l zărească; A zânei vraje, măiestrie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și bogatul oraș. Dimitrie, despotul trădat, se refugie în citadelă și nu se găsi cine să stăruie pentru el decât soră-sa Irina, soția văduvită a lui Ioan Asan. Ea căzu-n genunchi dinaintea lui Vatatzes și se rugă cu lacrămi ca fratele ei Dimitrie să nu fie orbit; și când primi făgăduință cu jurământ din partea împăratului, ea aduse pe fratele ei mai liniștit înaintea împăratului, care-l luă pe samă, îl dezbrăcă de demnitatea lui și-l trimise în cetatea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca, de pildă, în nuvelele din Mărin ocnașul, 1923), e moleșită într-un sentimentalism fără speranță. Emotiv ca un adolescent întârziat, „trubadurul”, invadat de amintiri duioase și atașat de „nimicuri dragi”, are - ca și în stihuirile lui - „ochii scăldați în lacrămi”. Așa, în schițele și în însemnările pretins epistolare din Priveliști și amintiri (1912), Floarea iubirei (1914) și Dragostea unui trubadur (1916). Printre înduioșări, înfrigurări, deprimări, o „inimă tristă” bate și un peisaj, la rându-i, plângător intră numaidecât în rezonanță
GIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287285_a_288614]
-
comuniunii cu natura, la disperarea și plângerea prin vers a pierderii ținutului natal, cartea include, în descendența lui O. Goga sau a lui Aron Cotruș, fie poeme în care cuvântul se metamorfozează în imprecații și lacrimi amare ( „O vale de lacrămi și doruri mi-e țara” - Septembrie; „Seminția lui Horia se stinge;/ Vai, vai, și Iancu rătăcește prin pădure/ Și armele nu are cin’ le-ncinge” - La capătul vremii; „Lacul e mâhnit, iar codrii-n somn/ Prind a se urni cu
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
se cern” și, împreună cu „ispitele chemării”, impulsionează poetul „spre culmi visate”, chiar dacă pesimismul îi împiedică zborul. Nostalgia vremurilor de odinioară, amintirea celor dispăruți, „gânduri reci” legate de moarte, asemenea unor „medalii mari de plumb”, creează o atmosferă specific simbolistă. Poemele lacrămilor unor „fecioare ofilite”, „în giulgiuri diafane de mireasă”, care par un „cernit cortegiu” al deziluziei, al „moartelor avânturi”, întregesc un reper ce indică o stare obsesivă. În căutarea unor „refugii” din fața durerii, „ce roade ca rugina”, nu pot fi descoperite
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
au trecut în țara Nemțească, de șade acolo. Și s-au făcut papistaș...”; „Iar doamna lui [a lui Șerban Cantacuzino], Mariia, cu fiiu-său Iordache și cu patru cucoane, au rămas în urma lui Șerban vodă cu mare jale și cu multe lacrămi vărsate”; Cronica Bălenilor (cu observația că numeroasele sale izvoare și mai ales Ureche, folosit de muntean, îi oferă mai multe chipuri feminine): „Care viind acasă [împăratul Ioan Paleolog se întorcea de la Conciliul de la Ferrara-Florența] și-au găsit împărăteasa moartă...”; „iar
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1717, încă, Doamna Marica a făcut un act - în prezența fiicelor și a ginerilor - prin care - „văzând pre dumnealor că au rămas la mare lipsă și sărăcie” și nevoind să-i „lase obidiți și îngreunați cu datoria și cu multe lacrămi” - și-a împărțit averea, tot „ce mai s-ar găsi [...] ori bani, ori scule, argint și aur, lucru mișcător”, banii „din țara Ungurească ce avem încolo și bani câți vor fi la Veneția”, „în doă”. O parte o oprea pentru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și însoțită de patru sute de îngeri, Maica Domnului coboară în profunzimea terifiantă (fără ieșire: „Cine intră în această muncă n-are acela a vede lumină în veacu”), unde „muncile n-au număru”, face o cercetare minuțioasă, se cutremură, compătimește și „lacrămă”. Ea descoperă în acel loc cu „plângere mare, vârtoase” toate „semnele” infernale cu care ne-au obișnuit evangheliile sinoptice: „întunerecu și muncă mare”, „dzăcea smoală pre ei”, „unde era un râu de foc. Și ieșiia pară de focu și era
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au răpit prea timpuriu podoaba, frumuséția neamului femeesc”), dar „adormirea ceastă de pe urmă” - optimă în alăturare cu „adormirea cea firească”, ce retrimite, în ciclicitatea ei, la „osteneli, la scârbe, la supărări la patemi” - nu se cade a fi jelită („nici lacrămile sânt cu cale, nici întristarea cu dreptate”), căci ea îndrumă sufletul [drept - N.B.] spre „lumina cea adevărată”, îl poartă mântuindu-l, dintr-o lume imperfectă (un „timp al morții” unde îl proiectase păcatul primordial) în cea aflată sub semnul divin
