1,901 matches
-
în ceea ce privește situația de enunțare, problemele de terminologie se dovedesc rapid redutabile. Fără îndoială, din dorința de simplificare, în învățământul gimnazial, nu sistemul de coordonate lingvistice abstracte este numit "situație de enunțare", ci dispozitivul de comunicare concret în care se asociază locutorul, alocutarul (=destinatarul), momentul și locul enunțării. O asemenea întrebuințare este evident echivocă. Să presupunem că, într-o seară, un jurnalist realizează un reportaj sportiv în camera sa de hotel pentru un cotidian național. Care este "situația de enunțare" a articolului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pronume adevărat ca el...); ocupă întotdeauna funcția de subiect; nu variază în gen sau număr, constituind din punct de vedere morfologic, persoana a treia; este uneori precedat de determinantul hotărât l', în virtutea unor reguli ce nu sunt bine stăpânite de locutori; se interpretează, în funcție de context, ca "eu", "tu", "noi", "ei", "ele", "oamenii în general"..., iar valoarea sa referențială se poate schimba în cadrul aceluiași enunț: "Si on (nous) va chez eux, on (ils) nous fait la tête..." (Dacă mergem la ei, ne
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ceea ce spun, prin puterile unei interlocuțiuni utopice între membrii unei elite rafinate. 1.9. Persoanele și "politețea" Am simplifica totuși prea mult lucrurile dacă am analiza persoanele fără să ținem seama de problemele puse de existența formelor de "politețe". Orice locutor francofon, de îndată ce ia cuvântul, este constrâns să aleagă între forme concurente, iar această alegere este semnificativă. Nu vom evoca aici decât pronumele "dumneavoastră", lăsând deoparte formele de respect articulate pe non-persoană ("Domnul este servit", "Excelența Sa a avut o călătorie frumoasă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ne vorbim cu dumneavoastră". Principiul care ghidează alegerea între tu și dumneavoastră este afirmația unei apartenențe sau a unei non-apartenențe la aceeași sferă de reciprocitate. Există oameni pe care îi tutuim în anumite circumstanțe (când aparțin aceleași sfere ca și locutorul) și cu care vorbim cu dumneavoastră în alte circumstanțe (în lipsa unei sfere comune). Astfel, departe de a fi o formă mai redusă de politețe, tu poate fi chiar forma cerută, având în vedere că putem vorbi cu dumneavoastră și pentru
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru dialogul cu celălalt. Cadrul poate fi acceptat sau refuzat de co-enunțător, însă refuzul lui va fi interpretat ca o formă de agresivitate. Va fi realizat fie printr-o respingere explicită ("Nu am păscut gâștele împreună"), fie impunându-i primului locutor un cadru de schimb conversațional diferit (vorbindu-i cu dumneavoastră, de exemplu, celui care tutuiește), astfel încât să înțeleagă că îi este refuzată intruziunea. Un exemplu elocvent este scena din Amfitryon de Molière în care sclavul Sosie își întâlnește dublura identică
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu le vom enumera aici exhaustiv. Vom da doar câteva exemple, accentuând corespondentul lor non-deictic, cel care se sprijină pe un reper intern, din enunț, lucru care ne va permite să observăm clar alternativa care se oferă în mod continuu locutorului, în momentul în care are nevoie să situeze un proces în timp. Acest principiu de corespondență între cele două registre nu înseamnă neapărat că fiecare termen deictic posedă un echivalent exact și unic în registrul non-deictic, și reciproc; alături de perechi
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
3. În fragmentul de mai sus, extras din E. Labiche, analizați trecerea de la "tu" la "dumneavoastră" și de la "dumneavoastră" la "tu". 1.4. În Insula sclavilor de Marivaux (1725), sclavii iau locul stăpânilor, iar stăpânii pe cel al sclavilor. Identificați locutorii care se adresează unii altora cu tu și locutorii care își vorbesc cu "dumneavoastră", în diferitele etape ale piesei, încercând să extrageți principiile care stau la baza acestor întrebuințări. Acest lucru vă va facilita analiza semnificației comediei. ▪ 1.5. Studiați
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Labiche, analizați trecerea de la "tu" la "dumneavoastră" și de la "dumneavoastră" la "tu". 1.4. În Insula sclavilor de Marivaux (1725), sclavii iau locul stăpânilor, iar stăpânii pe cel al sclavilor. Identificați locutorii care se adresează unii altora cu tu și locutorii care își vorbesc cu "dumneavoastră", în diferitele etape ale piesei, încercând să extrageți principiile care stau la baza acestor întrebuințări. Acest lucru vă va facilita analiza semnificației comediei. ▪ 1.5. Studiați relațiile dintre pronumele de persoana I și persoana a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
