348 matches
-
Ind, el a convertit un suveran local care l-a numit „noul Buddha”. Încă din timpul vieții sale, el și-a trimis discipolii din Babilonia către Egipt și Siria, pe de o parte, și către Khorăsăn, pe de altă parte. Maniheismul a pătruns mai intâi fără dificultate în provinciile orientale ale Imperiului Roman, cucerind Siria, Palestina, nordul Arabiei și Egiptul, unde, raliindu-se gnosticilor, s-a înrădăcinat profund. Acuzați de instigare la revoltă, maniheiștii au fost persecutați în anul 297 de
Mani () [Corola-website/Science/318055_a_319384]
-
intâi fără dificultate în provinciile orientale ale Imperiului Roman, cucerind Siria, Palestina, nordul Arabiei și Egiptul, unde, raliindu-se gnosticilor, s-a înrădăcinat profund. Acuzați de instigare la revoltă, maniheiștii au fost persecutați în anul 297 de Dioclețian. Din Egipt, maniheismul s-a răspândit în nordul Africii, unde Augustin, convertit la creștinism, a avut lungi controverse cu episcopul Faustus, care venea să viziteze numeroasa comunitate din Roma întemeiată de africani. Din Africa de Nord, misiunile au ajuns până în Dalmația, Spania și sudul Galiei
Mani () [Corola-website/Science/318055_a_319384]
-
sînt strînse, aruncate în foc, și ard”" (Ioan: 15, 6). Inchiziția a aplicat aceste cuvinte din biblie cuvânt cu cuvânt, ca atare. În perioada timpurie a creștinismului, existau învățături ca „Montanism” ce provenea de la Marcion din Asia Mică (85-160) sau „Maniheism”, întemeiată de persianul Mani (216-277) în care religia era impregnată de influența gnostică, învățături care au fost condamnate de biserica catolică drept eretice. În secolul IV la Primul conciliu de la Niceea (325) s-au întâlnit episcopii din lumea creștină pentru
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
Heterodoxă față de sunnism, doctrina septimană insistă asupra unei interpretări alegorice, chiar gnostice, a textelor sacre și crede în metempsihoză. Acestora nu li se transmite decât o singură dată adevărata cunoaștere, câștigată sub conducerea unui imam. Doctrina arată evidente influențe ale maniheismului iranian, ale neoplatonismului și probabil ale gândirii indiene. Ezoteric în esență, în ciuda aspectului său politic militant, ismaelismul pune înainte de orice accentul pe diferența dualistă fundamentală dintre „ceea ce este aparent, vizibil” (arabă: ظاهر "ẓăhir") și „ceea ce este ascuns” (arabă: باطن "bățin
Școli juridice în islam () [Corola-website/Science/328974_a_330303]
-
producție și distribuție economică sau culturală, stilurile de viață și habitusurile culturale aveau traiectorii constitutive bine circumscrise și spații de variație atent limitate. Modul cognitiv dominant de reflecție și instituire era reprezentat de binomul disjunctiv sau/sau. Ambiguitatea era eliminată, maniheismul separator era tranșant. Clasă muncitoare sau clasă privilegiată, organizare (și planificare) centralizată sau piață, cetățean sau străin, muncă sau timp liber, război sau pace, conducător sau supus, fapte sau valori, sat sau oraș, industrie sau agricultură, familie sau non-familie, politic
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
întoarce în patria sa și, favorizat de regele Sapur I, își continuă predica mai bine de 30 de ani, până când urgia magilor și mânia noului rege, Bahram I, îl duseră la moartea pe cruce (276). Ideea care stă la baza maniheismului este dualismul. Sunt două principii opuse, concepute sub forma celor două împărății: împărăția luminii, a binelui, în fruntea căreia stă Dumnezeu, și împărăția întunericului, a răului, în fruntea căreia stă Satana; fiecare împărăție are câte o serie de eoni. Pe
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
a generalului Averescu, Guvernul Take Ionescu, Guvernul liberal ș.a.). În 1949, când publică primul volum de povestiri, Movila neagră, V. se află deja printre reprezentanții „exemplari” ai realismului socialist promovat de culturnicii comuniști ai perioadei. Epicul e simplist, de un maniheism categoric: jupâni hapsâni, chiaburi cruzi și lacomi îi exploatează fără milă pe țăranii săraci, dar destoinici și curajoși, muncitori care știu să fie vigilenți când dușmanul lovește ș.a.m.d. Acțiunea are loc în primii ani după instaurarea puterii comuniste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290644_a_291973]
-
