75 matches
-
îndemână instrumente și surse esențiale, ci și de posibilitatea de a găsi în ele, cu ușurință și rapiditate, cuvintele căutate. Desigur, pentru tipăriturile vechi șansa de recunoaștere automată e mai redusă; scrierea cu chirilice, alfabetul de tranziție sau diferitele sisteme latinizante pun obstacole mari în identificarea elementelor lexicale în texte. Deocamdată, în biblioteca Dacoromanica putem găsi Dicționarul limbii române - dicționarul academic al lui August Treboniu Laurian și Ion Massim (1871-1876), cele zece volume ale antologiei lui Iuliu Zanne, Proverbele românilor, Enciclopedia
Dacoromanica by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5741_a_7066]
-
numesc pe I.A. Zizin Cantacuzino redactor șef. Junimiștii au găsit în creația lui Slavici o expresie a literaturii poporale dorită și cultivată de ei. Fata de birău (care mai avea și meritul de a ironiza pedantismul cărturăresc și etimologismul latinizant), și, apoi, masiv, basmele și poveștile folclorice, le verifica, desigur, aprecierea dintîi. Cînd Convorbirile sau Timpul încep să-i publice și nuvelele (în 1875 Popa Tanda, extraordinara Scormon, Ac și ață, în 1876 și 1877 La crucea din sat, O
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
putea vedea în aceste rapide înșiruiri unele tendințe ale discursului național, dar și diferențe datorate identităților regionale: majoritatea numelor istorice și literare semnificative par a fi rezultatul orgoliului cultural moldovenesc, în vreme ce Transilvania își transpune și în căile ferate tradițiile polemice latinizante ale școlii Ardelene, iar Muntenia preferă neutralitatea unor denumiri geografice. Toate aceste observații și generalizări rămîn însă simple speculații, atîta vreme cît ne lipsesc datele exacte asupra atribuirii de nume. Așa cum se întîmplă cu numele care mi se pare de
Trenuri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17766_a_19091]
-
străduințele transilvănene de afirmare a "naționalității" latine a Daco-Romanilor (termen pus în circulație de Școala Ardeleană) - ideea tradiției scrierii românești prevala asupra ideii politice de evidențiere a latinității limbii noastre. În București, și la Iași, se știa că reforma ortografiei latinizante preconizate de miticii cărturari ai Școalei Ardelene și de urmașii lor în cultură, în tipăriturile de la Blaj, Buda sau de la Viena avea drept țel integrarea limbii române în latinitate. Ei au fost cei care au suținut că notația fonemelor â
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
â) se menține. Bineînțeles, alături de formele sunt(em). În același timp, apariția, în 1847, a Vocabularului de vorbe streine... și trecerea la formele verbale sunt - suntem, precum și alte grafii etimologizante deschid calea către purismul românesc, artificial, dar... latino-italian! Această exclusivitate latinizantă cuprinde, treptat, cultura românească de dincolo și de dincoace de Carpați. August Treboniu Laurian, Aron Pumnul, I. C. Massim și alții au cultivat aceste idei. Dar, trebuie să ne fie clar, ele sînt rezultatul unei concepții cultural-istoriciste puse - numai atunci cînd
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
scriitorilor moldo-valahi. Nici Timotei Cipariu (1805-1887) nu a avut, cu opera sa (Extract de ortografie cu litere latine, 1841; Principii de limbă și scriptură, 1866), mai mare audiență. Alecu Russo, bunăoară, cu toată "dragostea pentru latinism", se revolta împotriva exceselor latinizante: "voi striga din Moldova ca să se audă peste Milcov, peste Carpați: limba Domnilor E..., L..., P... (Eliade, Laurian, Pumnul) și a altora nu-i limbă românească". Chiar dacă Laurian și Cipariu erau, respectiv, președinte și vicepreședinte al Academiei Române! De aceea Al.
