185 matches
-
propriului corp” și a modalităților în care aceasta este prelucrată de către bolnav în raport cu propriul său „libidou narcisic”. Imaginea corpului depășește frontierele anatomiei, afirmă P. Schilder. Ea cuprinde aspectele acestuia reflectate în câmpul conștiinței persoanei, dar și aspectele dependente de conținutul libidinal al inconștientului. Starea de normalitate, cât și cea de boală sunt trăite și se văd în formele de manifestare ale Eului persoanei respective. Participarea corpului, a sferei somatice, poate fi pusă în evidență, în diferite grade, în practic orice afecțiune
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
subiectului, orientate împotriva conflictelor intrapsihice sau exterioare. Ele sunt trăsături permanente care pot fi rezultatul unei „rețele de pulsiuni, sublimări sau formații reacționale” (S. Freud). În aprecierea tipologică a personalităților nevrotice se ia drept criteriu de referință stadiul de dezvoltare libidinală care are ca obiect fixațiile obsesive sau mecanismele de apărare ale Eului într-un fel preferențial și stereotip în scopul rezolvării conflictelor intrapsihice. Se izolează, în acest sens, următoarele tipuri de caractere: oral, sadic-anal, falie, narcisic sau masochist. Tipul oral
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezența următoarelor aspecte clinice (Kernberg și Marcelli): angoasa, simptome nevrotice, sindromul depresiv, instabilitatea și impulsivitatea. După D. Widlöcher, „stările-limită” se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: o activitate fantasmatică, o angoasă de anihilare (distrucția coerenței Eului), o organizare haotică a dezvoltării libidinale, tendințe agresive particulare intense. 7) Personalitățile deficitare și imature Acestea reunesc acele modele de personalități anormale caracterizate prin diferite grade sau niveluri de nedezvoltare psihică. Elementul caracteristic al acestui model este „starea de deficiență” a personalității globale a acestor categorii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orizontul istoric nu include un raport de transcendență între un azi carent și un mâine abudent. Plictisul e tonalitatea afectivă fundamentală care domină sufletele unei lumi captivate de mirajul irealității prezentului. Această sfârșeală pandemică, fals dezmorțită de jocurile sau șocurile libidinale ori pulsațiile joase ale agresivității, nu ar putea fi dinamitată decât din interiorul a ceea ce Edith Stein (1891-1942) numea die Kreuzwissenschaft („știința Crucii”). Într-un timp văduvit de făgăduințe, adâncul de așteptare al umanității ar putea fi umplut numai de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istoric, lustrația. Erupția consumerismului și barbaria simulacrelor tehnologice care flatează instinctele cele mai joase ale maselor și elitelor, deopotrivă - toate acestea par fenomene proaspete în decorul vieții românești. Stimulate de noua industrie mediatică autohtonă, publicul intoxicat de sentimentalism levantin, economie libidinală, balcanism decadent și euforie latino a pierdut contactul cu dilemele teologico-politice ale civilizației occidentale. Indiferența narcotică față de traiectoria istoriei noastre comunitare a pătruns cu repeziciune în toate păturile societății. Eșecul ironic al tranziției românești este dovedit de faptul că, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vezi capitolul 5). 14) Deprecierea (DSM III-R; DSM-IV): faptul de a-și atribui sau de a-i atribui celuilalt defecte exagerate. 15) Desexualizarea (V.): schimbarea calității unei pulsiuni, dar nu și a obiectului acesteia, ceea ce înseamnă o neutralizare a investirii libidinale sau agresive a obiectului 20. 16) Detașarea (V.): retragerea investirii libidinale sau agresive a unui obiect, asociată îndeobște unor elemente ale izolării și ale clivajului. 17) Disocierea (DSM III-R; DSM-IV): alterarea funcțiilor de integrare ale conștiinței, ale memoriei, ale percepției
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-și atribui sau de a-i atribui celuilalt defecte exagerate. 15) Desexualizarea (V.): schimbarea calității unei pulsiuni, dar nu și a obiectului acesteia, ceea ce înseamnă o neutralizare a investirii libidinale sau agresive a obiectului 20. 16) Detașarea (V.): retragerea investirii libidinale sau agresive a unui obiect, asociată îndeobște unor elemente ale izolării și ale clivajului. 17) Disocierea (DSM III-R; DSM-IV): alterarea funcțiilor de integrare ale conștiinței, ale memoriei, ale percepției de sine sau ale mediului înconjurător ori ale comportamentului senzorio-motor. 18
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un reproș mascat. 25) A se îmbolnăvi (V.): subiectul face referire în mod curent, în scop de evitare și de regresie, la bolile de care suferă, exagerându-le. Responsabilitatea poate fi evitată, culpabilitatea poate fi ocolită, iar pulsiunile agresive și libidinale resimțite ca periculoase pot fi înlăturate. Exploatarea inconștientă a bolii ca apărare este aproape sigur asociată cu alte mecanisme, cum sunt regresia sau transformarea activității în pasivitate. 26) Limitări ale funcțiilor eului (V.): reducerea sau pierderea uneia sau mai multora
