86 matches
-
mare satelit al lui Uranus și al optulea satelit ca dimensiune din Sistemul Solar. Descoperit de William Herschel în 1787, Titania a primit numele după regina zânelor din "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare. Orbita sa se află în interiorul magnetosferei lui Uranus. Titania constă din cantități aproximativ egale de gheață și rocă, fiind separată într-un miez de rocă și un înveliș de gheață, cu un strat de apă lichidă prezent, probabil, la limita dintre cele două. Suprafața Titaniei, care
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
înclinată foarte puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este pe orbită sincronă, având permanent aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este pe orbită sincronă, având permanent aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl orbitează în planul
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
la atmosfera frontală a Titaniei decât pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza acestei asimetrii, dar poate fi legată de bombardarea cu particule încărcate electric din magnetosfera lui Uranus, mai puternică în emisfera posterioară (din cauza corotației plasmei). Particulele încărcate cu energie tind să împrăștie gheața, să descompună metanul din ea și să întunece alți compuși organici, lăsând în urmă un reziduu negru, bogat în carbon. Cu excepția apei
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
dioxidul de carbon, concentrat mai ales în emisfera posterioară. Origiea dioxidului de carbon nu a fost clarificată. El ar putea fi produs local din carbonate sau din materialele organice sub influența radiațiilor solare ultraviolete sau a particulelor încărcate electric din magnetosfera lui Uranus. Acest din urmă proces ar explica asimetria distribuției, deoarece emisfera posterioară este supusă unei influențe magnetosferice mai intense decât cea frontală. O altă sursă posibilă ar fi emanația de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
lumina ultravioletă a soarelui, producând o ceață groasă de culoare portocalie. Satelitul nu are câmp magnetic, deși unele studii din 2008 au dovedit că Titan a reținut rămășițele câmpului magnetic al lui Saturn în scurtele momente când a trecut în afara magnetosferei saturniene când este expus direct vântului solar. Acest câmp ar putea ioniza și ar purta unele molecule din vârful atmosferei. În noiembrie 2007, oamenii de știință au descoperit prezența ionilor negativi care are au masa de 10.000 de ori
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
în ionosferă. Aici radiațiile UV și X provenite de la Soare determină disocierea și ionizarea moleculelor din atmosferă. Au loc numeroase descărcări electrice și deplasări ale sarcinilor datorită câmpului magnetic terestru. Plasma rezultată se extinde în spațiu, în zona inferioară a magnetosferei, alcătuind plasmasfera. Un fenomen spectaculos ce are loc în ionosferă îl reprezintă aurorele polare. Acestea se formează în urma interacțiunii dintre particulele cuprinse în magnetosferă și cele din ionosferă. Particulele încărcate provenite din vântul solar sunt captate de câmpul magnetic al
Plasmă () [Corola-website/Science/309563_a_310892]
-
ale sarcinilor datorită câmpului magnetic terestru. Plasma rezultată se extinde în spațiu, în zona inferioară a magnetosferei, alcătuind plasmasfera. Un fenomen spectaculos ce are loc în ionosferă îl reprezintă aurorele polare. Acestea se formează în urma interacțiunii dintre particulele cuprinse în magnetosferă și cele din ionosferă. Particulele încărcate provenite din vântul solar sunt captate de câmpul magnetic al Pământului și dirijate spre poli, de-a lungul liniilor de câmp. Aici concentrația lor devine suficient de mare pentru a putea produce ionizări și
Plasmă () [Corola-website/Science/309563_a_310892]
-
avion realizat vreodată a atins viteza de 2,200 m/s (7,900 km/h sau 4,900 mph) (în 1967, aeronava nord-americană X-15). Geospațiul este regiunea spațiului cosmic din apropierea Pământului. Geospațiul include regiunea superioară a atmosferei, precum și ionosfera și magnetosfera. Centura de radiații Van Allen se află, de asemenea, în cadrul geospațiului. Regiunea dintre atmosferă Pământului și Luna este uneori denumită spațiul cis-lunar. Spațiul interplanetar, spațiul din jurul Soarelui și a planetelor sistemului solar, este regiunea dominată de mediu interplanetar care se
Spațiul cosmic () [Corola-website/Science/309737_a_311066]
-
