KorAP: Find »[drukola/base=longobard & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...29 >

721 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

acum? - Fiindcă, până la urmă, perfidul lui frate vitreg a murit. Așa am aflat că orice hotărâre a gintei avea țelul de a-l ocroti pe viitorul duce de Brescia de orice primejdie, lipsindu-l chiar de un drept care, în rândul longobarzilor, se află pe locul al doilea după moartea eroică. IV A doua zi de dimineață, fapt neobișnuit pentru mine, m-am trezit cu noaptea în cap. Nereușind să adorm la loc, m-am gândit că se cuvine să cunosc împrejurimile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
și m-a dezamăgit prin simplitate și repeziciune. La Cividale era o întreagă ceremonie, cu preoți, isop, tămâie și imnuri. Un bătrân servitor, după ce i-a legat părul în creștetul capului cu un șiret, i l-a tăiat după obiceiul longobard. Fierarul a adus coiful și platoșa pe care le știam și spada ce-i aparținuse lui Nandinig. Rotari și-a pus scutul și centura de luptă, atârnând armele grele de o curea în bandulieră. Am luat seama la scramasax, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Nandinig. Rotari și-a pus scutul și centura de luptă, atârnând armele grele de o curea în bandulieră. Am luat seama la scramasax, un dar din partea lui Faroald, spada scurtă cu un singur tăiș și cu vârful curb pe care longobarzii o folosesc în bătăliile de pe cal. Era o bijuterie: avea garda din lemn de corn sculptat și teaca de piele căptușită cu plăcuțe de aur. Un longobard pe nume Garibaldoo s-a ridicat și, prefăcându-se că nu era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Altfel, le lăsau să viețuiască după propriile obiceiuri, îngăduindu-le să facă întocmai ce-și doreau cu lucrurile rămase. Regii înșiși nu țineau dinadins să-și revendice dominația asupra pământurilor și asupra popoarelor, mulțumindu-se să se afle în fruntea longobarzilor. Dar cine cunoaște bine această stirpe, modestă ca număr, dar însemnată ca vitejie, știe cât de mult prețuiau frumusețea în natură și în lucrarea omului. Și are grijă să nu-i subevalueze pe oștenii neciopliți, deși i-a văzut trăind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Alhais l-a scos din apă și i l-a încredințat unei femei care l-a înfășurat într-un veșmânt de lână. După care a zis mulțumit: - O să iasă din el un războinic pe cinste. Trăind eu în locuri unde longobarzii erau cât de cât romanizați, nu mai văzusem asemenea ritual. În acea clipă am descoperit unul dintre motivele pentru care ei erau un popor puțin numeros, dar complet lipsit de indivizi slabi sau diformi. Dincolo de faptul că fiecare cuplu reușea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
ăsta nici în plină iarnă. E-adevărat că tatăl punea sulița cât mai aproape de mâinile nou-născutului, dar riscul de înec exista. Acum nu mai era în vigoare, fiindcă fusese interzis de Rotari. Copilul, în orice caz, pentru a fi considerat longobard și legitim, trebuia să aștepte doisprezece ani. De altfel, era un lucru destul de obișnuit ca un tată să-și repudieze fiul din pricina unor diformități de pe urma accidentelor sau a bolilor. Acum și obiceiul acesta a fost interzis de biserica ariană. Acești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
discuția, într-un fel ciudat. Era foarte cald, drept care lâncezeam în pat. M-a trezit și mi-a spus: -Vino, am să-ți arăt ceva! Ne-am dus la râu. În partea rezervată bărbaților se bălăceau o duzină de băieți longobarzi, cu patru sau cinci ani mai tineri decât Rotari; cea rezervată femeilor părea pustie. Mergând noi de-a lungul malului, am coborât în aval și am traversat râul pe un trunchi căzut de-a curmezișul. Am luat-o în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
șarpe strivit și, puțin mai încolo, un cuib răsturnat cu două păsărele moarte. - O mare nenorocire o să se abată asupra unei familii longobarde de vază. Doi dintre fiii ei vor muri, și familia voastră va fi martoră, a prorocit Rachti. Longobarzii credeau că acel copac ar fi fost locuit de o ființă misterioasă, în timpul zilei atât de mică, de nu putea să fie văzută, și noaptea, atât de mare, că stătea cu un picior în curte și cu celălalt în cimitir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-l până mâine-n zori, și, dacă va mai fi acolo, adu-i pe el și pe sămădău la stejar. După care s-a întors spre mine și spre Rotari, mânios. - Să veniți și voi! Cazul nu era deloc simplu. Longobarzii, ținând minte vechea și dura lor viață de nomazi, erau generoși cu călătorii de orice stirpe. Le îngăduiau să culeagă fructe din pomi, cel mult trei, cu condiția să se afle în afara unui ocol îngrădit, să-și pască în libertate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
