685 matches
-
în tot soiul de detalii: "Apa aia de mi-o adusese Ivenița o pusesem bine, în termos. Baba îmi zisese că era ceva mai special. Apa aia era făcătoare de minuni". Vijulie se uită lung la ea. În ochi îi licărește o undă elocventă de zeflemea: "Zău, fă? Făsea minuni? Se fel de minuni?". Era bună dă sănătate, dă spor în casă, dă..., dă multe, ce știi tu, păcătos cum ești? Uite, și acuma pui pariu că numai prostii și măgării
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Părea înaltă de statură, cu chipul pur și feciorelnic (...) Purta un peplu lângă care văpaia focului pălea. /Brățări nespus de mlădioase, flori cu petale sclipitoare! / Și salbe neasemuite în jurul gâtului gingaș, / Frumos și felurit lucrate din aur; sânul verginal/Îi licărea la fel ca luna-priveliște de neuitat!, iar pe de alta cu periplul efectuat de marele cântăreț al cetății Ilionului, pe parcursul vieții sale modeste, așa cum scriu istoricii, pornind de la Smyrna înspre Tyrsenia și Iberia, ajuns apoi la întoarcere în Ithaca lui
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
peste picior, și-și aprinse o țigară. Întinse păhărelul, ciocni cu Gerard, fără să-l privească în ochi. Îi privi doar mâna ce ținea paharul și întoarse conținutul de coniac pe gât în jos. Ochii înlăcrimați de tăria lichidului îi licăreau parcă forțat, ca și cum ar fi căutat cu sete, mai multă lumină. Cercul se închide - zise Valy reapărut de după paravan, gata îmbrăcat pentru plecare. Cercul nu se mai închide - replică gratuit Gerard. De fapt prin definiție cercul e o curbă care
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să strige: Mitruțăăă! Ioaneee! Mă auuuziți? Opriți-văăă! Opriți-văăă! Nimeni însă nu dădea nici un semn de viață. Iordache nu mai era sigur că merge în direcția cea bună. Și-a rotit privirea. Dintr-o parte din care nu se aștepta, a licărit o scânteie... Aceasta i-a dat speranță și puteri să înainteze. A mai privit o dată în jur, doar-doar va apărea Hliboceanu de undeva. Cine știe? Țipenie însă. Doar urletul vântului stăpânea totul. Descumpănit, a pornit în directia țăndării de lumină
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
când obrajii, vorbind mereu: „Mai ai oleacă de răbdare, că vine și sania... Dar de ce nu se arată nici un semn că cei plecați se întorc? S-o mai fi întâmplat cine știe ce nenorocire!” Când îngrijorarea creștea peste măsură, în depărtare a licărit o scânteie. Acesta era semnul pe care îl aștepta. „Uite că se apropie salvarea ta, Vasilică băiete” - s-a bucurat Cotman... De ce ați întârziat atâta, Mitruță? Pentru că s-o stins felinarul. De ce? Doar îi din cele care nu se sting
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
plicul de ceai și acoperi vasul, iar după ce stinse focul, rămase cu mîna pe butonul aragazului, căutînd ceva ce se rătăcise În amintirile ei. Dincolo de fereastră, lumina roșiatică a zorilor desena tot mai precis contururile caselor și arborilor, printre care licăreau fragil lumini depărtate. — Poate că am visat amîndoi același vis, deși eu nu Înțeleg și nu-mi amintesc nimic din ce spui dumneata. Cum te cheamă? — Tocmai asta e problema mea. Nu știu propriu zis cum mă cheamă, dar voi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
În timp ce mi-l întindea, Honor Klein s-a uitat la mine. Ochii ei negri, înguști, care în lumina nefirească păreau stropiți cu roșu, aveau un aer puțin oriental cum se întâlnește uneori la femeile de origine evreiască. În privirea aceea licări ceva animalic și respingător. — Nu m-aș fi așteptat la un asemenea gest de curtoazie, domnule Lynch-Gibbon, rosti ea. Abia după câteva clipe am sesizat disprețul ce se ascundea în cuvintele ei. M-a luat prin surprindere și la fel de surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încercat să-mi dau seama ce o făcea - în afara unui aer vag de autoritate - să semene cu fratele ei; căci adevărul este că Palmer era un bărbat frumos în timp ce ea era aproape urâtă. I-am privit atent obrajii supți ce licăreau ca ceara, părul negru, lucios și unsuros, tuns cu brutalitate. Era un model potrivit pentru un tablou de Goya. Numai linia nărilor și cea a buzelor sugerau, cu o putere de convingere evreiască, un posibil rafinament evreiesc. — Sabia e a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
