66 matches
-
de celulele somatice pe parcursul vieții orga nismului, respinge teoriile eredității lamarkiste. Boveri și Sutton încor porează această idee corectă în cadrul raționamentelor lor.5 Deși corectă în esența ei, analiza lui Sutton conținea un punct critic eronat (el identifica greșit diviziunea meiotică în care cromozomii paterni și cei materni se separă prin diviziune reducțională). Așa cum credeau și alți geneticieni din acea vreme, Sutton considera că separarea cromo zomilor paterni și materni și asortarea lor inde pen dentă are loc în a doua
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
care cromozomii paterni și cei materni se separă prin diviziune reducțională). Așa cum credeau și alți geneticieni din acea vreme, Sutton considera că separarea cromo zomilor paterni și materni și asortarea lor inde pen dentă are loc în a doua diviziune meiotică. Totuși, Weismann nu identifică cromozomii meiotici cu factorii eredității mendeliene. Weismann a publicat numeroase lucrări dedicate geneticii. Este de reținut că ideea după care cromozomii poartă factorii eredității mendeliene, a fost la început controversată, dar în 1913 ea a câștigat
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
se separă prin diviziune reducțională). Așa cum credeau și alți geneticieni din acea vreme, Sutton considera că separarea cromo zomilor paterni și materni și asortarea lor inde pen dentă are loc în a doua diviziune meiotică. Totuși, Weismann nu identifică cromozomii meiotici cu factorii eredității mendeliene. Weismann a publicat numeroase lucrări dedicate geneticii. Este de reținut că ideea după care cromozomii poartă factorii eredității mendeliene, a fost la început controversată, dar în 1913 ea a câștigat o susținere puternică, atunci când Estrella Eleanor
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
primii pași pe drumul către descifrarea la nivel molecular a genomului uman. Alfred Henry Sturtevant din echipa lui T. H. Morgan, a reușit să ofere primele hărți ale unor „determinanți genetici“ la Drosophila, (1911). Metoda de lucru era analiza recombinărilor meiotice. Mai târziu, odată cu progresul citogeneticii, a fost posibilă stabilirea locului unde anumite gene sunt situate pe cromozomi. Această performanță a deceniului ’60-’70 din secolul XX a fost consecința introducerii metodei hibridizării somatice interspecifice. Descoperirea oncogenelor este una din „marile
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
sau scade de-a lungul ciclului, după un pattern regulat (fig. 2-35). A) Un oocit de Xenopus este injectat cu citoplasmă prelevată de la oul altui Xenopus aflat în fază M. extractul celular conduce oocitul în fază M din prima diviziune meiotică,făcând ca nucleul mare să se spargă și să se formeze fusul mitotic. B) Când citoplasma este prelevată de la un ou divizat aflat în interfază, aceasta nu provoacă intrarea oocitului în faza M. Astfel, extractul din (A) trebuie să conțină
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
Un an mai târziu, aceeași cercetătoare a făcut legătura cauzală dintre stabilitatea structurală a cromozomilor și prezența la capetele acestora a unei anumite „zone distincte“. În 1939 și 1941, ea a arătat că această zonă se erodează la fiecare multiplicare meiotică 3 iar în lipsa respectivului „capișon“ terminal, cromozomii devin lipicioși și aderă unii la alții, formând structuri de cromozomi bicentrici sau cu alte malformații de structură, fenomenul BFB (Breakage-Fusion-Bridge). Aceste schimbări le alterează profund funcționalitatea.4 Numele de telomere nu-i
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
335). se remarcă, în dreapta, fuziunea cromozomilor văzută de Barbara mcclintock în 1938, în stânga fiind desenată, în viziunea ilustrei cercetătoare (1941) o schemă a fenomenului. A 2 Barbara McClintock, The fusion of broken ends of sister half-chromatids following chromatid breakage at meiotic anaphases, Missouri Agric. Exp. Sta. Res. Bull, 1938, 290, pp. 1-48. 3 Barbara McClintock, The behavior in succesive nuclar divisions of a chromosome broken at meiosis, Proc. Nat. Acad. Sci., 1939, 25, pp. 405-416. 4 Barbara McClintock, The Stability of
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
are dimensiuni mai mici, se decolorează și dispare peste câteva săptămâni și poartă denumirea de corpus albicans, care cu timpul dispare definitiv. Ovocitul din foliculul matur, inițial de ordinul I, deci diploid, suferă, înainte de ovulație, prima diviziune de maturare (diviziune meiotică) și devine ovocit secundar, celulă haploidă, sub care formă este expulzat de la suprafața ovarului în timpul ovulației, și pătrunde în trompa uterină, unde devine apt pentru fecundare. A doua diviziune meiotică (și expulzia celui de-al doilea globul polar) este realizată
Ovar () [Corola-website/Science/311309_a_312638]
