187 matches
-
Ca o forță ascunsă. - E liniște, căpitane. E iarnă. Sunt sărbătorile. Și apoi, acesta e un loc al trădării. - Da. Poate că tot ce simt e prezența răului. A unor oameni care visează să-l ucidă pe domnitor. Ai dreptate, Lacrămă. Să mergem. 27 decembrie 1475, ora 11.00, Istanbul. Catedrala Aya Sofia se vedea prin ceață doar ca o nălucire a iernii. Din locul În care se afla Alexandru, nu se distingeau decât fragmente de clădiri și umbrele oamenilor, grăbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu-și putea aminti unde și când. - Căpitane Oană! spuse comandantul turc cu un glas puternic, dar calm. Nu avem nimic cu oamenii tăi! Poruncește-le să se Întoarcă la Cetatea Albă și nu vor păți nimic! - În veci! strigă Lacrămă. Apărători! Zid În jurul căpitanului Oană! Cei cincizeci de călăreți executară ordinul cu iuțeală. Asemeni lui Ștefan pe câmpul de luptă, căpitanul lor se pomeni Înconjurat de o falangă de luptători gata să primească moartea apărându-l. Înțelegea, Însă, că aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Ajunge! spuse căpitanul. Ați auzit! Nu e vorba decât despre un schimb de informații! Ne vedem după-amiază la cetate! Încolonarea și Întoarcerea la galop! Încet, parcă nedumeriți, Apărătorii ieșiră din formație. Ienicerii se dădură la o parte, făcând un culoar. Lacrămă Îl privi insistent pe Oană, Încercând să-și dea seama dacă este vorba de o strategie sau dacă ordinul era clar. - Întoarceți-vă... spuse, mai Încet, căpitanul. Luați-l pe Ștefan de la malul Dunării... acesta e ordinul. - Am Înțeles, căpitane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe Oană, Încercând să-și dea seama dacă este vorba de o strategie sau dacă ordinul era clar. - Întoarceți-vă... spuse, mai Încet, căpitanul. Luați-l pe Ștefan de la malul Dunării... acesta e ordinul. - Am Înțeles, căpitane... spuse, la fel de Încet, Lacrămă. Cei cincizeci se Încolonară și ieșiră pe poartă. Spahiii care Înconjuraseră conacul făcură și ei un culoar de trecere. Apărătorii trecură printre ei Într-o liniște apăsătoare, iar ajunși la loc larg porniră la galop spre șleahul Galaților. - Conacul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
culoar de trecere. Apărătorii trecură printre ei Într-o liniște apăsătoare, iar ajunși la loc larg porniră la galop spre șleahul Galaților. - Conacul nu se mai vede... spuse Simion. Eu mai departe nu merg! - Ordinul căpitanului a fost limpede! spuse Lacrămă. Măria sa poate fi În primejdie! Iar acolo, la Brănești, sunt vreo două mii de războinici! Nu le puteam ține piept În nici un fel... - Eu mai departe nu mă duc... repetă Simion. - Au iscoade care ne urmăresc. Dacă cineva se Întoarce, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Întoarce, e ucis. - Nu și dacă se Întoarce fără cal, târâș prin zăpadă... Cei cincizeci se opriră. Simion putea avea dreptate. Trebuiau să afle ce se Întâmplă cu căpitanul. Dar trebuiau și să ajungă la măria sa. - Iată cum facem... spuse Lacrămă. Simion pornește Înapoi, fără cal. Vede ce se Întâmplă. Treizeci din noi rămân aici. Ceilalți, galop fără oprire spre Cetatea Albă. Rămâne câte unul la fiecare răspântie, În cazul În care avem semnal prin săgeată. Aveți, fiecare, săgeata galbenă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
auziră mai multe voci. Simion descălecă, Își puse arcul și săgețile la spate și o luă la fugă Înapoi, oprindu-se În zăpadă ca să se asigure că nu e văzut de spahii care țineau sub Încercuire conacul. Apărătorii conduși de Lacrămă se ascunseră În spatele unei ridicături de pământ și culcară caii. Ceilalți porniră mai departe, spre voievod. Tropotele lor fură auzite de iscoadele turcești, care făcură semn comandantului că Apărătorii au părăsit moșia Brăneștilor. - Și acum, căpitane, spuse spahiul, coborând treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
