1,226 matches
-
ușa, convins că am șters toate urmele, inima-mi stă-n loc când zăresc ceea ce-mi atârnă de șpițul pantofului ca niște muci vâscoși. Sunt un Raskolnikov al labagiilor - dovezile cleioase mă-mpresoară! Te pomenești că am și pe manșete? și-n păr? și-n urechi? Toate întrebările astea mi se-nvălmășesc în cap în timp ce mă-ntorc la bucătărie, încruntat și posac, ca să mormăi la taică-meu cu îndreptățire când își deschide gura plină de șarlotă și zice: — Nu pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
intru? — Evident. Este compartimentul dumitale. El zâmbi și nu fu În stare să-și reprime un gest de deschidere a brațelor, o ușoară Înclinare de la șold. — S-avem pardon. E al dumitale. Își scoase o batistă din mânecă, Își suflecă manșetele și făcu gesturi de prestidigitator În aer. — Uite. Vezi? Un bilet de clasa Întâi. Din batistă căzu un bilet și ateriză pe podea, Între ei. — E al dumitale. Nu, e al dumitale. El Începu să râdă cu plăcere de consternarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
achizitori de modă de la Neiman Marcus, chiar dacă felul În care arăta nu conducea neapărat la această concluzie. Era foarte gras, aproape de vârsta pensionării și purta un costum Thom Browne făcut la comandă, la care sărea În ochi felul În care manșetele de la pantaloni se terminau suficient de sus deasupra gleznei Încât să lase la vedere șosetele liliachii din cașmir. În ciuda faptului că În atelierul lui Thack din Strada Chrystie erau Înghesuite materiale, mașini de cusut, practicanți de la F.I.T.1 și croitorese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cu ceva de băut Într-o mână și telecomanda În mâna cealaltă. Ochii nu i se dezlipeau de ecranul televizorului. Schimba de pe un canal pe altul ca o maniacă. Era Îmbrăcată cu un costum Rochas de un alb imaculat, cu manșete din dantelă neagră și o fundă la gât, ciorapi de plasă și pantofi foarte Înalți, roșii. Părul Îi era aranjat În jurul feței, În bucle blonde. Lacrimile de mai devreme dispăruseră. Fața era palidă, dar frumoasă Într-un fel straniu, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
răspunse Marci, ca să scape de ea. —Încheieturile mele par... grase În... chestia asta. În ușa de la baie stătea Salome, purtând o rochie satinată din mătase argintie, cu mâneci lungi, ample, și cu funde din rejansă neagră care se legau la manșete. —Îhh... sunt dezgustătoare, adăugă. — Încheieturile nu se pot Îngrășa, spuse Tinsley, Împingând-o ușor pe Marci din calea ei, ca să se poată vedea mai bine În oglindă. Arăți superb. Și acum, Sylvie, ce zici de mine... —Sylvie, vreau rochia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
îi scapă de sub control. Simt căldura pe buze și fumul în ochi. Barmanul strigă: — Alo! Ia potoliți-vă acolo! Și Nash apropie șervețelul în făcări de hârtia cerată și farfuria de carton de pe masă. Și-l apuc de încheietură, de manșeta halatului mânjită cu muștar și de pielea flască și moale, și-i spun bine, zic, potolește-te, bine? Îi zic că trebuie să-mi promită că n-o să spună niciodată. Și, ținând între noi făclia care încă mai arde, Nash
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-i tremură pielea care-i atârnă pe brațe, pe piept și pe fund. Părul pubian îi seamănă izbitor cu cele două fire crețe care mi-au rămas lipite în palmă după ce am dat mâna. Mâna lui Helen se retrage în manșetă; se duce la consolă, ia o portocală de pe altar și începe s-o curețe de coajă. Sosește un bărbat pe nume Bursuc, cu un papagal adevărat pe umăr. Sosește o femeie pe nume Clopoțel. Sosește Campanulă. Sună la ușă Sticlete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Bonnie să stați de vorbă cu mine? Și Helen se apleacă într-o parte, uitându-se în spatele lui, spre sufragerie. Își deschide poșeta, scoate o pereche de mănuși albe și începe să și le tragă pe degete. Încheie năsturașul de pe manșeta fiecărei mănuși și zice: — Putem să intrăm? Nu ne gândiserăm că o să meargă așa de greu. Planul B, dacă găsim acasă un bărbat, trecem la planul B. Tipul cu mașinuțele de curse duce sticla la gură și suge din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cărții, e un sfârc. Mona închide cartea, i-o întinde lui Helen și zice: Pune mâna, zice. Uită-te și tu cât este de veche. Și Helen își deschide poșeta și-și scoate perechea de mănuși albe cu nasture la manșetă. — Lasă, ține-o tu, zice. Privind cartea deschisă, Mona o răsfoiește încoace și-ncolo. Dac-aș ști ce s-a folosit pe post de cerneală, zice, aș ști cum s-o citesc. Dacă ar fi amoniac sau oțet, zice, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
