658 matches
-
aligatori proptiți în uși de lumi dezbine zgâiesc spre mine noi urine: m-au arestat în toi de rut rechini pe cord ei mi-au crescut scriu simfoniile atride nădăjduind că m-or ucide : ei doar privesc râzând scârbos strigoi lugubri pân' la os ...leproși duioși și lăcrămoși mă-nghit în dumicați scabroși se luptă-acum - sub patrafire să nu mai fiu nici amintire... -------------------------------------- Adrian BOTEZ Adjud, Vrancea 16 mai 2016 Referință Bibliografică: Adrian BOTEZ - POEME DE TAINĂ / Adrian Botez : Confluențe Literare
POEME DE TAINĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380176_a_381505]
-
o nouă victimă. Scenele desfășurate în curtea poliției erau sfâșietoare. Un tată care în îmbulzeala fugei [î]și pierduse fiica vine alergând în curte. Unde zărește o rochie, el se pleacă, ridică capul moartei spre lampa ce aruncă o lumină lugubră asupra fețelor desfigurate ale morților și, jumătate cu speranță, jumătate cu frică, [î]l depune iarăși pe pământul rece. Deodată dete un strigăt îngrozitor și cade în brațele însoțitorului său. El [î]și găsise fiica. Era tânăra copilă cu fața
Un reportaj ocazional: Eminescu descrie incendiul unui faimos teatru din Viena [Corola-blog/BlogPost/93225_a_94517]
-
cu marile tragedii, demascînd, romantic-inflamat, cum cancerizează istoria din pricina negului de pe nasul cine știe cărui cămătar: "fecioară galbenă rudă cu nostalgia, cu revolta, și cu sinuciderea din privirile mele/ așa cum nopțile de insomnie sunt rudă cu drapelele negre care flutură la poarta/ lugubră a ospiciilor/ și radiografiile cutiilor craniene, cu surâsul/ tragic al marilor poeți." Aceleași cuvinte, ca-ntr-un dans de iele, umplu paginile prin acumulare, delir maniacal bîntuit de presimțiri de Casandră, de speranțe pierdute în ultima clipă, între inutil de
Les trois Grâces by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8543_a_9868]
-
în vocabularul marilor trișori (o cunoaștem, în toată splendoarea ei, și din Craii de Curtea-Veche, de la drăguțul de Gorică Pirgu, în utopica sa ipostază monahală) ea capătă un aspect mai apropiat de opțiunile comice ale celuilalt Caragiale. Undeva între "silențiul lugubru" al lui Venturiano și jurămintele de mahala ale personajelor din Momente. Am, de altminteri, impresia că aici gravitează stilistic Cafeneaua Pas-Parol. În intervalul atât de permisiv dintre acuitatea intelectuală a lui Ion Luca și acalmia uniform estetizantă a lui Mateiu
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
al acestei tâlhării internaționale? Vechiul pericol, încă de pe vremea țarilor, e dublat acum de bolșevism, care, vrea să ne aducă spre epoca troglodită, spre zarea neagră și bestială de unde am pornit..." Galaction gândește corect în privința noului și a "celui mai lugubru autocratism", până când, înaintând vijelios, după bătălia de la Stalingrad, "uraganul siberian" se apropie de Nistru. Din acest moment, autorul Jurnalului alunecă spre un întristător conjuncturalism, din care se va trezi nu peste multă vreme. Și lui Liviu Rebreanu, de asemeni, filogerman
Anii 1940 în pagini de jurnal by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8427_a_9752]
-
să-l deruteze: "Vai de capul lor. Lombrozieni. Și acești nenorociți vreau să regenereze neamul românesc! Aceștia să-l creeze pe românul nou pe care-l visam!" Și scriitorul continuă să noteze, mereu îndurerat și deprimat până la exasperare: "E ceva lugubru și atât de apăsător că-mi pare rău că mai trăiesc și aș dori să mă culc și să nu mă mai trezesc niciodată în astfel de lume." în fața devastărilor din Bărăției, Dudești și Văcărești, unde sunt jefuite prăvălii (evreiești
Anii 1940 în pagini de jurnal by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8427_a_9752]
-
la destinație, se abate nițel pe la o bojdeucă, să se întremeze. Bea ca tot omul o țuiculiță, și apare bine dispus la loja francmasonică. Aici, - solemnitate, atmosferă de îngropăciune. Invitatul e pus în față cu asistența purtând însemnele distinsei, fatale, lugubre îndeletniciri... Un domn avansează ceremonios și pune întrebarea oficială, de introducere: - De ce ați primit să faceți parte dintre înalții frați... ai prea înaltei frății... ș.a.m.d. - Uite-așa - de-al dracului, ca să văd cum este!... - răspunde Păstorel răsfățându-se
Întâmplări cu Păstorel by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7758_a_9083]
-
nici de sistematica celorlalte piste analitice. Mai ales atunci când în joc se află cota valorică a unui scriitor în jurul căruia s-a lăsat, din motive de obtuzitate ideologică, o tăcere întinsă pe câteva decenii. Un tragicomic - nu-i așa? - silențiu lugubru! Mai mult ca niciodată acum, Reichmann se dovedește greu de fixat în tabloul poeziei postbelice de la noi. De la volumele din 1969 (Geraldine) și 1971 (Acceptarea inițială), apărute într-o perioadă a exclusivismului estetic autoimpus, au trecut destui ani. În care
