86 matches
-
având un câmp magnetic foarte înclinat în raport cu axa sa de rotație, la 47° și un dacalaj de cel puțin 0,55 raze sau 13500 km față de centrul fizic al planetei. Înainte de survolarea lui Neptun de către "Voyager 2", se credea că magnetosfera înclinată a lui Uranus este rezultatul rotației sale înclinate. Comparând câmpurile magnetice ale celor două planete, cercetătorii consideră acum că orientarea lor extremă ar putea fi caracteristică unor fluxuri provenite din interiorul planetei. Acest câmp poate fi generat de mișcările
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
câmpurile lor sunt mai puțin înclinate față de axa polară. Momentul cvadripolar mare al lui Neptun poate fi rezultatul decalajului față de centrul planetei și al constrângerilor geometrice ale generatorului de tip dinam al câmpului. Unda de șoc a lui Neptun, unde magnetosfera începe să încetinească vântul solar, este situată la o distanță de 34,9 de ori mai mare ca raza planetei. Magnetopauza, unde presiunea magnetosferei contrabalansează vântul solar, se află la o distanță de 23-26,5 de ori mai mare ca
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
constrângerilor geometrice ale generatorului de tip dinam al câmpului. Unda de șoc a lui Neptun, unde magnetosfera începe să încetinească vântul solar, este situată la o distanță de 34,9 de ori mai mare ca raza planetei. Magnetopauza, unde presiunea magnetosferei contrabalansează vântul solar, se află la o distanță de 23-26,5 de ori mai mare ca raza lui Neptun. Coada magnetosferei se întinde pe o distanță de cel puțin 72 de ori mai mare decât raza lui Neptun, și, foarte
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
solar, este situată la o distanță de 34,9 de ori mai mare ca raza planetei. Magnetopauza, unde presiunea magnetosferei contrabalansează vântul solar, se află la o distanță de 23-26,5 de ori mai mare ca raza lui Neptun. Coada magnetosferei se întinde pe o distanță de cel puțin 72 de ori mai mare decât raza lui Neptun, și, foarte probabil, chiar mult mai departe. Neptun are un sistem de inele planetare, deși sunt mult mai mici decât inelele lui Saturn
Neptun () [Corola-website/Science/298837_a_300166]
-
în ionosferă. Aici radiațiile UV și X provenite de la Soare determină disocierea și ionizarea moleculelor din atmosferă. Au loc numeroase descărcări electrice și deplasări ale sarcinilor datorită câmpului magnetic terestru. Plasma rezultată se extinde în spațiu, în zona inferioară a magnetosferei, alcătuind plasmasfera. Un fenomen spectaculos ce are loc în ionosferă îl reprezintă aurorele polare. Acestea se formează în urma interacțiunii dintre particulele cuprinse în magnetosferă și cele din ionosferă. Particulele încărcate provenite din vântul solar sunt captate de câmpul magnetic al
Plasmă () [Corola-website/Science/309563_a_310892]
-
ale sarcinilor datorită câmpului magnetic terestru. Plasma rezultată se extinde în spațiu, în zona inferioară a magnetosferei, alcătuind plasmasfera. Un fenomen spectaculos ce are loc în ionosferă îl reprezintă aurorele polare. Acestea se formează în urma interacțiunii dintre particulele cuprinse în magnetosferă și cele din ionosferă. Particulele încărcate provenite din vântul solar sunt captate de câmpul magnetic al Pământului și dirijate spre poli, de-a lungul liniilor de câmp. Aici concentrația lor devine suficient de mare pentru a putea produce ionizări și
Plasmă () [Corola-website/Science/309563_a_310892]
-
Furtună geomagnetica este o perturbare temporară a magnetosferei cauzată de perturbări ale materiei interplanetare. O furtună geomagnetica este o componentă majoră a vremii spațiale și este cauzată de unda de șoc a vântului solar care interacționează cu câmpul magnetic al Pământului. La 23 iulie 2012 a avut cea
Furtună geomagnetică () [Corola-website/Science/325036_a_326365]
-
la destinație, Juno va orbita polii planetei de 33 de ori, timp în care va folosi cele 8 instrumente științifice aflate la bordul său pentru a obține date care să elucideze mai multe aspecte legate de originile, structura, atmosfera și magnetosfera celei mai mari planete din Sistemul Solar. De asemenea, Juno va încerca să descopere dacă Jupiter prezintă un nucleu solid.
