268 matches
-
rânduri, Inclus măruntul mult, dar tare greu de spus . Lapsus ce nu dă pace, ce-ntruna zgândărește Spectacolul terestru--- suportu-i pe-o corună, Misterul vieții-al ști, adâncuri scormonește, Taine spre-a dezlega, omul se pune-arvună . Idei amestecate-n cercetători lunatici, O gloată de atomi din microunivers, Triumfători își poartă victoria, emfatici... Un rezultat ce-ajunge banalul fapt divers... Și fiecare stea ce pentru noi se naște , La fiecare scâncet ce sună prima dată, O Tinkerbell aievea din zâmbete renaște, Mama
DILEME de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382636_a_383965]
-
august, ora 21:00 - Moftul Român (One Mân Show cu Lari Giorgescu) 24 august, ora 21:00 - Cine iubește? (regia Liliana Cîmpeanu) 25 august, ora 21:00 - Cheia succesului (One Woman Show cu Raluca Botez) 26 august, ora 21:00 - Lunatici (spectacol pentru copii și adulți) 28 august, ora 21:00 - Venus și Adonis (cu Valentina Zaharia și în regia Ioanei Petre) 04 septembrie, ora 21:00 - Reflection by Lightwave Theatre (Spectacol non-verbal cu păpuși în mărime naturală pentru oameni mari
Teatrul Mignon de Vară … pe Str. Mătăsari [Corola-blog/BlogPost/92880_a_94172]
-
poteci, Iarna ne învăluie pe veci... Se transformă clipele în fulgi, Nopțile curg lin, calde și lungi. Primăvara? Nu va mai veni.... Te voi proteja, te voi feri De tristețea mea, de spini sau ger, Îngropând iubirea în mister. Fericiți, lunatici, tandri, puri, Noi, eternii iernii trubaduri, Ne vom apăra, ne vom feri De al lumii rău, noapte sau zi. N-o s-avem nicicând păreri de rău, Elegiaci, ne vom iubi mereu... Iarna ne învăluie pe veci, Primăvara? Moare pe poteci
IARNĂ PE VECI de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383274_a_384603]
-
are mai mult talent! N-am să uit niciodată felul în care ne privea domnișoara Aurora Sticlaru în acele clipe. Pentru ea nu conta nimic, fiindcă nu înțelegea nimic. Îl privea pe bietul Maro zâmbind, așa cum ai privi un biet lunatic care explică tuturor cum că el este Dumnezeu. Aurora era absolut și definitiv convinsă că toată dreptatea din lume îi este alături și ne compătimea cu adâncă tristețe pe amândoi, întrucât bănuia că și eu împărtășesc părerile lui Maro. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, cînd Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mîinile spre cer, chemînd numele Domnului, ca apoi iar să se stîrnească zarva. Și dacă fusese doar vis? Dacă fusese doar visul unui lunatic, un vis În vis, mai aievea decît visul visat, și asta pentru că n-ai cum să-l asemui cu trezia, pentru că n-ai cum să-l asemui cu amintirea și pentru că dintr-un vis ca ăsta te trezești tot În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să-i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să-i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atîtea obstacole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
departe de cîntare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel merg doar lunaticii, duși peste abisuri de mîna Atotțiitorului, de o cutezanță care nu vede hăurile, de o nesăbuință ce vine dintr-o credință ancestrală, de forța păgînă a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel merg doar lunaticii, duși peste abisuri de mîna Atotțiitorului, de o cutezanță care nu vede hăurile, de o nesăbuință ce vine dintr-o credință ancestrală, de forța păgînă a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