iar, cât putu de repede, dar știa că nu mai avea timp decât, poate, pentru ultimele două săgeți. Se aruncă În zăpadă și, sprijinit pe spate, trimise săgețile spre primii doi urmăritori. În marginea crângului apărură, la galop, luptătorii lui Lacrămă. Cinci dintre ei traseră cu arcurile din goana calului, doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului, unul din spahii. - Ucis! spuse Simion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și, sprijinit pe spate, trimise săgețile spre primii doi urmăritori. În marginea crângului apărură, la galop, luptătorii lui Lacrămă. Cinci dintre ei traseră cu arcurile din goana calului, doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului, unul din spahii. - Ucis! spuse Simion, sărind În șa. Cei treizeci de Apărători goniră spre conac, dar spahii se grupară atât În fața cât și În spatele lor. Departe, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dar spahii se grupară atât În fața cât și În spatele lor. Departe, pe drumul Galaților, o altă săgeată roșie se ridică spre cer. Mesajul de moarte Își Începuse drumul spre Cetatea Albă. La două sute de pași de poarta Brăneștilor, luptătorii lui Lacrămă porniră un atac disperat, fără nici o șansă. - Viața noastră pentru moartea căpitanului! strigă Lacrămă. -Viața noastră pentru moartea căpitanului! repetară Apărătorii, Într-o formație mică, pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
o altă săgeată roșie se ridică spre cer. Mesajul de moarte Își Începuse drumul spre Cetatea Albă. La două sute de pași de poarta Brăneștilor, luptătorii lui Lacrămă porniră un atac disperat, fără nici o șansă. - Viața noastră pentru moartea căpitanului! strigă Lacrămă. -Viața noastră pentru moartea căpitanului! repetară Apărătorii, Într-o formație mică, pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi același lucru pe dreapta! Să nu-i lăsăm să iasă! Călăreții În mantiile albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
acoperite Încă de zăpada moale. Apărătorii ieșiră În fața cetății și văzură că un mic grup de călăreți În mantii albe purtând semnul scutului și săgeții se apropiau Într-un galop nebun. - Căpitanul Oană prins la Brănești! strigă unul din călăreți. Lacrămă Încearcă să-i Întârzie! Dar săgeata lui Simion era roșie! - Câți? Întrebă Pietro, strângând din dinți. - Să tot fie vreo două mii! Spahii și ieniceri! Conduși de un spahiu și de un tătar! - Două mii de oameni, pentru unul singur... spuse Pietro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
speranța nebună că ar mai exista o șansă de salvare a căpitanului. Găsise În apropierea malului Dunării doar unsprezece Apărători, conduși de arcașul Simion. Ceilalți căzuseră În luptă, dar uciseseră peste o sută de spahii și aproape tot atâția ieniceri. Lacrămă Încercase să forțeze pătrunderea spre grupul de spahii care duceau trupul căpitanului, dar fusese Încercuit de peste cincizeci de călăreți. Se bătuse sălbatic, până la ultimele puteri, dar căzuse sub sulițele dușmanilor. Murise pentru căpitan, așa cum jurase la Începerea atacului. Muriseră, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sânge Întreaga luncă a Dunării, apoi continuă năvala și se prăbuși asupra liniei de ieniceri care Încercau să blocheze accesul spre fluviu. - Fără prizonieri!! se auzi strigătul lui Ion Moț, care simțea că dincolo de moartea lui Oană și a lui Lacrămă nu mai poate fi decât o răzbunare fără sfârșit. Ucide! - Ucide! se auziră alte strigăte clocotind de mânie. Nu mai erau folosite arcurile, nu mai erau folosite lănciile, nu mai erau folosite scuturile. Nu era decât o incredibilă șarjă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fie de la favoarea împrejurărilor. D. Gladstone nu crezu că trebuie să insiste el însuși asupra irevocabilității acestei măsuri, dar chemă pe colegul său de la Interne, carele nu se sfii a adresa reginei o mustrare atât de severă încît o podidiră, lacrămile. Ea plânse și... iscăli, se 'nțelege. Cât despre votul Camerii Lorzilor în cestiunea Candaharului, "Daily News", organ foarte amic d-lui Gladstone, lasă votul însuși de-o parte pentru a critica instituția însăși a acelei Camere, cam în tonul în
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
locaș al morței pe un om desperat, cu fiică-sa de mână. Tatăl nu recunoscu pe soția sa, dar fiica cunoscu pe buna sa mamă și după fața cea desfigurată. Ea plângea; era o fericire pentru dânsa că mai avea lacrămi. Numărul morților tot creștea; când părăsii casa pe la 1 oră erau poate 140 victime. Astăzi m-am dus în spitalul garnizoanei no. 1; și aci am văzut o scenă tot așa de teribilă. În sala de disecție zăceau 50 cadavre
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
smintite. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și necăjit ca vai de el. - Ce este? Ce v-au găsit? Atunci ele, mai venindu-și puțin în fire, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti despre întîmplarea neîntîmplată... Omul, după ce le ascultă, zise: - Bre! mulți proști am văzut eu, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în toată lumea! și de-oi găsi mai proști decât voi, m-oi întoarce
