74 matches
-
comune au încercat să le evidențieze. Dintre acestea, am putea menționa opțiunea pentru înregimentare, obediența necondiționată și exterminare; pentru colectivism și antiindividualism; pentru naționalism furibund însoțit de un sălbatic antisemitism declarat și emblematic la naziști, vagamente voalat sub o frazeologie lozincardă și mincinoasă dar îndeajuns de criminal și el la comuniști; de asemenea, opoziția față de regimul parlamentar autentic și intoleranța viscerală față de liberalism sub toate formele sale, de la politică și viață socială, pînă la artă și cultură în general. În ce
Ce morți trebuie plânși? by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16889_a_18214]
-
marginile. Altminteri, sigur că o atenție formală există. Mai mult chiar, o atenție formală de tip poetic, care face ca o bună parte din frazele Apropieriisă poată funcționa ca versuri, sau, în cel mai rău caz, să înceapă în ritm lozincard. Primele rânduri sunt, pentru cine-și mai aduce aminte, edificatoare, pentru ca în următoarele aluzia să se dilueze muzical: „Fantasma unui bărbat îndrăgostit bântuie Europa pe urmele unei femei căsătorite. De la Barcelona la Livorno, de la Napoli la Villefranche-sur-Mer, Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea
Cartea devoratorilor de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6289_a_7614]
-
atașat cultural la Belgrad pe profesorul devenit pentru o vreme ambasador. Trebuie spus că Frunzetti s-a afirmat în acest interval de tranziție spre realismul socialist ca un critic moderat, care se avânta cu prudență pe tărâmul ideologic, evitând clișeele lozincarde și capcanele limbajului de lemn. Este important să amintesc un fapt politic, în aparență fără vreo legătură specială cu arta, care s-a produs în primele luni ale lui 1949 și care a avut totuși consecințe foarte însemnate în domeniile
Deceniul prăbușirilor (1940-1950) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11189_a_12514]
-
altă serie din romanele lui Cezar Petrescu pentru că "fug de lupta de clasă". }inte ale demascării devin Ion Barbu, Lucian Blaga, "exponentul putreziciunii dragostei trupești", Ion Pillat, cu poezia lui "idilico-moșierească". Ins cultivat și spirit fin, incomparabil cu troglodiți și lozincarzi ca N. Moraru și M. Novicov, te întrebi cum de a putut Ov. S. Crohmălniceanu așterne pe hârtie asemenea enormități. Mult mai târziu, în istoria sa, Literatura română dintre cele două războaie, își va schimba fundamental viziunea cu un unghi
Literatura română și comunismul (II) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10314_a_11639]
-
implicit, care dorea să se țină departe de ingerințele ideologice, prin cultivarea unui elitism nu de puține ori criticat dur de la centru. Prin traduceri erau oferite alte repere valorice unui cititor ușor de derutat de bonzii literari ai zilei, efemeri lozincarzi popularizați de manuale și propaganda vremii, tulburi, frunzoși, “tomiști” fără Sfântul Toma. Astfel, “poezia de notație”, cu punct de plecare posibil în lirica unor ermetici italieni, ca Ungaretti, Montale, Quasimodo, sau insolitul Saba, alături de traducerile acoperind mari arii culturale, inclusiv
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
în teatru datorită oamenilor iluminați din punct de vedere politic pe care îi întâlnea acolo și a belșugului de păsărici disponibile. A lucrat la multe show-uri de pe Broadway, plus o mână de filme de categoria B, turnate în Manhattan. Lozincard, bătăuș, scandalagiu. Îi plăcea la nebunie să participe la ședințe și mitinguri, să semneze petiții și să vorbească în argou comunist. Activ pe scena stângii new-yorkeze până în 1948 - apoi niciunde. Portrete. Donna Patrice Cantrell era frumoasă, dar dură. O versiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
bietului Ioanide ar fi fost descrise realist de către creatorul lui, n-ași fi fost atât de rău impresionat de acest roman (Scrinul negru). În carte, lui Ioanide i se deschid toate ușile, fără să i se ceară altceva decât declarații lozincarde despre socialism, îi era ușor să le dea? în realitate, în viață adică, după apariția romanului Bietul Ioanide, G. Că-linescu a fost scos cu brutalitate de la catedra sa de profesor, unde lăsa amintiri și regrete de neșters generațiilor de studenți
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
