522 matches
-
Naționale: un canon care îi includea pe Vlahuță și pe Iosif, neglijîndu-i pe Creangă și Slavici. Și dacă, în cazul celui din urmă, lucrurile pot fi parțial înțelese, anvergura prozatorului ardelean nefiind pe atunci unanim recunoscută, omiterea lui Creangă de către maiorescianul Ion Petrovici rămîne în schimb cu totul bizară. Dăm ocol rotondei și privim, rînd pe rînd, cele 12 busturi. Copacii dimprejur își tremură umbra peste alee, iar în aer vibrează triluri ale păsărilor. Ordinea chipurilor dăltuite în piatră nu coincide
Lista lui Petrovici by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7100_a_8425]
-
clasic al omului. Tudor Vianu s-a născut în 1897 și s-a stins la 21 mai 1964. Se împlinesc 40 de ani de la dispariția cărturarului care, prin demnitate și seninătate olimpiană, se apropie cel mai mult de stilul aulic maiorescian. El își așază creația, întreagă, sub pecetea prestigiului comun tuturor întemeietorilor animați de construcția culturală. Născut și crescut într-o familie de oameni cultivați și sobri (tatăl, medic primar în Giurgiu, impune familiei un ritm de viață guvernat de ordine
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12814_a_14139]
-
cea dinainte de 1989, s-a oprit la volumul IV. D. Vatamaniuc o continuă cu discursurile parlamentare. Aș zice că adevărata problemă a unei ediții critice Maiorescu abia de aici încolo începe. Ar fi de restituit trei sectoare mari ale operei maioresciene: filosofia, însemnările zilnice și corespondența. Pentru filozofie sunt de revăzut textele restituite de Grigore Traian Pop și Alexandru Surdu în Prelegeri de filosofie, Ed. Scrisul românesc, 1980, și textele restituite de Simion Ghiță în Titu Maiorescu, Scrieri de tinerețe (1858-1862
Ediții recapitulative by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9655_a_10980]
-
crezi că în urma adevărului rămân culoare pustii. Dacă l-ai deschis deja ai aflat de ce, incapabil să accepte beznele de orice fel de ieri și de azi, cel care ne ajută și acum, în cel mai pur spirit junimist și maiorescian să îl redescoperim pe Creangă ca pe cel mai testicular autor din literatura română, a preferat să-și asume vertical acea stare de îmblânzitor al vitregiei cuvintelor, de plimbare prin flăcări cu o sabie deasupra capului într o vreme în
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1735]
-
aci e corecția treptată a unei optici care deformează și, pentru epoci recente, configurarea unei altfel de eminescologii. Observația trebuie reținută și putem zice și noi odată cu George Munteanu, Edgar Papu, alții câțiva, de asemenea, se valorifică nu doar formulările maioresciene, ci și ideile lui Iorga de a face din poet "expresia integrală a sufletului românesc". Nu-i uitat, desigur, nici G. Ibrăileanu, acela care socotea că "Eminescu a fost un organism complect (...) el a concentrat în sine vârstele omenirii și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu Prozator și poet de idei Am acum lămurita încercare de a rosti prin pană despre scriitorul-profesor Theodor Codreanu, critic literar prestigios (Eminescu Dialectica spiritului, Modelul ontologic eminescian, Provocarea valorilor, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Eseu despre Cezar Ivănescu), maiorescian în logica internă a interpretării creației, intenționând și reușind, în genere, o critică totală. Dar dumnealui, deși crede că a eșuat ca prozator (a debutat cu romanul Marele zid), cum insistă la începutul acestui roman Varvarienii (editat de Porto-Franco, Galați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pentru publicarea Caietelor lui Eminescu urcarea poetului nostru național pe scara valorică meritată. Cezar Ivănescu își are și-și joacă rolul lui benefic în această campanie de recuperare a înaintașului său nepereche. Și a făcut-o direct, "sub spectrul profeției maioresciene, identificându-se el însuși în profet al Poetului: "Eminescu-i Dumnezău/ iar eu mi-s Profetul său!"" (p. 95). Cezar Ivănescu se oprește la Doina eminesciană, precum Emil Cioran la Rugăciunea unui dac, și-i exploatează toate sensurile profunde pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tragicul" (p. 100). Momentul ilustrează pe deplin aspirația scriitorului spre a surprinde clipa unui trecut, reductibil doar prin moment; e simultan și schiță, implicând deopotrivă spațiul și timpul. Nu cred că ar trebui să facem abstracție de atmosfera junimistă și maioresciană, creată în jurul prisosului de cuvinte, de care era suprasaturată literatura română. Chiar personajele caragialiene ilustrează ideea beției de cuvinte. Cât privește cazurile atipice din momente, Stavrache, Leiba Zibal ș.a., e adevărat că ele trăiesc doar clipa obsesivă care îi transformă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
destinul tragic al popoarelor. Theodor Codreanu nu este adeptul dogmatic al unei singure metode critice. El a fost de la început conștient de posibilele riscuri, căci a absolutiza o metodă echivalează cu moartea exegezei adevărate. Ca atare, hermeneutul transparent în sens maiorescian convoacă la ospățul evaluativ autorități incontestabile, fie din domeniul criticii și istoriei literare, fie din domenii conexe ori complementare, pe de o parte, pentru a folosi și topi ideile în demonstrație, pe de alta pentru a se delimita polemic. Scriitura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
