78 matches
-
se contrazice și întrucât ea nu încetează de a crea"6). Și Goethe, si Blaga accentuează "vraja magică" a demonicului și creativitatea lui. Din această perspectivă, demonicul nu se mai opune divinului, ci satanicului. Goethe nu-i acorda nici lui Mefistofel rangul de demon, ci mai degrabă, pe acela de diavol - "drăcescul Mefistofel", îl numește și Blaga 7) - pentru că are mai multe legături cu iraționalitatea "tăgăduitoare și sterilă" decât cu "inconștientul organic, creator". Și în filosofia europeană din jurul anilor '30, la
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
Goethe, si Blaga accentuează "vraja magică" a demonicului și creativitatea lui. Din această perspectivă, demonicul nu se mai opune divinului, ci satanicului. Goethe nu-i acorda nici lui Mefistofel rangul de demon, ci mai degrabă, pe acela de diavol - "drăcescul Mefistofel", îl numește și Blaga 7) - pentru că are mai multe legături cu iraționalitatea "tăgăduitoare și sterilă" decât cu "inconștientul organic, creator". Și în filosofia europeană din jurul anilor '30, la care se referea Blaga, demonicul își păstra valențele pozitive sau, cel putin
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul sau Misterul Totalității (prima ediție, 1962, în franceză). Eseistul nu face nici o diferențiere între demonic și satanic, în schimb, se arătă deosebit de interesat de simpatia
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul sau Misterul Totalității (prima ediție, 1962, în franceză). Eseistul nu face nici o diferențiere între demonic și satanic, în schimb, se arătă deosebit de interesat de simpatia reciprocă dintre Dumnezeu și demon (sau diavol), amândoi "bucuroși" (germ. gern) să se
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
la standardul familiei, cât o serie de stupefacții cu privire la noutățile pe care i le rezervă anii ’70 ai secolului XX. Confuziile sunt și ele pline de miez, M-ul unduios al siglei Mc Donalds este luat drept semn al lui Mefistofel, imprecațiile lui Barnabas sunt demult ieșite din uz, nu și pentru cititorii de romane gotice, vampirul se răstește la o cântăreață să iasă din televizor etc. Diavolul consumerist ascuns un cutia catodică este mult mai versatil decât cel al bestiarului
Diavolul din cutie – carnavalul pop al lui Tim Burton by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4493_a_5818]
-
on/We have the power to save“, iar Hopton Upcraft: „It’s a great life/If you don’t weaken“. Epilog, par. 1. „Sînt o parte a acelei părți care a fost cîndva întreg“ este un Plagin din discursul lui Mefistofel din Faust, Actul I, Scena III: „Ich bin ein Theu des Theus, der Angango alles war.“ GOLDING, WILLIAM Vezi nota 6. GOODMAN, LORD Cap. 38, par. 9. „Lăcomia nu e o chestie prea plăcută, dar gelozia e și mai rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
alternative. Se bucură de posibilitatea lor și de ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate fi lipsită de orice semnificație: în locul numelui „Socrate“ poți pune orice alt nume, la nevoie poți pune un simplu semn ce nu semnifică nimic. Cu alte cuvinte, un asemenea mod de gândire poate să devină gri, exact cum spune Mefistofel, în Faust, I. Voind să abată mintea omului de la unele preocupări speculative, mai libere, cel vi clean îi aduce imediat în față un adevăr greu de respins. Nu rezultă totuși din cele discutate mai sus că filozoful german ignoră alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit în marginea luncii și cântecul din ajun al rudăresei. Numai un moment am fost atent într-acolo și crapul era cât pe ce să câștige lupta. S-a prăvălit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
magie practică, atribuită lui Solomon, circula sub denumirea de Salomonis Citatio, Les Pentacles de Salomon, Les Clavicules de Salomon, Les Quatre Anneaux de Salomon sau Salomonis Schlüssel. Ultima formulă, de exemplu, este evocată de Faust pentru a se apăra de Mefistofel (J.W. Goethe, Faust, I) (134, pp. 221-223 ; 150, p. 224). La români erau în uz cărți de prevestire și de noroc - numite Roata lui Solomon sau Carte ghicitoare a împăratului Solomon -, cum sunt cele din secolele XVIII-XIX, comentate de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
alternative. Se bucură de posibilitatea lor și de ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
poate fi lipsită de orice semnificație: în locul numelui „Socrate“ poți pune orice alt nume, la nevoie poți pune un simplu semn ce nu semnifică nimic. Cu alte cuvinte, un asemenea mod de gândire poate să devină gri, exact cum spune Mefistofel, în Faust, I. Voind să abată mintea omului de la unele preocupări speculative, mai libere, cel vi clean îi aduce imediat în față un adevăr greu de respins. Nu rezultă totuși din cele discutate mai sus că filozoful german ignoră alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mirosul? „Rimel Plumb Aut Mascara, luciu de buze Full de Popi, fard de pleoape Cvinta Roială... lac de unghii Ridicați pontul... pudră compactă Pas parol... ruj Kiss, cremă de noapte Faust, spumă de baie Ghizell... spray de corp transparent, deodorant Mefistofel, feminitate Îngrijită, ruj Bonsay, șampon Spărgătorul de nuci, lac de unghii Lacul lebedelor, cremă Girafă pentru coapse, tampoane pentru sâni Girafor...” De unde apăreau toate aceste denumiri? Satanovski Îl ispitise iar. Probabil că femeia care dormise goală Între ei servise drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