deja întrunită. Era de față și Anselmo, judecătorul, așteptând porunci; m-am așezat lângă el. Liutperto a sosit lac de sudoare și a spus: - Faroald, preotul acesta este nebun; refuză să iasă din casă și mă imploră să-l omor. Longobarzii au început să șușotească, drept care comandantul a zis: - Împresoară casa și adu-l aici pe sămădău. Woto, târât fiind la stejar, s-a aruncat la picioarele lui Faroald. - Stăpâne, se văita el, eu nu sunt vinovat cu nimic; a intrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Până și Augustin de Hipona, care la început i-a simpatizat, i-a osândit fără drept de apel. Faroald m-a întrebat: - Cum trebuie să mă comport față de el? - Invers decât se așteaptă; dacă-l osândești la moarte, învinge el. Longobarzii au început să bombăne dezaprobator. - Ascultați-mă, am stăruit eu, dacă îl bateți sau îi faceți ceva rău, va începe să cânte imnuri de bucurie, sclavii îl vor crede un sfânt care slujește o biserică atât de bună, încât merită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
de hac? S-au sfătuit ceva vreme, în timp ce eu, ieșind din cerc, m-am oprit într-un loc suficient de îndepărtat ca să nu-i aud. N-a durat mult și l-am văzut pe Faroald ridicând o mână, spunând ceva longobarzilor și făcându-mi semn să mă-ntorc la ei. Hotărâseră să-mi paseze mie afacerea, ei mulțumindu-se să asiste. După ce am cerut unui servitor să aducă o tunică curată, ceva de-ale gurii și vin, ne-am îndreptat spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
fețele și mâinile zgâriate și după nerăbdarea lor de a-l vedea fără suflare. Când le-am poruncit să-l dezlege, au tresărit și s-au uitat nedumeriți spre Faroald. Scara a fost culcată pe pământ, și le-am cerut longobarzilor să se așeze de jur împrejur, în cerc, și să evite orice violență față de acel om, indiferent ce-ar fi făcut sau ar fi zis. El urmărea din ochi fiecare mișcare a mea, fără a înțelege însă limba longobardă. Atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
stins brusc, așa cum se aprinsese. Gărzile patrulei, care până în acel moment rămăseseră pe loc, au început să alerge spre donatist. Dar acesta dispăruse deja în beznă. Am ajuns acasă tocmai când începuse ploaia. Faroald era tulburat, căci, superstițios ca toți longobarzii, se temea de blestemele și de farmecele vrăjitorilor. A doua zi, sculându-mă eu în zori, m-am dus la cimitir. Faroald era și el acolo, îngrijorat. Se uita la torța stinsă, înfiptă-n pământ, și la iarba călcată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
discipolii și denigratorii celor Trei Capitole. Vechile familii patriciene romane îl urmaseră pe episcopul catolic în insula Caorle, în timp ce liberții lor îl apărau cu arma-n mână pe episcopul tricapitolin în castelul de la Nove, dintre pădurile de pin și mare. Longobarzii n-aveau deloc chef să-și facă din el propria reședință din pricina climei umede și nesănătoase, regat al țânțarilor pe timp de vară și al mlaștinilor înghețate, iarna. Era, una peste alta, un oraș în agonie, incapabil să se decidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
și puteam cel puțin să respirăm în voie fără să tușim. Ariald a observat jegul unsuros depus pe tot ce era acolo și a strâmbat din nas. A sosit și hangiul, un albinos strabic și molâu, cu mers legănat. - Nobili longobarzi, ce pot să fac pentru voi, căci locuri de dormit nu mai sunt? ne-a întrebat. - Mâncare ai? a întrebat Ariald. Bărbatul a arătat spre vatră, unde se frigeau la proțap o jumătate de duzină de iepuri sălbatici. - Doar ăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
spăla pe mâini. Ochii mi se obișnuiau treptat cu penumbra aburoasă, și am reușit chiar să-i disting pe ceilalți mușterii. Oameni de rând, bieți călători și negustori de ocazie; totuși, doi dintre ei mi-au atras atenția. Unul era longobard, având mantaua de piele a solilor ducali; celălalt avea o figură de negru, pe care și-o ascundea în umbra unei glugi, părând că vrea să se retragă într-un ungher întunecat. Concentrându-mă asupra lui, mi s-a părut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
