15,723 matches
-
de acest spirit cosmopolit, în paginile revistei stau alături pasaje de literatură (în special extrase din romane aflate în curs de apariție la diferite edituri românești), articole de analiză politică și istorică, câteva articole ce se concentrează asupra problemelor Americii Latine, cronică de film (vezi "Războiul ca o inițiere în bărbăție" de Mihail Rîklin), sau contribuții precum cea a lui Adrian Mihalache, "Impactul impertinenței", în care argumentul etic se împletește cu cel de natură filologică. Deși atât de diferite în ceea ce privește subiectele
Dialoguri de calitate by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14644_a_15969]
-
Al. Rosetti nu era în Academie). Iorgu Iordan, la Iași, publica articole și edita reviste științifice (Buletinul "Al. Philippide") în același mod: ignorînd. Bineînțeles, aceștia aveau un temei istoric-filologic. Din "Moldo-Valahia", ușor indiferentă la străduințele transilvănene de afirmare a "naționalității" latine a Daco-Romanilor (termen pus în circulație de Școala Ardeleană) - ideea tradiției scrierii românești prevala asupra ideii politice de evidențiere a latinității limbii noastre. În București, și la Iași, se știa că reforma ortografiei latinizante preconizate de miticii cărturari ai Școalei
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
campus > câmp), î (în rivus > rîu), ê (în foenus > fên), ô (în fontana > fôntâna) și û în... sûnt (cu timpul, accentul circumflex a fost uitat). Aceste propuneri reprezentau cel dintîi efort românesc de a conferi limbii noastre romanice un alfabet latin. Adaptarea fonemelor limbii române la alfabetul latin era tot atît de complexă precum fusese, în sec. XIV-XVIII, aplicarea alfabetului slavon la fonematica românească (mai multe slove chirilice pentru același fonem, foneme românești care nu-și găseau notația potrivită etc.). Trecerea
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
în foenus > fên), ô (în fontana > fôntâna) și û în... sûnt (cu timpul, accentul circumflex a fost uitat). Aceste propuneri reprezentau cel dintîi efort românesc de a conferi limbii noastre romanice un alfabet latin. Adaptarea fonemelor limbii române la alfabetul latin era tot atît de complexă precum fusese, în sec. XIV-XVIII, aplicarea alfabetului slavon la fonematica românească (mai multe slove chirilice pentru același fonem, foneme românești care nu-și găseau notația potrivită etc.). Trecerea la alfabetul latin a fost o realizare
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
limbii române la alfabetul latin era tot atît de complexă precum fusese, în sec. XIV-XVIII, aplicarea alfabetului slavon la fonematica românească (mai multe slove chirilice pentru același fonem, foneme românești care nu-și găseau notația potrivită etc.). Trecerea la alfabetul latin a fost o realizare de mare însemnătate cultural-națională - după cum se știe. Atunci cînd Ardelenii au trecut în Moldo-Valahia, propagînd ideile latinității daco-romane, "luptele" cu ortografia chirilică s-au manifestat în alt fel, mai temperat. I. Heliade Rădulescu, deschizătorul de largi
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
s-au manifestat în alt fel, mai temperat. I. Heliade Rădulescu, deschizătorul de largi perspective culturale pentru Românii din Țara Românească, trebuie bine înțeles. Heliade și-a început acțiunile filologice prin simplificarea alfabetului chirilic românesc și introducînd parcimonios unele litere latine (astfel ia naștere "alfabetul de tranziție"). În Gramatica românească din 1928 (a se consulta ediția excelentă a Valeriei Guțu Romalo, Ed. Eminescu, 1980) autorul, voind să continue tradiția scrierii românești, consideră că "frații noștri din Transilvania și Banat... (vrednici de
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
astfel că scrierea românească, atunci cînd s-a ținut seama de tradiția noastră culturală, a recurs la două semne grafice, în două poziții: la inițială și în mijlocul cuvîntului. Este chiar atît de greu - adăugăm noi - să recunoaștem în pe ulteriorul, latin, î ? Pe care l-au avut în vedere, bineînțeles, cei care încercau să construiască o scriere românească în continuitatea slavono-latinească a culturii românești (chiar în 1828, Heliade menționa, printre cele 28 de slove cirilice, două semne pentru /î/: @ și ). Pînă
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
în Mihaiada și în Epistolele din 1848, folosește forma sunt. Atunci cînd, în schimb, apare, în concepția lui Heliade, ideea apropierii de italiană ("buna ei sor" - a limbii române) - în Prescurtare de gramatica limbei româno-italiene (1841), trecerea la o grafie latină devenea de rigoare. Heliade, care urma într-un fel experiența lui Petru Maior (cel care legase latinitatea românei de italienitate și introdusese grafii ale "fraților noștri italieni") - recurge și el la notații grafice precum â, ê (cânt, făcênd, râu, quând
