282 matches
-
declamatoare, problematica afișat etică, dar mai cu seamă sloganurile mobilizatoare, preluate de „poetul-cetățean”: „Eu sunt poetul lucrurilor categorice, / Ca munții-n cerul clar după ploaie, / Poet al zilelor care devin istorice / chiar de la prima ceasului bătaie”. Deși, în acest context, literaritatea este neglijată, se pot selecta câteva poeme, mai ales cele care evocă într-o manieră eseniană locurile natale. Astfel, ciclul Mi-s rădăcinile pierdute-n Bărăgan se deschide spre peisajele agreste, transpuse în versuri cu ecouri folclorice. Volumul următor, Pietre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
Eu când eram copilaș Purtam smeul pân oraș Cu copiii mă certam Mingi, arșicele jucam. Tatăl, moșul mieu au fost Secretar mare, nu prost.... Observând caracterul trivial al acestei poezii, Paul Cornea avea să spună că de aici a dispărut literaritatea 4. Și într-un fel are dreptate. Versurile, cu rimarea naivă a replicilor, sună a proză. Iar prin comparație cu textele din Rost de poezii, forjate după un model preromantic, e fără îndoială mai puțină convenție lirică. Dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
acumulare disproporționată a resurselor pot fi împrumutate pentru a constitui într-o cultură emergentă o direcție autonomistă, pot fi puse în circulație pentru a orienta aspirațiile noilor literaturi, pot fi folosite în procese de echivalare pentru a măsura gradul de literaritate al diverselor produse naționale. Însă nu pot fi reinventate în propriul spațiu cultural. Geniul e un răspuns atipic la această problemă a culturilor literare pentru că presupune omologarea sărăciei ca o formă de bogăție, revelând o avere secretă. În esență și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
natural în funcție de ordinea logică a gândirii), cât și la constituirea unui dispozitiv poetic bazat pe dimensiunea orizontală a discursului. Frazarea, aranjarea elementelor verbale în propoziție, ritmul și logica înlănțuirii cuvintelor sunt captate în dispozitivul operei ca determinare esențială a unei literarități obținute fără contribuția unei științe a poeziei. Tot ce se spune se transformă în literatură în virtutea modului natural-valoros în care se articulează axa succesivităților. Oricine face fraze, poate face și literatură. Malherbe spunea că verificarea ultimă a unui enunț poetic
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fascinației pe care au exercitat-o asupra teoriei literare din secolul al XX-lea. În critica pe care avea să o facă discursului teoretic în Demonul teoriei, Antoine Compagnon observa că "funcția poetică" a jucat un rol decisiv în esențializarea literarității: "Neînțelegerea vine în mare parte din noul nume pe care Jakobson, mult mai târziu, în articolul său de mare răsunet, Lingvistică și poetică (1960) l-a dat literarității. El a numit acolo "poetică" una din cele șase funcții pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Compagnon observa că "funcția poetică" a jucat un rol decisiv în esențializarea literarității: "Neînțelegerea vine în mare parte din noul nume pe care Jakobson, mult mai târziu, în articolul său de mare răsunet, Lingvistică și poetică (1960) l-a dat literarității. El a numit acolo "poetică" una din cele șase funcții pe care le distingea în actul comunicării"39. Ce vrea Compagnon să sublinieze e faptul că literaritatea, lansată de Școala Formală Rusă în anii '20 ca o proprietate variabilă a
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în articolul său de mare răsunet, Lingvistică și poetică (1960) l-a dat literarității. El a numit acolo "poetică" una din cele șase funcții pe care le distingea în actul comunicării"39. Ce vrea Compagnon să sublinieze e faptul că literaritatea, lansată de Școala Formală Rusă în anii '20 ca o proprietate variabilă a discursului literar, dependentă de circumstanțele sociale și politice ale actului artistic, se transformă odată cu propozițiile târzii ale lui Roman Jakobson într-o "esență": legând poezia de structura
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
face literatură, în sensul cel mai tehnic și indiferent etnic pe care aceasta îl poate avea. Aș evoca din nou, în acest context, cercetarea fundamentală a lui Pascale Casanova, Republica mondială a literelor, care a demonstrat importanța unui "centru" al literarității în cadrul economiei mondiale a literaturii. Din momentul în care literatura s-a distribuit între mai multe culturi naționale, pentru ca sistemul să funcționeze a devenit necesar să existe un "meridian Greenwich" care să ofere punctul de referință 43. E locul în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
existe un "meridian Greenwich" care să ofere punctul de referință 43. E locul în care se setează cursul valorilor pure, un fel de rezervă internațională care deține etalonul literarului, dând posibilitatea de a echivala și de a măsura gradul de literaritate al oricărei producții naționale. Dacă literatură înseamnă simbolism la 1880 sau modernism la 1914, centrul este locul în care aceste programe estetice sunt practicate fără condiționări politice, istorice sau etnice vizibile. Ceea ce s-a întâmplat în cultura română între 1846
