532 matches
-
saloane, alt telefon. Tot eu, Mona. Ei, te-ai hotărât, când înaintezi divorțul? Domnișoară, duduie, sunt în orele de program, așa că... și-i închise telefonul. Începu vizita, absent, cu gândurile toate plecate dincolo de porțile spitalului. Una dintre surori observă fața lividă a doctorului Teodoru. Vi-e rău, domnule doctor, să vă aduc un pahar cu apă? Nu, nu-i nevoie Vica, mă doare puțin capul. Abia aștepta să termine vizita obișnuită de dimineață prin saloane, să se așeze într-un fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
așeza pe un scaun ca un om sfârșit. Așa îl găsea asistenta șefă când intra în biroul său pentru a completa diverse documente și pentru a aproviziona saloanele cu medicamente și alte obligații de serviciu. Când îl vedea pe doctor livid, cu capul rezemat de birou, nu se putea abține să nu-l întrebe: Vă e rău, domn' doctor? Nu, nu... S-a ivit vreun caz? Stați liniștit, odihniți-vă puțin, ați fost și de gardă astă-noapte... Vă închid ușa, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Haide, liniștește-te și mărturisește-mi tot ce te apasă, fără temeri sau ascunzișuri! Ai încredere acum în mine și vorbește. Calea cărei nenorociri te-a condus la o astfel de decizie extremă? Ești bolnavă? Te supără ceva? De pe obrajii livizi ai Adrianei începuseră, de câteva clipe, a se prelinge lacrimile, una câte una. Încet, ea se așeză pe scaunul cu spătar de lângă dânsa. Vântul vuia, iar fereastra trosnea din toate balamalele ei. Nimeni, însă, nu mai băga asta de seamă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de acea bucurie, emoție... Părinții tăi așteaptă În hol. Ai vrea să-i vezi? Să vorbești cu ei? Sunt atât de nerăbdători... Sigur! Să intre numaidecât! A intrat mai Întâi mama, apoi tata, Nicoleta cu soțul ei, Emil. Aveau fețele livide, trase, ciarcăne În jurul ochilor și o anumită durere mută În priviri. Se vedea de la o leghe depărtare că nu dormiseră toată noaptea și păreau frământați de o problemă extrem de dureroasă. Am Încercat un zâmbet stângaci. Mă bucur așa de mult
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
zbor... Ce m-ar putea Împiedica? Atât de mare este forța fericirii. Niciun mormânt n-ar rezista În fața dorinței mele...” Și dintr-o dată, ca un automat, s-a ridicat, a privit În jur cu ochii măriți de spaimă, cu fața lividă, din care se scursese tot sângele - și parcă chiar ultima scânteie de viață și a Început să alerge după un tren care se pusese În mișcare, un tren care semăna mai mult cu o nălucă, cu un nor de praf
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
s-o atenționez și să-i arăt că sunt foarte hotărâtă să nu renunț la visul meu. Mama a avut o tresărire ( poate mai mult de atât), nevenindu-i să creadă că sunt În stare de un asemenea gest, și, lividă la față, se chinuia să Îngaime: “Să văd ce pot face, să caut, să rog pe cineva să mă ajute”. Și așa, bătând la mai multe uși, am reușit să mă Înscriu la Liceul industrial nr. 3 din orașul B.
