242 matches
-
textului, stilul, originalitatea limbii, destinul exegetic În tradiția patristică. Subsolul propune două tipuri de note: 1) note strict filologice, legate de particularitățile semantice ori sintactice ale limbii LXX; 2) note și comentarii exegetice (de două feluri): a) trimiteri la textul masoretic acolo unde este cazul, adică acolo unde versiunea LXX diferă de TM și b) citate din Părinții Bisericii, care au interpretat pasajul tradus. Modelul francez a fost preluat de un grup de eleniști, bibliști și patrologi români, care pregătesc traducerea
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Părinților creștini, LXX li s-a impus ca un text Înzestrat cu un sens tare și autonom În el Însuși, atât În privința adevărului doctrinar, cât și În nuanțele specifice textului grec. Cu toate acestea, chiar dacă nu cunoaștem toate detaliile textului masoretic sursă, LXX rămîne o traducere. Nefiind un original În sensul strict al cuvântului, care sunt criteriile care definesc astăzi autonomia acestui text ? Cristian Bădiliță: Da, Septuaginta este ea Însăși, În bună parte, o traducere, realizată Într-un arc de timp
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și de traducătorul Exodului pentru a numi „chivotul legământului”. Aceasta este o caracteristică a LXX, de a folosi același cuvânt atât pentru ambarcațiunea lui Noe, cât și pentru cufărul din lemn În care vor fi păstrate tablele Legii. În textul masoretic sunt doi termeni diferiți. Intenția este clară și ea se traduce astfel: pentru autorul Genezei, În versiunea Septuagintei, ambarcațiunea lui Noe reprezintă mai mult decât o corabie, ea reprezintă un adevărat loc de cult, un altar, dacă vrei. Prin ea
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
avem acces la această „Înstrăinare” produsă de părinții Bisericii prin notele abundente, monumentale și savante, din subsolul traducerii. Care este importanța moștenirii patristice pentru viața spirituală a unui român oarecare ? Ea nu Înseamnă În același timp o Îndepărtare de tradiția masoretică ? CB: Părinții au interpretat, ei n-au schimbat nici o iotă din textul LXX. Și au interpretat LXX În sens cristologic, În lumina evenimentului pascal. LXX a fost Vechiul Testament al Întregii creștinătăți pentru o periodă de opt secole; Vulgata lui Ieronim
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, În special Iustin) LXX Începe să fie contestată de iudaism, care Încetul cu Încetul va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
iudaism, care Încetul cu Încetul va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct, cu profesionalism, și o traducere a textului masoretic. În privința
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct, cu profesionalism, și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar nu numai, lucrurile pornesc tocmai de la Origen - foloseau, ca termen de confruntare, și textul ebraic al VT. E drept, nu-i acordau aceeași importanță ca Septuagintei, dar nu le
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
dar și viii și-ar trăi viața doar pe jumătate, chiar dacă ea ar fi mai lungă decât cea a lui matusalem, despre care există Îndoieli că ar fi murit la nouă sute șaizeci și nouă de ani cum spune vechiul testament masoretic sau la șapte sute douăzeci cum afirmă pentateucul samaritean. Cu siguranță nu toată lumea va fi de acord cu Îndrăzneața propunere arhivistică a funcționarului tuturor numelor care au existat și vor exista, dar, o consemnăm aici pentru eventuala valoare pe care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a fost aplicată ebraismului atunci când romanii l-au torturat pe venerabilul Rabbi Aqiba, unul dintre giganții săi prin spiritualitate și doctrină. Mult mai târziu, iudaismul palestinian a produs ediția pe care o putem numi textus receptus a Bibliei sau textul „masoretic” („tradițional”) și un Talmud, cel „palestinian”, care s-a bucurat de o autoritate mai mică decât cel babilonian. Ebraismul a reușit astfel să se ridice din nou și să-și continue viața până în zilele noastre, prin diasporele din lumea întreagă
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
a celor patru consoane scrise în manuscrisele biblice „Yhwh” (ketîv) și vocalele folosite de masoreți pentru a indica lectura ’Adōnăy (kerê). Această ultimă presupusă pronunție nu are nici fundament filologic și nici istoric, și denotă ignoranța cu privire la istoria practicii scribale masoretice a celor care o adoptă. Etimologia numelui Yhwh a fost dintotdeauna discutabilă și nu s-a ajuns la un consens în mediul științific. Explicația cea mai simplă justifică originea printr-o formă verbală (un imperfect) a rădăcinii ebraice hwy „a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