celor din urmă!). În acest context, biciuit de influența "grețos malefică" (Alex Ștefănescu) a ideologiei comuniste, Generația șaizecistă joacă rolul principal, supraviețuind numeroaselor persecuții și reușind, totodată, să realizeze o resurecție a lirismului, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese "o poezie didacticistă" (Iulian Boldea), lipsită de fior afectiv și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, Generația '60 este atașată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ana Blandiana. Revelațiile poeziei, Iulian Boldea vorbește despre revigorarea, pe care anii '60 o aduc lirismului pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică. Reprezentanții proletcultismului își axează discursul declarativ, epicizant pe o relație "placentară" cu realitatea, creația lor constituindu-se în reprezentări tautologice ale unor aspecte ale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe care, ulterior, o face Iulian Boldea, cu privire la poezia șaizecistă, vine să confirme valoarea acestui grup ideologic: "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică."2 Șansa de a se face remarcată, a Generației '60 o constituie Revista "Luceafărul", mulți dintre scriitorii acestui grup ideologic debutând aici sau publicându
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la câteva astfel de poezii din următorul volum al autoarei, Ochiul de greier, 1981. Este poate volumul marcat cel mai puternic de aversiunea contra ideologiei, aducând, în construcția lui, o absență a metaforei, diferită de absența cu care obișnuise poezia lozincardă. Deși el însuși conține o metaforă una cu tentă subversivă, ochiul de greier fiind ochiul veșnic treaz al artistului persecutat acest volum va marca începutul unui lung șir de alte volume încadrate în ceea ce am numit absență a metaforei: Greierii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Neomodernismul, care are în centru Generația '60, curent de tranziție, totodată, între două paradigme majore modernism și postmodernism constituie unul dintre cele mai prolifice moment creatoare, prin rolul său recuperator și de întoarcere spre trecut. Neomodernismul îi urmează aridei perioade lozincarde, încercând o resurecție a lirismului și să recupereze tradiția, pe care modernitatea o ignorase. Un rol similar îl are și deconstructivismul care, printre altele, urmărește o relansare a întregului, păstrând fundamentul și reomntând structura în funcție de cerințele noului. El ignoră vechile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideologic este marcat, în cea mai mare parte, de eliberarea de estetismul socialist. Noua estetică, pe care o instaurează Generația '60, vizează resurecția lirismului pur, printr-o înlăturare definitivă a tot ceea ce nu fusese productiv, în arida perioadă a poeziei lozincarde a programului dictatorial impus de partid, readuce întoarcerea către valorile naționale reale, prin revigorarea marilor teme și motive interbelice, printr-o resurecție chiar a universului rural, pe care modernismul îl trecuse într-un plan secund, în favoarea promovării unei literaturi urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
textelor literare și, implicit, în dezvoltarea literaturii, precum criteriul estetic 240. Noua estetică, pe care o instaurează Generația '60, și care vizează resurecția lirismului pur, printr-o înlăturare definitivă a tot ceea ce nu fusese productiv, în arida perioadă a poeziei lozincarde a programului dictatorial impus de partid, readuce întoarcerea către valorile naționale reale, prin revigorarea marilor teme și motive interbelice, printr-o resurecție chiar a universului rural, pe care modernismul îl trecuse într-un plan secund, în favoarea promovării unei literaturi urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a intelectualului (Mingea). Cât despre Râpa dracului și Erupția, iată ce spune o informație privind situația filmelor artistice aflate în producție, datând din 27 noiembrie 1956 : „Rîpa dracului” (regizor Jean Mihail). [...] Calitatea materialului tras este slabă. Pornind de la un scenariu lozincard și neartistic (Dragoș Vicol), scenariu care n-ar fi trebuit să primească dreptul de a intra în producție, Jean Mihail a amplificat considerabil lipsurile scenariului printr-o regie lipsită de talent, surprinzător de plată. În ce privește Erupția, filmul ce va fi
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
legătură cu scenariul, pentru a „compensa” stridențele propagandistice. O altă modalitate de conviețuire cu propaganda inaugu rează scenaristul Titus Popovici, cel mai influent cineast al perioadei comuniste : în Valurile Dunării (regia Liviu Ciulei, 1960), el umanizează schema propagandistică, înlocuiește dialogurile lozincarde cu discuții între oameni vii, Partidul rămâne în spatele acțiunii, relațiile între protagoniști sunt mai puternice și mai realiste decât cadrul propagandistic general. Metoda Popovici va mai da naștere câtorva filme de propagandă realizate artistic : Setea (regia Mircea Drăgan, 1961), Străinul
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
