131 matches
-
a aprofunda spiritualitatea s-a realizat o segregare dintre preoții predicatori și monahi: Consecința cea mai gravă a propagării spiritualității monastice a fost, fără îndoială, deprecierea profundă și durabilă a stării laice. Lovit de o dublă inferioritate - religioasă și culturală -, laicatul s-a definit în mod negativ prin excluderea sa din universul sacrului și a culturii savante"44. Astfel spațiul mănăstiresc devine singurul în care se face cultură, continuându-se raționalizarea creștină. În perioada carolingiană, atunci când are loc prima etapă a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
armonioasă și mai coerentă, în care să fie puși în valoare toți membrii ei, inclusiv preoții. Dar, nu a fost mereu așa. Având încredere în ceea ce Edmond Jabés numește forța interogării, să ne întrebăm: Cine ar putea fi contra promovării laicatului? Nimeni. Dar, pentru a promova laicii, chiar este necesar să fie neglijați preoții (de exemplu, cei în vârstă)? Și este înțelept să se facă aceasta în timpuri de lipsă de vocații sacerdotale? Laicatul trebuie promovat sprijinindu-l pe profundele sale
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
întrebăm: Cine ar putea fi contra promovării laicatului? Nimeni. Dar, pentru a promova laicii, chiar este necesar să fie neglijați preoții (de exemplu, cei în vârstă)? Și este înțelept să se facă aceasta în timpuri de lipsă de vocații sacerdotale? Laicatul trebuie promovat sprijinindu-l pe profundele sale rațiuni teologice. Pentru reevaluarea adevărului misteric al Botezului, care pune „principiul totalității” (în baza căruia, putem spune: „Toți suntem Biserica”), este necesar să neglijăm „principul diversității”, creat de sacramentul Ordinului (în baza căruia
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
cunoscută formulă rosminiană, care este ca să spunem așa: preotul trebuie să știe că este ceea ce este, angajându-se să orânduiască alegerile sale de viață, opțiunile sale pastorale după paradigma identității sa-le sacramentale. Nu trebuie să se întâmple niciodată ca laicatul să se clericalizeze și nici clerul să se laicizeze; pe această cale nu se rezolvă nici problemele de misiune ale preoților, nici proble-mele de rol ale laicilor. Chiar în împrejurările istorice cele mai precarii, preotul trebuie să rămână preot și
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
apostolilor și garantate prin prezența Sfântului Duh. A disprețui cu bună știință canoanele duce, inevitabil, la denaturarea Bisericii, la erezia ecleziologică. Autoritatea intelectuală interbelică, prin vocea lui Nae Ionescu (și nu numai), reface liantul cu autoritatea ecleziastică, reconfigurând raportul dintre laicat și Biserică în vederea realizării acelui orizont al binelui comun. Prin această analiză a problematicii Patriarhului-Regent, se pot decela semnificațiile profunde ale legăturii dintre Biserică și elita intelectuală, în contextul modernității accelerate, provocare la care trebuie să răspundă, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
nr. 97, din 6 mai 1926. Apariția unei elite intelectuale interbelice grupate în jurul unor personalități precum Nae Ionescu, Nichifor Crainic ș.a. care să revitalizeze spațiul teologic românesc, anchilozat într-un veritabil tradiționalism de nuanță neosemănătoristă și să refacă legătura dintre laicat și Ecclesia reprezenta un prim semn de normalizare a culturii române. Tabloul presei religioase din perioada interbelică confirma o gravă dezorientare a celor chemați să gestioneze problemele bisericești. Lipsa unui îndreptar dogmatic normativ, bunul plac configurau acest trist tablou. Excepție
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Tradiția Bisericii, îndreptarea tuturor disfuncționalităților care periclitau bunul mers al Bisericii precum: politica în Biserică; reinstituirea autorității canonice și dogmatice a Bisericii, așa cum era aceasta fixată de Sinoadele Ecumenice, sancționarea oricăror derapaje dogmatice sau canonice, fie că acestea proveneau din partea laicatului sau a ierarhiei ecleziastice; redobândirea prestigiului intern și extern al Bisericii Ortodoxe pe care filosoful român o dorea restaurată în fruntea Răsăritului ortodox, constituirea unei gândiri speculative în marginea Ortodoxiei care s-o plaseze într-un dialog fecund cu forța
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
teologică și purtând polemica la un nivel maxim de competență. Pentru a putea reliefa mai bine această campanie pascală, ne-am propus prezentarea diacronică și sintetică a unui vast tablou care să surprindă articulațiile unei dezbateri teologice majore în care laicatul creștin reprezentat de o intelectualitate remarcabilă și-a asumat rolul de membru al Bisericii, întrucât participă efectiv la viața eclezială, o trăiește în chip conștient și are, prin urmare, dreptul de a formula o critică, fiind solidar răspunzător sau suferitor