este în pat cu soția mea, am răspuns. Tocmai le-am dus niște vin în dormitor. Honor Klein continua să mă privească îngândurată. Apoi trăsăturile i se relaxară puțin și ochii i se făcură ceva mai mari, iar în ei licări o undă de ironie. — Sunteți un erou, domnule Lynch-Gibbon. Cavalerul eternei umilințe. Ar fi greu de spus dacă ați merita să vă sărutăm picioarele sau dacă v-ar trebui o consultație la psihiatru. Rosti aceste cuvinte ca și cum ar fi spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu putere. Ușile au cedat; nu mi-am dat seama dacă nu fuseseră încuiate sau dacă stricasem cu gestul meu un zăvor mai slab. Am deschis ușile larg, cu amândouă mâinile. În fața mea se deschidea o încăpere întunecată în care licărea slab un foc aproape stins. Deja nu prea îmi mai dădeam bine seama ce fac. Mă mișcam ca într-un vis. Obiectele parcă se topeau în fața ochilor mei. Am traversat camera și am deschis o ușă a cărei suprafață albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la egal. Mi-am păstrat expresia severă dar înlăuntrul meu era atâta lumină încât nu se poate să nu se fi reflectat puțin și în afară. — N-am venit să te chinuiesc, răspunse Honor. Era serioasă, dar în ochii ei licărea o lumină ironică. — Înțeleg, firește, că asta s-ar putea întâmpla fără voia ta, am spus. Știu că ai o fire de asasin. Mă cuprinsese un tremur și, pentru a-l stăpâni, am simțit nevoia să mă mișc. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dat seama că mi-ar plăcea mai mult să savurez Întunericul decât să mă ridic și să apăs Întrerupătorul ticăind ori de câte ori se stinge. În plus, s-ar putea ca asta să aibă un efect liniștitor asupra inimii mele agitate. Chibritul licări, pâlpâi, apoi se stinse. Abia după câteva minute, când mi-am stins țigara, am realizat că nu sunt singur - și că n-am fost singur din clipa În care am bătut la ușă. Dinăuntru se auzea un zgomot surd, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pentru ultima comandă, dr. Czinner apăru În vagonul-restaurant În mijlocul tăcerii, cu genunchii puțin Îndoiți, ca un marinar care se ține bine pe picioare pe-o mare furtunoasă. Un chelner venea În fața lui, dar nu era conștient că e condus. Cuvinte licăreau În mintea lui și deveneau fraze. Spui că sunt un trădător al țării mele, dar nu-mi recunosc țara. Pașii prin pasajul Întunecos, excrementele lângă zidul fără geamuri, fețele Înfometate. Aceștia, se gândi el, cei care au o datorie față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
simt ciudat, zise, săgetând cu privirea prin mulțimea de invitați. E mult prea scorțos aici pentru gustul meu. Petrecerea nu era chiar genul de petrecere tipică pentru fete (slavă Domnului). Ferestrele de sticlă care Încojurau apartamentul, prin care se vedeau licărind luminile roșii și portocalii ale semafoarelor de jos, constituiau un fundal strălucitor pentru scena petrecerii. Ici-colo puteam ghici siluete de bărbați care țineau fete pe după talie, grupulețe cocoțate pe canapelele micuțe care fuseseră aduse pentru acea ocazie și perechi tolănite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Ți-era mai mare dragul să te uiți la el. Am ridicat capacul cutiei și am văzut mai multe straturi de hârtie albă, foarte fină. —Sunt așa de emoționată, iubitule... am spus În timp ce ridicam straturile de hârtie. Era ceva care licărea dedesubt. Am scos obiectul și m-am uitat la el. —Ăăăă... un inel de argint pentru șervetele de masă?! am exclamat eu, Încercând să par extaziată. —M-am gândit că o să-ți placă trandafirii gravați pe el, zise Hunter. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Profesorul ăsta efeminat și sardonic, cu povestea lui amuzantă, deși neplăcută... La naiba, era prea bun ca să fie autentic. Luminile din vagon se stinseseră, ne opriserăm din nou, iar un Intercity 125 trecu în viteză pe linia principală. Vârful trabucului licărea în întuneric. Profesorul își curăță gâtul de o flegmă groasă și continuă. Dave 2 credea el însuși asta. „Am norocul să fiu - scuzați expresia - un împuțit. Da, sunt norocos că sunt așa. Și vreți să știți de ce? Pentru că asta m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și aprecia, tocmai ăsta e clenciul, mulțumirea vidă în care oamenii își proiectează atitudinile. În definitiv, ce rămâne dintr-o gaură dacă o scoatem din pământ? Cita din nou din articol, realizase Bull. Și avea dreptate, pentru că acele cuvinte încă licăreau proaspăt pe ecranul LCD al laptopului aflat pe colțul saltelei japoneze a lui Juniper din camera alăturată. — Păi, cred că e... e..., se bâlbâi Bull, furios pe sine pentru că nu reușise să găsească un corespondent pentru gluma ei facilă. — Absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