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acționa în cadrul curei clasice, psihoterapia individuală sau instituțională, adică în orice abordare terapeutică ce se sprijină pe relația transferențială vehiculată prin vorbire. În acest caz este vorba de o „împlinire a dorinței”, care ia forma unor acțiuni directe ale pulsiunii libidinale sau agresive în domeniul realului, în relație cu o ignorare de către pacient a transferului. Exemplul caricatural - tocmai pentru că este extrem, dar cât se poate de real - al acestui tip de acting out în timpul curei sau în afara ei ne este oferit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
caricatural - tocmai pentru că este extrem, dar cât se poate de real - al acestui tip de acting out în timpul curei sau în afara ei ne este oferit, pe versantul agresiv, de către pacientul care trage din apropiere asupra terapeutului său, iar pe versantul libidinal, de pacienta lui Freud (pe atunci terapeut începător, care nu cunoștea incidența transferului), infirmieră, care într-o zi, în afara orelor de terapie, întâlnindu-l întâmplător la spitalul unde lucrau amândoi, i-a sărit în brațe în public. De altfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fragmentare, de dezintegrare, de depersonalizare sau de disociere sunt legate de acest sentiment. Rosenfeld (1950/1976) notează că o stare confuzională se instaurează atunci când subiectul își pierde capacitatea de a diferenția obiectele „bune” de cele „rele” și, în special, pulsiunile libidinale de cele agresive. El arată că, în aceste stări confuzionale, mecanismele de clivaj sunt întărite într-un scop defensiv. Astfel, aspectele trăite în mod tranzitoriu de copiii mici capătă, dacă sunt prea frecvente, prea intense, o dimensiune catastrofică, interpretată de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clivaj. Imediat ce acțiunea își ocupă locul alături de funcționări altminteri adaptate, putem vorbi despre clivaj, așa cum subliniază și P. Jeammet (1985): „Tulburările grave de comportament de tip delincvent, toxicomaniac, anorexic, precum și anumite dismorfofobii izolează un întreg curent al vieții psihice și libidinale care-și găsește refugiu în simptom. Aici nu este vorba atât despre refulare, cât despre un clivaj al Eului care, pe lângă o aparență mai mult sau mai puțin nevrotică, de fapt puțin investită, menține o relație de influență clivată, nereală
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acest caz, vorbim despre o „cuirasă” sau „platoșă a eului”, destinată, în opinia lui Reich (1933/ 1971) „să îl apere împotriva amenințărilor lumii exterioare și a pulsiunilor interioare reprimate”. Itc "I" Identificaretc "Identificare" Definițietc "Definiție" Asimilarea inconștientă, sub efectul plăcerii libidinale și/sau al angoasei, a unui aspect, a unei proprietăți, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul, prin similitudine reală sau imaginară, la o transformare totală sau parțială după modelul celui cu care se identifică. Identificarea este un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
va împiedica instalarea la vârsta adultă a unei nevroze obsesionale, aflată în legătură cu o culpabilitate mult prea intensă a supraeului. Putem astfel presupune că „alegerea”atitudinilor sexuale, traduse în act de către pacientă în relația cu alte fetițe, se află în legătură cu dezvoltarea libidinală pe care a fost nevoită să o parcurgă, copil fiind. Identificarea cu agresorul se situează în punctul de întâlnire dintre un eveniment traumatic și un moment al psiho-afectivității copilului, ambele aflate în strânsă relație cu construirea propriei imagini sexuate. În
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
convenabil să-l restrângem la câmpul psihozei, scopul lui fiind ca, dincolo de diversele simptome, să apere eul împotriva pulsiunilor distructive (Steiner, 1996). Putem totuși observa că, în cazul unei „confesiuni psihotice”, subiectul se debarasează masiv de părțile sale agresive și libidinale, aruncând, am putea spune, „copilul cu tot cu apa din scăldătoare” și primind înapoi, în dezordine, tot ce a vrut să elimine. Personalului medical și social îi revine în general rolul de „țintă” a acestor mișcări psihice, uneori violente. Se poate ca
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
verificare a concordanței dintre obiectul intern și cel extern. Acest exemplu arată că eul care începe să se contureze este „conectat” la relația cu celălalt pe care va căuta să-l supună unei introiecții pornind de la forma sa perceptivă investită libidinal. Se observă o tendință compulsivă a eului pentru creare de legături, la care mecanismul de apărare evocat își aduce o contribuție majoră punându-și pecetea pe oricare dintre relațiile posibile ale subiectului cu mediul său înconjurător. La bază, introiecția este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