fost de-ajuns: era donatistul care ne vizitase curtea. Nu mi-am prevenit tovarășii, din care cauză a putut să se strecoare rapid pe ușă și să dispară în noapte fără să fie prins. M-a trântit la pământ, și longobardul cu mantaua de piele mi-a sărit în ajutor. - Te-ai lovit tare? Numele meu e Taino, sunt un sol al ducelui de Treviso. Au intervenit și camarazii mei. - Ce-ai pățit? m-a întrebat Rotari. - Omul care a fugit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
împăratului de la Bizanț în Italia. Noi respectăm acordurile, dar, mai devreme sau mai târziu, va trebui rezolvată afacerea asta de la Oderzo. - Cine știe ce-l mână pe un sol al exarhului să plece din Ravenna ca să ajungă într-un oraș din regatul longobard? Și cu o astfel de suită, ce mai... am intervenit eu. Imediat după trecerea ultimului soldat, am traversat în goană drumul, neliniștind caii de la ultima căruță, spre încântarea lui Rotari. CARTEA A DOUA I I-am dezvăluit lui Faroald misterul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
stomac a devenit și mai mare. În timpul mesei, stăteam lângă Amichi, unul dintre luptătorii sosiți de la Cividale. Acesta m-a lămurit că, la intervenția lui Cipriano, episcop catolic de la Grado, exarhul Isacco făgăduise să înceteze orice act de dușmănie față de longobarzii din ducat. Pentru a pecetlui acest angajament, Isacco i-ar fi adoptat pe duci printr-un om de încredere al său, nobilul Gregorio. - Patriarhul arian de Aquileia ce crede despre toate astea? - Venerabilul Marciano a încercat să-l convingă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
în ochi și i-a spus: - Vere, ești mai frumos decât Apollo și aduci cu un tânăr Hercule. Luptătorii de vază au fost și ei luați în seamă prin palme amicale pe umăr și rostirea numelui fiecăruia, la fel și longobarzii. Lui Gundo i-a rezervat un tratament aparte. - Iată-l pe vechiul meu maestru de mânuit spada! a exclamat îmbrățișându-l, drept care Gundo s-a înroșit de încântare. O galantă plecăciune către cele pe care le-a numit „trandafirii longobarzilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
longobarzii. Lui Gundo i-a rezervat un tratament aparte. - Iată-l pe vechiul meu maestru de mânuit spada! a exclamat îmbrățișându-l, drept care Gundo s-a înroșit de încântare. O galantă plecăciune către cele pe care le-a numit „trandafirii longobarzilor“ a desăvârșit impresia de cel mai bine bărbat din regat. Taso ținea urma în chip banal fratelui său, schimbând semne discrete și zâmbete imperceptibile. După ce a omagiat femeile, Kakko a părut că mă vede și pe mine. S-a uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Nobilul Gregorio era un individ care prefera să stea jos. Fapt e că, fiind de la brâu în sus un bărbat normal, avea picioarele ridicol de scurte, astfel că stând jos sau în picioare era la fel de înalt. Poate că de-asta longobarzii îi ziceau arga lagi, „coapsă nedemnă“. Era îmbrăcat în bumbac prețios vopsit în purpură, din urechi îi atârnau niște cercei de aur lungi, la gât avea coliere și cruci cu monturi de perle și geme, pe degete, multe inele. Chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Surâdea, arătându-se încântat că ne veda. M-am uitat în jurul meu și am scrutat chipurile oamenilor de rând veniți să caște gura, ciudat de tăcuți. Ne fixau cu pizmă, șușotind între ei. Gregorio ne-a spus: - Fiți bineveniți, nobili longobarzi! Avea mușchii încordați și încerca să nu-i scape nimic. Am observat doi funcționari care ne numărau, străduindu-se totuși să nu bată la ochi. Unul din ei s-a apropiat de sol imediat după ce acesta i-a îmbrățișat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
fiii mei, așa cum a făgăduit exarhul. Acesta a fost, de fapt, semnalul măcelului. De peste tot au apărut soldați cu spade, și din forturi s-au ivit duzine de lănci și săgeți îndreptate spre piață. Jur pe ce-am mai scump, longobarzii s-au luptat ca niște lei și au omorât cel puțin treizeci de romani, dar au fost răpuși într-un timp atât de scurt, că n-am avut nici măcar vreme să scot un strigăt. Primul care a murit a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]