privirile noastre (inclusiv ochii puțin strabici) au învelit-o ca firele de mătase pe bietul cocon, iar Marineasca i-a răspuns sever stai jos, dragă, io nu ofer definiții pentru măscări. Nicoleta se înroșise ca un gogoșar, ochii puțin strabici licăreau triumfător și căutau ochii mei prezbiți, comparația cu gogoșarul ducea vrând-nevrând cu gândul la murături, murăturile inspirau un subsol de bloc, întunericul de-acolo avea gustul unui sărut, iar sărutul acela, oricât de dulce fusese la vremea lui, căpătase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
era să-i explic câte știa Pătrașcu Luigi! A consimțit, „mda, mda, poate fi un imbold...“, însă puțin după aceea, când s-a ridicat și el, și-a tras nasul și m-a recomandat pe mine, ochii învățătoarei n-au licărit cu blândețea căprioarei, cum așternuse pe hârtie un poet, ci s-au bulbucat, v-am mai spus, ca la cucuvea sau la bufniță. Palma ei a căzut pe catalog cu un plescăit, mustrătoare, convinsă că ne înțeleseserăm între noi (palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui gri, în care licărea totuși ceva, cred că jarul oglindit al țigării. Nu spunea nimic, doar scotea un „mda“ după salutul de final, „...al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu, să auzim numai de bine“. Cum stăteam eu la masă și ronțăiam cartofi prăjiți, desenam ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că ne-am dus la bazinul de înot, dar, când noi intram și ea ieșea, m-am trezit față în față cu o fată brunetă, subțire, parcă era o căprioară; și nu doar că era o căprioară, dar, cum îi licăreau ochii, cum clipea și cum lăsa ușor capul într-o parte, era așa de frumoasă încât am amețit. Sfârșit 1 N-aveam nici un chef să desenez bastonașe. Și, de parcă n-ar fi fost de ajuns, în mijlocul foii albe băltea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și rezervat, care se aprindea greu, dar, odată aprinsă, mînia lui era mortală. Provocat de o Întrebare venită din spate, se răsucește pe călcîie, Își Înfige floreta Într-un raft de sus și trage spre el, trasă În țeapă și licărind asemeni unui pește Înfipt Într-o suliță, Moarte la Veneția. Altă solicitare l-ar putea trimite În capătul unui coridor, unde ar da colțul după un raft, ar face o fandare stînga În direcția literaturii pentru copii și adolescenți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În fotografia În care zîmbea. Și sîntem amîndoi afară pe strada Cornhill și zburăm deasupra Bostonului și peste fluviul Mississippi și peste Munții Stîncoși și ajungem Într-un bar sau Într-o cafenea de undeva din San Francisco - vedem golful licărind În fundal - și uneori invităm și alte persoane să ni se alăture, Scriitori cu S mare, ca Jack London sau Stevenson, și atunci o facem lată de tot. Mereu am impresia că totul o să dureze o veșnicie, Însă asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
iar plină de troace. Găleata ruginită de gunoi era și ea acolo, ca și pianul meu, cu ciobiturile și zgîrieturile lui. Jerry, m-am gîndit, se Întoarce acasă Jerry. Am rostit În minte cuvîntul ÎNVIERE și l-am lăsat să licărească. M-am așezat la pian și m-am jucat cîntînd cîteva refrene vesele, doar ca să-mi dezmorțesc degetele bătrîne, În așteptarea pașilor de pe scări ; apoi am atacat o melodie de Cole Porter, „Miss Otis Regrets” și „My Heart Belongs to
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cîte le treceau prin cap sigur erau în retragere, un ofițer care să mai țină cît de cît de oștire n-ar fi îndrăznit să se gîndească la asemenea minuni, se liniștiseră cu totul, în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]