sale, face în aceeași măsură parte din istoria textului ca și examinarea originalului ebraic, începând de la formele sale cele mai vechi, printre acestea numărându-se manuscrisele descoperite la Marea Moartă și Pentateuhul samaritean, și până la forma de maturitate din textul masoretic. La acestea se adaugă studiul Bibliei siriace antice, tradusă în primele secole ale erei creștine. Între aceste ediții diferite ale Vechiului Testament raporturile sunt multiple; influențele s-au exercitat de la una la alta. Istoria textului încearcă să le depisteze și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a celor mai vechi izvoare. La început, cercetătorul biblic avea la dispoziție numai manuscrise medievale târzii și un anume „text primit” (textus receptus), așa cum apare în Bibliile tipărite 1. Cu timpul, au apărut manuscrise ebraice medievale care proveneau din tradiția masoretică, manuscrise grecești și papirusuri din secolul I. d.Hr. Mai târziu, interesul pentru studierea pasajelor biblice menționate în scrierile Părinților bisericești a adus informații valoroase despre textul biblic, așa cum a fost transmis în primele secole ale creștinismului. Descoperirea și cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a fost puternic influențată de cărțile protestante, tradiția școlilor catolice subscriind într-o oarecare măsură la principiul sola Scriptura. Textul tipărit Biblia Hebraica Stuttgartensia este foarte asemănător cu textul Ben Chayyim folosit de către reformați și păstrează o anumită tradiție textuală masoretică, dar nu ni se prezintă ca textul autoritar al Vechiului Testament. Alte comunități, așa cum dau mărturie diferitele traduceri aramaice sau grecești sau textele de la Qumran, foloseau alte texte, unele dintre ele fiind foarte apropiate de textul masoretic, iar altele deosebindu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
anumită tradiție textuală masoretică, dar nu ni se prezintă ca textul autoritar al Vechiului Testament. Alte comunități, așa cum dau mărturie diferitele traduceri aramaice sau grecești sau textele de la Qumran, foloseau alte texte, unele dintre ele fiind foarte apropiate de textul masoretic, iar altele deosebindu-se de tradiția textuală masoretică în câteva aspecte foarte importante. Criticismul textual nu poate nădăjdui așadar să restabilească textul canonic definitiv al Vechiului Testament, pur și simplu pentru că nu a existat niciodată un text acceptat ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
prezintă ca textul autoritar al Vechiului Testament. Alte comunități, așa cum dau mărturie diferitele traduceri aramaice sau grecești sau textele de la Qumran, foloseau alte texte, unele dintre ele fiind foarte apropiate de textul masoretic, iar altele deosebindu-se de tradiția textuală masoretică în câteva aspecte foarte importante. Criticismul textual nu poate nădăjdui așadar să restabilească textul canonic definitiv al Vechiului Testament, pur și simplu pentru că nu a existat niciodată un text acceptat ca fiind universal valabil 1. Criticismul textual ne poate oferi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
această sistematizare nu se regăsește încă în textele disponibile 1. Caspar Levias, de la care am preluat definiția conceptului de masora, crede chiar că începuturile activității masoreților datează din perioada premacabeică, iar sfârșitul ei ar coincide cu prima publicare a textului masoretic, în 1425. În prezent, este absolut sigur că înainte ca masoreții să își înceapă lucrarea propriu-zisă, au avut loc mai multe încercări de fixare și de transmitere a textului într-o formă definită. În timpul transmiterii (traditio) sale, textul biblic a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în scris. Cercetători precum Nyberg 4 și Engnell 5 au accentuat foarte mult fixitatea textului ebraic al Bibliei, întâlnită de altfel și la nivelul tradiției orale; Engnell a spus că orice încercare de a merge înapoi în timp, dincolo de textul masoretic, reprezintă „un vis frumos” (wishful dreaming). Succesorul lui Engnell la Universitatea din Uppsala, Ringrenn, comparând două fragmente parelele din tradiția textului biblic, a mers mai departe, propunând metoda de investigare internă 1. Prin compararea Psalmului 17 și a pasajului 2
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