c-o glumă. 12 martie 2004 IPOCRIZIE „Sunt de partea oricui este Vrednic, cumpătat, cinstit, Iubitor de bună veste, De pofte neispitit.” Vorbe, vorbe și iar vorbe Căci în fapt este altfel - Ca tot omul care-n vorbe Are pe Mefistofel. Și așa va și rămâne, De-un miracol nu va fi Chiar de-o cere să se-amâne, Ceasul dat spre-a se jertfi. De sămânța este bună, Nu se prinde-n galben lut; În zadar strunești o strună Când
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ironică față de orice și oricine, oroarea de natural, cultul artificiului, misoginismul, spernoginia, oroarea de matrimoniu, refuzul procreării, invertirea, pedofilia, drogul, sadismul, apologia crimei sunt incriminatorii: toate, păcate veniale sau capitale. Așadar, niște monștri cu fața uman rafinată? Satani de salon? „Mefistofeli cu joben”? Evident că, din punctul de vedere al tradiției morale și religioase, da. Dacă din sânul dandysmului a pornit acel celebru „Rău, fii binele meu!”, e limpede că dandy-i nu pot fi decât agenții diavolului bântuind prin cluburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dorind, refuzând, susurând, simulând, cerând, plângând; rugându-se, jeluindu-se, prefăcându-se, copilărindu-se, ascunzându-se, alintându-se, jucându-se, rostogolindu-se, Îndepărtându-se, rănindu-se. (sâmbătă) În primul capitol din eseul Mitul reintegrării (Editura Vremea, 1942), intitulat „Simpatia lui Mefistofel“, Mircea Eliade constată simpatia lui Dumnezeu pentru Diavol: ...simpatia aceasta divină față de un demon atât de negator se silește s-o justifice Goethe În versurile următoare: „Activitatea omului prea lesne Începe să tânjească; Îndată ce-ar putea, omul n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care avea să dea curînd colțul, nu genială, ci de-a dreptul frumoasă. Se hotărăște să o propulseze pe tînără vedetă. Bătrînul e un lup de mare uns cu toate alifiile, capabil să schimbe destine, dacă vrea, ca un adevărat Mefistofel. Despre felul În care Fio Régale se hotărăște să devină proastă am spus tot. Să vedem cum arăta ea de fapt. Ea locuiește estimp undeva În partea de est a Parisului, În Belleville, vecină și prietenă fiind cu Zora Marprelate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cazul dubletului Dante și Virgiliu trebuie să vedem dedublarea pedagogică a maestrului (Virgiliuă și a discipolului (Danteă, educatorul și elevul, cel care conduce și cel care este condus. Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie și dubletul Don Quijote și Sancho Panza, În care vedem diferențierea și complementaritatea dintre spiritul aventurier, expansiv, imaginar și spiritul practic, imediat, limitat strict la realitate, rezervat și supus
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Dar ce este această complementaritate care definește dubletele? Ea nu este altceva decât separarea persoanei În părțile din care aceasta este constituită. Am putea afirma că dubletele sunt simbolurile didactice ale persoanei În acțiune. Faust nu poate face nimic fără Mefistofel, la fel cum Don Quijote nu poate pleca În aventură fără Sancho Panza, iar Dante nu va putea Întreprinde călătoria sa fără a fi călăuzit de Virgiliu. Oedip nu-și va putea Începe marea aventură a existenței sale tragice, decât descifrând
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dualitate a naturii sale ca pe două tendințe opuse, contrarii, dar care totuși alcătuiesc ființa sa: conștiința morală a virtuților intelectuale și conștiința pasiunilor inimii. Dacă pentru Faust lucrurile par a fi mai clare, ele se complică În cazul lui Mefistofel. Modul În care acesta i se prezintă lui Faust apare la fel de contradictoriu (J. W. Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
contradictoriu (J. W. Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu”. Spre deosebire Însă de Mefistofel, personificarea pulsiunilor tenebroase ale inconștientului, Margareta este simbolul virtuților morale ale frumosului și binelui, al purității și perfecțiunii, pe care Faust le vede În felul următor (J. W. Goethe, Faust IĂ: „Frumoasă-i, Doamne! ce copilă! N-am mai văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Doamne! ce copilă! N-am mai văzut asemenea făptură. Are virtuți desigur, fără număr Roșeața buzelor și a obrazului lumină Să nu le uiți o veșnicie! Și cum privirea și-o Înclină Ce cald prin inimă te ia”. Margareta și Mefistofel sunt personaje complementare: virtutea morală și pulsiunile primare, neelaborate. Ca și Faust, care-și resimte dubla natură interioară, la rândul său, Sf. Pavel spunea: „Nu binele pe care-l doresc, ci răul pe care nu-l doresc, Îl fac”. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ce antrenează cultura europeană modernă. Aceasta este urmașa negării adevărurilor medievale, și nu va înceta vreodată să aducă negarea în orice idee, în orice sistem, în orice teorie. Dorința faustiană de cunoaștere absolută face să țîșnească "spiritul ce neagă mereu": Mefistofel. Însă negativitatea nu este diabolică decît pentru ceea ce neagă; ea este de asemenea așa cum afirmase Hegel cu privire la scepticismul sofiștilor energia spiritului și cea care însuflețește vîrtejul. Negativitatea a luat chipul îndoielii, al ironiei, al contestării, al revoltei. Îndoiala europeană este
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]