12,623 matches
-
stil neologic prețios ideea volumului. Deși vorbește despre "viața contrasă în subsidiar și multiplicată în anomie" (s.m.) sau despre o lume "sedusă de catabază și inspirată doar scatologic" (s.m.), lectura poemelor ne arată doar o palidă realizare a acestora. Respirația lirică largă, menită să urmărească coerent traseul concepției volumului pare să lipsească, iar poetul încearcă deseori să compenseze divagând prin versuri irelevante neinspirat construite, amalgam de imagini și motive recurente (câine, sânge, limbă, pământ ș.a.). Unele supralicitări atât simbolice, cât și
Fundăturile poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14919_a_16244]
-
asupra comentariilor care le însoțesc ("Părerile vizitatorilor"); materialul - din care voi cita fără a indica numele sau pseudonimele autorilor - provine din-tr-un interesant și bine construit site (poezie.ro). Impresionantă e mai întîi chiar mulțimea textelor disponibile - semn că prestigiul genului liric rezistă și că, vorba unui titlu mai vechi, competiția continuă. Poeziile sînt foarte diverse ca manieră stilistică și desigur și din punct de vedere valoric. Faptul că această diversitate e acceptată (în ciuda preferințelor clare ale unora dintre comentatori) spune ceva
Comentarii de poezie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14928_a_16253]
-
pentru a oferi o definiție a urîtului în context ritual. Analiza continuă cu descrierea în context neritual - lirica folclorică, legenda, cîntecul epic, basmul și snoava. Imagistica urîtului se dovedește surprinzător de bogată. Interesant e, de exemplu, urîtul ipostaziat, devenit obiect liric, o antropomorfizare doar aparentă, pentru că sugestia rămîne la jumătate de drum. O atenție deosebită merită paginile despre basm. Dincolo de text, autoarea descoperă formidabila memorie culturală a acestei categorii folclorice care permite deducerea unor semnificații astăzi ocultate. E interesant faptul că
Sentimentul românesc al urîtului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14921_a_16246]
-
Ioana Pârvulescu A apărut, cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor, ediția a treia, revăzută și îmbunătățită, a unei antologii lirice în limba germană, "de la Eminescu și pînă în prezent". Dacă aceasta este o ediție revăzută, mă întreb cum vor fi fost primele două. Am rețineri, din start, față de antologiile care-l includ pe autor (și, eventual, pe alți membri ai
Cum reușim să ne facem de rîs by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14949_a_16274]
-
Lefter. Pe coperta a 4-a aflăm că această antologie este cea mai completă și mai reprezentativă" din cîte au fost vreodată tipărite! O singură întrebare mă preocupă: nu mai are Ministerul Culturii în ce să-și investească banii ? Antologia lirică Orfeu. Rumänische Dichter von Eminescu bis zur Gegenwart, herausgegeben von Matei Albastru, București, România Press, 2001, 320 p., f.p.
Cum reușim să ne facem de rîs by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14949_a_16274]
-
relevă ca unul din cei mai relevanți poeți antioficiali ai noștri. Dacă "scîrba morală" provocată de un climat anormal, înainte, ca și după anul-turnantă 1989, constituie latura oarecum extrovertită a creației lui Petre Stoica, să vedem care sînt elementele propriu-zis lirice, id est ale interiorității poetului accentuate în etapa de față. Mai întîi putem menționa un Eros transferat în amintire, evanescent în întrețeserea sa cu penumbre livrești și muzicale și prin aceasta sortit fixării în text, așa cum ni s-ar putea
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
se cuvine reținută. Am spus intenționat cărturari și nu critici: nu doar fiindcă primul termen acoperă mai bine realitatea, dar și fiindcă, mărturisesc, împărtășesc "prejudecata" maioresciană cu privire la poeții critici pe care o inevitabilă subiectivitate îi împiedică să înțeleagă alte moduri lirice decît al lor. Există, desigur, și cazul invers, al criticilor poeți (numeroși, ei, de la Călinescu la Grigurcu), totdeauna onorabili, niciodată fundamentali. Doinaș nu aparține, propriu vorbind, nici uneia dintre aceste două clase. Ca și Pillat ori alții, a făcut, dacă a
Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15285_a_16610]
-