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
salvator. „Avantajele” aduse de moarte se așază într-o concludentă (și foarte „antimiană”) cascadă de perechi antinomice: Omul] „după adormirea cea de pe urmă, caré o numim noi a morții, tréce din scârbă la bucurie, din stricăciune în nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robiia lumii la mântuirea cerului, din petrecaniia omenescă la ceata fericiților îngeri”. Se naște un nou „gen” literar
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Radiografia stării de poezie din faza constructivistă este dată de poemul Lamento, savantă îmbinare de discontinuități metaforice cu nuanțe ermetice barbiene și sentimentalism șarjat: „Ploi de martie, tragedie citadină, / arborii își fac semn ca surdomuții. Pentru spectacolul de adio / plângeți lacrămi de făină / printre sonerii, lumină, / de Sfântul Bartolomeu al afișelor. // Dinspre bariere noaptea vântuie, - / treci între cristale, feerică, deci, / pe rugul tău lăuntric răstignită, / în dâra farului, snop imponderabil, / cu echipaj, pe pneu rostogolit. // Și s-au aprins stelarele vitrine
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
verde! Bunicul abia se ținea de râs. Ba a mea! Ba a mea! Și băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei. Fata țipă, sări de pe genuchiul bătrânului, se repezi și trase o palmă în partea băiatului. Băiatul, cu lacrămile în ochi, sărută partea lui, și fata, suspinând pe a ei. Mama lor ieși pe ușe și întrebă restit: Ce e asta, vermi neadormiți! Obrajii bunicului erau roșii și calzi. Și surâzând fericit, răspunse fie-sei: Lăsați pe copii să vie
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
a reinventaria și degaja tezaurul popular din ceața miturilor, l-a captivat pe Dan Deșliu și din alt punct de vedere. El se hrănește cu o strașnică poftă din ritmurile populare: «plugurile cu gliile, zâmbetul cu mistriile, flăcările cu clocotul lacrămile cu hohotul». În același cadru i se integrează și predilecția pentru limbajul ușor arhaizant, a manierei solemn patriarhale cu care se Încheie „uricele” sau cronicele. «Și felurite jivine, nesățioase foarte și haine, s-au fost stârpit de Întristare, de spaimă
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și Ed. Martin, Henri Lavedan, Georges Feydeau, Max Maurey, Jacques Nathansen, Maurice Magre. Doar câțiva prieteni binevoitori au părut că apreciază producția lirică a junelui ofițer care, într-un adevărat desfrâu al lamentației, își teatraliza impudic afectele. Un potop de „lacrămi” inundă strofele ușoare din volumul Raze de lună (1905). De pretutindeni se aud „doiniri de plâns”, ecou al suspinelor unei inimi rănite de cioburile viselor „fărmate”. Cruci, morminte, „corbi în doliu”, „crivățul amar”, un amurg apăsător de toamnă tristă și
BRABORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
ce am eu mai drag, pe lumina ochilor, dacă suflu cuiva o vorbă. Nici părintelui la spovăduit nu-i spun. Dar să te ferească Cornea de nu-l scoți. Ion se întoarce către lună și-și face cruce mare. Avea lacrămi în ochi. - Să-mi moară nevasta până mâne, să calicesc eu de mâini și de picioare, să mă-ngroape pân-a nu asfinți, dacă știu ceva de toporul dumitale ! - Ioane, nu-ți fă păcat cu tine ! Ai urma pe omăt
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
zadar în ochi avea-vei umbre mândre din povești, Precum iarna se așează flori de ghiață pe ferești, Când în inimă e vară...; în zadar o rogi: "Consacră-mi Creștetul cu-ale lui gânduri, să-l sfințesc cu-a mele lacrămi! " Ea nici poate să-nțeleagă, că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce-nsetează după dulcile-i lumine, C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plînsu-și, Că o vrea... spre-a se-nțelege însfîrșit pe sine
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
chiar era rea. Mi-a povestit, astfel, că s-a dus cu mai multe camarade să-i prezinte condoleanțe unei profesoare la care ținea și căreia îi murise tatăl. Acolo, în momentul când profesoara, de obicei reținută, a izbucnit în lacrămi, ele s-au pornit pe un râs nebun, suspect, pe care au trebuit să și-l ascundă cu batista, prefăcîndu-se că plâng, astfel că profesoara, îngrijorată, nu știa cum sa le mai potolească. Situația era grotescă și denota uscăciune sufletească