definește caragializarea societății noastre, momentul Dilema ar marca intrarea în Galaxia Grama (ca să preluam un titlu, mai vechi, al lui D.R. Popescu). Cu alte cuvinte, Eminescu, beneficiind de o popularitate "folclorică" și înrâurind decisiv dezvoltarea cugetării românești cum sună profeția maioresciană -, devenit "erou eponim" (cf. Ilie Bădescu) este azi un obstacol, țintuindu-ne "la porțile Europei". De unde și tăcerea, întinsă pe lungimea măcar a unui deceniu, pe care o recomandă profesoral E. Negrici, supunându-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ezită să o formuleze imediat, investigând meticulos ceea ce numește "agonia eminesciană" (1883-1889), o epocă plină de mistificări. Într-adevăr, Titu Maiorescu a ctitorit acest "cult". Dar e vorba ne previne exegetul, folosind toate sursele la îndemână de un veritabil plan maiorescian care nu excludea "sechestrarea" lui Eminescu, acea "arestare mascată" (Călin L. Cernăianu) ori detenție politică (D. Vatamaniuc), poetul fiind considerat irecuperabil de mentorul junimist. De unde și "ingratitudinea" de care se va plânge, repetat, Maiorescu. Cabala antieminesciană viza anihilarea ziaristului, trăitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inconfortabil. Probabil, în timp, ne vom împăca cu ideea. E limpede că avem de-a face și cu un caz Maiorescu. Profeticul său studiu (1889) ridică soclul eminescianismului; la sacrificarea asumată liber de poet se adaugă sacralizarea pe care vocea maioresciană o anunță. Dar relațiile celor doi, deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate cotloanele, luminând adevărul întrezărit. Fiindcă Eminescu, cel "nepăsător la impresia produsă în afară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
simpatie și dreaptă măsură, Titu Maiorescu. Din portretul criticului de la Huși lipsesc încrâncenarea autodisciplinei, meticulozitatea transformată în obsesie și precizia de ceas elvețian în împărțirea timpului personal între lecturi obligatorii, întâlniri mondene și socializări autoimpuse, de care este plin jurnalul maiorescian. G. Călinescu (un critic venerat de Theodor Codreanu) afirmase, pe bună dreptate, despre jurnalul de tinerețe al lui Maiorescu: "Copilul e teribil de precoce. La 15 ani începe să-și întocmească un jurnal, jurnal nu de tânăr cu viață interioară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autorizate, la modă pe vremea aceea, ci emite judecăți menite să-l individualizeze. Există și raportări individuale discutabile, cum ar fi aceea a considerării lui C. Dobrogeanu-Gherea în raport cu Titu Maiorescu: "Mă pot declara satisfăcut de replica dată de Gherea teoriei maioresciene în Personalitatea și morala în artă. Gherea e mai puțin artificial decât Maiorescu, dar n-are geniul concentrării acestuia" (1029). Paralela dintre cei doi e interesantă și aduce în scenă un critic, din păcate, astăzi uitat. Th. Codreanu ia în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
același critic avea să publice un studiu amplu închinat criticului "Junimii", de data aceasta de pe alte poziții decât cele pur ideologice. Adeptul de altă dată a lui C. Dobrogeanu-Gherea se întoarce acum împotriva artei cu tendință și afirmă teoria estetică maioresciană. Valoarea operei criticilor este deseori contradictorie, o afirmație în măsură să-l așeze undeva în top, pe un oarecare critic este urmată de o "dezamăgire", ca în cazul Zoei Dumitrescu Bușulenga, autoarea unui studiu despre Ion Creangă: "Iată o femeie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în jurnalul său (Însemnări zilnice) numeroase adăugiri, cu creion roșu, despre "greaua epocă Eminescu"; și care ar fi devenit, astfel, nu doar orchestratorul conspirației ci, potrivit unor eminescologi în transă, chiar "călăul" lui Eminescu scria malițios-indignat C. Stănescu. Categoric, paternalismul maiorescian, suferind de carență afectivă, a displăcut lui Eminescu "amarnic supărat" pe Titus. Chiar dacă Titu Maiorescu a fost singurul editor în timpul vieții poetului (V.G Morțun doar intenționând o "ediție curățită" eliminând "schimbările întâiului editor"); ulterior "debarcării" și internării, criticul voia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ideatice fertile. De pildă, Camil Petrescu nu a fost capabil să sesizeze capacitatea extraordinară a lui Lovinescu de a recupera decalajul față de Europa (ceea ce este propriu doar unui critic de vocație), după cum Eminescu, dimpotrivă, a manifestat recunoaștere față de spiritul tutelar maiorescian, tocmai în baza privilegiilor mereu însoțite de primejdii existente în dialogul dintre cel care inițiază, analizează axiologic și partenerul mai tânăr, talentat, genial chiar, aflat însă la început de drum. Alchimia relației conturează subtilitate și adâncime, deopotrivă intelectuale și sentimentale
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