vieții noi, socialiste. Și În același timp Îngreunează mult munca poetică a noului cântăreț - poetul din uzină și de pe ogor care caută În versurile confraților săi, o pildă, un Îndemn. Acest Îndemn el nu-l poate găsi Într-o poezie lozincardă și lipsită de originalitate. Dimpotrivă, condeiele care se ridică astăzi din beznele exploatării de ieri, dau deseori pilda unei surprinzătoare adâncimi, unei sincere inspirații, unei tematici de profundă principialitate, cum reiese din poemele premiate de Ministerul Artelor și care au
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pericolului schematismului și clișeului, Îndeosebi În zugrăvirea „eroului pozitiv”. În 1951 toate aceste slăbiciuni: manierism, șablon, clișeu, schematism, dispreț față de Înaintași, incultura, lirismul facil, lipsa de meșteșug, optimismul tembel, „neadâncirea realității, a experienței sovietice În domeniu”, superficialitate stilistică, epigonismul, expresia lozincardă, infantilă și altele, vor primi un nume: proletcultism. A existat proletcultul În cultura sovietică, Îndată după revoluția din 1917, iată, există și la noi - constată la unison vocile din presa vremii și, În primul rând, forul diriguitor al literaturii, Uniunea
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
realismul socialist (RS). Tematic, literatura P a glorificat munca și proletarul („omul nou”), a impus o serie de șabloane: muncitorul În salopeta albastră, strungul, uzina, munca, revolta antiburgheză, imaginea sărăciei și a exploatării etc. Odată cu P, Își Începe cariera literatura lozincardă, schematismul, șablonizarea tipologică, expresia literară accesibilă (cu scopul lărgirii audienței proletare și literare). Teoretic și principial, realismul socialist a renegat proletcultismul, dar spiritul proletcultist, obsesiile și clișeele acestuia s-au manifestat printr-o serie de creații artistice, până spre mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
profesând critica normativă și de serviciu, au impus și maturizat RS, Înrolând scriitorii Într-un „front larg și combativ” al „metodei metodelor”: realismul socialist. Deși RS a dezavuat P, acesta n-a dispărut ca obsesii și mentalitate. RS manierist și lozincard poate fi asimilat P. Dar În vremea atotputerniciei RS, Împotriva operelor de acest gen s-a exercitat o permanentă critică. Căci adevăratele opere realist-socialiste trebuiau să fie: partinice, tendențioase, politizate, cu foarte mult potențial combativ și revoluționar, cu o mai
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu asprime, neiertător, noua cutumă. Pictorilor și pictorilor nerămînîndu-le decît soluția individuală. Într-o Românie pe care începem să o iubim din nou după lugubrul interstițiu comunist, pentru că nu mai vrea (nu mai are cum) să se întoarcă la colectivism lozincard. Așa proceda eternul Tonitza. Nimeni însă nu-l poate împiedica azi pe etern anonimul O. să-și cumpere o limuzină de pe tabloul pe care i l-a plătit pe loc magnatul de vreme nouă. Chestiune de destin, nu? Și de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
îndrăzneli de sonoritate: „Lângă coapse bate marea/soarele se-nmoaie-n ea/ziua tremură pe margini/până unde poți vedea” (Baladă). Trei decenii mai târziu, la reintrarea în viața literară cu volumul Columne (1965), tematica poeziilor e infuzată de verbozitate lozincardă („secol nou”, „marea cotitură către soare”), peisajele apar dinamizate de noile realități industriale („Sar sălbăticiunile din vizuine/la lumina frunților roșii de uzine”), iar pastelurilor le ia locul evocarea entuziastă a marilor șantiere socialiste: „În vuietul betonului/se prăbușesc pustietățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
efort de obiectivare; adept al democrației, Înțelegea situația din țară; deși membru al unui partid care participa la guvernare, nu-și ascundea teama față de comunizarea accentuată, inclusiv față de tendința PCR de a distruge/scinda PSD-ul); Lothar Rădăceanu, membru PSD (lozincard, falsificînd brutal reliatățile); Jumanca și Brătfăleanu, socialiști (se situau pe linia democratică; sugestiv, Jumanca l-a elogiat pe Maniu cu mult bun-simț, chiar dacă ei erau În partide diferite); Iordăchescu, Romulus Dan, Leopold Filderman, Dimitriu-Pop, membri ai PSD (fără orizont, dogmatici
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
marginea câmpiei (1957), Amiezile veacului (1961) ș.a. Poetul se socotește „slobod” să cânte, și în cântecul lui abundă locurile comune ale liricii epocii: 23 August, armata clasei muncitoare, Grivița ’33, cu deosebire „era roșie a comunismului”, „era incandescenței”. O poezie lozincardă, grandilocventă, scrisă mai toată pentru brigăzile artistice de agitație. Ceva mai mult firesc aduce M. în versurile pentru copii din cărțile Niculae clop de paie (1957), A venit un cocostârc (1964), Nelu Mititelu (1973) ș.a. SCRIERI: Puiul de moț, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288310_a_289639]