O navetă NASA a surprins o imagine cu Pământul şi Luna de la 9,66 milioane de kilometri distanţă () [Corola-journal/Journalistic/69087_a_70412]
-
numărul 12; 6. uniți cele 2 bucăți de carton pentru a realiza cadranul; 7. când Soarele strălucește, luați cadranul astfel construit și busola, pe care o folosiți pentru alinierea catetei cu linia N-S. Câmpul magnetic al Soarelui Modelul unei magnetosfere Câmpul magnetic al Soarelui este foarte puternic (după standardele terestre) și foarte complicat totodată. Magnetosfera sa (cunoscută și ca heliosferă) se întinde mult dincolo de Pluto, acest câmp are o acțiune deviatoare asupra particulelor electrice. Din acest motiv, în bătaia vântului
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
Soarele strălucește, luați cadranul astfel construit și busola, pe care o folosiți pentru alinierea catetei cu linia N-S. Câmpul magnetic al Soarelui Modelul unei magnetosfere Câmpul magnetic al Soarelui este foarte puternic (după standardele terestre) și foarte complicat totodată. Magnetosfera sa (cunoscută și ca heliosferă) se întinde mult dincolo de Pluto, acest câmp are o acțiune deviatoare asupra particulelor electrice. Din acest motiv, în bătaia vântului solar planetele reușesc să-și afirme individualitatea magnetică, în jurul acestora se formează niște învelișuri magnetice
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
cunoscută și ca heliosferă) se întinde mult dincolo de Pluto, acest câmp are o acțiune deviatoare asupra particulelor electrice. Din acest motiv, în bătaia vântului solar planetele reușesc să-și afirme individualitatea magnetică, în jurul acestora se formează niște învelișuri magnetice, numite magnetosfere de unde plasma rarefiată a vântului lipsește. Numele de magnetosferă a fost pus în analogie cu atmosfera, dar ea nu seamănă pur și simplu cu o sferă, ci cu una prelungită, în partea opusă Soarelui, cu un con. Pe partea înspre
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
acest câmp are o acțiune deviatoare asupra particulelor electrice. Din acest motiv, în bătaia vântului solar planetele reușesc să-și afirme individualitatea magnetică, în jurul acestora se formează niște învelișuri magnetice, numite magnetosfere de unde plasma rarefiată a vântului lipsește. Numele de magnetosferă a fost pus în analogie cu atmosfera, dar ea nu seamănă pur și simplu cu o sferă, ci cu una prelungită, în partea opusă Soarelui, cu un con. Pe partea înspre Soare extensia e mult mai modestă decât pe partea
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
analogie cu atmosfera, dar ea nu seamănă pur și simplu cu o sferă, ci cu una prelungită, în partea opusă Soarelui, cu un con. Pe partea înspre Soare extensia e mult mai modestă decât pe partea opusă astrului zilei. Partea magnetosferei aflată direct în «bătaia vântului solară este bombată (vezi figura) și pare să «respire în ritmul variațiilor de intensitate a vântului solar. Ceea ce limitează magnetosfera înspre partea Soarelui e magnetopauza, creată de o undă de șoc la interacțiunea celor două
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
partea înspre Soare extensia e mult mai modestă decât pe partea opusă astrului zilei. Partea magnetosferei aflată direct în «bătaia vântului solară este bombată (vezi figura) și pare să «respire în ritmul variațiilor de intensitate a vântului solar. Ceea ce limitează magnetosfera înspre partea Soarelui e magnetopauza, creată de o undă de șoc la interacțiunea celor două fenomene, unul solar, celălalt de origine planetară. Pe această frontieră a magnetosferei, presiunea vântului solar este echilibrată de elasticitatea magnetosferei. Concluzie: Planeta, împreună cu câmpul ei
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
pare să «respire în ritmul variațiilor de intensitate a vântului solar. Ceea ce limitează magnetosfera înspre partea Soarelui e magnetopauza, creată de o undă de șoc la interacțiunea celor două fenomene, unul solar, celălalt de origine planetară. Pe această frontieră a magnetosferei, presiunea vântului solar este echilibrată de elasticitatea magnetosferei. Concluzie: Planeta, împreună cu câmpul ei magnetic seamănă cu o structură supusă unui tunel aerodinamic sau cu un avion aflat în zbor cu viteze supersonice într-un mediu rarefiat. Este știut că în
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
a vântului solar. Ceea ce limitează magnetosfera înspre partea Soarelui e magnetopauza, creată de o undă de șoc la interacțiunea celor două fenomene, unul solar, celălalt de origine planetară. Pe această frontieră a magnetosferei, presiunea vântului solar este echilibrată de elasticitatea magnetosferei. Concluzie: Planeta, împreună cu câmpul ei magnetic seamănă cu o structură supusă unui tunel aerodinamic sau cu un avion aflat în zbor cu viteze supersonice într-un mediu rarefiat. Este știut că în asemenea condiții se creează o undă de șoc
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
