6,722 matches
-
fi citite ca proze distincte. Pictorul Radovici o cunoaște întâmplător pe Taina, iar aceasta se va îndrăgosti mai târziu chiar de fiul lui, Florin. Al, fratele Tainei, o iubește pe Ana și, în capitolul final, se întâlnesc cu toții la o mătușă din Craiova. Naratorul e și aici omniscient și prezent imediat cu explicațiile de rigoare, făcând uneori chiar salturi prea mari, punând în pagină acte puțin cam pripite, nemotivate îndeajuns, insuficient argumentate în devenirea lor. Și atunci trebuie să-l crezi
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
cu moralități, el strecoară în imaginea de frontispiciu, ce reprezintă o bătrînă istorisind copiilor, seara, lîngă foc, și un al doilea titlu, Poveștile Mamei Mele Gîsca, prin care își recunoaște, s-ar părea, datoria față de sursa anonimă, folclorică. Mama, Lelea, Mătușa Gîscă - numită uneori și Barză - era, fără îndoială, în epocă, o imagine emblematică pentru povestitorul popular. Dar relația poveștilor lui Perrault cu cele tradiționale, istorisite odinioară de “Mama Gîsca” (după cum ne-o arată frontispiciul desenat de Perrault însuși - aceasta toarce
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
cred despre Valèry?/ fiecare vers al său este un sicriu de cristal/ de cînd scriu/ de cînd mă știu/ ce întrebare!/ nu întrebuințez mescalină/ la magazinul nostru sătesc nu se vinde așa ceva/ beau doar votcă atît cît încape în degetarul mătușii mele/ eu?! zvonuri lansate/ de fostele mele amante/ vă înșelați profund/ iarna nu port chipiu cel mult/ ha-ha-ha am glumit/ nu dețin Premiul Pulitzer/ sînt doar un poet înghesuit la colțul mesei/ informații false localnicii/ mă apreciază doar pentru că uneori
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
prieten și coleg cu Quintus, fratele mai mic și cam pisălog al lui Cicero. Plictisiți de lecții și, mai ales, în cazul lui Caesar, de bătăliile navale "de încercare", pe care le dă cu ce are la îndemînă, spre "intimidarea" mătușii Aurelia, sora cea mare din familia Iuliilor, mai pleacă la scăldat în Tibru, conversînd cu verva obișnuită a elevilor scăpați de învățătură: " Gaius, vrei să mergem la Tibru? La Tibru? Tragem o baie. Pe urmă luăm o plăcintă. Fac eu
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
Gaius? Suc de mandarine. Nu este la noi. Cum nu este, măi negroidalule? La noi este: vin, fiertur amei la ghiaț, sirop smochin. Atît? Numai. Ce iei, Gaius? Că tu ești cu siropuri și sucuri. Hamei. Ai înnebunit? Te miroase mătuși-ta. Treci pe smochine. Să zicem. Dar tu? Eu? Vin, firește. Adică eu smochină leșinată și tu vin rece? N-am înțeles! Dacă mătușa mea nu-i Aurelia și unchiul meu nu-i Marius, eu ce vină am? Acum ai
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
Numai. Ce iei, Gaius? Că tu ești cu siropuri și sucuri. Hamei. Ai înnebunit? Te miroase mătuși-ta. Treci pe smochine. Să zicem. Dar tu? Eu? Vin, firește. Adică eu smochină leșinată și tu vin rece? N-am înțeles! Dacă mătușa mea nu-i Aurelia și unchiul meu nu-i Marius, eu ce vină am? Acum ai înțeles, negropedule? Du-te, măi, că te mănînc pe tine dacă tot ești prăjit!" E limpede că nu autenticitatea este, în primul rînd, respectată
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
forme stranii, cu încărcături speciale, de scenografa Roxana Ionescu. Nu o cunosc și nu-mi dau seama dacă am mai văzut ceva făcut de ea. Are minuție în a completa vizual, în a defini universul fiecărui personaj: Mama, Tata, Sora, Mătușa, Arta Popescu și Popescu însuși. O lume la limită, parcă, tăcută, vulgară sau exuberantă, o lume ce pare să sfîrșească în stereotipie, în șabloane, o lume care pare că se comportă și arată la fel. Și totuși, solo-uri-le
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
locatarii și le scriau pe ele pentru a încerca să păstreze armonia ambiantă... D.J. Pentru mine, numele Picenie, într-un roman francez este de departe cel mai simpatic și exotic cu putință. La ce corespunde el, în viața reală? Și mătușa Vera? O.L. Picenie înseamnă prăjitură în rusă, este o poreclă pe care micul Fedka și fratele lui i-au dat-o preceptorului lor, din cauza petelor de bătrânețe care-i pătează pielea de pe față, ca o prăjitură care a stat
Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12195_a_13520]
-
Fedka și fratele lui i-au dat-o preceptorului lor, din cauza petelor de bătrânețe care-i pătează pielea de pe față, ca o prăjitură care a stat prea mult la cuptor. Cruzime a celor tineri la adresa bătrânului lor învățător... Cât despre mătușa Vera, nu știu prea bine de unde vine. A apărut așa, cu profilul ei uscat și tăios, ca să încarneze autoritatea în această familie de artiști caracterizată printr-o blândețe pasivă. Este cumva contrapunctul, cățelul de usturoi care să dea un pic
Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12195_a_13520]
-
simplă legendă de familie care are însă o mare doză de plauzibilitate. La 15 ani după Revoluție, Mihaela, fata lui Marin Ceaușescu își publică amintirile de familie, pentru a corecta "neadevărurile" care s-au spus sau scris despre unchiul și mătușa ei și mai ales despre vărul ei Nicu. Mihaela Ceaușescu a fost, dacă e să-i dăm crezare, un fel de oaie neagră a familiei. Și-a permis să divorțeze ceea ce era de neîngăduit din punctul de vedere al șefului
Amintiri din familia Ceaușescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12271_a_13596]
-
nu are vreun amestec, postul de vameș dobândindu-se după hazardul meritului. Că un număr impresionant de inspectori financiari, de polițiști " nu e vorba de cei stradali " și-au construit magnifice vile, nu atât din salarii, cât din economiile soacrelor, mătușilor unor veri de ambele grade și cu sprijinul unor luminoși bunici, împrumutându-l pe omul nostru cu miliarde, lucrul nu poate fi despărțit de specificul însuși al profesiei, pretinzând celui ce-și termină o zi fierbinte de lucru, deplina destindere
Dacă dorim dulce durată by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12692_a_14017]
-
a casei din Constanța în care am copilărit, mi-au revelat existența scriitorului E. Lovinescu. Veneam de la București, din internatul "Convictului Sf. Andrei", unde urmam clasa a treia primară. Era într-o vacanță de vară, în mediul familial al unei mătuși, soră a tatălui meu răposat și care, împreună cu soțul ei, își luase sporadic sarcina să mă crească. Fiul lor mai mic (aveau doi fii, unul cu doisprezece ani, celălalt cu nouă ani mai vârstnic decât mine) tocmai absolvise ultima clasă
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
încheiat, către sfârșitul lui 1932, prima fază în care criticul mi s-a impus atenției. Cea de-a doua fază - când am fost cucerit de figura până atunci pur abstractă a lui Lovinescu " se datorează unui complex de împrejurări neprevăzute. Mătușa mea din Constanța, obosită în a-mi tot purta de grijă, a luat hotărârea să mă transfere în chiar primul trimestru al anului școlar 1933-34, când mă aflam în clasa a treia gimnazială a Liceului "Mircea cel Bătrân", la Liceul
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
mai mică a bunicii lui Șolohov, iar tatăl ei nelegitim ar fi fost Dmitri Evgrafovici Popov, moșierul a cărui familie pusese temelia domeniului Iasenovka. "Aleksandra Dmitrievna"(numele autoarei, revelat de astre) s-ar fi născut la Moscova, în casa unei mătuși unde se refugiase mama ei însărcinată. După patru ani, mama și fiica s-ar fi întors la Iasenovka, unde copila ar fi fost crescută de niște rude, după moartea prematură a mamei sale. Șolohov ar fi întâlnit-o prin 1919
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
toate, seamănă, construiesc atent o ucigătoare monotonie, de care te salvează cea mai apropiată înmormîntare familială. Bucureștiul poate fi și el, iată, un tîrg în care nu se întîmplă nimic, o vizuină, o stație pustie de tramcar. Bîntuită de vise: "Mătușa: Am auzit de unul care, adormind, a coborît visul în el, cum coboară de obicei visele. Și adormitul a strîns visul în brate, l-a mîngîiat, se simțea bine, dar, în zori, vezi, nu s-a mai trezit și a
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
din redacția ziarului de tineret la care lucra și i se ridică dreptul de semnătură. Relațiile cu familia au fost rupte din adolescență, pentru că tânărul revoluționar comunist trebuia să-și renege originile mic-burgheze și, prin urmare, trăiește din bunăvoința unei mătuși care are de la el o singură pretenție: măcar să scrie. Este anul 1957 și pianul - altădată vândut cu satisfacția unui act simbolic al despărțirii de lumea burgheză - devine sertarul literar al tânărului scriitor care compune relativ repede un volum de nuvele
Confesiunea unei minți tinere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12322_a_13647]
-
trecut în care citim astăzi această carte deplaseză ușor accentele și mă întreb dacă nu cumva Logica - și mai ales Supraviețuirile - nu câștigă tot mai mult ca literatură în sine. Personal, cred că acesta este și secretul cărților în care mătușile (Sanseverina și Verona, în acest volum) sunt absolut memorabile, iar Relu pare tot mai mult un personaj de ficțiune. Textele sunt scrise splendid de un virtuoz care construiește silabă cu silabă muzicalitatea frazei (se văd lecturile "grele" din franceză) și
Confesiunea unei minți tinere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12322_a_13647]
-
