175 matches
-
nicio deosebire între civili și combatanți Hezbollah, nici măcar cele anunțate de guvernul libanez. Mai mult, luptătorii Hezbollah au fost identificați cu dificultate pentru că mulți nu purtau uniforme militare. Cu toate acestea s-a relatat pe larg că, în cele mai multe cazuri, libanezii uciși erau civili, iar UNICEF a estimat că 30% din victime erau copii cu vârsta mai mică de 13 ani. Conducerea Poliției Libaneze și Ministerul Sănătății din Liban, citând spitale, certificate de deces, autorități locale și martori oculari, au stabilit
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
numărul morților la 1191 având ca surse ministerul sănătății și poliția, ca și alte agenții ale statului. Associated Press apreciază că au fost 1035 de persoane decedate. În februarie 2007 Los Angeles Times a relatat că cel puțin 800 de libanezi au murit în timpul conflictului, iar alte articole au estimat că au fost cel puțin 850 de decese. În articolul despre Israel Encarta a arată că "„estimările variază de la 850 la 1,200”", în timp ce în articolul despre Liban arată că au
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
În articolul despre Israel Encarta a arată că "„estimările variază de la 850 la 1,200”", în timp ce în articolul despre Liban arată că au fost "„mai mult de 1,200”" de morți. Consiliul Superior Libanez pentru Asistență a estimat că numărul libanezilor răniți a fost de 4409, din care 15% au o infirmitate fizică permanentă. Numărul total al morților nu include numărul libanezilor uciși după încetarea luptelor de minele terestre și de bombele cu dispersie israeliene De la sfârșitul războiului și până în luna
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
că au fost "„mai mult de 1,200”" de morți. Consiliul Superior Libanez pentru Asistență a estimat că numărul libanezilor răniți a fost de 4409, din care 15% au o infirmitate fizică permanentă. Numărul total al morților nu include numărul libanezilor uciși după încetarea luptelor de minele terestre și de bombele cu dispersie israeliene De la sfârșitul războiului și până în luna noiembrie 2008, aproximativ 40 de oameni au fost uciși și peste 270 au fost răniți de bombele cu dispersie. Stabilirea numărului
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
numărul deceselor a fost de 184. Cu toate acestea, Israelul a înmormântat trupurile a cel puțin 6 luptători Hezbollah capturați în timpul războiului, iar rămășițele acestora au fost restituite cu prilejul schimbului de prizonieri din iulie 2008, împreună cu rămășițele a numeroși libanezi și militanți palestinieni uciși înainte de începerea războiului. Analistul specialist în probleme de apărare, Ben Moores, a estimat că 600-900 de persoane din cadrul organizației Hezbollah și din cadrul Gărzii Revoluționare din Iran au murit în timpul conflictului. Con Coughlin, ziarist la Daily Telegraph
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
în care Nasrallah a recunoscut că nu ar fi capturat soldații israelieni dacă ar fi știut că acesta va fi un motiv de declanșare a conflictului, a scris: "„recunoașterea făcută de Nasrallah, rămasă aproape necunoscută în occident, arată clar că libanezii știau deja. Poate că Hezbollah a câștigat războiul propagandei, dar pe teren a pierdut. Rău.”" El a menționat că infrastructura de la granița cu Israelul a fost distrusă și că Hezbollah-ul nu o va reconstrui ușor, din cauza prezenței în zonă a
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
Israelul a fost distrusă și că Hezbollah-ul nu o va reconstrui ușor, din cauza prezenței în zonă a Armatei Libaneze și a forțelor UNIFIL, pentru că sute din cei mai buni luptători ai Hezbollah au fost uciși în război și pentru că mulți libanezi s-au arătat nemulțumiți de faptul că Hezbollah-ul a provocat războiul care a devastat o mare parte a țării. Michael Young, editor la ziarul Daily Star, a declarat că Hezbollah-ul a întors "„duhoarea înfrângerii în mirosul victoriei”" prin folosirea inteligentă
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
din Louisiana și Hispanos de sud-vest, majoritatea albilor spanioli sunt catalogați imediat ca fiind mexicani, portoricani și origini cubaneze. Potrivit din 2008 ACS, există 1,573,530 arabo - americani, reprezentând 0,5% din populația americană. Cel mai mare subgrup sunt, libanezii - americani cu 501,907, aproape o treime din populația arabo - americană. Peste un sfert dintre americani Arabi au susținut că au două rânduri de strămoși, unii arabi, iar ceilalți non-arabi. Asirienii au fost, de asemenea, pe lista recensământului din Statele Unite
Demografia Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/319619_a_320948]
-