condamnarea "naționalului" (un alt "construct"din pricina căruia s-au destrămat imperiile și au falimentat sistemele coloniale, inclusiv comunismul), înlăturarea creștinismului din cultură. Nu întâmplător această școală, fluturând zgomotos drapelul democrației și al toleranței, a fost numită și Școală a Resentimentului. Maniheismul ei este endemic, total, pornind de la împărțirea indivizilor și a opiniilor acestora în "corecte" și "incorecte" politic, trecând la separarea tranșantă a grupurilor sociale "bune" de grupurile "rele" și terminând cu lansarea de "formule bune și formule rele de stat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Nu în vâltoarea pasiunii, nu, nici pe departe! Ci ca să-i dea pocitaniei din coș țurca de proteine, batonul cu anabolizante, mă rog, care să-i inducă body-buildingul. Creșterea ultrarapidă! În scopul ultim, ca să ce?! Pentru duelul veșnic Bine-Rău? Pentru maniheismul de paradă al super-vedetelor? Angra Mainyu versus Ahura Mazda? Așa, și...? Mi se fâlfâie! Antihristul ăsta de operetă e curată butaforie, e un basm, o farsă, un mit urban anost. Penibil. Lamentabil. À la Ponson du Terrail. Păi, nu...? " Tinerii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
există două feluri de existență, prinzându-l ca urmare pe Protarh mandatat de Philebos în capcana unei definiții înguste a hedonismului: o viață de plăceri și o viață de reflecție. Lăsându-l pe stăpânul jocului să reducă chestiunea la acest maniheism practic pentru a conduce dezbaterea - sau mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește că e constrâns să poarte niște haine care nu-i aparțin. După ce a opus aceste două feluri de viață și l-a abandonat pe primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități îo viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
clar. Până la urmă, două universuri... în perspectiva acestui joc al spiritului, gânditorii greci opun foarte frecvent viața de plăceri celei consacrate înțelepciunii. De o parte, binefacerile virtuții; de cealaltă, nenorocirile viciului. într-o opoziție radicală, în stilul celui mai pur maniheism de școală, sunt puse față în față două moduri de existență: unul îi dă trupului toată puterea sa, celălalt se edifică pe celebrarea și pe buna folosire a sufletului. Situație ipotetică ideală - ca și cum în viața de toate zilele lucrurile s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase motive să întrețină acest maniheism simplist, reducționist și eronat. Printre altele, pentru că Piso, protectorul lui Philodemos, nu l-a susținut într-o afacere de promovare politică. Și a văzut trecându-i pe sub nas guvernarea Macedoniei, la care râvnea, atribuită unui dușman al său. De atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
reînnoadă cu izvoarele întregii gândiri grecești: celălalt țărm al bazinului mediteranean... Astfel încât influențele presupun și un aport din partea spiritualităților importante din punct de vedere geografic: mazdeismul persan, iudaismul palestinian, foarte probabil orfismul helenistic și bineînțeles, pitagorismul și platonismul grecești. Dualismul maniheismului chaldeean - secolul III al erei noastre - este și el coborâtor din aceste influențe amestecate atunci când opune binele și răul pe același principiu ca și gnosticii. Luptă între Lumini și Tenebre la Ormuz și Ahriman la perși, mesianism apocaliptic și profetic
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
există două feluri de existență, prinzându-l ca urmare pe Protarh mandatat de Philebos în capcana unei definiții înguste a hedonismului: o viață de plăceri și o viață de reflecție. Lăsându-l pe stăpânul jocului să reducă chestiunea la acest maniheism practic pentru a conduce dezbaterea - sau mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește că e constrâns să poarte niște haine care nu-i aparțin. După ce a opus aceste două feluri de viață și l-a abandonat pe primul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități îo viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
clar. Până la urmă, două universuri... în perspectiva acestui joc al spiritului, gânditorii greci opun foarte frecvent viața de plăceri celei consacrate înțelepciunii. De o parte, binefacerile virtuții; de cealaltă, nenorocirile viciului. într-o opoziție radicală, în stilul celui mai pur maniheism de școală, sunt puse față în față două moduri de existență: unul îi dă trupului toată puterea sa, celălalt se edifică pe celebrarea și pe buna folosire a sufletului. Situație ipotetică ideală - ca și cum în viața de toate zilele lucrurile s-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase motive să întrețină acest maniheism simplist, reducționist și eronat. Printre altele, pentru că Piso, protectorul lui Philodemos, nu l-a susținut într-o afacere de promovare politică. Și a văzut trecându-i pe sub nas guvernarea Macedoniei, la care râvnea, atribuită unui dușman al său. De atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