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ale cării patimi și deșertăciuni nenorocesc o țară, putând a face atât, atât de puțin pentru fericirea ei? Bătrânul Grigorie Ghica Vodă se ruga în genunchi ceasuri întregi ca să-l lumineze Dumnezeu, să-i insufle spirit de dreptate și cu lacrămi fierbinți se închina sub icoana îmbrăcată cu argint a Maicii Domnului să nu-l lase a face strâmbătate. Se gândea și se răzgândea de zece ori până să puie o iscălitură. Astăzi? Nu e unul, oricât de obscur, care să
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
la exploatarea pământului ca și banul arendașului și că acest capital se scade din venitul proprietății. Locuitorii, pierzîndu-și zilele, săptămânile prin târguri, așteptau rândul să fie judecate de comisiile de apel tânguirile lor și după toate acestea se întorceau cu lacrămile în ochi, căci nu se voia a li se recunoaște dreptatea ce o aveau. Dar ce erau și aceste comisiuni de apel? În teorie ele ar putea fi considerate ca bine compuse; căci figurează în ele un reprezentant al fiscului
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
mulțime de contribuabili au reclamat, contestând evaluările făcute. Unele din aceste contestațiuni au fost admise, dar cele mai multe, și în general acelea ale locuitorilor săteni, au fost respinse. Astfel s-au văzut mulți, foarte mulți ieșind de la comisiunea de apel cu lacrămile în ochi și zicând că nu le-a mai rămas altceva decât să-și părăsească pământurile; și întru aceasta poate să fie multă dreptate în spiritul lor practic. Căci dacă ar fi fost numai încărcarea la preț tot ar mai
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
te dogorești. De aceea când știm pentru ce a căzut voevodul moldovenesc nu trebuie să-l plângem. Ce mă plângeți pe mine, că nu sânt de plâns. Mie s-au hotărât bucuria drepților, cari n-au făcut lucruri vrednice de lacrămi". De plâns e țara, care prin moartea lui totuși n-au fost scutită de cea mai aspră trunchiare. La Putna un călugăr bătrân mi-a arătat locul înlăuntrul bisericii în care stătea odată aninat portretul original al lui Ștefan Vodă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
locul cel mai înalt, și la pământ sânt saracii. Muierile aduc răcoreală și cei necăjiți de noroc iau mucul lumânărilor. Nebuniile alcătuiesc întocmirea cântecelor și vremea trage perdeua... Lumea vrea să se înșele - înșele-se dar. Deschiderea comediei începe din lacrămi și din suspinuri. În lucrarea cea dentîi se arată pricinele cele nebunești a oamenilor. Cei făr-de simțire bat în palme ca să arate a lor bucurie, cei înțelepți fluieră jocurile. Cel ce intră plătește la ușă un ban ce se numește
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și Ed. Martin, Henri Lavedan, Georges Feydeau, Max Maurey, Jacques Nathansen, Maurice Magre. Doar câțiva prieteni binevoitori au părut că apreciază producția lirică a junelui ofițer care, într-un adevărat desfrâu al lamentației, își teatraliza impudic afectele. Un potop de „lacrămi” inundă strofele ușoare din volumul Raze de lună (1905). De pretutindeni se aud „doiniri de plâns”, ecou al suspinelor unei inimi rănite de cioburile viselor „fărmate”. Cruci, morminte, „corbi în doliu”, „crivățul amar”, un amurg apăsător de toamnă tristă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
a publicat două variante de Caloian („Arhiva”, Iași, 1904), în care „maica bătrînă” ocupă locul principal: Iene, Iene, Caloiene, Mă-ta te cată, Prin pădurea rară, Cu inima amară, Prin pădurea deasă, Cu inima arsă. Și mi te plînge, Cu lacrămi de sînge. Iene, Iene, Caloiene. Este un bocet pe care fetele din convoiul ritualic al Caloianului îl rosteau „cu amar” cînd se duceau să îngroape păpușa de lut. Textul luat în sine pare unitar și bine structurat. El se constituie
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
fizică: „Mîndru ciobănel,/Tras ca prin inel”. Sub regim de ipoteză, mai observ că schița de portret este cerută de statutul special și dramatic al Caloianului: ca și păstorul, păpușa de lut ce urmează să fie îngropată și plînsă „cu lacrămi de sînge” reprezintă un tînăr „nenuntit”. Logica invenției, în asemenea cazuri, este să fie sacrificat cel mai bun (moștenire mitică), tînăr și frumos. Sigur este că pe păpușile de lut care îl închipuiau pe tînărul Caloian erau înscrise trăsături fine
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]