păgînă a zeiței Luna, de unde erau chemați de sufletele strămoșilor, iar umbletul lor era chemarea sîngelui, chemarea vremilor, de aceea el nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, căci i-ar fi putut trezi pe păgînii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să-și slăvească zeitățile păgîne, căci, de bună seamă, afară era lună plină. 8. Nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, În afară de rugăciunea pe care-o Îngîna Întruna În sinea sa, abia mișcîndu-și buzele uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era lună plină. 8. Nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, În afară de rugăciunea pe care-o Îngîna Întruna În sinea sa, abia mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s-ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stîncă pe alta, ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărînd Într-un ecou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
știam, Clara păstra cartea lui Carax Într-o vitrină de lîngă arcul pavilionului. M-am Îndreptat Într-acolo tiptil. Planul meu, sau absența unuia, fusese să pun mîna pe carte, să o scot de acolo, să i-o predau acelui lunatic și să nu-l mai văd niciodată. Nimeni nu avea să știe de absența cărții, În afară de mine. Cartea lui Julián Carax mă aștepta, ca Întotdeauna, arătîndu-și cotorul din fundul unui raft. Am luat-o În mînă și am strîns-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
e că n-am ajuns să-l cunosc În profunzime. Nu te lăsa. Era un bărbat foarte rezrvat și, uneori, mi se părea că nu-l mai interesau lumea și oamenii. Domnul Cabestany Îl considera foarte timid și un pic lunatic, Însă mie mi s-a părut că Julián trăia În trecut, ferecat cu amintirile lui. Julián trăia Închis În sinea lui, pentru cărțile lui și Înlăuntrul acestora, ca un prizonier de lux. — O spuneți de parcă l-ați invidia. — Există temnițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Smith zâmbi, înmuindu-și din nou buzele și mustața în păhăruț. Și dintr-o dată, doamna Popa se puse pe bocit: - O să mi-l găsiți, nu-i așa, domnule? Îl trase de mână în dormitor, arătându-i poza cu cei doi lunatici. Doamna Popa se urcă pe pat și începu să bată cu unghia în portret. - Soțul meu, țipa ea, să mi-l găsiți! Văzând că agentul zâmbește nedumerit, aduse de pe dulap un album mare cu fotografii. - Eu! zgârie ea o poză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
acolo? Mă lăsați să stau așa, ca proasta-n spațiu? — Să mergem la dânsa și să-i reparăm vehiculul, propuse Dromiket 4. În fond, e o tovarășă de-a noastră, n-o putem lăsa la voia întâmplării. Dacă dă vreun lunatic peste ea?... Avem o misiune, nu putem părăsi incinta, spuse Felix S 23. Să vină ea la noi, e mai democratic. Dacă doriți, pot să mă duc eu să repar, interveni sfios Stejeran 1. — Ia te uită, dom’le! făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
decât acela de Pena Corcodușa; când petele ei picaseră din ceara de creștet sau curseseră din copăile morților. Într-un singur punct schița Domnișoarei Hus concordă cu plăsmuirea Penei. Amândouă, se pare, au dănțuit în veacuri diferite: săltăreț, pierdut sau lunatic cu cavaleri guarzi muscali ori rotunde pașale. * În desfăcutul suflet al Bucureștiului nocturn, umbra Penei Corcodușa și depărtata lumină a imaterialei Ilinca sunt zone de vibrație joasă și înaltă, polii între care strălucesc culorile celor trei Crai de Curte: Pașadia
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Iubesc cald un timp ce mi-a dat nemurire, O pasăre albă am fost, nepătat, Departe de drame, de ura din oameni, Aproape de vise, de cer, de un sfat. Iubesc cald o eră ce-i ruptă din mine, Cu tineri lunatici și nopți de mister... Lumina din anii trecuți înspre bine, La o cană cu vin, pentru o cană cu ger. Acum?... Am trecut înspre toamnă eu însumi, În soba aprinsă se ard amintiri, Mii de clipe-și trăiesc bucuria trecută
