474 matches
-
ta a răsărit cea mai frumoasa floare: Poezia fără asemănare. Tu te-ai logodit cu apele, cu florile, cu pământul, cu nemurirea. Sufletele noastre se bucurau nespus că-l aveam atât de aproape. Se lasă încet seara într-o prelungă legănare de bucurii. L-am îmbrățișat cu toții pe luceafărul trist. L-am întrebat: De ce ești trist? Vino! Inimile noastre te așteaptă. Toate potecile, crângul și izvorul, teiul și salcâmul, te așteaptă! Și codrul te așteaptă cu brațele încărcate de flori de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
zilei care mai are până să înceapă. Din când în când se aude foșnetul vântului printre frunze și clipocitul unui val mai mare, care se lovește de barca ta, dar nimic altceva. Întinzi mâna peste margine și simți răceala apei, legănarea neîntreruptă a lacului, apa urcând și coborând ritmic pe degete tale. Îți retragi brațul; savurezi amorțeala pe care răceala apei ți-a lăsat-o în degete. Întinzând mâna, închizi ochii și pipăi mecanismele infinitezimale ale gravitației și rezistenței pe când lichidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cercuri, apoi, când afară începu să se răcească, dispăru sub punte. Mai trecu un timp și tot nici o urmă de butoi sau de rechin. Cerul se transformă din roșu-aprins în albastru-cenușiu, iar mișcarea oceanului se domoli într-un fel de legănare inconștientă. O briză răcoroasă suflă printre balustradele punții și-mi mângâie gâtul îndurerat cu degete tandre. Știam că ceva se schimbase în mine. În parte, mă oferisem să rămân pe punte, de veghe, ca să am timp să mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și printre hălci de carne spre grămada năruită a navei Orpheus, m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut din cer și ultimele rămășițe. Marea se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade și pânze de păianjen, stăruitor și unduitor și tăcut. Mi-am lipit fruntea de scânduri, tremurând înfrigurat, înăbușindu-mi suspinele. M-am împins ușor în mâini și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în domeniul continuului și al permanenței. Câtă corectitudine și disciplină pe Creion! Cercurile lui sunt aproape perfecte. Face un salt acrobatic în aer și se întoarce pe celălalt vârf, puțin mai în față sau mai în spate, după modelul și legănarea Țestoasei. Iar Floarea-Soarelui execută o reverență din gâtul ei unduit de lebădă, lent și imperceptibil, la fel cum se îndoaie lumina. Țestoasa receptează trecătorii ca pe niște statui, ce o ocolesc din toate direcțiile. Masa lor omogenă o disturbă emoțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
căci cuplul își lovește ciocurile într-o încrucișare de săbii ca un sărut năprasnic. Trupurile lor mari se leagănă într-o parte și alta, ca cel al rațelor, doar alura lor suplă și ritmul susținut transformă ridicolul mișcării în grațios. Legănarea e urmată de frângerea sau coborârea gâtului, ce survine între cele două reprize ale întrepătrunderii ciocurilor. De altfel, la toate nivelurile, mișcarea albatrosului este un dans; albatroșii dansează pe valuri, dar și în înaltul cerului, unde se înalță sau coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dreapta, apoi pe stânga, după care ciocurile se întretaie ca săbiile, patetic, în pase febrile și întârzie pentru o clipă încremenite, ca și cum și-ar sorbi unul altuia suflul vital. Între aceste reprize scurte de castaniete, duelul erotic este încadrat de legănări laterale ale șoldurilor în prelungirea gâtului cambrat la fiecare îmbrățișare. O altă probă a loialității și a spiritului de cuplu este oul, asistat pe rând de femelă și bărbătuș, în timp ce unul dintre ei se ocupă de procurarea hranei. Bizar, albatrosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceeași octavă, pe partitura simfoniei universale, orga de vânt, tuba furtunii, timpanele tunetului, harfa ploilor, violoncelul Pământului, pe coarda cea mai groasă, viola da gamba a greierilor, pe coarda cea mai subțire, zumzetul razelor de Lună, pianul care le măsura legănarea prin alunecare a valului după val, țipătul fotonilor solari aruncați drept confeti din infinit se înșirau unduios, încet, ca un susur de izvor, electrizant de rece, înviorător prin șocul înțelesului din adâncimile limpezi, a tot ceea ce exprima grâul ca individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
grandilocvente - este adevărat, mai puține la număr - se găsesc și în romanul Septimiu de Augustin Popescu (pus în circulație, în 2006, de ed. MJM din Craiova): „Perimetrul copilăriei poartă sigiliul incantației. Din acest orizont emană suflul energetic, ce urcă, în legănare evanescentă, spre bolțile sfințeniei. Complexul material al acestui perimetru constituie matricea ce-i păstrează inalterată configurația de unde răzbat invitațiile perene la meditație. În acest ambient originar, totul se înscrie proporționărilor simfonice.“ Un premiu pentru umor involuntar merită însă mai curând