30. Apoi, a participat la două atacuri cu grenadă cu rachetă asupra avioanelor El Al din Aeroportul Orly de lângă Paris, în zilele de 13 și 17 ianuarie 1975. La 27 iunie 1975, omul de contact al lui Carlos în FPEP, libanezul Michel Moukharbal, a fost arestat și interogat de agenția internă de informații franceză DST. Când trei agenți neînarmați ai DST au încercat să vorbească cu Carlos la o casă din Paris în timpul unei petreceri, el i-a împușcat pe cei
Carlos Șacalul () [Corola-website/Science/323416_a_324745]
-
s-au îndeplinit cerințele FPEP. În septembrie 1976, Carlos a fost arestat, reținut în Iugoslavia, și trimis la Bagdad. A ales să se stabilească la Aden, unde a încercat să înființeze o "Organizație de Luptă Armată", formată din rebeli sirieni, libanezi și germani. A avut legături cu Stasi, poliția secretă est-germană. Ei i-au dat un birou și case conspirative în Berlinul de Est, 75 de angajați și mașină de serviciu, permițându-i să poarte armă în public. Acolo se crede
Carlos Șacalul () [Corola-website/Science/323416_a_324745]
-
post oficial în niciun guvern israelian viitor. La început el a refuzat să demisioneze, dar a făcut-o după ce un protestatar pacifist a fost ucis, rămânând în guvernul Beghin ca ministru fără portofoliu. Se estimează că circa 17.825 de libanezi au murit în timpul primului an de război, cu diverse estimări ale proporției victimelor din rândul civililor. Acest număr al victimelor civililor nu este numărul total al victimelor înregistrate între 1982-2000. Ziarul "An Nahar" din Beirut a estimat că doar în
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
actul Mandatului. În mod firesc, această situație nu poate fi schimbată decât prin acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu asentimentul Guvernului Statelor Unite, semnatar al Convenției franco-armene din 4 aprilie 1924, și numai după încheierea între guvernul francez și cele sirian și libanez a unor tratate ratificat în mod corespunzător culegile Republicii Franceze. Ar mai trebui amintit că în momentul în care se desfășura conferința de fondare a ONU, existau mai mulți membri fondatori a căor statalitate putea fi pusă la îndoială. În
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
neîntrerupt unirea cu Siria. Conflictele dintre musulmani și creștini a culminat cu Criza libaneză din 1958, în timpul căreia primii au dorit să se alăture nou proclamatei Republici Arabe Unite, în vreme ce cei din urmă s-au opus cu putere. Deși majoritatea libanezilor necreștini nu erau susținători ai independenței noului stat, maroniții au reușit totuși să o apere. Libanul a devenit astfel primul stat arab în care creștinii reprezentau majoritatea. Statul Libanul Mare a fost succedat în 1926 de Republica Liban. Statul Alauiților
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
au dominat primul val de nou-veniți în această perioadă. Până în 1850, aproximativ 35.000 de irlandezi au trăit în Boston. În a doua jumătate a secolului al 19-lea orașul a văzut un număr tot mai mare de irlandezi, germani, libanezi, sirieni, canadieni, francezi, ruși și polonezi și evrei ce se stabileau în oraș. Până la sfârșitul secolului 19, cartierele orașului Boston de bază au devenit enclave etnice distincte cu imigranți italieni în North End, irlandezi în South Boston și Charlestown, și
Boston () [Corola-website/Science/302678_a_304007]
-
secolului XX. Este cunoscută ca fiind atât o "feministă în spațiul palestinian avânt la lettre", cât și "un pionier pentru feminismul oriental" . S-a născut în Nazaret, Palestina. Tatăl ei Elias Ziade, cunoscut în calitate de editor al ziarului "al-Mahrūsah", era un libanez maronit (din familia Chahtoul), iar mama era de origine palestiniană. Cursurile școlii primare le-a urmat în Nazaret. La vârsta de 14 ani a fost trimisă la Aintoura pentru a urma cursurile școlii secundare la o școală franceză din cadrul unei
May Ziade () [Corola-website/Science/331117_a_332446]
-
influențat puternic compoziția etnică a Braziliei, ducând la apariția a nenumărate diaspore care există și astăzi. Aici trăiește cea mai mare populație de origine italiană din afara frontierelor Italiei, cea mai mare populație de origine japoneză din afara teritoriului Japoniei, mai mulți libanezi decât în Liban(7 milioane) și cea de-a doua populație ca număr de origine germană care trăiește în afara statului german. În general, majoritatea cetățenilor brazilieni au origine mixtă, euro-afro-amerindiană. Întreaga populație poate fi considerată un amalgam etnic singular, dar
Brazilia () [Corola-website/Science/297758_a_299087]
-
cea din celelalte sate și orașe de pe Muntele Liban: iarnă cu ninsori și ploi (cantitatea de precipitații pe Muntele Liban este de 1500 mm), în timp ce vară este călduța și agreabila. De aceea Aley este supranumit „Mireasă verii.” Locuitorii așezării sunt libanezi druzi care sunt majoritatea locuitorilor născuți în oraș, precum și creștini maroniți, melkiți (greco-catolici) și ortodocși. Se considera că Aley este cel mai mare oraș druz din lume. Numeroși oameni înstăriți din statele arabe din Golful Persic posedă case de vară