Satelitul Phobos, datorită perioadei sale de revoluție siderala mult mai mică decât perioadă de rotație siderala a planetei, are mișcare aparentă de la vest spre est și răsare și apune de căte 2 ori într-o zi marțiană. Marte a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vântul solar interacționând direct cu ionosfera marțiană, ținând atmosferă mai rarefiata decât ar fi în mod normal din cauza eliminării atomilor din atmosferă superioară. Atmosfera marțiană este relativ rarefiata; presiunea atmosferică la suprafață are o valoare
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
plasmă, din cauza conductivității electrice diferite și a unei emisii radiative mari (originea luminii emise de Soare și alte stele). Particulele încărcate cu sarcini electrice sunt puternic influențate de câmpurile magnetice și electrice. De exemplu, în vânturile solare particulele interacționează cu magnetosfera terestră, generând curenți Birkeland și produc fenomenul cunoscut sub denumirea de auroră boreală. Hidrogenul se găsește în stare atomică neutră în mediul interstelar, iar cea mai mare cantitate este întâlnită la sistemele Lyman-alpha. În condiții normale, hidrogenul există pe Pământ
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
tabere, dar în final se împart în două mari tabere, cei care sunt contra și cei care sunt pro. Marte este considerată de specialiști ca fiind prima pe lista de terraformări. Acestei planete îi lipsesc trei elemente importante: atmosferă densă, magnetosferă extinsă și căldură. Atmosfera planetei este redusă, având nevoie de una mai densă care să conțină gaze ce produc efectele de seră, precum dioxidul de carbon. Cu ajutorul gazelor, căldura solară e captată în atmosferă ridicând astfel temperatura planetei. O temperatură
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
găsesc ape foarte sărate, deci putem folosi vietățile din apele noastre, pentru a popula apele marțiene. Aceste vietăți vor produce oxigen și alte elemente esențiale, unele bacterii probabil pot să o și purifice de sare. La fel ca atmosfera, și magnetosfera este foarte redusă, acoperind aproximativ numai 40% din planetă. În trecutul îndepărtat din istoria planetei Marte, aceasta avea o magnetosferă extinsă, și planeta în general era mult mai asemănătoare Terrei. Acest lucru e dovedit de meteoritul ALH 84001, găsit în
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
oxigen și alte elemente esențiale, unele bacterii probabil pot să o și purifice de sare. La fel ca atmosfera, și magnetosfera este foarte redusă, acoperind aproximativ numai 40% din planetă. În trecutul îndepărtat din istoria planetei Marte, aceasta avea o magnetosferă extinsă, și planeta în general era mult mai asemănătoare Terrei. Acest lucru e dovedit de meteoritul ALH 84001, găsit în Antarctica pe data de 27 decembrie 1984 de către o echipa de căutători de meteoriți. Această rocă de pe Marte a căzut
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
și Marte și Terra erau bombardate cu meteoriți. Ca această rocă, au căzut mai multe, toate provenind de pe Marte și fiind magnetizate. Prima a fost găsită în Egipt în 1911. După ce s-a hotărât oficial că Marte a avut o magnetosferă extinsă și că a fost aproape la fel ca Terra, a apărut ipoteza încă în dezbatere, cum că viața pe Terra să fi ajuns de pe Marte, dovedindu-se că microorganismele pot supraviețui unei călătorii la bordul unui meteorit, adăpostindu-se
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
mai ușoară rezolvare este adăugarea apei. Apa, prin ploaie, va ajunge în final peste tot pe Luna, curățând solul de toxine, poluări, și creând bacterii care produc oxigen. O altă problemă majoră e că luna este în totalitate lipsită de magnetosferă, care ar proteja-o de periculoasele vânturi solare și radiații. Cu ajutorul unei instalații, se pot capta razele solare, cu ajutorul cărora va genera o magnetosferă artificială care ne va proteja de pericolele din spațiu. Europa este unul dintre sateliții naturali ai
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
bacterii care produc oxigen. O altă problemă majoră e că luna este în totalitate lipsită de magnetosferă, care ar proteja-o de periculoasele vânturi solare și radiații. Cu ajutorul unei instalații, se pot capta razele solare, cu ajutorul cărora va genera o magnetosferă artificială care ne va proteja de pericolele din spațiu. Europa este unul dintre sateliții naturali ai planetei Jupiter. Europa este, ca și Marte, un candidat foarte important pe lista terraformărilor. Cel mai important este faptul că acest satelit natural are
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