acestei teorii în urma studierii fragmentelor biblice 4 descoperite într-o cameră de păstrare (genizah) a unei sinagogi 5 din Cairo. Câteva din aceste manuscrise biblice ce datează dinaintea secolului al IX-lea d.Hr. prezintă deosebiri textuale considerabile față de textul masoretic. Potrivit lui Kahle, nu a existat un singur text al Bibliei ebraice, ci câteva Vulgärtexte. El presupunea că în primele secole ale erei creștine, unul dintre aceste așa-numite „texte vulgare” a fost rescris de către înțelepții evreii, în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Pentateuhului, a căror specificitate s-a păstrat și transmis în medii geografice distincte: 1. un model expansionist atât în privința textului, cât și în cea a ortografiei, model atestat de mai multe manuscrise de la Qumran; 2. modelul relativ primar al textului masoretic; 3. textul de bază al Septuagintei, deosebit de cele mai vechi manuscrise de la Qumran, mai apropiat totuși de primul tip textual decât de cel de-al doilea. Regiunea Samariei și grotele de la Qumran permit localizarea primului tip textual în Palestina. Originea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
determinat pe mulți evrei să se întoarcă în Palestina. În orice caz, recenzia protolucianică din secolul al II-lea î.Hr. (sau începutul secolului I î.Hr.), nu folosea încă tipul textual babilonian care reprezenta baza recenziei prototeodotiene. c) baza viitorului text masoretic s-a format în perioada dintre Hilel și prima revoltă iudaică, adică între sfârșitul secolului I î.Hr. și anul 70 d.Hr. Recenzia greacă prototeodotiană a coincis, foarte probabil, cu primele încercări de întocmire a unei recenzii a textului ebraic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
esenienilor; aici s-au descoperit, una lângă alta, cele două tradiții textuale, total distincte, ale cărții lui Ieremia. Și mai mult, se pare că aceste texte au supraviețuit împreună timp de două secole, din moment ce tradiția din care a derivat textul masoretic este atestată de către un manuscris ce datează de la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., în timp ce tradiția textului ebraic care a stat la baza Septuagintei este atestată de un manuscris copiat în perioada hasmoneică. Încercând să rezolve această problemă, Cross presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
atestată de un manuscris copiat în perioada hasmoneică. Încercând să rezolve această problemă, Cross presupune că acest manuscris trebuie să fi fost copiat în Egipt și introdus mai târziu la Qumran 1. Tov observă că, în realitate, diferențele dintre textul masoretic și textul LXX al cărții profetului Ieremia sunt mult mai mari, din moment ce cele două texte se deosebesc în ceea ce privește dispunerea elementelor care le alcătuiesc 2. Prin urmare, pare mai corect să socotim TM și LXX drept mărturii ale unor tradiții redacționale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textuale de bază; Talmon susține că numărul tradițiilor textuale era cu mult mai mare decât pretinde Cross 4, însă acestea au dispărut întrucât nu au fost acceptate de nici o grupare religioasă, așa cum s-a întâmplat când Sinagoga a acceptat textul masoretic, când Biserica a primit textul Septuagintei și când comunitatea samariteană a atribuit Pentateuhului său caracter normativ. Descoperirile de la Qumran demonstrează că în Palestina existau mai multe tradiții textuale la acea vreme. Întrucât persoanele care locuiau în comunitatea de la Qumran proveneau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai mult, anumite manuscrise ale unor cărți biblice păreau să se înscrie printre variantele caracteristice familiei textuale a textului samaritean. Elementul frapant al acestor descoperiri l-a constituit profunzimea variantelor ebraice care se opuneau dintr-o dată monolitismului aparent al textului masoretic. Lumea biblică era pusă în fața unei situații textuale variate și dinamice, care s-a manifestat puțin înaintea anului 68 d.Hr., într-o comunitate iudaică bine localizată și cu o spiritualitate bine definită. Importanța acestor fragmente de manuscrise - ce datează
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
manuscrise descoperite în alte locuri ale pustiului Iudeii: Wadi Murabba’at, Nahal Hever și Nahal Tse’elim, (datând din 130 d.Hr.) sau Masada (70 d.Hr.). În ansamblu, aceste manuscrise târzii oferă un text biblic virtual identic cu textul masoretic pe care îl cunoaștem 1. Putem identifica, de data aceasta, prezența exclusivă a unui text care merită întru totul numele de „protomasoretic”; în momentul în care, în biblioteca comunității de la Qumran, în anul 68 d.Hr., textele biblice de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]