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
de afirmare națională: latinitatea era o emblemă a priorității istorice pe pămîntul țării. Atunci cînd Sextil Pușcariu, în 1931-1932, a primit din partea Academiei Române sarcina de a revizui normele ortografice ale limbii române, nu a ezitat de a aplica preceptele transilvane latinizante: între acestea, scrierea fonemului /î/ cu â, dar și cu î (în anumite poziții în cuvînt) și bineînțeles, recomandarea generală a formelor sunt(em, eți) (alături de alte concesii etimologizante). Ortografia preconizată de "îndreptarul" lui Sextil Pușcariu și T. A. Naum
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
afirme că româna nu e o limbă slavă căreia să i se potrivească alfabetul chirilic! Incultura și ideologia pro-sovietică ascunsă sub numele de "comunism" considera de multă vreme - este drept, cu concursul unor valoroși lingviști români - ortografia din 1932 "naționalistă", latinizantă, deci, opus igne dignum! "Reforma" ortografică este decretată în 1953 și declarată obligatorie prin ucazuri politice! Și de această dată cei care avem astăzi o vîrstă înaintată ne putem aduce aminte cum încercam - sub ordine universitare superioare - a explica elevilor
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
îndepărtatele teritorii sud-balcanice - să ajungă la ideea că sunt un popor de limbă romanică și că, împreună cu Românii din nordul Dunării, ar descinde din latinitatea Romei antice. De aceea, unii dintre intelectualii aromâni - precum Gheorghe Roja - au aderat la ideile latinizante ale Școalei Ardelene. Cu toate acestea, o afirmație precum aceea a lui O. Densusianu, Istoria literaturii române moderne (ed. a 4-a, 1963) privind �influența Școlii Ardelene" asupra �scriitorilor aromâni" pare limitată. Contextul cultural este mult mai vast. Dar conceptul
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
nu atât darurile istoricului, cât cele ale oratorului. Prin tipul de oratorie pe care îl practică Augustin Bunea, el se racordează deopotrivă la o tradiție ardeleană a discursului funebru (vezi Ioan Zoba din Vinț, Sicriul de aur), la școala literară latinizantă a lui Cipariu și la curentele tradiționale din literatura română de la acea dată, prefigurând prin câteva trăsături sămănătorismul de mai târziu. Nu întâmplător, Iorga îi va deveni prieten apropiat și - putem deduce - susținător al alegerii la Academie. Profesorul Ion Buzași
O triplă recuperare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5783_a_7108]
-
de la acea dată, prefigurând prin câteva trăsături sămănătorismul de mai târziu. Nu întâmplător, Iorga îi va deveni prieten apropiat și - putem deduce - susținător al alegerii la Academie. Profesorul Ion Buzași, îngrijitorul ediției, a avut anumite dificultăți în a adapta ortografia latinizantă a canonicului la normele ortografice actuale, fără a-i sacrifica particularitățile stilistice și culoarea locală a limbii. Soluția aleasă este una rațională, care redă textului șansa circulației în contemporaneitate: „Ni s-a părut potrivit să optăm pentru o transcriere interpretativă
O triplă recuperare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5783_a_7108]
-
renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicționarul limbei române al lui Laurian și Massim (în fascicula apărută în 1873), ele se întrevăd deja în definirea verbului a deochea-deocheare (scris, după principiul latinizant al autorilor, și deoclare); pe lîngă "a causá unu reu, unu morbu prin cautatur'a cu ochii, a fasciná, a fermecá cu ochii", apare și sensul figurat al construcției reflexive: a se deocla - "a se face mai reu, a se
"Deocheat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16192_a_17517]
-