doar pentru textele narative. De fapt, lucrările apărute după Benveniste au extins problematica la ansamblul enunțurilor, considerând că textele narative de acest tip nu sunt decât un caz special al unui fenomen mult mai general: posibilitatea pe care o are locutorul de a produce enunțuri care nu conțin mărci menite să trimită la situația lor de enunțare. Există într-adevăr numeroase genuri de enunțuri fără ambreiere enunțiativă care nu sunt narațiuni: este cazul proverbelor, al cuvintelor din dicționar, al teoremelor matematice
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
chiar în clipa în care îmi dădea cuvântul... Și el rîdea citind, fățarnicul... Iar eu, ca un prost...Nu, domnule conte, degeaba, n-o vei avea...n-o vei avea97! Acest fragment este centrat pe momentul enunțării și pe subiectivitatea locutorului. Întâlnim astfel fenomene dialogice (vocative, interogații, "nu", "n-o vei avea"...), enunțuri neterminate etc. Dintre aceste ele-mente subiective, putem evidenția două grupuri nominale cu statut remarcabil: "un prost", "fățarnicul". Este vorba despre substantive de calitate 98. Din punct de vedere
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
văzut ține de trecut, Paul dormea fiind prezentat drept simultan cu acest eveniment: nimic a priori nu ne permite să afirmăm că somnul lui Paul s-a întâmplat în trecut, căci el poate să doarmă încă în momentul în care locutorul afirmă acest enunț. 3.1. Scoaterea în relief Dependența imperfectului față de formele perfective joacă un rol esențial în narațiunea literară, care o va exploata din plin. În timp ce în folosirea obișnuită a limbii, imperfectul denotă procese contemporane cu un reper trecut
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mulțumire-de-sine a micului negustor retras din afaceri 141. Capitolul 4 POLIFONIA Problematica polifoniei se referă la identitatea subiectului enunțării. Teza pe care o contracarează este cea conform căreia un enunț nu ar proveni decât dintr-o singură sursă, numită fie "locutor", fie "subiect vorbitor", fie "enunțător"..., sursă unică în care s-ar contopi trei statuturi: cel al producătorului fizic al enunțului (individul care vorbește sau care scrie); cel al enunțătorului, punctul de reper al referinței deicticelor; cel al responsabilului de "acte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
voci"144. În viziunea lui Ducrot 145, în toate teoriile despre polifonia lingvistică se regăsesc "trei teze": "diferențierea între subiectul vorbitor ("empiric" sau "real"), înțeles ca producătorul efectiv al enunțului, adică ființa psihosociologică căreia i se atribuie o origine [...], și locutorul, adică ființa pe care sensul enunțului o prezintă ca fiind responsabilă de enunțare"; "unele enunțuri prezintă simultan mai multe puncte de vedere fără a exclude teoretic eventualitatea ca altele să nu prezinte decât unul"; sensul enunțului îi poate atribui locutorului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locutorul, adică ființa pe care sensul enunțului o prezintă ca fiind responsabilă de enunțare"; "unele enunțuri prezintă simultan mai multe puncte de vedere fără a exclude teoretic eventualitatea ca altele să nu prezinte decât unul"; sensul enunțului îi poate atribui locutorului diferite atitudini față de acest sau aceste puncte de vedere, în special diferite forme și diferite grade de adeziune sau de non-adeziune". Vom reveni asupra acestor teze în paginile ce urmează, când ne vom limita însă la un nivel elementar și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
paginile ce urmează, când ne vom limita însă la un nivel elementar și intuitiv, dat fiind gradul ridicat de subtilitate atins de analiza din acest domeniu, de îndată ce ne propunem să modelizăm cu precizie aceste fenomene. 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul Ducrot distinge subiectul vorbitor de locutor. Primul joacă rolul de producător al enunțului, de individ a cărui muncă fizică și mentală a permis producerea enunțului; al doilea este instanța care își asumă responsabilitatea pentru acest enunț. Fenomenele de reluare, atât
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
limita însă la un nivel elementar și intuitiv, dat fiind gradul ridicat de subtilitate atins de analiza din acest domeniu, de îndată ce ne propunem să modelizăm cu precizie aceste fenomene. 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul Ducrot distinge subiectul vorbitor de locutor. Primul joacă rolul de producător al enunțului, de individ a cărui muncă fizică și mentală a permis producerea enunțului; al doilea este instanța care își asumă responsabilitatea pentru acest enunț. Fenomenele de reluare, atât de frecvente în dialog, ilustrează perfect
