191 matches
-
alegorie perfectă a concetățenilor săi. La Palatul căpitanului poporului era un neobișnuit du-te-vino de oameni Înarmați. Dante Îl recunoscu pe șeful uneia dintre cele trei corporații ale poporului de la San Piero și Îl opri pe treptele edificiului. - Ce se petrece, meștere Menico? - Una din patrulele de supraveghere de la ziduri a semnalat grupuri de oameni În marș spre oraș, pe drumul spre Prato. Ne cer să fim gata pentru orice eventualitate. - Ce fel de oameni? - Păi, ar putea fi pelerini În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rămăsese din acea zi și să se Întoarcă la Alberto, cu speranța că acesta izbutise să priceapă ceva mai mult din mașinărie. Mecanicul Îl Întâmpină cu o expresie dezamăgită, care spunea mai multe decât o mie de cuvinte. - Tot nimic, meștere Alberto? Omul scutură din cap. - Nu tocmai. Cred că am Înțeles unele dintre conexiuni. Și am reconstituit unul din angrenajele stricate. Privește. Îi Întinse un cerc lucitor din metal aurit, pe ai cărui dinți tăioși Încă se mai simțea mușcătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Închinat mândriei oarbe. - Un joc minunat, dar lipsit de scop. Și pentru asta să fi murit atâția oameni? Bătrânul Își ridică privirea spre el, tulburat, Însă Dante Îl Întrerupse Înainte să apuce să spună ceva. - Încearcă să Îi pătrunzi taina, meștere Alberto. Nu știi cât e de important. - Mai dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
măruntaielor unui animal misterios. Probabil că Își regăsiseră poziția În mașinărie; Însă faptul acesta, departe de a-i da un aspect mai ușor de necunoscut, o făcea să pară și mai bizară. - Se pare că ai izbutit În Încercarea dumitale, meștere Alberto. Spune-mi ce-ai descoperit. Omul se răsuci spre el cu o expresie de nemulțumire. - Am izbutit să remontez părțile la locurile lor, potrivit raporturilor logice dintre ele. Există un principiu al necesității care guvernează mecanismele, așa cum, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ceva de adăugat. Dar tânărul tăcea mâlc, vădit suspicios față de mașinărie. În spatele lui, perdeaua după care Își avea patul era trasă. Prin crăpătură, privirea poetului se opri la manuscrisul lui Mi’raj, deschis pe covorul umil. Oftă. - Orișicum, Îți mulțumesc, meștere Alberto, pentru tot ce ai făcut. Într-un ungher era o ladă, În care poetul depuse mașinăria, ajutat de mechanicus. - Ascunde lada Într-un sac, zise el. Îți rămân recunoscător și, În curând, voi face În așa fel Încât munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Criză. I-a vândut unui furnizor rețeta pe cinci sute de dolari. Eu n-aș face așa ceva în veci. Mă duc și gătesc pentru prietenii mei, dar aș considera o înjosire să vând un secret vechi de familie. Era tare meșteră la gătit, știa toate trucurile ascunse ale unui bucătar bun. Era renumită pentru dineurile pe care le dădea. Sau pentru mesele pe care le gătea la alții, pentru că avea obiceiul să gătească pentru vreun prieten, la el acasă. Se vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
atîta cît îi este dat colindei să relateze, a cîmpului devenit inaccesibil, fără ritualurile și muncile de trebuință. Încercarea de a-l îmbuna/„trezi” pe gospodar se repetă, tot într-o ordine instituționalizată. În final, rîndunelele, „curve rele”, adică bune meștere ale ceremonialului, duc lucrarea la bun sfîrșit. Mioara, din celălalt colind, „sare-n vînt, sare-n pămînt” și-l sfătuiește pe Dumnezeu să nu blesteme, ci să-și procure vestmîntul cu soare și lună, adică să reintre în normalitate. Rîndunelele
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
aceea de violoncelist) și în cel erotic (toate logodnicele lui Antim îl părăsesc din momentul în care înțeleg că Maestrul și-a asumat povestea saltimbancului). Maestrul Manolache Antim sau Meșterul Manole, așa cum îi recită Melania în momentul morții ("Manole, Manole,/ Meștere Manole...") jerfește logodnica, străina, artei, muzicii sale. În studiul dedicat legendei Meșterului Manole, acesta încearcă să-și regăsească prin moarte soția care, jertfită la temelia unei clădiri, o însuflețește și o face astfel să dureze 637). Faptul că logodnicele îl
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
său, Adrian care traduce tot ce se întâmplă în jurul său prin mitul personal, o bună parte a operei eliadești este redevabilă mitului meșterului Manole: în Nuntă în Cer, Uniforme de general, Tinerețe fără de tinerețe..., el jerfește logodnica, artei. ("Manole, Manole,/ Meștere Manole..." îi recită Melania în momentul morții). Un mijloc de redare a naturii desacralizate a personajului și a căderii din mit este diminutivarea (Euphrosina-Frusinel din Les trois Grâces, iar în cazul lui Iancu Gore, efectele de putere ale numelui funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