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ei alegară să-i acorde sprijin, văzând-o că era gata-gata de a se prăbuși. Ina și Alex se opriră din vârtejul dansului, veniră în grabă să vadă ce se întâmplă. Olga tremura ca o trestie bătută de vânt; devenise lividă. Din obraji îi fugise tot sângele, abia putând să articuleze câteva cuvinte: - N-am nimic, Ina, scuză-mă, nu mă simt bine, vreau să merg acasă... vreau să merg acasă, acasă... repetă ea cu un aer de disperare. Tatăl Inei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
îi făcu bine, și-i transmise o doză de tonicitate, soldându-se cu un zâmbet îmbrățișat cu căldură și dragoste, împărtășită deopotrivă de către cei doi. Alex alergă spre patul soției sale, o cuprinse grijuliu de mijloc, o sărută pe obrajii livizi și-i oferi buchetul de trandafiri. - Ce frumoși sunt, Alex! Cred că ai dat o grămadă de bani pe ei! - Și nu merită!? Sunt tată, spuse el mândru. Veni și mama lângă fiica ei și cu lacrimi în ochi, reuși
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
de acord? - Desigur! Apoi fata, ieșind pe culoar, i se adresă bărbatului care manifesta o oarecare stare de surescitare, părându-i-se prea îndelungat timpul de așteptare. - Doamna vă așteaptă! Victor, intrând în salon, o văzu pe soția sa deosebit de lividă. Se prea poate însă ca vederea sa încețoșată să-i fi arătat o imagine mult deformată. Se aplecă deasupra patului și încercă să o sărute. Olga acceptă gestul soțului ei, dar când îl simți că e bine aburit, dădu capul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
își consuma zilele și nopțile chinuite, neștiind nici ea și nici medicii curanți câte îi mai erau înscrise în marele catastif al Celui de Sus. Ina intră, mulțumindu-i fetiței-asistente pentru amabilitate. Cum deschise ușa încăperii, o întâmpină o ființă lividă, stoarsă de viață, umbra unei umbre, cu un zâmbet pe care buzele încercau să l schițeze, dar cu toate eforturile nu reușiră să-l afișeze. Ochii ei, cândva căprui, vii și neastâmpărați, deveniseră inexpresivi, de un galben pal, ca frunzele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
așezate pe banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar spre silueata neagră, spre doi ochi mari, tenebroși și oblici, care licăreau în mijlocul unei feței livide și uscățive. Ochii aceștia care mă fixau fără a vedea, îi știam deja. Chiar dacă nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă înșelasem: era Ea. Mut de uimire și nemișcat, eram asemenea unui om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
știe că orașele mari sunt spații ingrate, ce Îi Împing adesea pe locuitorii lor la gânduri sumbre, sinucigașe, la trăiri supradimensionate, la trufie excesivă, dar și la sentimente de zădărnicie pe care ți le dau mișcarea de neoprit și aerul livid pe care-l respiri. Redactorul-șef Dezideriu, cetățeanul care s-a trezit În această dimineață nimeni altul decât Leonardo Da Vinci, simte o persistentă senzație de rău, un vertij insuportabil pe care Încearcă să Îl domine printr-o rugăciune către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
s-au consumat fără să țină cont de etichete și de rugămințile Înlăcrimate ale celor trei mesageri. Mașina din burta căreia fuseseră scoase Îmbrăcămintea și bunătățile, arăta la sfârșit, ca după un atentat irakian cu bombă, iar mesagerii aveau chipurile livide de efort și de spaimă. Pentru faptul că a Încercat să-i mai potolească pe disperații care se luptau Între ei cu atâta Înverșunare, Antoniu a primit și el, un zaț de la această darnică asociație: câteva haine, un cozonac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
doar vreo opt-nouă ani pe-atunci, însă tipa avea niște picioare atât de faine, de nu-mi puteam lua ochii de la ele, erau genul de picioare pe care, câteodată, ai surpriza să le vezi cărând vreo fată bătrână cu fața lividă, ciupită de vărsat... Cu așa craci - ei bine, e clar că i-o ștupuia 1... Păi, nu? O adusese acasă, din câte zicea el, ca să vadă și ea cum e „o mâncare evreiască adevărată“. De câteva săptămâni ne tot bălmăjea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și suntem amândoi foarte obosiți, după o zi lungă. Stăm la el în birou și-i spun să mă asculte. E un cântec vechi despre animalele pe care le cuprinde somnul. E un cântec nostalgic și sentimental; îmi simt fața lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce citesc poezia cu voce tare sub lumina de neon, la o lățime de birou de editorul meu, care stă cu cravata desfăcută și cu gulerul descheiat, lăsat pe spate în scaun, cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tot voi da de Stridie și de Mona, oriunde s-ar afla. Partea bună e că durează doar un minut. E un cântec vechi despre animalele pe care le prinde somnul. E un cântec nostalgic și sentimental; îmi simt fața lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce spun poezia cu voce tare