au constituit substanța în mare parte printr-o insurgență față de principiile clasicismului. Ca urmare, după zbuciumul și tensiunile secolului al XIX-lea, era aproape imposibil de a gândi cei doi termeni clasic și romantic altfel decât sub forma unui anumit maniheism, a unei opoziții, care defavoriza net clasicismul, punându-l sub semnul inferiorității estetice. Începutul secolului al XX-lea va inversa, însă, polaritățile prin cultivarea unei aversiuni împotriva romantismului, perceput drept o exagerare, și prin reconsiderarea în manieră pozitivă a valorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
la zi la lucrarea clasică a lui Steven Runciman The Medieval Manichees, ieșită astăzi din uz; și, mai mult decît atît, cei care se ocupă de studiul Antichității tîrzii vor Întîlni aici cea mai completă expunere a mitologiei gnostice (incluzînd maniheismul și pe negnosticul Marcion) Întreprinsă vreodată pînă acum. Cu toate că, potrivit așteptărilor mele, cartea se va dovedi destul de incitantă pentru specialiștii din domeniile mai sus menționate, de la istoricii Antichității tîrzii și pînă la medievaliști, cred totuși că noutatea ei fundamentală nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dualiste occidentale pe care le vom analiza În continuare. Sistemul gnosticismului este extrem de complex, implicînd nenumărate transformări. În comparație cu el, celelalte curente dualiste sînt mai simple. Marcion (vezi capitolul 5) adoptă regulile exegezei gnostice fără a fi el Însuși un gnostic. Maniheismul (capitolul 6) reprezintă o transformare ulterioară a unui anumit tip de gnosticism. În cadrul mișcărilor medievale, situațiile se diferențiază pe o gamă amplă. Paulicianismul (capitolul 7) Înseamnă o transformare a marcionismului, În vreme ce bogomilismul (capitolul 8) este chiar o formă ortodoxă - fie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În alte ocazii: la Universitatea din Roma, la invitația lui Ugo Bianchi, În februarie 1989; la Întrunirea Academiei Americane pentru Studiul Religiei din 1989 la Anaheim, În California (atît În cadrul secțiunilor Nag Hammadi și gnosticism, cît și În cadrul seminarului despre maniheism); la Universitatea din Salerno, la invitația lui Massimo Oldoni și Roberto Rusconi; la Trinity College din Dublin, invitat de Andrew Massey și Werner Jeanrond; În calitate de moderator la colocviul asupra mitului de la TÎrgul de Carte din Torino, În 1990, precum și În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din Mesopotamia În Iran (unde a influențat zurvanismul, o formă de zoroastrism eretic, probabil beneficiind de audiență pentru o scurtă vreme, sub domnia cîtorva cîrmuitori sassanizi), iar de acolo În Caucaz și În Europa, unde a dat naștere gnosticismului. Prin maniheism (o formă de gnosticism) mitul a ajuns În Asia Centrală; prin intermediul armenilor paulicieni a revenit În Europa și a influențat bogomilismul. În cele din urmă, Dragomanov a realizat neputința teoriei sale de a explica prezența miturilor dualiste În America de Nord. În consecință
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prezenți În propria sa școală 29. Mai existau Încă gnostici În Egipt, la sfîrșitul secolului al IV-lea, după cum o dovedesc traducerile În limba coptă ale tratatelor lor originale; cele mai tîrzii, cum este Pistis Sophia, apar puternic influențate de maniheism. Nu se cunosc prea multe În legătură cu istoria socială a gnosticismului tîrziu. Este, cu toate acestea, probabil ca scrierile gnostice să fi circulat printre cenobiții asceți din primele mînăstiri creștine, fondate În Egipt, de către Pahomie, În a doua jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
către apus. Marii misionari În Occident au fost Gabriabios, M@2@r Z@2@ko, Patecius, Abzaxy@2@ și Addai, cunoscut lui Augustin sub numele de Adimantus. Cel mai important misionar În Orient a fost M@2@r’Amm@5@. Maniheismul a cunoscut o expansiune considerabilă. S-a răspîndit În Siria, Egipt, Palestina, Asia Mică, Nordul Africii, Europa, Iranul oriental și, mai tîrziu, În Asia Centrală 40. Roma i-a adăpostit pe maniheeni Încă de la Începutul secolului al IV-lea. La 372
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]