163 matches
-
Zakynthos, în urma unui raid în Epir efectuat între 467 și 474 (Marrou). Dintre operele sale, cea mai importantă este intitulată O sută de capitole gnostice, cunoscute în mod curent și ca O sută de capitole despre desăvîrșirea spirituală; bogata tradiție manuscrisă atestă marele succes de care s-a bucurat de-a lungul secolelor. Scrierea face parte din genul „centuriilor”, culegeri de maxime organizate în secțiuni de cîte o sută, gen ilustrat de Evagrie Ponticul în Capitolele gnostice (6 × 90, plus 60
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
disciplina perfectă; 3. Despre botez; 4. Despre credința Bisericii; 5. Despre umilință; 6. fără titlu, despre propovăduire; 7. Despre post și despre smerenie; 8. Contra discipolilor lui Apolinarie și ai lui Vitalie; 9. Trebuie să murim pentru adevăr. în tradiția manuscrisă, nr. 5 e atribuit și lui Evagrie, iar nr. 8 și lui Marcu Monahul. în greacă, limba originară, au rămas doar nr. 5 și 7, celelalte păstrîndu-se doar în traducere siriacă. Sînt scrieri adresate unor călugări, străbătute de o spiritualitate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în două manuscrise, lui Marcian din Betleem îi este atribuit un Discurs despre asceză și multe alte lucruri, transmis printre operele lui Nilus, iar sub numele lui au circulat și alte fragmente; unui Marcian i-a fost atribuit în tradiția manuscrisă și un opuscul Despre toate armele, închinat călugărilor, existent și în corpusul grec al lui Efrem, pe care Kirchmeyer îl consideră o operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
patricianul Bonus și încurajat de patriarhul Sergiu, ar fi fost salvat datorită intervenției Fecioarei: tocmai la această intervenție s-ar referi prologul dedicat Mariei. S-a spus de multe ori că autorul prologului ar fi fost Sergiu, chiar dacă în tradiția manuscrisă nu există dovezi explicite în acest sens. Tradiția spune doar că imnul a fost cîntat o noapte întreagă, fără ca nimeni să se așeze, de către evlavioasa populație a Constantinopolului, care își manifesta recunoștința față de Mama lui Dumnezeu. Prin urmare, poemul închinat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cărei titlu se reflectă, prin intermediar, și în limba română: Desiderosus sau Drumul către dragostea lui Dumnezeu. Din polonă, romanul alegoric a fost tradus în slavona de redacție rusă și tipărit în anul 1688 la Moscova. Cea mai veche copie manuscrisă cunoscută a textului slavon se găsește într-un miscelaneu din prima jumătate a secolului al XVIII-lea de la schitul Poiana Mărului, alături de scrieri originale ale starețului Vasile, dar și de alte copii ale unor scrieri mai vechi. Deosebit de interesantă este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286737_a_288066]
-
și Repere în etnologia românească (2002). În 1959 a început redactarea tratatului academic Istoria literaturii române, sub conducerea lui G. Călinescu ieșind doar primul volum. Pentru G. Călinescu, continuitatea valorilor literaturii noastre a constituit o preocupare constantă. Într-o pagină manuscrisă din iunie 1949, el atrăgea atenția Academiei cum că de la „barca” forului academic lipsesc „pânze și catarge”, numind pe Tudor Arghezi, G. Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu, Al. A. Philippide, Ionel Teodoreanu, Mihai Codreanu, Cezar Petrescu, V. Voiculescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287561_a_288890]
-
abia la Început. Vezi și G. Iannettone, Presenze italiane lungo le vie dell’Oriente nei secoli XVIII e XIX, Napoli, 1984, și Bernard Le Calloc’h, Csoma de Kőrös VII, n. 19. Lafont (La présence française, p.491) semnalează lucrarea manuscrisă a lui G. Amalfatino, Favolosa Vita del General Avitabile (48 p., f.d.). Dincolo de romantismul implicit al situației, trebuie reținut faptul că un articol din Calcutta Monthly Journal (martie 1832) vorbea despre atitudinea dură a tinerilor ofițeri față de indigeni (ceea ce Lafont
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în care demisia a fost prezentată pur și simplu ca "un pas care s-a impus ca necesar în mod obiectiv". Ne putem opri, pentru moment, la ipoteza formulată de Marion Heinz, editoarea cursului universitar din 1937. Dintr-o însemnare manuscrisă adnotată de Heidegger despre o circulară din Arhiva-Nietzsche din 27 octombrie 1938, Marion Heinz presupune că motivul demisiei lui Heidegger a constat în atitudinea condescendentă a Arhivei- Nietzsche față de "Reichschriftumskammer", organul care supraveghea tot ce se publica în Germania. Pentru
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