faci așa ceva Monei? îi zic lui Helen. Vraja asta aproape că ne-a distrus viețile. Ca să nu mai zic că, orice-ar ști Mona, o să afle și Stridie. Helen își potrivește mai bine degetele în mănușile ei albe. Își încheie manșetele și întinde mâna spe Mona, zicând: — Dă-mi cartea. — Pot s-o fac, zice Mona. Helen dă din mână spre Mona și zice: — Nu, așa e cel mai bine. Domnul Streator are dreptate. Chestia asta o să-ți facă rău. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
i s-au încrustat fragmente de spinele violete. În limbă i s-au cuibărit cioburi de diamant negru natur. Și Helen zâmbește și zice: — Vreau să fiu împreună cu familia mea. Mototolește într-un ghemotoc șervețelul însângerat și-l îndeasă în manșeta taiorului. Praful s-a ales și de cercei, și de coliere, și de inele. Detaliile în legătură cu costumul ei ar fi că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ocazia s-o prindă de talie și să-i maseze spatele, fuge la cutia albă cu cruce roșie pe capac, vine înapoi cu o sticluță nedestupată de rivanol și c-o pungă cu vată, toarnă lichid până când mânuța roz și manșeta albastră a cămășii devin galbene, apasă cu un tampon uriaș și bandajează, în tot timpul ăsta o atinge, o mângâie, îi șoptește la ureche niște chestii pe care nimeni nu le-aude, o ajută să se scoale, o sprijină, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
stil victorian timpuriu, sună, trezind un ecou ce părea să alerge după locatari În odăile cele mai ferite, ca și cum puțina viață ce mai rămăsese În această casă se refugiase de-a lungul coridoarelor ei Întunecoase. Albul imaculat al șorțului și manșetelor slujnicei care le deschise avea ceva neverosimil. Deși slujnica părea să aibă aceeași vîrstă ca și casa, ținuta ei, spre deosebire de Înfățișarea clădirii, indica o dorință de a salva aparențele, În ciuda obrajilor pudrați cu talc, zbîrciți și uscați ca ai unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
apuc-o de un capăt, iar eu o apuc de celălalt. Nu ți-e teamă c-o să te scufunzi? — Aici apa nu-i adîncă, răspunse maiorul Stone, și intră de-a dreptul În iaz. MÎlul negricios Îi Înghiți pantofii și manșetele pantalonilor. Hai, Împinge! zise el. Ușurel, băiete! Digby Împinse, dar cam prea tare: scîndura căzu În apă. Mii de draci! tună maiorul Stone, și, intrînd În mîl pînă la brîu, apucă scîndura și o aduse din nou la mal. Scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În odăiță era din ce În ce mai cald. Fruntea detectivului era brobonată de sudoare, iar mustăcioara lui blondă părea umedă. — Poți să-ți scoți haina dacă vrei, Îi zise el lui Rowe, și, scoțîndu-și-o pe-a lui, rămase Într-o cămașă gri cu manșetele fixate de niște butoni de argint. Arăta ca o păpușă de pe care se poate scoate doar haina. Beavis aduse un dosar și-l puse pe masă. — Și-acum uită-te prin dosarul ăsta, Îl Îndemnă detectivul pe Rowe. Vei găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
urîți, de la un costum, cîțiva nasturi de chiloți, alții de pantaloni - tot felul de nasturi... Nici n-ai fi crezut că pentru un singur schimb de Îmbrăcăminte e nevoie de atîtea proptele. Nasturi pentru vestă; nasturi pentru cămașă; nasturi pentru manșete. Apoi, cataramele bretelelor. Bietul corp omenesc e făcut din bucăți, ca o păpușă; dacă-l desfaci, te alegi cu o lădiță plină de catarame, copci și nasturi asortați! Pe fundul lădiței mai găsiră o pereche de ghete vechi, cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dintr-o colecție de fotografii publicitare estompate. Cicatricele de pe gură și frunte, părul tuns de mâna lui și doi canini superiori lipsă îi ofereau un aspect neglijent și ostil. Încheieturile osoase ale îmbinării mâinii cu brațul ieșeau în evidență de sub manșetele franjurate ale jachetei de piele ca niște cătușe. Urcă în mașină. Era un model vechi de zece ani al unui Lincoln Continental, aceeași marcă de vehicul ca și limuzina descoperită în care murise președintele Kennedy. Mi-am amintit că una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de copac.) — N-o găsesc, dar n-are importanță, îi spui tu. Am văzut că ai un alt exemplar. Credeam chiar că o citiseși deja... Fără ca ea să observe, ai intrat în cămăruță și ai căutat cartea lui Flannery cu manșetă roșie. — Iat-o. Ludmila o deschide. Înăuntru e o dedicație: „Ludmilei... Silas Flannery.“ — Da, e exemplarul meu... — Ah, îl cunoști pe Flannery? exclami tu, de parcă n-ai ști nimic. — Da, îmi dăruise cartea lui... dar eram sigură că-mi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