LICEALĂ de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1599 din 18 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368059_a_369388]
-
Acasa > Versuri > Frumusete > ÎN DULCELE STIL CLASIC Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 259 din 16 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Poetei Violetta Petre, Ochii tăi cu jocuri și cu iz lunatic, îmi ațâță focuri și fior simpatic. Ce flăcări ți-a menit sângele în vine? picură din tine, surâs necontenit. Obrajii în contur freamătă visare; fărâmă de jar pur arde-n sărutare. Și-n patimi păgâne întreaga ivire, culege-o iubire
ÎN DULCELE STIL CLASIC de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348129_a_349458]
-
îți cîntă popa prohodul: se dă la maternitate, la grădinița copilului, la antrenorul de la pitici, la secretara liceului, pentru studiile cele înalte(celebra de-acum șpaga cum laude), lui dom' doctor cînd ești bolnav (mai sînt, vai, niște excentrici și lunatici, de care ți-e milă, care nu iau plicul sau baxul), la intrarea în servici, la hoții ăia de avo*... (ptiu, Doamne, mi s-a făcut de pușcărie?), pe la diverse birouri și birouașe pe unde ai niscai daravele, la...; în
ŞPAGARIADA, EPOPEEA NAŢIONALĂ de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 370 din 05 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348215_a_349544]
-
ridic la ceruri Când pădurea-n suflet m-a primit. Și-am găsit la ea, atâta vară, Soare-n triluri, zumzet, clipocit De-am iubit atunci, întâia oară, Tot ce are viața de iubit: Raza, floarea, drumul și înaltul, Râu lunatic ce ridică nori de vis, Curcubeul, foșnetul, cântatul Din pădurea vieții-paradis! Sunt primăvară Am palmele-nflorite cu narcise Și la urechi, cercei de ghiocei. Sunt primăvara ce-nflorește vise, Pe câmpuri unde zburdă miei! Am inima-nroșită, un bujor Și rochia
SECTIUNEA MEA DE POEZIE DIN VOL.VI SIMBIOZE LIRICE de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 1179 din 24 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349998_a_351327]
-
stofa timpului, abia râdeai, Iar ochii tăi ardeau, frumoși. Era amorul nevăzut de greu, În beznă, sclipea o Afrodită, Ea dispărea, pălind de dorul tău, Și în ninsoarea nopții era sfântă. Se întregea cu scrisul meu, Pierea atunci și vaierul lunatic, Cum piere noaptea într- un hău, Adulmecând sărutul tantric. În finitudini stele reci îmi zbor, Captive sfere prins- au zelul Însomnoratului, ce ești, cu mult fior- La tine mi- am uitat penelul. Era o noapte, ca de piatră- Deasupra cărții
STELELE- MI CĂDEAU de LILIA MANOLE în ediţia nr. 2051 din 12 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/366309_a_367638]
-
Bibliotecii Județene„I. H. Rădulescu” Dâmbovița, conf. univ. dr. Erich Agnes... XXVI. SEARĂ DE IARNĂ, de Ioana Voicilă Dobre , publicat în Ediția nr. 702 din 02 decembrie 2012. Focul trosnește în sobă, E cald și îmi este bine Iar luna lunatică-n ceruri Mi-arată drumul spre tine! Afară în albul zăpezii Se cern vise mari din înalt. Te simt atât de aproape Și dorul se vrea alinat. Și gândul mă poartă spre tine Mă rog să îmi fii sănătos Iar
IOANA VOICILĂ DOBRE [Corola-blog/BlogPost/366492_a_367821]
-
devin Minuni pentru clipe ce trec. E sfântă această pace, Copiii mi se odihnesc. Mă rog cu smerenie, Doamne, Ai grijă de cei ce-i iubesc! Citește mai mult Focul trosnește în sobă,E cald și îmi este bineIar luna lunatică-n ceruriMi-arată drumul spre tine! Afară în albul zăpeziiSe cern vise mari din înalt.Te simt atât de aproapeși dorul se vrea alinat.Și gândul mă poartă spre tineMă rog să îmi fii sănătosIar zilele fie-ți seninePrecum al tau
IOANA VOICILĂ DOBRE [Corola-blog/BlogPost/366492_a_367821]