capacitatea expresivă a limbii române. De altfel, în F.l. s-a acordat un spațiu destul de mare discuțiilor despre limbă și ortografie, fiind reluate și părerile scriitorilor munteni sau moldoveni (I. Heliade-Rădulescu, C. Negruzzi). Atitudinea revistei este moderată. Se critică excesele latinizante și puriste și, de asemenea, fanteziile ortografice. Redacția urmărea să țină la curent cititorii cu evenimentele politice și cu mișcarea culturală și literară de pe întregul teritoriu locuit de români. În acest scop se publică și versuri de Iancu Văcărescu, trimise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287055_a_288384]
-
reflecției lingviștilor insistă cînd asupra relației latinitate-continuitate, cînd asupra relației latinitate-spațiu de circulație deschis, cînd asupra importanței substratului dac, care conferă specificitatea limbii române, cînd asupra influenței mult mai amplului substrat trac, care așază evoluția limbii în vecinătatea albanezei. Tradiția latinizantă își are începuturile în cronicile secolului al XVII-lea și este impusă în secolul al XVIII-lea de către Școala Ardeleană. Această tradiție este reînnoită prin contribuțiile aduse de cercetările lingviștilor de la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului XX
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
de la Mircești, Olimpianul nostru, Conul Vasilică, Oinvidie (prin referire parodică la drama Ovidiu), Christache Racovski e împodobit cu o sintagmă demnă de un haiduc (celebrul Ristache), Anghel Demetriescu devine Marele Rabin iar Maiorescu Bietul Marsyas cu barbișon sau, în spirit latinizant, Titus Livius Barbișonus și Domnul rector magnificus Titus Maioresculus. Profesorul Dumitru G. Dimitriu pianistul care îl delecta în după-amiezele sale berlineze e ridicat la rangul de Metronimidi alias Dimitriu-Beethovenescu, cînd nu e botezat Filozoful Blagomirea, Hasdeu e Hașdău și lucrează
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
care ține mult grațioasa Popeasca... Din categoria xenismelor, Caragiale mînuiește cu mare efect nu numai grecismele ci și latinismele care invadaseră onomastica în Ardeal și deveniseră amenințătoare și în Muntenia și ca urmare a influenței școlii latiniste și a curentului latinizant care edificase un adevărat mit sub stindardul formulei Noi suntem urmașii Romei! În Despre cometă ne întîmpină Marius Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model "Ulpiu Traian", distinsa matroană română din Bacalaureat are trei fii numiți Virgil
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
București, pe atunci capitala fiind nu doar capul, ci totalitatea țării. Pentru că dacă zgîriem puțin portretul lui Marius Chicoș Rostogan, zugrăvit de Caragiale, dăm de o nedreptate: Nenea Iancu nu și-a bătut joc doar de un cara-ghioz de ardelean latinizant à outrance, ci de o trăsătură a ardeleanului pe care el, regățeanul, o vestejea, poate din gelozie și anume seriozitatea." În sfîrșit, întîrzierea lui E. Lovinescu (Lipsa de originalitate a teatrului lui Caragiale Flacăra, 1915) în aprecieri minimalizatoare ("Nimicurile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
din Damasc un Tropaeum al gloriei romane"11 Edificiile și monumentele României ar fi trebuit așadar să fie romane în esența lor, întocmai cum romani sunt în esență românii în numele cărora se fac ele18. Este de menționat în acest context "latinizant" sprijinul acordat uniaților (i.e bisericii greco-catolice) în acest efort de a "româniza" Transilvania. Biserica-soră, pe care mulți o vedeau "întoarsă" în 1918 la trunchiul din care fusese "smulsă" la 1700 (chiar cu un gest generos - din partea ortodocșilor - de acceptare
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