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
nu mai avu ce să zică. Pornirăm toți în drumeție. Ne ajutam unul pe altul atunci când terenul devenea mai abrupt decât în genere, prilej pentru Angi și pentru mine de a ne ține de mână. Și mai scăpam câteodată o legănare a mâinilor compromițătoare. Alteori ne sprijineam unul pe celălalt într-un fel piramidic, adică ne susțineam lăsându-ne greutățile unul pe altul. Și mai erau dăți când ne făceam că unul din noi are o scamă pe geacă sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noi nici nu și-au pus problema că și "așa ceva" poate purta un nume. Ei bine, japonezii și-au pus-o. Există, cred, limbi mai leneșe, care, disprețuind aristocratic zelul ingineresc de a clasifica și schematiza, plutesc într-o vagă legănare asupra lucrurilor, recurgând, de multe ori, în loc de a le numi cu precizie, la expresii gen "asta, lucrul, chestia aia" (în franceză, ce truc-là). O altă consecință, mult mai importantă, decurge însă din acest tip de raportare cognitivă diferită la real
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
spiritul își schițează o idealitate: "Spirale fierbinți în / inelar, în mijlociu și în arătător - canale / prin care trupul și sufletul comunică / mărturisind prăbușirea lor lentă unul în / celălalt. Frison istovind paloarea îngerilor, / trup închis în trup - perfecțiune pură, / cîntec de legănare oprit la jumătate" (11 miniaturi ale plînsului). Cu toate acestea trupul și sufletul se situează într-o divergență a modalității în care își asumă povara existențială, doar sufletul arătîndu-se apt a o distila pînă la esența căinței: "Trupul meu cunoaște
“Memoria inimii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7520_a_8845]
-
pe toc, la dreapta, la stânga, din nou pieptiș, o azvârlire a fustelor albe, încrețite, ciocnindu-se între ele în serii înspumate. Apoi răsucirea adevărată, vârtejul amețitor, și iarăși încetinirea bruscă, pendularea într-o parte și cealaltă parte, frânând ritmul, încurcând legănările, zvârlite în sens contrar, fustele domolin-du-se, căzând peste genunchii goi, o clipă, două. Pentru ca vârtejul să reînceapă mai viguros, într-un tropot și mai viu -, tact, figuri, pe care nici un maestru coregraf din lume nu a reușit să le transcrie
Mireasa răpită by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6216_a_7541]
-
de azi, cine vorbește despre cartea care, de 70 de ani, este reeditată mereu, ține să spună când a citit-o pentru prima oară și cum a reacționat atunci la ea. După această piatră de hotar, alibiul ignorării adevărului, al legănării în iluzii reconfortante, și-a pierdut credibilitatea. Nimeni nu mai putea să pretindă că n-a avut de unde să știe că realitatea sovietică nu-i anticamera imaculată a unui viitor luminos. Dând în vileag monstruozitatea proceselor măsluite și descriind în
Maniheism la două capete (3) by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6252_a_7577]
-
Jertfa - ofrandă în absolut, peste categorii stilistice și peste însăși convenția constitutivă a filmului -, aluziile plastice tresărind acolo duceau spre marile visări universaliste, spre Piero della Francesca și Leonardo. In actul de a se înrădăcina din nou, cu gratitudine, în legănarea de peisaj, ferice vegheată de obcinele Bucovinei, compatriotul nostru a coincis cu orbitele unei traiectorii perene. Prin Constantin Flondor, situarea noastră sub semnul contemplației artistice și-a cucerit merite fără scădere, unind murmurul candid al livezilor moldave, răcoarea lor fragedă
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
produce acest splendid răsărit nu se poate”. Sunt surprinse expresia feței, gesturile melomanului sub vraja sonorităților mozartiene: „Emoția-i este nebiruită. Iată cum i se ridică mâna la arcul sprâncenelor, sub pornirea unei voluptăți sufletești care aproape doare; iată ce legănare a capului și ce zâmbet lăcrimos și extatic de duioasă mulțumire ca pentru o binefacere ce-i vine din generozitatea cerului”14. Un concert simfonic de calitate îi apare lui Caragiale ca „o vasta paradă triumfală, un carnaval monstru cu
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
dintre primordial și derivat, dintre natural și livresc. Incapabil a se mai întoarce deadevă ratelea în spațiul originar, bardul efectuează acolo vizite melancolice, incursiuni ale unei rememorări ocazionale, mărturisind: „Eu aș fi vrut să mai rămîn, / Eu trebuie să plec (Legănări). „Emoția” d-sale e circumscrisă în principal de toposul urban (Emoție de primăvară). Se produce o sciziune în sistemul retrospectiv în cauză, legată de introducerea unui trecut „cult”, care se cumpănește fin cu cel ancestral, folclorizant. Un melos specific înfioară