Aley () [Corola-website/Science/336546_a_337875]
-
în proză rimată, după moda întâlnită în perioada veche: "al-ḥağar al-karīm fī aț-țibb al-qadīm" "Piatra prețioasă, despre vechea medicină". Printre celelalte lucrări ale lui Nășīf al-Yăziğī se numără: o istorie a Libanului intitulată "Epistolă despre istoria Libanului", care prezintă obiceiurile libanezilor, modul de viață al diferitelor pături sociale, istoria unor familii, o piesă de teatru intitulată Harun al-Rashid, piesă care a fost reprezentată pe scena Școlii Patriarhale din Beirut. Gibran Khalil Gibran face parte din categoria de scriitori arabi grupați sub
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]
-
cu descendenți italieni și spanioli în principal. Mai exista originari din Germania, Franța, Irlanda, Olanda, Portugalia, Grecia, Rusia, Norvegia, Suedia, Croația și Marea Britanie. Începând cu 1990 au existat mici valuri de imigranți din România și Ucraina. Importante comunități de sirieni, libanezi și armenieni au o prezență din ce in ce mai importantă în comerț și în societate de la începutul secolului XX. Comunitatea evreiască din Zona Metropolitană a Buenos Aires numără aproximativ 250.000 de membri și este cea mai mare din America Latină. Cei mai mulți sunt din Nordul
Buenos Aires () [Corola-website/Science/297223_a_298552]
-
s-a născut într-o familie libaneză maronită. Ea aparține credinței Creștin-Ortodoxe de Est convertindu-se după ce s-a căsătorit cu Assi Rahbani, unul dintre care au ajutat-o în cariera sa de cântăreață. Totodată, este mamă compozitorului și pianistului libanez Ziad Rahbani și a directoarei de film și fotografei libaneze Rimă Rahbani. Nouhad Haddad s-a nascut pe 20 noiembrie 1934 în Liban într-o familie maronită. Era un copil timid și nu avea mulți prieteni la școală. La vârsta
Fairuz () [Corola-website/Science/336130_a_337459]
-
constituind 34,35% din populație; musulmanii (inclusiv druzii) au reprezentat 65,47% din populație. În articolul 11 al Constituției Libanului se stipulează că „Araba este limba națională oficială. O lege determină cazurile în care se va folosi limba franceză” Majoritate libanezilor vorbesc araba libaneză, în timp ce araba literară este mai des utilizată în reviste, ziare și difuzarea media. Aproape 40% dintre libanezi sunt considerați francofoni, alți 15% „francofoni parțiali”, iar 70% din gimnazii folosesc franceza ca a doua limbă de instruire. Pentru
Liban () [Corola-website/Science/298116_a_299445]
-
se stipulează că „Araba este limba națională oficială. O lege determină cazurile în care se va folosi limba franceză” Majoritate libanezilor vorbesc araba libaneză, în timp ce araba literară este mai des utilizată în reviste, ziare și difuzarea media. Aproape 40% dintre libanezi sunt considerați francofoni, alți 15% „francofoni parțiali”, iar 70% din gimnazii folosesc franceza ca a doua limbă de instruire. Pentru o comparație, engleza este utilizată ca a doua limbă în 30% din gimnaziile Libanului. Limba engleză este tot mai mult
Liban () [Corola-website/Science/298116_a_299445]
-
și orientale, pentru care Majida a colaborat cu compozitorul Melhem Barakat. Prin acest album, Majida a readus popularitatea poeziei arabe clasice în muzică. În 1994, este lansat albumul "Ibhath Anni" (" Caută-mă"), melodia cu titlul albumului fiind scrisă de scriitorul libanez Ounsi El Hajj. Nizar Qabbani i-a dăruit un alt poem pentru melodia "Al Jarida" (" Ziarul"), care a avut mare succes cu combinația de ritmuri orientale și occidentale moderne, pe care Majida a interpretat-o pe scena Operei din Cairo
Majida El Roumi () [Corola-website/Science/330933_a_332262]
-
a organizat, subvenționat și echipat o armată de 10.000 de voluntari, Armata Arabă de Eliberare, numită și Armata Populară Arabă ("Djayș al-Inkadh al-Arabi") pusă sub comanda generalului Fawzi al-Kawukdji. Organizată și antrenată în Siria, această armată formată din sirieni, libanezi, irakieni, iordanieni, palestinieni, egipteni membri ai confreriei „Frații musulmani”, turci, germani foști luptători în Wehrmacht și chiar britanici nu a depășit efectivul de 6.000 de luptători. La 6 martie 1947 majoritatea armatei lui al-Kawukdji, în frunte cu coloanele sale
Războiul Arabo-Israelian din 1948-1949 () [Corola-website/Science/319443_a_320772]
-
funcția de "kătib al-’inšă’" la curtea lui ‘Aḍud ad-Dawla și a lui Șamșăm ad-Dawla (983-987), în ambele locuri aflându-se în relații de prietenie cu poetul al-Mutanabbī (915-965) cu care purta discuții privitoare la chestiuni de gramatică. Conform istoricului libanez Philip Khuri Hitti (1886-1978), Ibn Jinnī a ajuns mândria curții hamdanide de la Alep. El i-a succedat profesorului sau al-Fărisī la Bagdad și a murit în anul 1002. Ibn Jinnī s-a dedicat în special studierii gramaticii, dovedind un interes
Ibn Jinni () [Corola-website/Science/331947_a_333276]