subiectul percepe la celălalt ceea ce nu poate recunoaște în el însuși. El revendică acel lucru perceput și cade în delirul de persecuție. Explicarea fobiei prin proiectarea în real a pericolului pulsional datează din 1915 (1915c/1968). Prin deplasarea unei încărcături libidinale inconștiente asupra unei reprezentări conștiente substitutive legate de precedenta, proiecția împiedică întoarcerea aspectului refulat și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor de evitat, cum ar fi, de pildă, un animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în slujba eului și care nu comportă nimic negativ. În cel mai rău caz - iar aici avem de-a face cu versantul patologic - se înregistrează regresii „maligne”. Stările borderline se caracterizează printr-o labilitate a fluctuațiilor între progresiile și regresiile libidinale sau distructive, cu o confuzie importantă a zonelor erogene (Gammil, 1992). Istorictc "Istoric" Noțiunea de „regresie” (ca apărare) apare foarte devreme în teoria psihanalitică, dacă avem în vedere că poate fi reperată în Studii despre isterie, în care Breuer (1895
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reușește să „își facă datoria”, ci se constituie într-un punct de fixație care pune în lumină o intensă suferință psihică și corporală. Faptul cel mai interesant este că intervenția terapeutică punctuală permite anularea fixației, precum și o redemarare a evoluției libidinale a subiectului. Putem presupune că, în absența unei cure adecvate, evoluția acestui caz ar fi degenerat în constituirea unui caracter anal, poate chiar a unei nevroze obsesionale, cu întregul său cortegiu de mecanisme de apărare mai rigide, între care formațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sublimarea. El recunoaște acest lucru într-o scrisoare din 1937 către Marie Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale narcisice, agresive și chiar erotice în activitatea profesională și utiliza termenul sublimare în legătură cu sadismul „omului cu lupi” (1918/ 1979). Fenichel (1945/1953) reia această ipoteză, făcând o apropiere între pulsiunile pregenitale și pulsiunile agresive, iar Flournoy (1967) indică faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
peisajului de provincie și a mirabilelor „bucătării de vară”, asupra grădinilor de zarzavat, magaziilor, cișmelelor și, nu în ultimul rând, asupra savorii gastronomice, născătoare de „dulci ispite”. Un soi de atracție senzuală polarizează mai toate elementele realului în funcție de un centru libidinal, în jurul căruia ele plutesc cu grație, cu un aer de necurmat vis, precum într-un balet feeric. GHEORGHE GRIGURCU SCRIERI: Versuri, București, 1970; Detectivul Arthur, București, 1970; Julien Ospitalierul, București, 1974; Cântece naive, București, 1976; Adio, Robinson Crusoe, București, 1978
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
ale imaginii corporale pierzându-și din importanță În aceste situații. Zona dureroasă va fi delimitată sau izolată de restul imaginii sau al schemei corporale a individului În cauză. Prezența durerii demonstrează că imaginea corporală este În esența ei o structură libidinală. Se poate spune În sensul acesta că, În cadrul imaginii de sine, sunt reunite două componente: corpul-plăcere și corpul-durere. Eu personal, ca nucleu al imaginii mele corporale, sunt constituit din nevoile personalității. Orice Eu caută să-și Încorporeze elemente libidinale sau
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
structură libidinală. Se poate spune În sensul acesta că, În cadrul imaginii de sine, sunt reunite două componente: corpul-plăcere și corpul-durere. Eu personal, ca nucleu al imaginii mele corporale, sunt constituit din nevoile personalității. Orice Eu caută să-și Încorporeze elemente libidinale sau să și le satisfacă, refuzându-le, sau ocolindu-le pe cele cu caracter contrar, cum ar fi de exemplu, durerea. Această idee o Întâlnim și la F. Nietzsche, care consideră corpul o „creație a voluptății de putere” (Herrschaftsgebildeă. Pentru
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
procurată de sensibilitatea superficială, tactilă, fie despre plăcerea procurată de sensibilitatea profundă, viscerală. În ambele situații, plăcerea este o stare primară, imediată a organismului. Ea este legată de satisfacerea unor nevoi, a unor apetențe, corespunzând În sensul acesta cu pulsiunea libidinală din sfera psihanalizei. În această privință, trebuie Însă făcute niște diferențe de nuanță. Plăcerea superficială, tactilă este legată În primul rând de sensibilitatea exterioară, obținută prin contactul corpului cu obiectul plăcerii. Plăcerea profundă, viscerală este legată de satisfacerea apetențelor instinctuale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Aceste ritualuri fie urmăresc realizarea plăcerii fizice, somatice, fie realizarea unei stări de bucurie și fericire sufletească și moral-spirituală către care aspiră individul sau grupul social. Plăcerea fizică este realizată prin ritualurile orgiastice, care eliberează pulsiunile instinctuale, primare, de factură libidinală, sexuale, În forme sublimate. Ele există dintotdeauna În istoria umanității și au forme de manifestare culturală dintre cele mai diferite, deși conținutul tematic și semnificația lor este aceeași, raportată la descărcarea colectivă a pulsiunilor libidinale sexuale. Modul de manifestare este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]