79 matches
-
cauze. Stigmatizarea parentalității adoptive își are originea în viziunea tradiționalistă, care accentuează importanța legăturii genetice, biologice, de sânge din interiorul familiei în formarea relațiilor de rudenie. Lebner 364 arăta că, în prezent, această viziune este întărită de curentul actual de "medicalizare" și "genetizare" cu efect de adâncire a stigmei asociate familiilor nonbiologice. Mai mult, Lebner 365 consideră că, cererea tot mai mare de dezvoltare a tehnologiilor genetice și de reproducere asistată medical, demonstrează prioritatea care se acordă încă legăturilor biologice din cadrul
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
adevărat profesionist, mi-a plăcut la prezentare și am învățat lucruri minunate de la oameni minunați, aveam nevoie de aceste informații, pentru că eram la începutul recuperării mele. Așa am învățat că sănătatea trebuie recuperata într un alt mod și nu prin medicalizare excesivă. În afară de medicamente, ființa umană are nevoie de empatie, comunicare pozitivă, de contact uman și nu în ultimul rând, de încurajări sincere. Se terminase acea seară minunată la Forever și am mers acasă mult mai pozitivă și entuziasmată. După o
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
bizar, redate în versuri tipografice de diferite lungimi. Idei, simțiri — nu există. În schimb imagini pulverizate, cuvinte în dezordine, formule cabalistice, semne telegrafice, cutezări impudice — cîte doriți!”. Din păcate, ironia autorului degenerează aproape de fiecare dată în pamflet suburban și în medicalizări improprii unui studiu academic. Un citat din poemul „Strada” de Al. Tudor-Miu este susceptibil de un diagnostic clinic: „n-ar fi rău să-l supunem pe autor studiului unui psihiatru”. Și exemplele pot continua. Există totuși și alte căi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rând într-un sens istoric, și-a reorganizat radical imaginarul thanatic, precum și practicile și cultura asociate lui. Raportările paradoxale au continuat prin tabuizări dublate de ficționalizări și banalizări: "moartea inversată", cum o numește Ariès, a presupus excluderea morții din societate, "medicalizarea" ei, izolarea în spații specializate precum spitalul sau casa funerară. Simultan, mass-media și industria cinematografică au început s-o exploateze obscen, trivializând-o. Fotografia post-mortem nu a dispărut, însă. Ea și-a continuat existența în spațiul privat, deși era tot
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sunt stigmatizate fizic, pentru a se sublinia amoralitatea lor. Acestea sunt personaje „la vedere”, care circulă prin cetate sub diferite Înfățișări: monstrul, bufonul, clovnul, cerșetorul, infirmul, prostituata, etc. Începând Însă din secolul al XIX-lea imagologia nebunului se schimbă odată cu „medicalizarea” nebuniei. dă Nebunul ca bolnav psihic este ultima formă imagologică a nebuniei. Medicalizarea nebuniei și transformarea ei În boală psihică, va aduna nebunii din cetate pentru a-i Închide/interna În ospicii de alienați. Considerați din acest moment bolnavi, ei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
vedere”, care circulă prin cetate sub diferite Înfățișări: monstrul, bufonul, clovnul, cerșetorul, infirmul, prostituata, etc. Începând Însă din secolul al XIX-lea imagologia nebunului se schimbă odată cu „medicalizarea” nebuniei. dă Nebunul ca bolnav psihic este ultima formă imagologică a nebuniei. Medicalizarea nebuniei și transformarea ei În boală psihică, va aduna nebunii din cetate pentru a-i Închide/interna În ospicii de alienați. Considerați din acest moment bolnavi, ei vor fi Încredințați medicilor psihiatri. Spectacolul nebuniei Încetează de a mai fi un
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mult mai târziu la existențialiști, care pun problema raportului dintre viață și angoasă (S. Kierkegaardă, ajungând la concluzia care Închide și anulează valoarea umanului prin afirmația că „ființa este destinată morții” (M. Heideggeră. 2. Moartea din punct de vedere medical Medicalizarea morții, prin scoaterea acesteia din sfera filosofiei, a moralei și religiei, o raportează la viața trupului. În sensul acesta, viața este legată condiționat de starea de sănătate, pe când moartea ține de starea de boală. Acest punct de vedere deplasează tema
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cât și manifestarea unei puteri manipulatoare. Dacă, în principiu, se mijlocesc maleabilități reversibile și permutări corporal-identitare multiple, în practică, modificările umanului, pot fi ireversibile și fatale pentru umanitate. Înlocuind adesea determinismul organic sau genetic cu un determinism tehnologic al inevitabilului, medicalizarea vieții și asistarea în laborator a reproducerii (de la fertilizarea in vitro la clonareă sunt procese ambivalente, care vin în sprijinul umanului dar sunt și dovezi ale alterării genetice și identitare operate de știința vieții. Accepția antropotehnologică a trupului modifică percepția