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
amărăciunile vituperante, pagini de mare frumusețe în această genealogie în răspăr. Iată, între pasaje de neîmpăcare geopolitică, să-i spunem, cu exilul între niște vecini nu cu mult mai pricopsiți, o superbă, sensibilă reculegere pe note: „Gândiți-vă însă la legănările muzicii maghiare, care nu vor să ajungă nicăieri! O tristețe care se alimentează din ea însăși. Farmecul ei precultural, mijloacele simple și lipsa de ornamentație exprimă un urât al sângelui. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar
Vast program... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5652_a_6977]
-
să-i degaje energia interioară. Prima poezie are muzicalitatea eminesciană, pe un tipar popular el însuși lucrat de marele romantic, în sensul unui esențial repetitiv și incantatoriu. Versul e scurt și plin de vocale, suita venind cu un fel de legănare (a pruncului și a mortului, deopotrivă) peste apa care duce „unde nimeni nu mai plînge/ unde nimeni nu mai geme”... Cele două versuri din strofa finală au, în schimb, tăietură argheziană, cu un contrapunct decisiv, definitiv: „Am strigat după-ajutor./ A
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
frumos rămâne-o năluca mareele urca, tot urca..... În împletirea de mister Pe brațul tău ocrotitor direct din vis, încrezătoare, ca să te-ador am poposit ca-ntr-o poveste, ca rază de lumină aerian sfioasa, cu-nvăluiri febrile și-n tandre legănări de cer mistuitor de dragoste cuprinsă inima ta cu frenezie intonă ritmuri și candori din alte ireale sfere În împletirea de mister vibră o caldă adiere și ne-am trezit fără să știm două fapturi mării iubiri, suav prizoniere. În
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
și să-mplinesc Condiția neantului continuu Pe care-l birui și Te preaslăvesc! Mama voia să fiu crîng de visare, Prin care ceru-alunecă, încet. Dar într-o noapte nostimă-ntîmplare Limba română m-a născut poet. Tata visa sub ierbi în legănare Să-i pot cosi tăcerea din brădet, Dar, lăcrimînd, legitimă mirare, Limba română m-a născut poet. De-aceea-i sărut mîna și îi zic: “Turlă a mea, alunecînd din soare, Fără de tine n-aș fi fost nici boare, Nici plop pe
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
a simțurilor: „Fumul e albăstrui, gustul amărui, peste ele se lasă un nor ușor care se schimbă întruna, căci în odăița plutitoare de lemn s-au amestecat toate mirosurile, și nu doar cele ale acestei călătorii, ci și acelea ale legănărilor dinainte, toate s-au păstrat ca sub o pecetluire vrăjită, izul de tutun, de sare, de mucegai, de ulei de candelă, de cearșafuri umede și haine vechi, de ceai și rom, praf de pușcă și pește.”
Ceai și rom, praf de pușcă și pește. Levantul baroc by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4069_a_5394]
-
cele 11 etaje ale pachebotului, așa că am rămas singur în cabină, întins în pat, obosit după o noapte prea scurtă. Dar nu reușesc s-adorm. La interval de câteva secunde, parcă, ciclic, o scurtă clătinare îmi sugerează - sau amintește? - de legănarea pruncului în copaie. Mama croșetează ori coase un ciorap găurit și uită, uneori, să împingă ușor cu piciorul mica albie scobită într-un lemn alb. Ori poate că trage ceva la mașină, o nouă cămășuță, o altă față de pernă, și
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/13370_a_14695]
-
liniștea fântânii că ne sorbeam genunile din ape ne-ncepute și-mi vine ca să cred pân-oi închide ochii că fata-n seara-aceea cu-adevărat a vrut să mă sărute. SPRE LEGĂTORUL DE DRUMURI Pe rând copacii au învățat de la mesteacăn legănările albe-n scriptură de nins. „Care e numele tău?” m-a-ntrebat pe tărâmu-i, surprins că firul mi-e roșu pe fus. „Sunt unul pe care numai cântecul alb l-a învins, prin codrul tău de cărări nepătruns... Vezi, soarele încă mai
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
deveneai ispita guri mele până când jenați ne ascundeam să nu ne vadă noaptea așa de aiuriți și plini de rele. De unde ai învățat prostia aceea cu dansul ,,închinatul,, tu știi. Când te am văzut în chiloței doar, unduinduți corpul în legănări de triluri de baladă, am amuțit. Ceva îmi luase aerul din preajmă, o gheară mă ținea de gât și o atracție universală m-a tras lipindu-mă de trupul tău și încins am adormit visând pereții verzi cum caută caii
FEREASTRA UNEI NOPȚI DE VARĂ de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2105 din 05 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384350_a_385679]