textele victimelor lor (Origen, care atacă în mai multe cărți lucrarea Contra creștinilor a lui Celsus, asigură în acest fel transmiterea unei mari părți din ea către posteritate!) sau analiza rolului schimbărilor de suporturi (de la papirus la hârtie, de la scrierea manuscrisă la tipar, de la cartea pentru erudiți la edițiile de masă, de la grafosferă la mediasferă etc.). Prezenta Contraistorie nu se ocupă, din păcate, de această parte importantă a condițiilor istorice și sociologice de producere a unui discurs filosofic dominant... Cele șase
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Năsăud, traducerea unei poezii a lui J. Chr. von Zedlitz, Cuvintele Coranului. Versurile au apărut în numărul dublu din februarie-martie 1884 și pot fi considerate debutul (tipărit) al poetului, până atunci colaborator, începând din 1882, doar la „Muza someșană”, publicație manuscrisă a societății literare „Virtus romana rediviva” a elevilor din Năsăud. R. Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289566_a_290895]
-
decât cele vechi. După această versiune sau după altele, au urmat numeroase alte ediții, știut fiind că încă în prima jumătate a secolului al XIX-lea are loc o „preluare de către edițiile tipărite a funcțiilor tradiției manuscrise a lucrării, tradiție manuscrisă care, practic, își încetează, astfel treptat, existența” (Liviu Onu). Primele două cărți din Mântuirea păcătoșilor sunt tipărite (în traducerea lui Chiril Lambrino) în 1893, apoi în 1911 și în 1939. În Niebo novoie se găsește în formă scurtă Povestea Genovevei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
Nicolae Spătarul (Milescu). O chestiune de parternitate, SCL, 1989, 2; Liviu Onu, Considerații pe marginea paternității unei versiuni românești a „Mântuirii păcătoșilor”, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XI, 1989; Liviu Onu, Manuscrise „regăsite”, SCL, 1990, 4; Liviu Onu, Din tradiția manuscrisă a traducerii românești a „Mântuirii păcătoșilor”, RITL, 1991, 3-4; Liviu Onu, Tradiția manuscrisă a unei sinteze europene la români în secolele al XVII-lea-al XIX-lea. „Mântuirea păcătoșilor” („Amartolon Sotiria”), București, 2002. C.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
pe marginea paternității unei versiuni românești a „Mântuirii păcătoșilor”, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XI, 1989; Liviu Onu, Manuscrise „regăsite”, SCL, 1990, 4; Liviu Onu, Din tradiția manuscrisă a traducerii românești a „Mântuirii păcătoșilor”, RITL, 1991, 3-4; Liviu Onu, Tradiția manuscrisă a unei sinteze europene la români în secolele al XVII-lea-al XIX-lea. „Mântuirea păcătoșilor” („Amartolon Sotiria”), București, 2002. C.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
Înainte și texte care au fost transmise pe alte căi. Papirusurile din prima categorie sînt mai numeroase În perioada ptolemeică, dar numă rul lor se micșorează continuu În raport cu celelalte. Papirusurile cu texte cunoscute anterior adaugă un nou segment de tradiție manuscrisă celei a codicelor. Merită să fie Însă formulată o reținere: chiar dacă papirusurile sînt mai apropiate În timp de originalul autorului, nu Întotdeauna mărturia lor este mai pură decît a codicelor. Papirusurile reproduc numai o mică parte a ope relor existente
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Îngreunată de două elemente care țin de scrierea propriu zisă: faptul că majoritatea au scriptio continua (cuvintele sînt lip site de separare fizică) și prezența prescurtărilor. Din punc tul de vedere al prescurtărilor, contrastul dintre epi gra fie și tradiția manuscrisă este net În favoarea in scripțiilor, mai ușor de Întregit. Iată cîteva exemple uzuale din epigrafia latină: Prescurtările medievale sînt Însă adesea incom prehensibile cuiva care nu și-a petrecut mulți ani printre ele. CÎteva exemple, din manuscrisele latinești și grecești
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
a fost folosit de Pliniu cel Bătrîn În Naturalis historia. Se constată că acolo unde În textul transmis direct apare cuvîntul pneùma („suflare“) În textul latinesc apare fluctus (fluere, „a curge“); se poate deduce de aici că tradiția manuscrisă directă a textului lui Aristotel este coruptă, prin transformarea secvenței rJ În pn: se recon stituie astfel termenul originar rJeùma („curgere“). Centones erau În Antichitate compoziții literare de mare virtuozitate, alcătuite din versuri sau fragmente de versuri preluate
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
illa una quae debet esse omnium prima: illam dico quae testium fidem perscrutatur et locupletissimis auctoribus tradita repraesentat. Pentru critica de text a vremurilor noastre, sînt esențiale legile formulate de Maas, de o concisă limpezime, demnă de cultura antică. Tradiția manuscrisă este reprezentată fie de un sin gur martor (codex unicus), fie de mai mulți. În primul caz, recensio constă În descrierea și des cifrarea, cît mai precis cu putință, a martorului unic; În al doilea caz, demersul este complex. Fiecare