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Compagnon, Demonul teoriei. Literatură și bun simț (1998), traducere de G. Marian și A.P. Corescu, Echinox, Cluj-Napoca, 2007, p. 46. Înainte de Compagnon, și Gérard Genette a revenit asupra textelor lui Jakobson cu o perspectivă critică asupra "funcției poetice" și asupra literarității constitutive în Ficțiune și dicțiune (1991, traducere de Ion Pop, Univers, București, 1994, pp. 100-113). 40 Cf. Edward W. Said, "Traveling theory" (1982), în The World, the Text and the Critic, Harvard University Press, Cambridge, 1983, pp. 226-228; Oana Fotache
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Este o revistă de informație din domeniul artelor și al teatrului în general, al operei în special. Textul teatral și, de asemenea, libretul de operă sunt tratate din punctul de vedere al reprezentației scenice, nu din punctul de vedere al literarității lor. Conținutul publicației este eclectic, tonul adesea ofensiv, prin articole precum Cultură și prostie al lui Eduard Sbiera (1923), perspectiva fiind în genere una de speculație sociologică asupra fenomenului cultural. Materialele literare propriu-zise ocupă un spațiu mai restrâns. Colaborează cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286592_a_287921]
-
acele caracteristici ale structurii narative ce derivă din intermedierea narațiunii. Intermedierea narațiunii, adică reprezentarea intermedierii, este probabil punctul de plecare cel mai important în configurarea unui conținut de către autorul unei opere narative. Fiecare efort de redare a intermedierii narațiunii sporește literaritatea (Roman Jakobson)12 unui roman sau a unei povestiri, adică efectul său potențial aparte, ca artefact literar și estetic. Prin urmare, nu este o întîmplare faptul că intermedierea narațiunii este de obicei redată doar minimal în romanul popular. Spre deosebire de autorii
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în care consistența conceptuală și amplitudinea sînt trăsături fundamentale ale tipului ideal. Fără a subscrie la sloganul teoriei deviației, putem spune că nepotrivirea cu un tip ideal în redarea situației narative poate, în anumite cazuri, să intensifice "calitatea poetică" sau "literaritatea" acelei opere într-o măsură mai mare decît ar putea-o face cea mai fidelă apropiere de tipul ideal. Dacă se urmărește aplicarea la tipologia mea a teoriei deviației, adică a teoriei că orice operă este o deviere de la o
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un fundament lingvistic. Harweg ajunge, de asemenea, la o altă concluzie interesantă în acest context, care îi permite să facă diferența între texte non-ficționale și cele ficționale sau, așa cum spune el, între "practica non-literarității, mai precis: texte extraliterare", și "practica literarității, sau mai precis textele literare ficționale". El declară că începuturile etice, precum " Se ridică de la masă" (Schwere Stunde) nu sînt "tolerate" în textele neliterare 392. Cu alte cuvinte, începuturile narative precum acestea sînt posibile doar în textele ficționale. Această descoperire
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
312, 314, 324, 327 început narativ, 243-244, 247-250, 252-253, 281 deschis, 248 dialogul ca început narativ, 242 emic-etic, 248-250, 255 personal, 250 și final narativ, 66, 248 Konzeptionsmonolog, 266 limbajul naratorului, v. "contaminat" de vorbirea personajelor diferențiere, colocvializare, nivelare, 286-291 literaritate, 28, 31, 250 literarizare a filmului, v. film literatura memoriilor, 162 lume exterioară lume interioară, 103, 124-125, 127, 181, 189, 194, 204, 224, 230, 278, 280, 331, 310, 339-340 prezentarea lumii interioare, 103, 200-203, 205, 215 medialitate, 305 mediu, auctorial
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și din literatura română, de la poeții Văcărești la Duiliu Zamfirescu. E un demers recuperator (vizibil și în studiul corespondenței lui B. P. Hasdeu, a cărei ediție în trei volume a coordonat-o), ce pledează cauza valorizării literaturii subiective din perspectiva literarității, uneori superioară valoric operelor ficționale scrise de unul și același autor. Pasiunea acestui gen de cercetări crește pe măsură ce, după 1989, se mărește și corpusul de luat în studiu, prin publicarea memorialisticii și jurnalelor „de sertar”, a corespondenței unor personalități până
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