trimiterile intertextuale sunt făcute de către personaje: În curte la Dionis, Leana este "și la Veuve, și Die traurige Witwe, și Jalea îi stă bine Electrei, și la Vedova...", în Uniforme de general, Manolache este chemat în clipa morții: "Manole, Manole, Meștere Manole...". În Domnișoara Christina numele personajului masculin păstrează semele macrogeneric (/uman/, /sex masculin/), mezogeneric (/mitologie/), microgeneric (/erou/) și îl respinge pe cel de al patrulea, semul specific/viteaz/ din numele personajului, prin ironia intertextuală: "viteazul nostru Egor"; raportarea la celebrul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a lumii. Într-adevăr la Sirah (II, 5) stă scris: „Izvorul înțelepciunii e Cuvântul lui Dumnezeu”. Participând la creație, Sophia se revarsă în universul întreg, îi imprimă formele mărețe, îl cârmuiește precum cârmuiește istoria și pe om. Solomon o numește „meștera tuturor”. „Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea e curată revărsare a celui Atotputernic. Ea e strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrurilor lui Dumnezeu și chipul bunătății sale”. (înț. lui Solomon, VII, 25,26). „înțelepciunea ajunge
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
predomină curgerea. Propriu-zis, principiul de incertitudine al lui Heisenberg nu i se aplică, ci de-curge din ea. Ca tot omul, Ian se îndrepta spre întâlnirea cu inevitabilul cum era mai sigur, adică fugind de el de-a lungul unei meștere lucrări-lucrături de acte omise. Logica ei principală era să-și disimuleze intrările în colimatorul inexorabilului sub aparența ieșirilor din el. Dar cum anume se zidi concret de viu arhitectul în această greu detectabilă incintă aderentă, fapt împlinit cu fapt împlinit
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
țării. Vom observa că, În general, ceremonialul este identic, cu mici diferențe, În toate zonele țării. Un exemplu Îl avem din zona Maramureșului, unde perioada dintre Paște și Înălțare este considerată cea mai propice culesului mătrăgunei. Femeile și vrăjitoarele („babele meștere” pornesc În zori spre pădure, Înainte de a fi văzute de cineva. „Meșteroaiele” au grijă să ia cu ele mâncare, ouă binecuvântate, plăcinte, sarmale, țuică. Sosind În pădure, merg direct la planta, căutată de mai Înainte, o dezgroapă cu atenție și
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
despăgubire ale membrilor familiei acestuia. Dacă în epoca prefeudală vracii erau absolviți de rezultatele negative ale uzanțelor lor medicale, în perioada feudală ei au fost considerați dușmani și sancționați, devenind ținta răspunderii juridice. La boală, cel suferind căuta o babă meșteră în descântece și oblojeli. În ultimă instanță, baba recomand0a cuptorul cald drept pat, lespezi de piatră fierbinți, învelite în cârpe și așezate la junghiuri, cir (terci) clocotit sorbit pe îndelete, felii de cartofi cruzi așezate la cap și pe frunte
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
de a se fura mireasa și de a se răscumpăra de către mire, prin plată în bani sau în vin. Multe strigături înveselesc atmosfera: „Poți fi mire împăcat Ce mireasă ți-ai luat. Știe țese, știe coase Și purta haine frumoase. Meșteră la cusătură Și la vorbele din gură, Știe pâinea s-o frământe Și pe om cum să-l încânte Știe pâinea cum se coace Și-o haină cum să îmbrace Că oricine vede-i place.” La nuntă se glumește, se
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
petrecerii și să nu mă mai întorc; nimeni n-avea să descopere ce se făcuse cu mine, taina pieirii mele avea să rămâie în veci nepătrunsă - luasem toate măsurile.” (Mateiu I. Caragiale) Adverbele de modalitate 9 exprimă - fie modalitatea logică: „Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?” (M. Eminescu, Proză literară, p. 42), - fie diferite nuanțe ale modalității subiective: „Poate că-i convin tuspatru craii cărților de joc.” (Idem, I, p. 163) - sau emfatice: „Dacă tu știai problema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru adverb este funcția de circumstanțial, realizată în interiorul relației de dependență cu verbul: • circumstanțiale de mod: „Lumina bate altfel în zid, apele altfel în țărm.” (L. Blaga, p.133), • de timp: „Port acum în mine febra eternității.” (Ibidem, p. 133), „Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?” (M. Eminescu, Proză literară, p. 42), • de loc: „Orizontu-ntunecându-l vin săgeți de pretutindeni.” (M. Eminescu, I, p. 148), „Se întreabă trist izvorul:/ Unde mi-i crăiasa oare?” (Ibidem, p. 122), • condițional