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile goale într-o părtașă solitudine prin anotimpuri rugi ** câteodată tremurul frunzei îl simt rostogolit până la umerii mei până la buzele tale acolo unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă în tremurul frunzei salut în lift salut! salut. două siluete nătânge, liftul e prea obosit să coboare sau să urce o nouă zi către
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
am văzut, nici ce procente de reprezentare erau pe acolo, ci, păstrând obiceiul, îți voi scrie doar despre ceea ce m-a topit, m-a topit până m-a aruncat iarăși într-un beci, să plâng așa cum m-a învățat străbunica: - Lacrăma ta să n-o arăți la nime, maică, ține-o pentru tine și pentru Dumnezeu ăl din sufletul tău. O să te scutesc de vizitele la parlament, guvern și sindicate. Deși, eu am prins o grevă generală care făcea doar jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o mașină de luptă care dădea ordine cu repeziciune: - Pietro! Cinci sute de Apărători pe flancul stâng, atac la lance! Galop mare! Pietro dădu pinteni, fără nici o Întrebare. Știa că Oană simțise o mare primejdie abătându-se asupra voievodului. - Gâlcă! Lacrămă! Trei sute de oameni, apărare În triunghi cu arcași pe colțuri! Moț! Cincizeci de scuturi În jurul măriei sale! Și deodată totul deveni real. Toate temerile căpitanului Oană deveniră un coșmar care chiar avea loc. Valul Cuceritorilor intră prin spatele dispozitivului moldovean, răsturnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
niciodată. Ștefan, Începi să ai nostalgii de neiertat! Abia am trecut, amândoi, de patruzeci de ani! Viața Începe acum! Suntem liberi, suntem puternici, suntem tineri! Pași grăbiți se auziră prin frunziș. Oană prinse mînerul spadei. - Căpitane! se auzi vocea lui Lacrămă. Mesaj de la căpitanul Petru! Oană se depărtă de cei doi voievozi și deschise pergamentul făcut sul și legat de săgeată. Era, Într-adevăr, de la Pietro. Care preluase alte două mesaje sosite prin rețeaua de informații a Apărătorilor și Îi făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ei o săptămână liberă după Întoarcerea primilor. Doar căpitanul Gâlcă rămăsese la Suceava, cu zece oameni. Se aflau alături de voievod trei sute de vânători domnești sub comanda tânărului spătar Mihai și căpitanul Petru Ilaș, cu aproape toți Apărătorii rămași. Oană și Lacrămă plecaseră Într-una din cele mai ușoare misiuni: arestarea vornicului Isaia și a slujitorilor săi de la Brănești. Data stabilită era de ziua Sfântului Ștefan, când nimeni nu se aștepta la o descindere a Apărătorilor. Iar aducerea trădătorului era un cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
văzuse, Însă, decât cum pictorul realiza un peisaj excepțional al vechiului palat al sultanilor, Ak Sarai. Din raportul Îngerului rezulta că supravegherea Încetase a doua zi. Alexandru scăpase prin talentul de a picta. - Ne apropiem, căpitane... se auzi vocea lui Lacrămă, iar Oană auzi din nou tropotele cailor Înăbușite de zăpada proaspătă și moale. Conacul Brăneștilor se profila deja În mijlocul unui crâng Înghețat. Drumul până acolo fusese pustiu. Era frig, erau sărbători. Dar În apropierea conacului se vedeau numeroase urme În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
acestea, căpitanul Oană Întârzia să dea semnalul de pornire. Privea În toate direcțiile, ca și cum s-ar fi așteptat să vadă o mișcare. Dar nu era decât liniștea iernii, așternută peste vaierul abia auzit al vântului. - Ce se Întâmplă, căpitane? Întrebă Lacrămă, apropiindu-și calul. -Nu știu... răspunse Oană. E ceva rău aici, În locul acesta... ceva foarte rău. Ca o forță ascunsă. - E liniște, căpitane. E iarnă. Sunt sărbătorile. Și apoi, acesta e un loc al trădării. - Da. Poate că tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ca o forță ascunsă. - E liniște, căpitane. E iarnă. Sunt sărbătorile. Și apoi, acesta e un loc al trădării. - Da. Poate că tot ce simt e prezența răului. A unor oameni care visează să-l ucidă pe domnitor. Ai dreptate, Lacrămă. Să mergem. 27 decembrie 1475, ora 11.00, Istanbul. Catedrala Aya Sofia se vedea prin ceață doar ca o nălucire a iernii. Din locul În care se afla Alexandru, nu se distingeau decât fragmente de clădiri și umbrele oamenilor, grăbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]