creierul lingvistic, scriind: "am păstrat formele gramaticale și ortografice caracteristice lui Arghezi, și în primul rând oltenismele: formele de perfect simplu (făcui, văzui) și de mai mult ca perfectul (am făcutură, șsic!ț am plecatără), ori forme substantivale nearticulate regionale (mătușe, cenușe), ori cuvinte transcrise învechit (advocat, tot-tu ș?!ț) toate integrate structurii prozodice și semantice argheziene inconfundabile" (subl. G. P.). Dacă prefața îngrijitorului, nesemnată, rămâne, deocamdată, "opera" unui anonim, și dacă antologia poate fi rodul unei colaborări între succesoarea
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
din romanele anterioare și din filmul documentar realizat de Ludwig Metzger) devin suprafețele de proiecție ale unor visuri, nostalgii, traume, sunt victime ale sadismelor sau gingășiilor, investite fiind cu atributele unor ființe vii... în galeria de portrete de familie apar mătușile, unchii dar și bunica, cea care îi gătește Celui de Sus orez cu lapte, migdale și frișcă, din care acela mănîncă mai multe zile la rînd fiindcă era "flămînd de tristețe". Episodul conține "in nuce" finalul primului roman al Aglajei
Marea dereticată, șosetele închiriate și Doamna Untură by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12502_a_13827]
-
în stare, abstras din chenarul (îndoliat...) al polemicilor de tot felul, să tragă o chestie (pardon!) serioasă, dom'le, spre dramoletă derizorie: ,recitarea lîncedă, convalescentă. ș...ț E ca și cum Eminescu ar fi versificat melancolia erotică a mai multor generații de mătuși, dacă nu a mătușii arhetipale. Atmosfera e, firește, visătoare și amară. Privirea e cețoasă, lacrima lucește indecis în colțul ochilor. Totul respiră un aer de azil, de consolare intratabilă, cu complicații biliare. La antipodul acestei performanțe stă recitarea atletică, glasul
Cultura în poante by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11477_a_12802]
-
chenarul (îndoliat...) al polemicilor de tot felul, să tragă o chestie (pardon!) serioasă, dom'le, spre dramoletă derizorie: ,recitarea lîncedă, convalescentă. ș...ț E ca și cum Eminescu ar fi versificat melancolia erotică a mai multor generații de mătuși, dacă nu a mătușii arhetipale. Atmosfera e, firește, visătoare și amară. Privirea e cețoasă, lacrima lucește indecis în colțul ochilor. Totul respiră un aer de azil, de consolare intratabilă, cu complicații biliare. La antipodul acestei performanțe stă recitarea atletică, glasul viril, virtuozitatea pulmonară. Eminescu
Cultura în poante by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11477_a_12802]
-
Ioana Pârvulescu: Barocii (oricând), Mozart (oricum), romanticii (uneori). Andrei Pleșu: Mozart, Rossini și Ionel Fernic. 18.Pictorii mei preferați. Alex. Leo Șerban: Velásquez, Picasso, Miró, Klee, Bacon, Warhol, Twombly, Hockney. 19.Eroii mei preferați din viața reală. Radu Cosașu: O mătușă (supranumită de mine Sanseverina), Jacques Brel și Sviatoslav Richter. 20.Ce urăsc cel mai mult. Nae Caranfil: Mitocanul agramat ajuns vedetă media. 21.Calitatea pe care aș vrea s-o am din naștere. Ruxandra Petrescu: Indiferența care face atât de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11511_a_12836]
-
la prima apariție, structura lui de coloană torsată mărturisea două lucruri. Întîi, teama că, încă din anii cînd nici n-ai apucat bine să trăiești, ai un trecut. De el, de acel lest surprinzător și străin ca o moștenire de la mătușa pe care nu o cunoști ți-atîrnă mersul vieții, împiedicat sau uns. Apoi, conștiința că trebuie să ai și să păstrezi un trecut. Cel pe care îl știi de-acasă, amestecat cu vinișoarele datoriei. După 30 de ani e publicată, la
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
încet: povestea, scrisă de o tînără femeie, despre copilăria-tinerețea unei femei. O fetiță, de fapt, care vrea să crească întîrziat, dacă se poate deloc, să nu treacă în pielea fostei colege de joacă, deja măritată, a mamei îmbătrînind dinăuntru, a mătușii țepene și nevricoase. Este nuanța, trasă în tușă fină, care ține departe un roman cu temă riscantă de excesele regretabile ale literaturii de gen. Nimic exaltat, bovaric în imprimarea pe bandă a unei vieți care nu duce lipsă de constrîngeri
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
dacă ești treaz sau visezi. Vederi de noapte, vederi de zi, vedenii, bîzîituri fine care te tot împung în urechi țes o plasă legănată din care te mai dă jos spaima cîte unui priveghi. Experiența morții apropiate, a vecinei, a mătușii, a colegei de serviciu a mamei scutură, din vreme în vreme, amorțeala unor ani care seamănă așa bine unul cu altul încît poți, liniștit, să le pierzi șirul. De aceea, pesemne, creșterea Letiției se măsoară în praguri. Primele nelămuriri, întîile
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]