te calcă pe nervi mai mult decât orice. Cititorule, ai hotărât: te vei duce să-l cauți pe scriitor, între timp, întorcând spatele Ludmilei, ai început să citești noua carte cu coperta la fel. (La fel, până la un anume punct. Manșeta „Ultimul succes al lui Silas Flannery“ acoperă ultimul cuvânt al titlului. Ar fi de ajuns s-o ridici ca să-ți dai seama că acest volum nu se intitulează, ca celălalt, Într-o rețea de linii ce se leagă, ci Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
goală, iar partea de jos a rochiei, corsetul, juponul și lenjeria intimă o trimiseră la realitatea unei lumi din care Își dorise să fie cu totul absentă. Acea rochie de mătase gri pal cu dantelă neagră la gît și la manșete i-o dăruise Germán de Arriaga În urma unei fabuloase nopți de dragoste și o Îmbrăcase pentru prima oară cînd călătoriseră la Aranjuez, căutînd capela unde urmau să se căsătorească o lună mai tîrziu. Încă Își mai amintea neliniștea care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
eu, îmbrăcată în unul dintre compleurile peignoir ale lui Evie, roz-caisă, de satin și dantelă, cusut la comandă. Capotul lui Evie e-o chestie retro roz-caisă à la Zsa Zsa, care mă ascunde așa cum celofanul ascunde un curcan înghețat. La manșete și de-a lungul părții din față a capotului e-o negură roz-caisă din pene de struț asortate cu penele de pe saboții cu tocuri înalte pe care-i port. Seth rămâne încremenit la baza marilor scări circulare ale lui Evie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de călătorie, doamna Leon se întorcea acasă elegantă ca o vedetă de cinema. Își amintea de o asemenea zi când mama intrase pe poartă îmbrăcată într-o haină de piele neagră, la o palmă deasupra genunchiului, garnisită la guler și manșete cu blăniță albă. Părul ei lung și negru se încâlcise în puful moale al blănii și fetița se emoționase la gândul că această frumusețe îi dăduse viață. În ce-o privea pe Luana, nici un sacrificiu nu era suficient pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o înghițise pe Elena. Carmina o revăzu pe Elena, așa cum era îmbrăcată cu o zi înainte, cu rochița din barchet albastru cu bleu, cu guleraș alb, rotund din dantelă, puțin încrețită în talie, cu mânecă lungă, largă terminată cu o manșetă îngustă, strânsă pe încheietura mâinii cu nasture. Avea un aer atât de ingenuu, nimic din înfățișarea Elenei nu trădase zbuciumul, care, probabil, existase, o văzu cum pătrunde în lumea aceea depărtată, periculoasă, zgomotoasă, falsă, într-o casă străină plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Își spunea în sinea ei, mulțumită, că fusese inspirată în ziua aceea, la tribunal, când îl reținuse. Atunci nu știa cu precizie ce o atrăsese la el. Acum era altceva. Acum îi plăcea la el nodul cravatei puțin deformat, colțul manșetei îndoit, știa că acolo unde o fi locuind el nu există o femeie cu care să ia dimineața micul dejun și să-i observe micile neglijențe vestimentare, să i le corijeze, să aibă mândria că bărbatul îi pleacă din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acoperă întinsul nesfârșit al cerului, iar vântul călătorește peste întinsurile României, ducând în undele lui mirosul parfumat al florilor de toamnă. Picături mari de rouă învelesc plantele într-o haină rece, brumărie și îmbracă firicelele de iarbă, treptat, într-o manșetă din ce în ce mai maronie. Sub adierea ușoară a purtătorului parfumelor tomnatice, frunze ruginii se leagănă și plutesc în aerul rece, condensând pe pământul negru o plapumă decorată în culorile caracteristice sezonului în trecere. Pădurea privește melancolic transformările zilnice ale naturii și regretă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]