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al enunțului, de individ a cărui muncă fizică și mentală a permis producerea enunțului; al doilea este instanța care își asumă responsabilitatea pentru acest enunț. Fenomenele de reluare, atât de frecvente în dialog, ilustrează perfect disocierea dintre "subiectul vorbitor" și "locutor"146: DORANTE: Și pe dumneata te interesează dragostea lui. Am ghicit-o din graba cu care abia așteptai să plec. Astfel că pe mine nu mă puteți iubi. SILVIA: Mă interesează dragostea lui?! Cine v-a spus asta? Și nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
le-am subliniat, Silvia reia la persoana întâi singular replicile lui Dorante, însă fără să-și atribuie responsabilitatea pentru ele, fără a le afirma sunt validitatea: ea este, într-adevăr, "subiectul vorbitor", coincide și cu enunțătorul, însă fără a fi locutorul. Teoreticienii literaturii recurg și ei, de multă vreme, la distincții de acest gen, însă la un nivel diferit: Balzac sau Victor Hugo sunt "subiecții vorbitori" ai operelor lor, indivizii empirici care le-au produs, însă nu lor li se atribuie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
decât în și prin instituția literară. Într-un caz extrem cum este cel al lui Roman Gary / Émile Ajar sau al lui Fernando Pessoa, avem de-a face cu același "om" care corespunde mai multor "scriitori". 4.2. Personajul ca "locutor" Naratorul nu este singurul care poate spune "eu" într-un text. Narațiunile prezintă în mod continuu personaje care enunță în "discursul direct", care se prezintă astfel responsabile pentru enunțarea lor, în calitate de "locutori": Jacques scăpă din mâinile stăpânului și dădu buzna
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
corespunde mai multor "scriitori". 4.2. Personajul ca "locutor" Naratorul nu este singurul care poate spune "eu" într-un text. Narațiunile prezintă în mod continuu personaje care enunță în "discursul direct", care se prezintă astfel responsabile pentru enunțarea lor, în calitate de "locutori": Jacques scăpă din mâinile stăpânului și dădu buzna în odaia tâlharilor, cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul de non-persoană la
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din mâinile stăpânului și dădu buzna în odaia tâlharilor, cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul de non-persoană la cel de "locutor", discursul direct având calitatea de a introduce în enunțarea autorului enunțările altor subiecți. Însă nu trebuie să uităm că, la un nivel superior, de fapt, aceste opinii devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțarea autorului enunțările altor subiecți. Însă nu trebuie să uităm că, la un nivel superior, de fapt, aceste opinii devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale întâmplării. Acest fenomen de încastrare este recursiv: personajul-"locutor" poate, la rândul său, să raporteze vorbele unui personaj din propria sa povestire, și așa mai departe. Literatura picarescă oferă numeroase exemple de încastrare narativă de acest fel. Poziția autorului dramatic față de enunțurile personajelor sale este total diferită. Nu putem
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este total diferită. Nu putem vorbi despre "discurs direct", atâta vreme cât autorul este absent și își lasă personajele să dialogheze singure. Acest dispozitiv se bazează pe un alt tip de polifonie, în care "subiectul vorbitor" (actorul care joacă rolul) diferă de "locutor" (rolul): cea care vorbește este La Champmeslé, însă cea care se face responsabilă de aceste cuvinte este Atalide. Teatrul constituie deci un mod aparte de enunțare literară, care, în ciuda iluziei pe care tinde să o impună, nu se lasă încadrată
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
această schemă simplă. Există cazuri în care distincția dintre teatru și discursul indirect nu mai este clară. Astfel, în momentul în care ne aflăm în prezența unui fel de "teatru interior", în care un "subiect vorbitor" joacă rolul mai multor "locutori", el îi pune în scenă, într-un fel, în propria sa enunțare. Putem aminti aici celebra scenă din Vicleniile lui Scapin în care Géronte, băgat într-un sac sub pretextul de a fi ferit de niște inamici imaginari, este bătut
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lui obișnuită.) Ascundeți-vă bine. Stați camarazi, iată-l pe valetul lui. Haide, golanule, arată-ne unde e stăpânu' tău. [...]152. Scapin își plasează aici vocea pe același plan cu cele pe care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]