câmpul magnetic al planetei poate fi modelat prin câmpul unui uriaș magnet sub formă de bară, numit dipol , este o regiune populată cu particule încărcate, protoni și electroni. Sursa lor e vântul solar. Aceste particule reușesc să intre în limitele magnetosferei, dar nu prin regiunea frontală, ci prin «cornetele polareă, un fel de « urechi ă ale magnetosferei în care axa polilor magnetici străpunge magnetosfera. Particulele acestea alcătuiesc niște curenți circumplanetari inelari, niște curenți din protoni și electroni ce poartă numele de
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
numit dipol , este o regiune populată cu particule încărcate, protoni și electroni. Sursa lor e vântul solar. Aceste particule reușesc să intre în limitele magnetosferei, dar nu prin regiunea frontală, ci prin «cornetele polareă, un fel de « urechi ă ale magnetosferei în care axa polilor magnetici străpunge magnetosfera. Particulele acestea alcătuiesc niște curenți circumplanetari inelari, niște curenți din protoni și electroni ce poartă numele de centuri Van Allen. Nu toate planetele au magnetosfere, dintre planetele telurice numai Mercur și Terra au
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
particule încărcate, protoni și electroni. Sursa lor e vântul solar. Aceste particule reușesc să intre în limitele magnetosferei, dar nu prin regiunea frontală, ci prin «cornetele polareă, un fel de « urechi ă ale magnetosferei în care axa polilor magnetici străpunge magnetosfera. Particulele acestea alcătuiesc niște curenți circumplanetari inelari, niște curenți din protoni și electroni ce poartă numele de centuri Van Allen. Nu toate planetele au magnetosfere, dintre planetele telurice numai Mercur și Terra au câmpuri magnetice, Venus (cu toate că are dimensiunile Pământului
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
cornetele polareă, un fel de « urechi ă ale magnetosferei în care axa polilor magnetici străpunge magnetosfera. Particulele acestea alcătuiesc niște curenți circumplanetari inelari, niște curenți din protoni și electroni ce poartă numele de centuri Van Allen. Nu toate planetele au magnetosfere, dintre planetele telurice numai Mercur și Terra au câmpuri magnetice, Venus (cu toate că are dimensiunile Pământului) și Marte - cu viteză de rotație egală cu a planetei noastre, sunt lipsite de câmpuri magnetice proprii. Cât despre celelalte planete, numai despre Jupiter și
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
1934 la Klușino, azi Gagarin lângă Smolensk, Uniunea Sovietică, decedat la 27 martie 1968 la Novosolovo, Uniunea Sovietică într-un accident de avion); a fost un cosmonaut rus, fiind primul om care a zburat în spațiu într-un satelit artificial. * Magnetosfera Terrei În natură există o varietate de oxid salin de fier (Fe3O4), numit magnetită care atrage bucăți de metal din familia fierului: Fe, Cr, Ni, Co. Magnetita se găsește în munții Norvegiei, Suediei, pe insula Elba, precum și în alte zone
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
deasupra scoarței terestre. Particulele vântului solar capturate de către câmpul magnetic terestru au tendința de a se acumula în centurile Van Allen și provoacă aurorele polare atunci când pătrund în atmosfera terestră în apropierea polilor. Centurile Van Allen sunt zone toroidale ale magnetosferei terestre ce înconjură ecuatorul magnetic și conțin o mare concentrare de particule energetice. Când aceste particule interacționează cu gazele din ionosferă se produce acest impresionant spectacol de lumini, bine cunoscut sub numele de auroră. Pământul se comportă ca un magnet
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
Polul Nord în cea australă, care atrage și orientează orice ac sau bară magnetică liber suspendată totdeauna cu polul de semn contrar către unul din polii magnetici ai planetei. Interacțiunea Pământ-Soare crează o nouă imagine pentru zona dincolo de ionosferă, adică pentru magnetosferă (Fig. 3.8.) care devine puternic deformată având forma unei cvasielipse foarte alungită. Cavitatea geomagnetică prezintă la exterior teaca magnetosferei, iar în interior zonele aureolare care coboară până în ionosfera inferioară și zonele capcană în care sunt capturate particulele solare, fiind
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
contrar către unul din polii magnetici ai planetei. Interacțiunea Pământ-Soare crează o nouă imagine pentru zona dincolo de ionosferă, adică pentru magnetosferă (Fig. 3.8.) care devine puternic deformată având forma unei cvasielipse foarte alungită. Cavitatea geomagnetică prezintă la exterior teaca magnetosferei, iar în interior zonele aureolare care coboară până în ionosfera inferioară și zonele capcană în care sunt capturate particulele solare, fiind formate din centuri de radiații centurile Van Allen. Numită inițial strat Appleton, numele actual de ionosferă a fost dat de către
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
200Km elementul principal este azotul molecular alături de care sunt în cantități mici : O2, O, N, He, H etc. De la 200Km la 1000Km devine predominant oxigenul atomic, în cantități mici : O2, N2, He, H etc. Aceste particule electrice ce ajung în magnetosferă de la Soare au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]