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
1871-1876) și Glosarul cuvintelor de extirpat pe care l-a alcătuit (singur sau împreună cu I. C. Massim) August Treboniu Laurian (1810-1881) au întîmpinat rezistența scriitorilor moldo-valahi. Nici Timotei Cipariu (1805-1887) nu a avut, cu opera sa (Extract de ortografie cu litere latine, 1841; Principii de limbă și scriptură, 1866), mai mare audiență. Alecu Russo, bunăoară, cu toată "dragostea pentru latinism", se revolta împotriva exceselor latinizante: "voi striga din Moldova ca să se audă peste Milcov, peste Carpați: limba Domnilor E..., L..., P... (Eliade
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
pragul secolului. Concepția "populistă" este apărată în Moldova, în revista Viața Românească, în care se scria curent cu î, dar și în Muntenia, în revistele lui Ovid Densușianu și ale scriitorilor moderni. Cine ar fi putut pune la îndoială caracterul latin al limbii noastre, cine - mai mult decît un romanist precum O. Densusianu - apăra și demonstra (împreună cu I. A. Candrea) romanitatea românească. Însuși Titu Maiorescu, în lucrarea Despre scrierea limbii române (1866), apără linia Russo-Alecsandri, sprijinind cultivarea limbii vorbite de popor
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
1953 - pe care, probabil, o aprobase - putea anula anterioare, transilvănene convingeri etimologizante! "Reforma" ortografică a Academiei "RPR" a avut nevoie de modificări... Dacă sînt începuse a fi acceptat, scrierea Romînia, romîn(esc) a fost, unanim, considerată un "atac" împotriva originilor latine ale limbii noastre. În 1965, o hotărîre academică nouă reinstaurează pe "â" în termenii (naționali) mai sus-citați: de atunci, drept este a se scrie Român, român(esc)/ (ește), ca o "excepție". Cealaltă notație, "î", rămînea în vigoare. Iată, deci, intrată
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
Tot pe atunci interveneam și noi, în paginile acestei reviste. Bineînțeles, în zadar! În același timp, începeau infatuări latino-patriotice! Intelectuali - de la care s-ar fi putut cere mai multă cunoaștere a istoriei culturii noastre - declarau a fi "romani", ba chiar "latini" fiindcă scriu "cu â din a" și folosesc grafia sunt (altfel scriind, ar fi fost... filo-Ruși!), mai ales fiindcă Francezii scriau în sec. XIX că România este "o insulă latină într-un ocean slav" (uitînd pe Maghiari și Peninsula Balcanică
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
a istoriei culturii noastre - declarau a fi "romani", ba chiar "latini" fiindcă scriu "cu â din a" și folosesc grafia sunt (altfel scriind, ar fi fost... filo-Ruși!), mai ales fiindcă Francezii scriau în sec. XIX că România este "o insulă latină într-un ocean slav" (uitînd pe Maghiari și Peninsula Balcanică). În orice caz, reforma din 1953 și corecțiunile aduse ei în 1965 deveneau opera diavolească a slavofiliei și a comunismului... Cum, printre aceștia, îndrăznim, și azi, să ne prenumărăm (poate
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
Iată în sfîrșit de ce subscriem la ideile expuse în editorialul mai sus-citat al d-lui N. Manolescu. A scrie pâine sau rîu, a folosi pe sunt sau pe sînt nu ne îndreptățesc a ne considera mai mult sau mai puțin latini, în "patriotică misiune". Cunoașterea aprofundată a istoriei limbii și culturii românești ne-ar putea fi, în schimb, de real folos. De aceea credem că discuțiile (repetate cu emfază, demonstrativ enunțate, politizate) privind ortografia limbii române - care rămîne o serioasă problemă
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
de depresii. Practică muzica de cameră ca violonist și violoncelist. Inițiază un Festival internațional de operă și teatru baroc la Versailles. Colaborează cu Alain Corneau la realizarea a două ecranizări după romanele sale. Foarte cultivat, pasionat de antichitatea greacă și latină, de vechea filosofie chineză și indiană, de arta barocă, muzician rafinat, el e autorul unei opere "pentru cunoscători", foarte apreciată de critică dar care nu a avut succes de public decît în 1991, datorită filmului realizat după Toate diminețile lumii
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
timpului și livromanii neștiuți pe care Constantin Stan îi găsește spre a-i descrie lasă impresia excepționalității destinelor anonime. Inși care citesc vorace aproape toată ziua și noaptea în câte trei limbi sau anonimi vorbitori de japoneză, chineză, coreeană și latină, pierduți aiurea în lume și fără a folosi ce știu, iată subiectele scoase din cotloanele realității. Acestea sunt textele bune. Mai există și cronicuțe banale, gen "număr de semne pe pagină până la", sau cu ton înduioșător de bombastic gen "spirit