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
te duci? Când o să vii?” (M. Eminescu) Rămâne în afara vreunei funcții sintactice adverbul interogativ oare, caracteristic ambelor categorii de interogative, expresie în același timp și a unei atitudini subiective față de conținutul mesajului. În enunțurile interogative parțiale, însoțește elementul interogativ principal: „Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?” (M. Eminescu) „Dintre sute de catarge / Care lasă malurile Câte oare le vor sparge / Vânturile, valurile?” (M. Eminescu) În enunțurile interogative totale adverbul oare este singurul element interogativ: „Putut-au oare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
traci. Orfeu vrând să răzbune moartea Euridicei, este omorât de regii traci instigați de Agloanice. Bacantele aveau puteri nebănuite, îmblânzind pantere și lei, dar umbreau matriarhatul cu sadismul lor feroce. Conduse de marea preoteasă Agloanice, erau însetate de sânge fiind meștere în magia neagră. Atunci valea Hecate, fluviul și pădurile vibrau ca o liră. Cerul era luminat de raze albastre. Bacantele, vrăjitoarele ternarei Hecate, cu lumea lor magică deliră. MARTIRUL La Kogainon, pe munte pădurea de stejari seculari, se clatină și
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
a fost cea mai aprigă dorință a lui. In acel timp, al măreților Ludovici ai Franței, în zilele bune și ușoare de odinioară, s-au ridicat deodată oameni frumoși, înalți la trup, având teaca sabiei bătută cu floricele de ciocane meștere; cu panglici și dantele la manșete, cu vorbe plăcute la salut. Ei erau azi aici și mâine pretutindeni, căci nu cunoșteau granițe și griji, iar averea lor era nesfârșită, ca și prostia oamenilor care îi ascultau. Acești cavaleri formau clasa
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
ce naiba mai ieșiți? Nu e voie. E stare de necesitate. O să fie nenorocire mare prin oraș. Teroriștii străini nu se lasă și armata abia le face față. - Ieșim să căscăm gura, Îl lămuri Hansi. Ni s-a urât În casă, meștere, și nu mai prea avem ce să consumăm. Ăsta era adevărul la urma urmei. Practic, nu mai aveam ce să facem În țarcul și grajdul lui Pepino. Nu mai aveam cu ce cumpăra fiertura și băutura, așa că ieșisem să căscăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
îngropau în grămezi de arcuri înalte (s.n.) [...] lumina cerescului împărat...până ce [soarele] se cufundă cu totul după munte, care sta negru și nalt (s.n.), zugrăvindu-și în aerul albastru (s.n.) mărginile lui tivite cu roșață (Eminescu: 2011, II, 44). (S5e) Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea (s.n.) ta? Adâncimea (s.n.) mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită (Eminescu: 2011, II, 46). Fig. II Familia lexicală a cuvântului înalt. Prezența în proza antumă Subscriem raportului antitetic pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
luciurile toate/ Și dacă vrei, târâș ori prin opriri șirete,/ De dânsul să te-apropii, să-i umbli prin secrete,/ Degeaba: că deodată te-ai și trezit afară/ Într-o fără de veste țâșnită primăvară,/ Cu flori de piersic, ude și meștere-n stropit/ Lumina cu miresme din nopți fără sfârșit" (în Leonid Dimov, Carte de vise, Editura Eminescu, București, 1991, p. 236). 29 Leonid Dimov, "Argument" la Spectacol, Editura Cartea Românească, București, 1979, p. 3. 30 Ibidem, p. 4. 31 "Și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și până În zilele noastre, când Încă mai existau unele vechi meșteșuguri din bătrâni, cu rea lizări unice și pro prii geniului popoarelor și locului lor de baștină, ale măiestriei, invenției și fanteziei populare, opere de migală ale ochilor și mâinilor meștere, iar nu confecții anonime și stereotipe de fa brică; produse care Îmbătrâneau, dar nu se deteriorau, precum ceramica noastră oltenească, bihoreană, maramureșeană și moldovenească, ipingelele, cojoacele și brăcinarele Înflorate cu găitane, apoi frumoasele industrii casnice ale rumâncii de pretutindeni, precum
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ba chiar numai Într-ale mâncării, așa cum pomenisem și În casa părinților mei, unde eram răsfățatul, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai maicii mele, plină de atenții cu mine și Întrecându-se cu mâinile ei atât de meștere la gătit. Dar, În afară de primusul nostru cu minunile lui, care ne Încântă și azi amintirea În fața „aragazului“, cu improviza țiile lui sărace, o soartă din cele mai bune așezase căminul nostru de la mansardă nu numai În inima, cum se spune
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]