Covorul lui Sierpinski by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8160_a_9485]
-
veșmintele lui Solomon nu au fost mai frumoase. Încărcătura harică, transfiguratoare a acestei flori prezentă chiar și în Cântarea Cântărilor ne determină să credem în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap. Apariția lugubră sugerează o "dereglare a tuturor simțurilor", o răsturnare a valorilor lumii, o sciziune radicală în raport cu speranța și candoarea. Dar nu întotdeauna. Ontologia fără teleologie, dorința de a dialoga și abaterea de la dialog nu se contrazic. Rostul vorbirii nu este acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a decavat. agonizai avar peste pleava cunoașterii, zaraf ursuz, putred, blazat. (Docta ignorantia) Tema suicidului revine obsesiv în opera lui Emil Botta. Ideea de a grăbi moartea nu este străină de imperiul oglinzilor scânteietoare și al scenei, pentru că însuși sfârșitul lugubru, încărcat de teatralitate prin faptul că e atât de neverosimil, examenul final marea confruntare a omului cu sine, marea învățătură sau lecție a destinului uman este o oglindă somptuoasă și funebră în care oricine se poate pierde, atât timp cât nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în fața unui “belșug insolent” se declanșează frustările vestimentare, dar totul trece repede și ea se întoarce la starea perpetuă de închipuire. Frica ei o transferă celorlalți, ea nu se poate imagina pe sine călcată pe stradă, dar poate concepe scenariul lugubru prin ipostaze de groază în care sunt asezați ceilalți. Viziunea balzaciană Ăla modă în acea perioadă a scrierii) este regăsită în imaginea “micului bătrân cu ochelari verzi”. Descrierea hibridizează planurile, astfel întâlnim un ireal manifestat în imaginar ca real. Sentința
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr, omul este umilit și condamnat la suferință și moarte pe toată eternitatea; din primele zile are loc un fratricid, simbol lugubru panuman. Urmează episoade precum Sodoma și Gomora; incestul fiicelor lui Lot; cumplitele suferințe fizice și morale ale lui Iov în scopul de a i se testa credința; trimiterea la moarte a lui Urie de către David, pentru a-i lua soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
posteritate. La posteritate! Da, Apolodoro apucându-l de mână nu credem în nemurirea sufletului și totuși moartea ne atrage, ne atrage pe toți, tuturor ne repugnă și ne amărăște inima perspectiva nimicului de dincolo de mormânt, a vidului etern. Înțelegem toți lugubrul, lugubrul înspăimântător al acestei funebre procesiuni de umbre care vin din nimic pentru nimic, și toate acestea vor trece ca un vis, ca un vis. Apolodoro, ca un vis, ca umbra unui vis, și într-o noapte vei adormi ca să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
La posteritate! Da, Apolodoro apucându-l de mână nu credem în nemurirea sufletului și totuși moartea ne atrage, ne atrage pe toți, tuturor ne repugnă și ne amărăște inima perspectiva nimicului de dincolo de mormânt, a vidului etern. Înțelegem toți lugubrul, lugubrul înspăimântător al acestei funebre procesiuni de umbre care vin din nimic pentru nimic, și toate acestea vor trece ca un vis, ca un vis. Apolodoro, ca un vis, ca umbra unui vis, și într-o noapte vei adormi ca să nu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
emancipării logicii și ce altceva decât ilogicul ne provoacă râsul? Și acest râs, ce e dacă nu expresia corporală a plăcerii pe care o simțim la versurile libere, măcar și pentru o clipă, a acestei feroce tirane, a acestei fatum lugubre, a acestei potențe nestăpânite și surde la vocile inimii? De ce s-a omorât săracul Apolodoro decât de a scăpa de logica pe care o omorâse la sfârșit? Ergo, fatidicul ergo este simbolul sclaviei spirituale. Eforturile mele personale m-au dezrobit
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
întîmplat nimic și o aprobă): Criză teribilă, monșer! (stă la locul lui) EFIMIȚA: Căldură mare. LEONIDA: Aprob pozitiv. (constată fără emfază) O, ce noapte furtunoasă. EFIMIȚA (indiferentă): Ce oribilă tragedie. LEONIDA: Destinul mă persecută implacabil. Totul rămîne într-un silențiu lugubru. O pauză mai lungă. Deodată se aud bătăi de orologiu. Ele vor continua pe replicile următoare, dar nu în ritm normal ci "pe sărite" ca și cum ar fi un ceas defect. LEONIDA: Ce să fie asta frate? EFIMIȚA: Întreabă-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
se apropie și mai mult de fotoliu și lăsă mâna înmănușată să se așeze pe umărul femeii. Apoi oftă și privi peretele înțesat de tablouri. Fiecare ținea captivă o poveste. În cele mai multe dintre cazuri, o poveste tristă. Expresii chinuite, priviri lugubre, morbide, femei și bărbați surprinși în posturi ciudate, iată și un tren care cădea de pe un pod, aveai senzația că se deșiră în drumul său către râul de dedesubt, de la o fereastră ieșise cineva și încerca să ajungă pe acoperiș