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Cele mai multe s-au păstrat totuși ca apografe (copii directe) sau ca ediții sau colațiuni (corecturi pe alte manu scrise). Iată cîteva exemple (alese dintr-un lung șir de codice latinești dispărute), care indică numai pierderile cele mai importante din tradiția manuscrisă ciceroniană: Vetus Cluniacensis al lui Poggio (cuprindea Pro Roscio Amerino, Pro Cluentio, Pro Murena, Pro Caelio, Pro Milone); originalele și copia lui Poggio pentru Pro Caecina, De lege agraria, Pro Rabirio Postumo, Pro Rabirio perduellionis reo, Pro Roscio comoedo, In
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
intens citite, exista o tendință de contaminare: În momentul În care se produce contaminarea, metoda care stă la baza alcătuirii unui stemma devine impracticabilă. Recomandările stricte de alcătuire a schemei de descendență nu se aplică În cazurile În care tradiția manuscrisă a fost supusă emendării sau contaminării, iar faptul acesta impune limitări, pentru că este primejdios ca un text să fie editat pe baza unui stemma incert. Mai departe, stemma trebuie să acopere o tradiție Închisă: altminteri orice manuscris individual poate conține
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
pun literele și cuvintele care lipsesc În codice și sînt adău gate prin conjectură; În paranteze drepte [ ] se pun literele și cuvintele tradiției directe expurgate de editor. O serie de asteriscuri indică presupunerea unei lacune În text; lacunele din tradiția manuscrisă trebuie sem nalate Însă În aparatul critic. Consensul este aproape unanim În editarea tradiției manu scrise; pentru textele papiriacee Încă nu există un acord complet, iar textele epigrafice sînt În mod curent editate cu alte valori ale semnelor grafice. Marginile
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
și suferința din lumea modernă sînt exprimate în modul cel mai convingător în forma personală a romanului. Romanele lui Kafka oferă niște exemple deosebit de semnificative pentru această corespondență dintre formă și conținut 361. Transpunerea formei la persoana întîi din versiunea manuscrisă a primului capitol al romanului Castelul al lui Kafka la persoana a treia din forma publicată poate fi interpretată ca o transformare a eroului său K. dintr-un personaj-narator într-un personaj-reflector. Ca personaj-reflector, K. este eliberat de cererea cititorului
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
această activitate) și se manifestă ca un deictic, deoarece produce o raportare situațională a celui care o execută. Semnătura se situează de obicei sub textul unei scrieri și astfel se detașează de restul textului, fiind vizibilă în mod deosebit. Forma manuscrisă a semnăturii, deși o face evidentă, nu este de obicei lizibilă și, de aceea, numele pe care îl redă trebuie rescris pentru a fi identificabil. Semnătura nu se etalează decît pe ea însăși, avînd specificul autoreflexivității și, de aceea, poate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
practice decât dogmatice, care nu erau însă gândite ca un comentariu complet și continuu al evangheliei (prima se referă la Luca 2, 1). Din textul grec au rămas numai serii de fragmente și trei omilii complete care au o tradiție manuscrisă proprie (omiliile 3, 4, 51). S-a păstrat, în schimb (cu lacune limitate) o traducere siriană cuprinzând 156 de omilii, destul de servilă, efectuată în secolul al șaselea sau al șaptelea. Polemica explicită cu Nestorios impune anul 429 ca terminus post
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din 542 și îl atribuie lui Chiril. Absența termenilor tehnici specifici polemicii antinestoriene ne-ar obliga să-l plasăm în cadrul producției timpurii a lui Chiril; G.M. de Durand a adus însă argumente solide contra autenticității tratatului, bazate atât pe tradiția manuscrisă cât și pe analiza textului (în special: folosirea ousia în sens cristologic, necunoscut de Chiril; acceptarea titulaturii de Christotokos pe care Chiril o respinge). BIBLIOGRAFIE Ediții: Contra blasfemiilor lui Nestorios: ACO I, 1, 6, pp. 13-106. Despre dreapta credință, lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrisorile și edițiile lor în CPG III, n. 5301-5411. Epistolele păstrate în colecțiile sinodale sunt publicate în ediții critice în ACO I. Unele din cele mai importante ca și o ediție a scrisorilor referitoare la antropomorfiți alcătuită pe o bază manuscrisă mai amplă decât aceea a lui P.E. Pusey (S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 545-607), se găsesc cu o trad. în engleză, o consistentă introducere și note, în L.R. Wickham, Cyril of Alexandria. Select Letters
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]