și Eminescu (Eminescu. O anatomie a elocvenței și Mihai Eminescu. Proza jurnalistică, 2003). Vocația de teoretician literar a autoarei e valorizată și în Despre „aparența” și „realitatea” literaturii (1984), o sinteză care urmărește articularea istorică a conceptelor „limbaj”, „literatură” și „literaritate”. Lucrarea constituie o contribuție la teoria originalității, după aceea a lui Adrian Marino. S. își propune să demonstreze că teoria literară trebuie să își făurească un nou limbaj, care să fie pe măsura obiectului, așadar capabil să îi distingă, dincolo de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
Bănulescu, George Bălăiță, Marin Sorescu, Nicolae Breban, Paul Valéry, Mircea Eliade, Thomas Mann, Jorge Luis Borges ș.a., astfel că, într-o dublă investigare, analitică și teoretică, bazată pe o permanentă relaționare, S. identifică modele culturale și apoi le cercetează în literaritatea lor intrinsecă, fără să ezite a transforma actul interpretativ în speculație proprie (Marin Mincu). În Omul supt vremi... analiza urmează câteva direcții bine conturate. Comportamentul scriitorului fiind apreciat ca unul prin excelență „dialogic”, Marin Preda este situat în context cultural
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
relectură a literaturii, în temeiurile unor grile determinate de erudiție, de competențe culturale neobișnuite, având drept finalitate scoaterea sub titluri noi a unor subiecte clasicizate. Desigur, un punct nodal al discuției se va opri asupra fenomenul postmodernității. Atentă la clar-obscurul literarității textelor supuse discuției, Livia Iacob sesizează o trăsătură incontestabilă a postmodernismului (titulatură nu întotdeauna acceptată în sensurile ei): aceea de a indica o închidere, ceea este ulterior unei structuri. Urmărind autori precum Italo Calvino, Umberto Eco, Michel Tournier în "Parodii
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
roman și, în acest caz, teoriile despre roman ar fi putut găsi un subcapitol meritat în economia lucrării. Dar acesta este un simplu semn și, poate, o speranță că, prin abordarea unei evoluții în fond veșnic vii a literaturii și literarității, se pot (și este de dorit ca lucrurile să se întâmple așa) suscita numeroase alte piste de discuție, toate derivând din complexitatea și din seriozitatea aplecării cercetătorului pe materialul ales. Născându-se, în chip firesc, noi studii dedicate cărților nemuritoare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
le parodiază"33, deși reproduc, formal, operele parodiate (un poem parodic nu rămâne pur și simplu tributar genului liric), cercetătorul "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic, asupra căreia se fac importante precizări prin intermediul exemplului Don Quijote. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul: "[...] deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În sonetul parodic, forma sonetului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pentru a face să răsară din procedee/ forme vechi, fără ca acestea să dispară complet, un procedeu/ o formă nouă. Contribuțiile lui Boris Eihenbaum, Boris Tomașevski, Mihail Bahtin, Iuri Tînianov 44 și reperele textualiștilor au pus bazele discutării parodiei prin prisma literarității 45 ei, noțiune asupra căreia vor insista majoritatea teoriilor ulterioare: "Parodia a fost văzută [de formaliștii ruși, s.n.] ca o substituție dialectică de elemente formale ale căror funcții deveniseră mecanizate sau automatizate. În acest punct, elementele sunt refuncționalizate, ca să le
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
niciodată "genurile parodice nu se încadrează în acele genuri pe care le parodiază"241, deși reproduc, formal, operele parodiate, acesta "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul, "deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În sonetul parodic, forma sonetului nu constituie un gen, adică nu e forma unui
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
naționale și combinare cu motive folclorice proprii, nu-și găsește susținători deși numără suficienți practicanți, iar printre ei și romancieri precum Rabelais ori Cervantes care să o teoretizeze nici mai târziu, în Renaștere: de-abia Bătălia cărților pune deschis problema literarității modelului, indiferent dacă-l numim text parodiat, hipotext sau, mai simplu, punct de plecare... Simpla enunțare a numelui unui autor în cadrul restrâns, dar simbolic al Bibliotecii Saint James, dezvoltând asemănări, dar și deosebiri cu acel paradis livresc închipuit de Borges
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
așa și pentru toți ceilalți"278. Trimiterea la carte înțeleasă ca obiect propriu-zis delimitează fără drept de apel sfera discuției. Jocul pe care-l putem practica astăzi, îndreptățiți de text să considerăm literalitatea obiectuală a volumelor drept o premisă a literarității lor, nu este gratuit. Cum vom vedea ulterior, referirile la conținutul volumelor vor dezvolta ideea ca pe un bun câștigat. O dată cu Jonathan Swift își pierde din soliditate, chiar în rândurile scriitorilor practicanți ai genului, noțiunea de "parodie a moravurilor unei
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]