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
tăieturii e diferită (...) la un măcelar și la un bun autopsier. Într-un fel tai cînd vrei să cunoști adevărul, și altfel cînd trebuie să le dai oamenilor de mîncare." (p. 199), spune Tit Liviu (interesantă aplicație a numelui istoricului latin), specialistul în medicină legală al celor trei autori, cel care, spre bunul uz al criticilor, explică inclusiv diferențele între tipuri și tradiții diferite de autopsie. Iar critic vorbind, unul din modurile clasice de autopsiere literară constă în identificarea în clar
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
mai mari. Dacă am înlătura toate influențele istorice ale Romei tot ce am primit din partea societății normando-franceze, de la biserică, de la umanism, pe orice cale directă sau indirectă - ce ar mai rămâne? Câteva rădăcini și învelișuri teutone. Anglia este o țară latină, și noi nu trebuie să ne procurăm latinitatea noastră din Franța ( s.n.). Pentru istoricul Dawson misiunea sfântului Augustin după anul 597 a însemnat o a doua romanizare, "reîntoarcerea Britaniei la Europa și la propriul ei trecut". Astfel orice țară care
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără posibilitatea de a identifica în structura lor un sufix deja existent: revelion (-li-on), marșarier (-ri-er). Desigur, transformarea pronunției din limba de origine ar fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
părerilor este unul din drepturile cele mai prețioase ale omului; orice cetățean poate deci să vorbească, să scrie și să tipărească în mod liber. Lucru petrecut tot în Anglia, întregind astfel Magna Carta Apud Domine 1215. În această vreme, Spiritul latin, pătruns de morbul perfecțiunii formale avea să se remarce prin vestitul edict al lui Ludovic al XIV-lea, cinci ani mai târziu decât scrierea englezului Milton, în 1649, deci. Cu toate că edictul se referă la corporațiile tipografilor, la editori, librari și
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
anchete realizate de ziarul "El País" printre criticii literari, pe locul trei în literatura spaniolă contemporană, după Eduardo Mendoza și Juan Benet. Deținător a prestigioase distincții literare (Premiul Planeta, Premiul Biblioteca Breve, Premiul Național al Criticii, Premiul Internațional al Uniunii Latine, între altele), scriitorul catalan e mai puțin cunoscut la noi, unde i s-a tradus pînă acum o singură carte, Ultimele seri cu Teresa (Editura Eminescu, 1998, în excelenta versiune a Tudorei Șandru Mehedinți). Romanul Vraja Shanghaiului (în curs de
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
istoric al dicționarului se pot aminti unii termeni împrumutați (latino-romanici) sau formați prin calchiere (din elemente vechi) în perioada modernizării limbii române: italienismul ucel "pasăre", calcurile unocuprinzime "univers" sau următareț "consecvent". Categorii semnificative sînt cea a termenilor vechi, de origine latină, ieșiți din uz (precum utrinde "de aceea") sau aceea a turcismelor păstrate popular și regional (ca urdu-belea "pacoste"; "deodată"). Misterioase rămîn cuvintele cu cîte o atestare și cu etimologia necunoscută: de pildă ulubeasnea, atestat de verva colocvială a lui I.
De la «u» la «uzuș», prin «urcelnic» by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14170_a_15495]
-
La Steinhaus am avut surpriza ca Diego Lucerna, un spectator din sală să-mi ceară volumul Autobuzul cu cocoșați în varianta originală și să traducă pe loc în italiană orice vers îi cădea sub ochi. Stupoare generală. Asta da, gintă latină! Nu cumva poezia e cămila care intră în urechea acului?! Apoi periplul nostru a continuat, au urmat Bolzano, intrarea în Austria, cu clănțănit de dinți și multă zăpadă, Blaudenz, alte limbi, alte hoteluri, alte vinuri. Vedeta turneului nostru a fost
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
de secol de comunism și ceva ce zgudui Rusia, iar cei șase meșteri petersburghezi, devenind între timp și revoluționari, bine înțeles, rostiră mai departe același substantiv lipsind din dicționare, scurt și energic, diferit de al nostru, noi fiind de gintă latină. (Dostoievski, Opere, volumul 11, Mici tablouri, cap. 2, pagina 124, traducere și aparat critic de Leonida Teodorescu, studiu introductiv de Ion Ianoși, editura Univers, 1974).
Substantivul absent din dicționare by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14226_a_15551]