șirei spinării sînt gata să urlu". Colajul și intertextualitatea comprimă în versurile lui Virgil Mazilescu "citate virtuale", muniție lirică aparent inofensivă, care detonează însă cînd nici nu te aștepți în timpanul amintirilor culturale asumate elegiac. Este uimitor cum o producție lirică atît de restrînsă adună aluvionar atît de multe influențe de marcă! Poezia acestui abulic "mai peste marginile iertate", sentimental sub camuflaj flegmatic pînă la absurdul noncomunicării, rezistă mai ales ca "focar de reminiscențe". Sub eminesciene "stele reci", "ureche de cîine
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
determinat de spațiul mic al scenei. Puține sunt partiturile repertoriului curent care cer orchestrei o materie sonoră atât de elaborată, transparență și policromie aparte. Gheorghe Stanciu, la pupitru, reușește să mobilizeze sub o baghetă fermă, cu dinamism și cu elanuri lirice, un ansamblu mult îmbunătățit în ultima vreme (chiar dacă nu au lipsit unele accidente individuale). Sigur, Puccini a simfonizat discursul din fosă, dar proporția cu scena trebuie păstrată și vocile menajate. Din fericire, interpreta principală, tânăra Stela Sîrbu, a reușit să
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
acordată distribuirii și sublinierii dramaturgice a personajelor Goro (Vladislav Goray) și Yamadori (Nicolae Andreescu). Un ultim cuvânt despre cor - confruntat cu o partitură pretențioasă și lucrat cu grijă de Adrian Stanache. În rezumat, într-o perioadă în care teatrele noastre lirice trăiesc tulburări păgubitoare, Opera constănțeană prezintă poate cea mai bună, mai omogenă premieră din ultimii ani, dovedind că dificultățile de tot felul ce par insurmontabile pot fi depășite.
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
pe concretul inconvertibil al acesteia. Retragerea sa nu e din lume, ci în lume, sub chipul unei identificări senin-dureroase cu obiectele, cu peisajul anorganic care dobîndește calitatea de a-l reprezenta prin jocul caleidoscopic al imaginilor. Încifrat în lucruri, eul liric pare a le cere proteguirea, a se pune sub pavăza microuniversului lucrurilor umile, anodine, susceptibile a se transforma în revelații poetice, într-o misterioasă unitate cu ființa cu care ajung în contact. Existența poetului se confundă cu cea a ambianței
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
Păstrat de mine anume pentru ea...", "mă-nvîrt pe malurile mîloase ale Mareotisului,/ Uimit de anemonele strălucitoare,/ Uimit de tavanul care-mi oprește urcușul spre cer,/ în sporovăiala surorilor celeste/ Care coboară în stoluri albe spre farmacie, pentru aprovizionare". în numele "pozitivismului liric" ("se cuvine să redăm poeziei misterul prin filiera scientistă"), termeni strict medicali sau din fizică invadează spațiul poeziei. Folosirea lor nu îi dăunează, ba dimpotrivă, resuscită, într-o blîndă ironie, temele tocite: "sufletul meu pierde teren, în fața ta pe zi
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din titlu, suntem avertizați - în paranteză - că este vorba de un "metru antic", fapt care trebuie să ne atragă atenția că lirismul Antichității nu excela în figuri de stil, precum modalitățile lirice istorice care i-au succedat, - absența completă a tropilor este bătătoare la ochi. Numai că nici cititorul obișnuit, nici criticul literar nu se simt nici o clipă derutați de o atare ariditate, și nu refuză să se angajeze, dintru început, în
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
care i-au succedat, - absența completă a tropilor este bătătoare la ochi. Numai că nici cititorul obișnuit, nici criticul literar nu se simt nici o clipă derutați de o atare ariditate, și nu refuză să se angajeze, dintru început, în dimensiunea lirică a textului. În același timp, versul citat beneficiază de o arhitectonică perfect "închisă", de o construcție verbală atât de echilibrată, încât ne dăm seama că nici una din vocabulele care-l compun nu ar putea să fie dislocată, fără a-i
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
În același timp, versul citat beneficiază de o arhitectonică perfect "închisă", de o construcție verbală atât de echilibrată, încât ne dăm seama că nici una din vocabulele care-l compun nu ar putea să fie dislocată, fără a-i prejudicia existența lirică. La fel se întâmplă cu multe versuri celebre, de la Et les fruits passeront la promesse des fleurs (Maurice Scève) la Über alle Gipfeln ist Ruh (Goethe): nici un cuvânt nu poate fi omis sau înlocuit, fără a ruina valoarea estetică a
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