intitulăm astfel. A merge în pas cu vremea nu e a te lăsa târât cu docilitate în vârtejul modelor efemere și al snobismului umflat. Ținând contact cu realitatea, vom căuta, totuși, să ne ridicăm deasupra ei.” Doar implicită, adoptarea principiilor maioresciene este asumată deschis ulterior, așa cum o reliefează articolele Titu Maiorescu de Pompiliu Constantinescu (2/1925) și Orientarea noastră de Mihail Dragomirescu (1/1930). Accentul pus, în spirit maiorescian, pe tradiție, pe ideea de valoare și pe necesitatea unei critici fundamentate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289284_a_290613]
-
vom căuta, totuși, să ne ridicăm deasupra ei.” Doar implicită, adoptarea principiilor maioresciene este asumată deschis ulterior, așa cum o reliefează articolele Titu Maiorescu de Pompiliu Constantinescu (2/1925) și Orientarea noastră de Mihail Dragomirescu (1/1930). Accentul pus, în spirit maiorescian, pe tradiție, pe ideea de valoare și pe necesitatea unei critici fundamentate filosofic va transpărea începând cu selecția colaboratorilor și a tematicii textelor. R.v. publică, în genere, literatură de bună calitate, aparținând unor autori din diverse generații, cei tineri nefiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289284_a_290613]
-
folosește pseudonimul Fulga Apostol), Savin Constant, textele memorialistice ale lui Mircea Damian și fragmentul de roman Casa verde al lui A. Mândru. Un spațiu larg li se rezervă în revistă teoriei, criticii și istoriei literare, îndatorate, în mod vizibil, spiritului maiorescian. Principal exponent al acestuia, Mihail Dragomirescu semnează număr de număr cu editoriale de factură pronunțat teoretică (Autoritatea critică, „Statul cultural”, Frumosul în natură și frumosul în artă ș.a.), fragmente din studiile Știința literaturii, Istoria spiritului românesc din sec. XX, dialogul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289284_a_290613]
-
și astăzi. Corolarul acestei poziții teoretice este ideea potrivit căruia dezvoltarea societății românești moderne este o excepție față de țările apusene care au evoluat de la fond spre forme. Omul de cultură, psihologul, filosoful și sociologul Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957) a fost discipolul maiorescian care a oferit cea mai izbutită conceptualizare a acestui model, în lucrări reprezentative precum: Cultura română și politicianismul (1904), Psihologia poporului român (1938), Însușirile sufletești ale populației în viața economică a României (1939), Vocația. Factor hotărâtor în cultura popoarelor (1932
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
neoiobăgiei - o expresie marxistă a teoriei formelor fără fond. Cel mai de seamă sociolog marxist din țara noastră de la finele veacului trecut și începutul secolului nostru, C. Dobrogeanu-Gherea (1855-1920) s-a legitimat în cultura vremii prin afilierea la tradiția prestigioasă maioresciană a formelor fără fond. Combinând premise teoretice din gândirea critică maioresciană și teoria materialist-istorică, Dobrogeanu-Gherea a evaluat structura agrară a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în faimoasa teorie asupra neoiobăgiei, cu larg răsunet în
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
de seamă sociolog marxist din țara noastră de la finele veacului trecut și începutul secolului nostru, C. Dobrogeanu-Gherea (1855-1920) s-a legitimat în cultura vremii prin afilierea la tradiția prestigioasă maioresciană a formelor fără fond. Combinând premise teoretice din gândirea critică maioresciană și teoria materialist-istorică, Dobrogeanu-Gherea a evaluat structura agrară a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în faimoasa teorie asupra neoiobăgiei, cu larg răsunet în gândirea românească, care a stârnit multe polemici în epocă, controverse și
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
o „expresie sintetică a regimului nostru agrar”, care „conservă fondul esențial al vechii iobăgii, dar cu un amestec necesar și fatal de elemente capitaliste”, o iobăgie nouă (Dobrogeanu-Gherea, 1910, p. 370). Ceea ce conferă o notă distinctă acestui model față de schema maioresciană este ideea, de origine marxistă, a caracterului legic, obiectiv al împrumutului de instituții și capital străin, în virtutea legii orbitării societăților întârziate în sfera de influență a celor dezvoltate. La Dobrogeanu-Gherea starea societății românești nu mai este concepută în termeni psihosociali
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
și capital străin, în virtutea legii orbitării societăților întârziate în sfera de influență a celor dezvoltate. La Dobrogeanu-Gherea starea societății românești nu mai este concepută în termeni psihosociali, ca o excepție nefericită produsă de o elită necoaptă și incompetentă, cum credeau maiorescienii, ci ca o expresie a unei evoluții legice a capitalismului european. Modelul neoiobăgiei a adus câteva inovații teoretice și metodologice în cercetarea procesului de modernizare a societăți românești: Prin identificarea regimului neoiobag ca invariant structural al societăți românești de după 1864
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]