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nașteri, comă, asthma”. Cele mai multe solicitări se făceau prin intermediul Poliției Capitalei, altele prin telefoane particulare sau prin prezența direct la sediul Salvării. Serviciile Societății erau oferite - atunci - de la orele 6 ale dimineții până la ora 1 noaptea. Este începutul - putem spune - de medicalizare a primului ajutor acordat de Salvare sau, cum își punea dr. Nicolae Minovici ca țel: „împingerea actului medical calificat la locul accidentului”. Din memoriile doctorului Nicolae Minovici, aflăm că, în 1914, Salvarea a fost pentru prima oară solicitată de guvern
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
trecut și un examen de primul ajutor în caz de accidente [2]. Se cuvine o remarcă asupra structurii acestui Comitet. Apare funcția de Secretar general al Societății „Salvarea”. Funcția avea rolul promovării unei și mai eficiente activități a „Salvării”, a medicalizării mai profunde a acestei activități prespitalicești a primului ajutor la locul accidentului și a transportului în siguranță medicală până la spitalul autorizat să primească pacientul cu suferința acută. Cel care ocupă această funcție era o personalitate în domeniul chirurgiei și ortopediei
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
biopsihosocială Rolul sănătății este acela de a da indivizilor, familiilor, comunităților sau societăților șansa de a se dezvolta fizic, emoțional, social, intelectual, ocupațional și spiritual, astfel încât calitatea vieții lor să fie mai satisfăcătoare și mai productivă. Așa cum afirma Freidson (1970), medicalizarea din ce în ce mai accentuată a societății contemporane, manifestată prin extinderea medicinei și a modelului medical la zone nemedicale ale vieții sociale, a deschis oamenilor de știință din domeniile sociologiei și psihosociologiei drumul în dezvoltarea studiilor care să evidențieze rolul aspectelor psihosociale ce
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
deschis oamenilor de știință din domeniile sociologiei și psihosociologiei drumul în dezvoltarea studiilor care să evidențieze rolul aspectelor psihosociale ce stau la baza investigațiilor și intervențiilor din domeniul îngrijirii sănătății. Toate acestea apar în condițiile în care atacurile virulente la adresa medicalizării societății au venit chiar din interiorul lumii medicale. Astfel, psihiatrii Szasz, în 1970, și Torrey, în 1974, au afirmat că medicina, în general, și psihiatria, în special, se extind la zone ale vieții sociale în care pot face puțin și
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
pe când tulburările vieții psihice aparțin ca obiect de studiu medicinei, mai exact psihiatriei. În ceea ce privește sfera somatică, atât aspectele normale, cât și cele patologice sunt în egală măsură și în totalitatea lor de competența medicinei. Această situație a făcut ca prin „medicalizarea” (firească și absolut necesară atât din considerente teoretice, cât și practice) a „bolii psihice” aceasta să fie gândită, înțeleasă și tratată în conformitate cu modelul bolii somatice. Dacă din punct de vedere medical, în sens terapeutic, această atitudine clinico-medicală corespunde necesităților de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morbide pune ca temă de reflecție nebunia, dintr-o perspectivă epistemologică lărgită. În cazul acesta însă nebunia, prin sfera conținutului ei, depășește cadrul strict delimitat al bolii psihice. Prin aceasta sunt depășite „limitele epistemologice” impuse cu strictețe de procesul de „medicalizare” a nebuniei 3. Ceea ce este în esența sa nebunia, depășește cu mult sfera bolii psihice. Dincolo de aspectele sale pur medicale, aceasta se înfățișează ca un domeniu mult mai larg și mai nuanțat al naturii persoanei umane. În sensul acesta, din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
persoane dezechilibrate, ci și niște „inspirați” (profeți, vizionari etc.). În cazul alienației mintale, teoria degenerescenței care încerca să le dea o explicație era compensată de teoria geniului, adesea reamintindu-se celebrul adagiu aristotelic: Nulum magnum ingenium sine mixtura dementia fuit. Medicalizarea nebuniei și constituirea psihiatriei ca disciplină medicală introduce un termen nou, cel de „boală psihică”. Pentru K. Schneider, în psihiatrie, conceptul de boală mintală are o semnificație strict medicală. medicina consideră că nu numai corpul (soma) poate fi atins de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
siropuri, unguente, fumigații etc.). Interesante sunt recomandările terapeutice ale Școlii Medicale de la Salerno, care pentru păstrarea sănătății mintale recomanda următoarele: Si tibi deficiunt medici, medici tibi fiant. haec tria: mens hilaris, requies, moderata diaeta. III) Etapa științifică este caracterizată prin „medicalizarea nebuniei” și scoaterea ei din sfera culturii și a moralei. Această etapă cuprinde mai multe „sub-etape” în decursul cărora s-au constituit și au evoluat concepțiile științifice referitoare la cauzele bolilor psihice. Le vom prezenta în continuare în ordinea succesiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cuprinși într-un singur cuvânt: „nebunia”. Ea avea conotația morală a abaterii de la ordinea firească a lucrurilor. Modalitatea de înțelegere și denumire morală a tulburărilor psihice a persistat, așa cum o vedem în alte forme de