nu poate fi exprimată în nici un alt mod decât acela în care a cristalizat verbal. Așadar, inefabilul misticilor constă în imposibilitatea de a elabora un limbaj pe măsura realității psihice trăite; în timp ce inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei: lirismului genuin i s-a substituit o propoziție absolut prozaică. În lipsa oricărei eufonii, dimensiunea lirică a versului e asigurată totuși de ritm: acesta suplinește sunetele, corpul sonor al expresiei ei constând exclusiv în scandarea pe care o dă succesiunea accentelor. Aș putea să spun că o schemă muzicală fără corp, ca o epură, se impune
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
fațete, sau valențe, ale cuvântului (ale oricărui cuvânt), cum ar fi imaginea sau sunetul. Versul citat este atât de prozaic, atât de despuiat de orice figuralitate, încât pare a ține mai degrabă de un expozeu teoretic, decât de un discurs liric: el nu este nici un vers-imagine, nici un vers-melodie, ci doar un vers-idee. Dacă n-ar fi scandarea (la care ne obligă indicația din paranteză "în metru antic"), am putea să citim propoziția " Nu credeam să-nvăț a muri vreodată" ca pe
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
propoziția " Nu credeam să-nvăț a muri vreodată" ca pe propriul rezumat al lui: e pur și simplu mărturisirea unei trăiri la limita intelectului. Dacă nu ar fi urmat de întregul său cortegiu de strofe - care își răsfrânge îndărăt efectul liric asupra aridității sale prozaice, - acest vers nici n-ar părea un început de poem, ci mai curând un exord al unei expuneri de analiză psihologică. Într-un anumit fel, acest vers se înrudește cu lirismul din "Glosă". Numai că acolo
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
îl va prelua, și-l va asuma, și îl va explicita prin confesiuni extrem de personale - aș zice; printr-o clamare aparte - care în felul acesta smulge cuvintele din solul lor conceptual-filosofic, pentru a le planta într-un teren extrem de fertil liric, acela al subiectivității superlative. Un atare caracter "filosofic" ar fi recomandat acest vers mai curând pentru a încheia o poezie, decât pentru a o deschide: este un vers prim cu caracter de vers ultim. Acest fapt trebuie pus pe seama originalității
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
această experiență? Răspunsul este dat de cuvântul următor: "a muri". Așadar, surpriza combinată cu îndoiala - ca să reiau primele două ipoteze, respinse pentru o clipă amândouă - duc aproape la un real blocaj psihic care ar putea să fie lămurit astfel: eul liric este în același timp și surprins, și sceptic că experiența morții ar putea fi "învățată", și că ea ar fi, pentru el, suportabilă. Dar totodată același eu liric refuză, prin întreg palpitul său interior, să admită că iubirea ar consta
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
înțeleagă ca o "ucenicie a morții", este în realitate suma insuportabilă a chinurilor destinate celor ce se iubesc, și că adevărata moarte nu este iubirea; adevărata moarte, cea definitivă, nu se poate obține decât după ce nepăsarea va face din eul liric ceea ce acesta era înainte de iubire: Vino iar în sân, nepăsare tristă!/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă! După opinia mea, ambiguitatea acestui vers provine și din faptul că este utilizat ca vers prim, în loc să fie ceea ce întreaga
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi place să cred că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
exemplu îl reprezintă Ernst Jandl și prelegerile sale prin care reușea să atragă un public larg. În orice caz, afirmația că autorii sunt și recitatorii cei mai adecvați ai propriilor texte nu se adeverește în totalitate, după cum arată citirea operei lirice a lui Gottfried Benn. Vocea autorului nu reprezintă o certitudine în ceea ce privește înțelegerea textului. Citirea de către autor a textului este doar una dintre interpretările posibile și are de multe ori avantajul de a evidenția specificități pe care o lectură în tăcere
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
în arome./ Îmi sprijin sîngele la băutura ta,/ Străin ca florile/ Ce nu știu ale suferinței/ Zdrențe îngrozitoare" (Fără suferință de viață șvariantăț). Provocată prin extrapolarea "senzațiilor elective" ale eului, materia însuflețită ca și cea neînsuflețită se reîntoarce asupra emitentului liric în starea sa devalorizată, primordială, precum o foaie albă. Existența apare în sine, despuiată de atribute, ca o pură vocație, ca un punct zero al creației poetice. Produsul acestor senzații născute din sine sînt hibrizii, amestecurile de regnuri cu care
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]