sub lumina de neon, în timp ce Helen îmi atârnă inertă în brațe, proptită de dulăpiorul de oțel. Patrick e plin de sângele meu, de sângele ei. Gura ei stă întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-o cu o mână în vreme ce cu cealaltă îi îndesa forțat penisul în vagin. Fața ei era contractată într-o expresie de furie și neputință. De pe gâtul și pieptul lui curgea transpirația, îmbibându-i betelia pantalonilor. Loviturile mâinii lui produceau umflături livide pe brațele și șoldurile lui Catherine, care, sleită de puteri, stătea sprijinită de spătarul banchetei în spatele capului său. Cu penisul pompând fără rost în vulva ei învinețită, Vaughan se lăsă să cadă pe banchetă. Își pierduse deja interesul pentru tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
rău (chipurile din cauza vitezei), am oprit în dreptul secției de poliție de pe Ana Ipătescu, punând o frână ca-n filme, cu fum, cu scârțâit, tot tacâmul. Polițiști opriră în spatele Audiului meu, coborâră din mașină și se apropiară de portiera mea. Erau livizi și transpirați. - Actele dumneavoastră, zise unul dintre ei, supărat nevoie-mare. Am încercat să cobor din mașină, dar m-am dat bătut, observând că nu mă prea țineau picioarele. - Bă, șefule, bă, i-am zis, tu știi, bă, pe cine ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cu un crocodil mi se pare ultimul lucru pe care un tată îl poate dori să i se întâmple unicei lui fiice; cel puțin unul ca mine, care a primit o educație protestantă. — Cum se cheamă localul ăsta grozav? spun, livid. Vreau să dau o raită pe-acolo. Îmi întinde un anunț publicitar și imediat mă trece o sudoare rece pe șira spinării, căci numele acela, „Noul Titania“, îmi sună cunoscut, mult prea cunoscut, chiar dacă e vorba de amintiri dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
părea o scamatorie de bîlci privită din afară, însă pentru ei, școlarii, era unică și fascinantă. Acolo, în laboratorul care mirosea a iod și a formol, priviți din toate părțile de ochii sticloși ai păsăretului împăiat, văzîndu-și chipurile transfigurate, uneori livide în sticla borcanelor, unde pluteau într-un somn definitiv șopîrle și pești, șerpi de baltă știuți și lighioane nemaivăzute de ei, acolo domnul Schmeltzer le punea o întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar trebuia să știe. Spre miezul nopții simți că oboseala îl cuprinde atît de puternic, încît nu va mai fi în stare de nimic a doua zi. Rapoartele continuau să sosească, introduse cu discreție de șeful cabinetului, care arăta din ce în ce mai livid. Poate tot atît de livid ca și el. Hotărît lucru, nu mai avea multă vreme în față. Totuși reușise să supraviețuiască și acestei înfruntări. Dacă l-ar fi întrebat acum prințul Pangratty dacă a fost o înfruntare sau o cacealma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
miezul nopții simți că oboseala îl cuprinde atît de puternic, încît nu va mai fi în stare de nimic a doua zi. Rapoartele continuau să sosească, introduse cu discreție de șeful cabinetului, care arăta din ce în ce mai livid. Poate tot atît de livid ca și el. Hotărît lucru, nu mai avea multă vreme în față. Totuși reușise să supraviețuiască și acestei înfruntări. Dacă l-ar fi întrebat acum prințul Pangratty dacă a fost o înfruntare sau o cacealma, ca atîtea altele, nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întineze sufletul, mintea, trăirile ascunse? Nu închise ochii toată noaptea iar a doua zi, la prima oră, dădu năvală în clasa Violetei, o înhăță de gât și fără un cuvânt o lipi de perete. Izbitura îi înlemni pe cei prezenți. Lividă, Luana îi șopti la ureche: Dacă-mi mai ieși vreodată în cale, te omor! Liviu Livianu o urmări zile întregi. Ca scaiul, pretutindeni. Atitudinea de gheață a fetei îl făcu, totuși, să nu se apropie prea mult. Se așteptase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
curtea socrilor, printre mesele întinse sub forma de U, Elena dansa, râdea, vorbea, își ridica puțin poalele rochiei atunci când ridica treptele ca să se ducă în casă după cine știe ce obiect, era plină de vervă, se știa în centrul atenției. Doar tatăl, livid, cu nodul cravatei înțepenit sub bărbie, cu floarea de socru mic prinsă de reverul hainei, drept, împietrit într-o postură ce se credea plină de demnitate, făcea o figură disonantă printre ceilalți nuntași veniți fie să se distreze, fie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
când Miau, dis-de-dimineață, mama ei, plângând, dă-mi-o te rog, a murit mama mea, în ziua aceea în care eu am înțeles și m-am oprit cu gura căscată și cu ochii ficși, el, CUM, a intrat pe ușă livid, subțiat la față și lung, lung până la colțul ușii sprijinit, vorbea lăbărțat, diluat, cuvintele îi lungeau limba, limba îi umbla în gură nefiresc stânga-dreapta și râdea ha, ha, a punct, a punct și virgulă. Ai fumat? ești beat? nu, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]