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Cuvântul" și, în special, Nae Ionescu și elevii săi se bucură de o mai multă autoritate religioasă decât Biserica, lucru confirmat de numeroase delegații de credincioși care îl consultă pe filosof. Se pare că există și situații excepționale în care laicatul creștin se dovedește a fi un veritabil păstrător al învățăturii creștine, aspect foarte bine cunoscut de Nae Ionescu 24. Există două întrebări esențiale în problematica reintrării în Ortodoxie pe care această dezbatere le ridică: 1. există pentru un creștin ortodox
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
vechea dispută care măcina spațiul teologiei răsăritene și care nu a fost în vreun fel soluționată cu privire la raportul dintre autoritatea harismatică și la autoritatea ierarhică. Se știe că în Imperiul Bizantin patriarhul și împăratul constituiau autoritatea ierarhică, în timp ce monahii și laicatul reprezentau autoritatea harismatică. În istoria creștinismului s-au întâmplat numeroase cazuri în care monahii (de la Părinții Pustiei până la călugării din Bizanț și, ulterior, la isihaști și stareți), deși neconfirmați ca succesori apostolici, să se dovedească nu numai îndrituiți să vorbească
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
situației 28. Din păcate, intervine și aici "dizolvanta metodă a amânării"29, procedeu care se aplică în chestiunea pascală. Mai mult, are loc o contraofensivă a autorității ierarhice care, prin vocea episcopului Vartolomeu Stănescu, contestă autoritatea harismatică, prin argumentul imposibilității laicatului de a aborda o asemenea problemă teologică, aceasta formând o colectivitate care nu predă, ci doar primește toate învățăturile Scripturilor. O replică energică, dar foarte bine fundamentată teologic, semnată " Cuvântul" pentru a reliefa atitudinea oficială a ziarului, îi oferă Nae
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de restabilire a ecumenicității, Sinodul adoptând, în cele din urmă, măsura justă 32. Raportul dintre intelectualitatea interbelică și Biserică nu trebuie perceput, plecând de la cazul problemei pascale din 1929, ca un raport de ostilitate, ci ca o asumare conștientă din partea laicatului a rolului său de membru activ al Trupului Mistic al lui Hristos, preocupat de ceea ce se întâmplă cu viața ecleziastică. Formularea unei critici teologice, având ca singur îndreptar de măsură Predania, canoanele și dogma, nu poate decât să contribuie la
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de lance al Bisericii, aducând o prospețime și o noutate în exprimare, izvorâte din trăirea directă a valorilor religioase. Dezbaterile teologice realizate la un nivel maximal de competență, într-un limbaj modern, precum în cazul campaniei pascale, probează capacitățile unui laicat care încearcă să aducă o nouă mentalitate religioasă, ale cărei rădăcini patristice susțin forța creativă a Tradiției. Intelectualitatea interbelică a știut să mențină acel dialog viu cu Biserica, contribuind la o adevărată revigorare a spațiului teologic românesc. Biserica și politica
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
riscante, pietismelor sau ecumenismelor facile. Singura soluție ar putea să o constituie reinstituirea vechiului învățământ enciclopedic, cu ierarhia validă a științelor în care studiul teologiei să urmeze epistemologiei clasice. Dacă acest lucru este dificil de realizat, atunci să se permită laicatului creștin competent în problemele religioase să pătrundă în teologie. Cu siguranță, teologii au obligația de a superviza această imixtiune a laicatului creștin, dar nu de a-l desconsidera, așa cum se întâmplă în prezent, în Biserica Ortodoxă Română. Laicatul creștin poate
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în care studiul teologiei să urmeze epistemologiei clasice. Dacă acest lucru este dificil de realizat, atunci să se permită laicatului creștin competent în problemele religioase să pătrundă în teologie. Cu siguranță, teologii au obligația de a superviza această imixtiune a laicatului creștin, dar nu de a-l desconsidera, așa cum se întâmplă în prezent, în Biserica Ortodoxă Română. Laicatul creștin poate aduce o prospețime și o noutate de formulare, pornind de la dimensiunea trăirii directe a valorilor religioase de care teologia de catedră
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
se permită laicatului creștin competent în problemele religioase să pătrundă în teologie. Cu siguranță, teologii au obligația de a superviza această imixtiune a laicatului creștin, dar nu de a-l desconsidera, așa cum se întâmplă în prezent, în Biserica Ortodoxă Română. Laicatul creștin poate aduce o prospețime și o noutate de formulare, pornind de la dimensiunea trăirii directe a valorilor religioase de care teologia de catedră este, prin esența ei, străină. O posibilitate de reîmprospătare a predicii ortodoxe, ținută de o parte a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
teologia de catedră este, prin esența ei, străină. O posibilitate de reîmprospătare a predicii ortodoxe, ținută de o parte a preoților într-o notă festivist-triumfalistă, de cea mai pură speță bolșevică este revenirea la modelul interbelic în care personalități ale laicatului creștin, trăitoare ale valorilor creștine și cunoscătoare ale problemelor teologice ale Ortodoxiei să țină din când în când cuvântul omiletic. Pentru a se putea realiza acest lucru, este nevoie ca oamenii Bisericii să-și apropie în grădina teologiei pe acești