Biserica-soră, pe care mulți o vedeau "întoarsă" în 1918 la trunchiul din care fusese "smulsă" la 1700 (chiar cu un gest generos - din partea ortodocșilor - de acceptare a unui patriarh al României Mari provenind din sânul uniaților), putea sprijini acest avans latinizant, câtă vreme avea în spatele său prestigiul Școlii Ardelene. E drept că multe dintre aceste noi lăcașuri de cult sunt construite mai degrabă după chipul bizantinizant al bisericilor ortodoxe surori decât după cel al lăcașurilor bisericii catolice, de adopție. Chiar dacă închiderea
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
biserică oarecare. Alții au copiat ultimele aiureli moderniste sau au confundat mausoleul cu un sarcofag roman." Cegăneanu, în op. cit, p.53. 16 Ibidem. 17 Ibidem, sublinierea mea A.I. 18 Să nu ne mire așadar revenirea multora dintre aceste teme latinizante la doar douăzeci -treizeci de ani după acest moment interbelic, când Tropaeum Traiani chiar va fi restaurat (iar obiecțiile lui Cegăneanu pot fi aduse întreit acestei restaurări care adaugă acolo unde nu lipsește și presupune "în spiritul" epocii prezente acolo
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
minte, inimă și literatură”, dar needitate în volum, au o menire identică: mobilizarea conștiinței naționale. Se invocă aici noblețea originilor, sunt preamărite virtuțile patriotice ale înaintașilor pilduitori, se face apel la demnitate, unitate. Aproape de rigoare în epocă, imaginile ceremonios-convenționale, limbajul latinizant apar și la M. Repere bibliografice: A.A. M.[Aurel A. Mureșianu], Iacob Mureșianu, Brașov, 1913; Iuliu Moisil, Figuri grănițerești năsăudene, [Bistrița], 1937, 211-234; Cărturari brașoveni, 155-156; George Em. Marica, Studii de istoria și sociologia culturii române ardelene din secolul al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288313_a_289642]
-
M. Bujoreanu a lăsat un roman, Mistere de București, în gustul lui Eugène Sue, cu pasabile însemnări de epocă. I. CODRU DRĂGUȘANU Ceea ce sperie și descurajează pe cititorul Peregrinului transilvan al lui I. Codru Drăgușanu (1818-1884) este limba transcarpatică și latinizantă. Câte o frază promite sublimități: "Soarele se apropia de apus și, cu razele oblice, aurea vârful de granit prefăcut în șișt sur prin intemperiile seculare și milenare..." Așa, într-un text reparat. Dar în original ni se vorbește de "verticele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
după 1900, apoi la intervale tot mai mari; excepție face întâia carte, Florile iubirei, semnată Christ N. Dimitrescu, în 1901, an fast și pentru umorist, care ieșea la rampă cu primele Catrene (grafia din original reda Quatrene, în nota prețios latinizantă vizibil agreată de poet). Cu ambele volume ale seriei (al doilea apare în 1903), nu pregetă să candideze la un premiu academic, gest dezinvolt, ce pune în vizibil dezacord pe doi dintre „nemuritorii” raportori. Continuă a-și exersa floreta în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
să.” (t.n.) Prin fonetismul sau, „slavă” sugerează întrucâtva conținutul semantic. Acesta nu vedem însă cum ar putea fi comunicat altfel decât printr-o notă, mai ales având în vedere că termenul „slavă” este foarte mult folosit în aclamațiile liturgice. Latinizanții preferă sinonimul „mărire”, nesugestiv și riscând să conoteze doar strălucirea și faima exterioară. Semnificații de bază: existent, dinamic, copleșitor. 3.1.3.4. ’Ql misetattQr: „Tu esti Dumnezeu și nu am știut” (SC, Blaj); „Tu esti Dumnezeu, dar noi n
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Peste capul fosilizatei Academii a statului burghezo-moșieresc, simțind nevoia simplificării, a înlăturării semnului parazitar â, ei nu l-au întrebuințat decât pe î, după cum l-au întrebuințat pe sînt, știind că sunt era o formă artificială creată din aceleași tendințe latinizante de către lingviștii din Școala Ardeleană. Ținem să mai subliniem că prin folosirea numai a semnului î îi vom scuti pe copii și pe străinii care vor să învețe limba de chinul pe care li-l impunea vechea ortografie de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]