-
deci diploid, suferă, înainte de ovulație, prima diviziune de maturare (diviziune meiotică) și devine ovocit secundar, celulă haploidă, sub care formă este expulzat de la suprafața ovarului în timpul ovulației, și pătrunde în trompa uterină, unde devine apt pentru fecundare. A doua diviziune meiotică (și expulzia celui de-al doilea globul polar) este realizată doar dacă ovocitul este fecundat. Ovulul astfel format este o celulă de mari dimensiuni ce conține practic toată citoplasma ovocitulului de ordinul I. Ovarul este glanda sexuală femenină pereche, exo-endocrină
Ovar () [Corola-website/Science/311309_a_312638]
-
a identifica exact secvența polimorfică de ADN care se transmite cu împreună cu gena mutantă în familia respectivă; folosirea unor markeri multipli, situați la ambele capete ale genei PKD 1; acest lucru este necesar pentru a evita erorile determinate prin recombinări meiotice; ADPKD să fie produs de o mutație a genei PKD1; în 5-15% din cazuri boala este produsă de mutații în gena PKD2, situată pe cromosomul 4. Testarea genetică este indicată în următoarele situații (10): -la persoane cu risc (deci rude
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
a1a1, a2a2, a3a3, sau a1a2, a2a3, a3an ș-a.m.d. Asemenea combinații de gene alele condiționează diferite variante antigenice. Alotipurile (allos = altul, diferit, în limba greacă) sunt variante imunoglobulinice moștenite ca alternative adică sub formă de alele distincte, prin segregare meiotică de alele din genotipul părinților și unire probabilistică în fecundație. Variantele alotipice ale imunoglobulinelor pot fi detectate cu ajutorul reacției de precipitare cu aloantiseruri obținute în organisme care aparțin aceleiași specii, dar care au un alotip diferit de al organismului donor
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
reprezintă un exemplu clasic de evoluție a proteinelor ca urmare a duplicației genice, mecanism care a fost elucidat de Susumu Ohno, în celebra sa lucrare „Evolution by gene duplication” (1970). Se poate realiza o poliploidizare, ca urmare a unor dereglări meiotice care conduc la abolirea mecanismului de reducere a numărului de cromozomi și astfel se produce o multiplicare a setului cromozomal de bază, inclusiv a numărului de copii ale tuturor genelor. Dar, prin alte mecanisme, se poate produce mărirea numărului de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
genici distincți pentru proteinele CMH, aceștia neputând aparține unui aceluiași locus genic, oricât de complex ar fi el, recombinarea genetică interalelică neputând implica alelele aceluiași locus genic. Astfel, analiza recombinațională a evidențiat apariția a 40 de cross-overe la 4614 diviziuni meiotice, realizate între HLA-A și HLA-B, ceea ce dă o frecvență de recombinare de 40 / 4614 = 0,0087. Această valoare poate fi convertită în unități de cartare, ceea ce înseamnă 0,87 centimorganoni între HLA-A și HLA-B. Pe baza analizei frecvenței
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
5. VARIANTE HEMOGLOBINICE ȘI HEMOGLOBINOPATII Evenimentele mutaționale care modifică secvența de nucleotide din genele pentru globine sunt cauzate de factori mutageni externi (fizici, chimici sau biologici) dar și de factori mutageni endogeni printre care replicația eronată a ADN, crossing-over inegal meiotic sau mitotic care conduce la duplicații și deleții, precum și mobilizarea elementelor genetice mobile prin genom așa cum sunt secvențele Alu specifice genomului uman sau a unor transpozoni și retropozoni de origine virală ce pot determina fracturarea secvențelor genice pentru globine și
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
prin: > Sindromul Down Trisomia 21. Apare cu o frecventă de 1/1000, aceasta putând crește odată cu vârsta mamei, astfel poate apărea cu o frecvență de 21/1000 dacă mama are peste 45 de ani. Cauza o reprezintă scăderea eficienței diviziunii meiotice, ceea ce duce la nondisjuncția unui cromozom. Ca și manifestări ale celor ce prezintă sindrom Down, putem enumera următoarele: talie mică, craniu mic și rotund, față plată, gât scurt și gros, mâini scurte și late, sensibilitate mare la infecții, deficiență mentală
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Klinefelter (47XXY) și variante Sindromul Klinefelter (descris în 1942) este un sindrom genetic care rezultă din prezența unuia sau mai multor cromozomi X suplimentari (kariotipuri 47XXY, 48XXXY, 49XXXXY), din cauza nondisjuncției din timpul primei sau a celei de-a doua diviziuni meiotice din gametogeneză sau din timpul primei diviziuni mitotice din momentul fertilizării. Incidența sa în populația generală e de 1 din 1.500 bărbați, fenotipul fiind masculin și similar în toate cele trei variante . Diagnosticul de sindrom Klinefelter se pune de
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]