limbaj: lunatici, vesanici, insanici, melancolici. Medicalizarea bolilor psihice, prin scoaterea lor din sfera morală și transferul lor în medicină, schimbă și vocabularul psihiatric. Un rol important revine Școlii Franceze de Psihiatrie care aduce o contribuție extrem de importantă la constituirea „discursului psihiatric”, mai ales prin introducerea de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și limbajul științific al psihiatrului. Aici însă pot apărea confuzii sau exagerări, de regulă din partea psihiatrului, a modului său de „a vedea” și de „a înțelege” atât limbajul bolnavului, cât și, prin intermediul acestuia, persoana lui. De regulă apar exagerări de „medicalizare” ce duc la construcția unor „imagini” exagerate sau chiar false ale tulburărilor psihice; mai mult decât atât, pot fi „văzute” tulburări psihice acolo unde ele lipsesc. Aceste erori de înțelegere a fenomenului psihic morbid construiesc un „fals domeniu de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
criterii diagnostice, respectiv interpretate ca „simptome”; b) fenomenele vitale sunt percepute de medic ca schimbări clinice ale personalității bolnavului datorită bolii acestuia. În acest caz, diagnosticul clinic apare ca un proces de „transformare” a suferinței în boală, un act de medicalizare a subiectului care este bolnavul. Raționamentul medical al diagnosticului clinic este conceput după modelul raționamentului fenomenologic, așa cum acesta a fost explicat de către Ed. Husserl. Boala este conceptul epistemologic al suferinței, iar precizarea naturii și formei acesteia reprezintă diagnosticul clinic. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesteia. Comunicarea suferinței inaugurează actul medical. Ea stabilește întâlnirea dintre medic și bolnav. Din aceste considerente, suferința nu este echivalentă cu boala. Suferința reprezintă „situația” trăită de bolnav ca pe o stare particulară proprie, intimă a acestuia. Boala este rezultatul medicalizării suferinței de către medic. Suferința este interioară, pe când boala este suferința exteriorizată, obiectivată. Pe aceste considerente trebuie să discernem, dincolo de aspectul pur medical al bolii, și o dimensiune antropologică a acesteia (F. Laplantine). Psihologia medicală, axându-se în principal pe suferință
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
formă de „descărcare simbolic-sublimată”, cu caracter periodic, a pulsiunilor inconștientului colectiv, specifică și necesară comunităților social-umane. Psihozele experimentale Dacă obținerea de stări sau de trăiri psihice paradoxale prin ingestia de droguri psihotrope cu acțiune psihodisleptică este cunoscută de multă vreme, „medicalizarea” acestor practici culturale reprezintă o problemă de dată relativ recentă. Descoperirea acțiunii psihotrope a fenotiazinei, care a marcat începutul erei psihofarmacologice, a fost urmată la scurtă vreme de o direcție de dezvoltare a cercetărilor deosebit de interesantă. Este vorba de încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vom vedea la J. Locke, D. Hume, dar mai ales la I. Kant care în lucrări consacrate acestei teme (Antropologie și Eseu asupra bolilor capului) analizând tulburările psihice și suicidul, subliniază caracterul de „boală” al acestora, pregătind în felul acesta „medicalizarea” nebuniei care se va realiza la scurta vreme. Intrarea definitivă a nebuniei în sfera medicinei și transformarea ei în boală psihică se produce la sfârșitul secolul al XVIII-lea și începutul secolul al XIX-lea de către Ph. Pinel a cărui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Nosologia psihiatrică înregistrează progrese importante în cea de a doua jumătate a secolul al XIX-lea, în special în sfera clinicii, odată cu acumularea unui enorm material de observație psihiatrică. Aceasta a fost posibilă numai în urma operei lui Ph. Pinel de „medicalizare” a nebuniei și înființarea de azile pentru alienații mintali, instituții unde au fost posibile desfășurarea unor observații medicale îndelungate pe un mare număr de cazuri clinice. Cele mai importante contribuții în sensul acesta sunt aduse de Școala Franceză și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin aceasta, „rolul social al bolnavului psihic”. În Antichitatea clasică nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizării nebuniei pe care o separă de religie și morală. Nebunul este declarat bolnav psihic. Epoca romantică aduce o notă de separație situând la antipozi „nebunia” și „geniul” în sfera teoriei, destul de elastice, a „degenerescenței” (A. Morel, V. Magnnan, C. Lombroso
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Vom vorbi mai departe despre aceste aspecte. Faptul de a-i accepta pe bolnavii psihici, presupune însă o schimbare de opinie față de nebunie. Aceasta s-a realizat prin transferul nebuniei din planul cultural și moral în planul medical și științific. Medicalizarea nebuniei, nu a fost numai un fapt firesc de a-i recunoaște statutul de boală mintală în raport cu cel de sănătate mintală. A reprezentat totodată din punct de vedere moral o anulare a atitudinii rejective prin adoptarea unei atitudini de înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]