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
încerc să mi le amintesc, am și eu senzația că nu s-a întâmplat nimic. Nu pot să sufăr să vorbesc despre război și nici să-i ascult pe cei care-și deapănă amintirile. Mulți au murit, știu, dar tot lugubru a rămas și mă sâcâie și acum amintirea lui. Poate unii consideră punctul meu de vedere nedrept. Abia când am fost recrutată pentru a munci cot la cot cu ceilalți, încălțată cu pantofi cu talpă de cauciuc, mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
încap automobilele, iar în Sala Oglinzilor nu mai sunt locuri libere pentru invitații, tot mai numeroși, la ceva ce se anunță ca foarte important. Ana Blandiana și colegii ei de la Academia Civică aniversează 15 ani de la lansarea proiectului datorită căruia lugubra fostă închisoare stalinistă de la Sighet avea să devină Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. La intrare te întâmpină Ana Blandiana și Romulus Rusan. Alături, Ioana Boca se grăbește să-ți dăruiască o pungă de pânză în care se află câteva
Muzeul de luat acasă by Domnița Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8802_a_10127]
-
al construcției simbolice. Înțelegem de la avocat, prin intermediul unei "pledoarii" narative enigmistice, cu fundament gotic, faptul că dl. Hyde aparține acelei clase teratologice numite plastic de Poe undeva monstrum horrendus. El locuiește într-o zonă imundă a capitalei britanice, are fizionomie lugubră și, mai ales, comportament agresiv. Lovește fără motivație un copil, iar apoi e identificat ca autor al unui abominabil asasinat. Interesant însă, Hyde plătește despăgubiri cu cecuri (autentice!) ale doctorului Jekyll, deține mobilier fin și tablouri de valoare din colecția
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
al uitării în neant, Bucurii nespuse, trăiri în instant. E o boală nevrotică și socio-culturală Iar inimile noastre s-au golit ca o veche hală. Cantități uriașe de risipă placidă. Încruntări nebănuite într-o lume morbidă. Către acest vizibil misteru-mi lugubru Se îndreaptă totul și încă mai umblu. Aștept încă o sinteză a ceea ce am făcut. Să mai râd o dată și să strig iar mut. Nicicând n-am simțit că am încă totul! Vreau să ofer, nu să dispar insignifiant cu
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
Luminiței de un amic perfid. Nebunia își sticlește ochii la tot pasul. Cuscrii îi cad în plasă unul câte unul, cel din urmă fiind cel dintâi: tatăl lui Cezar începe să deseneze cruci pe pereți, cu anunțul de un comic lugubru că fiul lui a murit. Proiectorul este întors, apoi, spre Luminița, despre care aveam, până acum, numai dezagreabile amănunte fizice (hirsută, se epilează cam rar, lucru pe care autorul ni-l reamintește cam des). Acestea pălesc însă în raport cu dereglările nervoase
Rufe murdare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9307_a_10632]
-
de multă vreme că nu se poate baza decât pe propriile forțe. În clipele grele, l-au trădat chiar și cei mai vocali dintre susținători și l-au atacat mulți dintre cei care îi datorează cariera. Cu tot acest pedigree lugubru în spate, Iliescu a încercat să fie mereu cu un pas înaintea acuzatorilor. A scris cărți, a dat interviuri, a ținut conferințe obsedat de gândul de a-și impune propria viziune asupra momentelor negre din istoria recentă a țării - dar
Lugubrul pedigree by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9392_a_10717]
-
-sa, își violează surorile, acaparează puterea, bogățiile etc. * Neantul este ceea ce nu poartă nevoia de a fi gândit. * Adun plăcerea de a trăi în câteva cuvinte inspirate de adânca neplăcere de a trăi, care mă poartă în cârcă asemeni unui lugubru vierme târându-se printr-un subteran universal. * Mereu același gând, că deasupra tuturor lucrurilor pe care le considerăm importante stă exact ceea ce nu este important. * Toate se sfârșesc cu o vină. Doar începutul omului nu este vinovat. Vina este sfârșitul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
dată nu doar liberalismului din România, ci și posibilității de a ne elibera, în sfârșit, de plaga socialismului cu față bonapartistă, ilustrat, în egală măsură, de rictusul crud al lui Geoană, de faciesul grobian al lui "Felix" și de lătrăturile lugubre ale lui Vadim. Puciștii înfrânți de la 19 mai se iluzionează că n-au fost jucate toate cărțile. În disperarea care i-a cuprins, își imaginează că românii rămași acasă sunt suporterii lor. Chiar dacă, prin absurd, lucrurile ar sta așa, le-
Retorica Îmbufnării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9624_a_10949]