De asemenea ar avea și rolul unei "benzinarii", navele spațiale putându-și alimenta rezervoarele pentru a merge mai departe în spațiu. Datorită distanței față de Jupiter, Callisto este expusă unui nivel mai mic de radiații, și e mai puțin influențată de magnetosfera lui. Structura lui Callisto este foarte interesantă, are aproximativ la fel de multă rocă cât și gheață, suprafața este foarte veche și nu arată că are sau că ar fi avut plăci tectonice sau vulcani, așadar se crede că a evoluat în urma
Terraformare () [Corola-website/Science/317220_a_318549]
-
în evidență și separarea fenomenelor complexe care caracterizează câmpul geomagnetic cu cauze în interiorul adânc al Pământului (curenții de convecție din nucleul extern) precum și câmpul cu cauze externe, extins la mare distanță în spațiul extraterestru (curenți ionosferici, centurile de radiație, structura magnetosferei). Câmpul extern se manifestă printr-un spectru de variații larg și se datorează fluxului radiațiilor solare electromagnetice și corpusculare. Acest proces de monitorizare conduce la următoarele direcții de cercetare cu rezultate mai importante: Participarea Observatorului Geomagnetic Surlari la programul internațional
Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu” () [Corola-website/Science/318324_a_319653]
-
lui Uranus). Perioada sa orbitală este de aproximativ , care coincide cu perioada sa de rotație. Cu alte cuvinte, Oberon este pe orbită sincronă, cu o față îndreptată în permanență spre planetă. O mare parte din orbita lui Oberon este în afara magnetosferei uraniene. Ca rezultat, suprafața sa este expusă direct vântului solar. Emisferele posterioare ale sateliților aflați în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferelor posterioare, ceea ce se observă
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
Oberon este pe orbită sincronă, cu o față îndreptată în permanență spre planetă. O mare parte din orbita lui Oberon este în afara magnetosferei uraniene. Ca rezultat, suprafața sa este expusă direct vântului solar. Emisferele posterioare ale sateliților aflați în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferelor posterioare, ceea ce se observă la toți sateliții lui Uranus cu excepția lui Oberon (vezi mai jos). Întrucât Uranus orbitează Soarele în plan aproape
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
suprafață. Planul includea folosirea posibilelor „buzunare de aer” pentru așezările umane. Europa este unul dintre corpurile sistemului solar cu cele mai bune caracteristici habituale, meritând investigații ulterioare. Ganymede este cea mai mare lună din sistemul solar și este singura cu magnetosferă, deci mai puțin iradiată la suprafață. Prezența acestei magnetosfere indică și existența unui nucleu topit (magmatic) și deci o istorie geologică bogată. NASA a făcut unele studii, supranumite HOPE (Human Outer Planet Exploration) în privința viitoarelor explorări ale sistemului. Ținta aleasă
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
așezările umane. Europa este unul dintre corpurile sistemului solar cu cele mai bune caracteristici habituale, meritând investigații ulterioare. Ganymede este cea mai mare lună din sistemul solar și este singura cu magnetosferă, deci mai puțin iradiată la suprafață. Prezența acestei magnetosfere indică și existența unui nucleu topit (magmatic) și deci o istorie geologică bogată. NASA a făcut unele studii, supranumite HOPE (Human Outer Planet Exploration) în privința viitoarelor explorări ale sistemului. Ținta aleasă a fost Callisto și rezultatul a fost că s-
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
avea putere solară aproape continuă, din cauza unor mici eclipse. Cele 5 puncte Pământ-Soare ar fii total lipsite de eclipse dar numai primele 2 ar putea fi atinse în zile, celelalte 3 ar necesita luni. Deasemenea, punctele 2-5 ar fi în afara magnetosferei Pământului pentru 2 treimi din timp, pierzând protecția împotriva radiațiilor. Staticele sau sateliții statici folosesc pânze solare pentru a se poziționa în orbite pe care gravitația singură nu le-ar putea asigura. Aceste colonii solare ar fi libere să plutească
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
anti-radiații. Terraformarea planetei Marte ar face viața în afara clădirilor presurizate posibilă; există discuții dacă se poate sau nu realiza. Marte este considerată de specialiști ca fiind prima pe lista de terraformări. Acestei planete îi lipsesc trei elemente importante: atmosferă densă, magnetosferă extinsă și căldură. Atmosfera planetei este redusă, având nevoie de una mai densă care să conțină gaze ce produc efectele de seră, precum dioxidul de carbon. Cu ajutorul gazelor, căldura solară e captată în atmosferă ridicând astfel temperatura planetei. O temperatură
Colonizarea planetei Marte () [Corola-website/Science/324262_a_325591]