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
considerabilă. Biserica are încă multe de făcut în această privință și succesul său în viitor, în contextul provocărilor unei modernități a protestantismului raționalist, a materialismului ateu comunist și a globalismului ecumenist, va depinde de atragerea și nu de respingerea competențelor laicatului creștin. Prin urmare, Biserica este lipsită de aportul intelectualității creștine mărturisitoare, un aspect extrem de important în procesul de revigorare al Ortodoxiei românești, aspect care se cere cât mai repede rezolvat. Această problemă e de cea mai mare însemnătate, întrucât, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
filon al raționalizării protestante, eliminând orice urmă a tradiției ortodoxe. Adevărata Ortodoxie va trebui de aici înainte să făurească instrumente adecvate de cultură. Ținând cont de rutina dominantă în mediul clerical, adevărata doctrină vie și actuală va veni din rândurile laicatului creștin. Numai printr-o seamă de laici, respectuoși față de Biserica adevărată și pătrunși de dreapta credință, în sprijinul cuvântului lui Dumnezeu, câteodată înfruntat tocmai de cei care sunt chemați să-l apere, se poate dobândi mai multă știință teologică și
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
nu numai dăunătoare pentru Ecclesia, dar și extrem de periculoasă, în contextul apariției multor provocări la care ierarhii ar avea nevoie de sprijinul necondiționat al elitei laice creștine. Răspunsul la această încăpățânare este unul surprinzător de simplu: pentru că numai în rândurile laicatului creștin se mai găsesc oameni care să considere interesele Bisericii mai presus de orice amestec al politicii. Căci tot răul de aici vine - este, de fapt, moștenirea negativă a Patriarhului Miron Cristea care, cu mici excepții, se continuă până astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
creștini, marcă esențială a monahismului ortodox, unii clerici optează pentru o adresare improprie, frizând de-a dreptul cacofonia: credincioși creștini, ca și cum ar exista și credincioși necreștini. Apelativul frați creștini este în duhul comunitar și comunional al Bisericii lui Hristos, unde laicatul și clerul formează unitatea de foc a creștinismului. Actualitatea predicii ortodoxe trebuie să se centreze, din punct de vedere al moralei creștine, pe condamnarea fără echivoc a comunismului care a distrus Biserica în secolul XX, o condamnare fără nici un fel
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
posibilități de abatere (rătăcire) de la ortodoxie (dreapta credință). Reîmprospătarea predicii ortodoxe nu se poate realiza decât printr-o autentică mișcare de reînnoire religioasă care să cuprindă, printre altele, și primenirea unei părți importante a clerului ortodox, cu largul concurs al laicatului creștin, trăitor al valorilor creștine și profund cunoscător al chestiunilor teologice ale Ortodoxiei. Comportamentul în Biserică Există în Biserica românească o serie de năravuri care se cer a fi îndreptate cât mai curând posibil întrucât împietează asupra bunei desfășurări a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
nici o judecată asemenea primului tip de critică - devierile de la derularea firească a chestiunilor teologice, așa cum sunt ele formulate în învățătura Ecclesiei. S-ar putea pune întrebarea în ce măsură se permite un asemenea tip de critică, mai ales dacă aceasta provine din partea laicatului creștin? Răspunsul este foarte simplu și convingător, în același timp, dacă ne raportăm numai la cel de-al doilea tip de critică teologică, acceptată și de către Ecclesia. Astfel, că orice mădular al Bisericii, în măsura în care participă activ la viața religioasă, în
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
simpla constatare că modernitatea este departe de a reprezenta ceva exterior vieții Ecclesiei, că ea semnifică o mutație profundă în natura relației dintre teologie și politică, toate aceste aspecte ale vieții Bisericii fiind mediate de colaborarea strânsă dintre cler și laicat. În fond, volumul de față coordonat de Miruna Tătaru- Cazaban, Teologie și politică. De la Sfinții Părinți la Europa Unită, (Prefață de Mihai Șora, București, Anastasia, 2004) își propune tocmai să ofere o serie de elemente pentru o asemenea teologie politică
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
românesc reflectă fidel modul în care discursul oficial despre putere a impus portretul-tip al autocratului (modelul principal fiind însuși Constantin I), cu dubla sa natură, divină și umană, din care derivă și dubla sa putere, de judecător absolut (peste laicat și ecclesie), dar și de guvernator al oikonomiei creștine. Pe "ordonata" structurii sale interne, imaginarul organizează și reprezintă registrul perceptibilului, fie "reglat" după modelul antropologic teoretizat de Aristotel (masculin−feminin, stăpân−supus), fie după modelul simbolic al lumii medievale (cultură
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]