13,719 matches
-
accept întru totul... (regretînd parcă această adeziune spontană și deplină la opinia celuilalt, adaugă) numai că Borges nu a scris niciodată romane (reapare rîsul ușor disprețuitor). R.B.: Nu a scris romane iar eu mă refer doar la o anumită structură mentală... A.R.-G.: De altfel - știți, eram bun prieten cu Borges, - lui nu i-au plăcut deloc romanele mele. R.B.: Am să citez din nou una din așa-zisele "prostii" care s-au spus pe marginea romanului dumneavoastră: acțiunea din
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
de experiențe singulare care sînt fiecare dintre cărțile sale. De aceea Foucault a publicat întotdeauna ceea ce a produs. Se știe că Foucault a tipărit în timpul vieții 15 cărți. Trei dintre ele vor face obiectul unor modificări în momentul republicării: Boala mentală și personalitatea (1954) devine în 1962 Boala mentală și psihologia (Foucault rescrie în întregime a doua parte, inițial numită "Condițiile bolii", care devine "Nebunie si cultură"). La fel se întâmplă și cu Nașterea clinicii (1963) pe care o va modifica
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
sale. De aceea Foucault a publicat întotdeauna ceea ce a produs. Se știe că Foucault a tipărit în timpul vieții 15 cărți. Trei dintre ele vor face obiectul unor modificări în momentul republicării: Boala mentală și personalitatea (1954) devine în 1962 Boala mentală și psihologia (Foucault rescrie în întregime a doua parte, inițial numită "Condițiile bolii", care devine "Nebunie si cultură"). La fel se întâmplă și cu Nașterea clinicii (1963) pe care o va modifica în 1972, suprimând terminologia cu conotație structuralistă; în
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
ale torționarilor cu victimele lor). Situînd discursul în afara temei politicii și a moralei, cercetătorul, în baza dreptului său de a-și alege traseul științific, optează pentru metafizică și gîndire pură, tratînd însă la fel de riguros și cotidianul, și teoria probabilităților. Structură mentală de anvergură și recunoaștere internațională, cu o forță de abstractizare și de teoretizare rară în România, Solomon Marcus nu scrie pentru a populariza un discurs academic despre joc, ci îl aduce, chiar în formele sale sociale cele mai obișnuite, la
Caruselul cu poliedre by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/13453_a_14778]
-
de pictură, de materia cromatică și de visul demiurgic al construcției tangibile din nimic, numai datorită faptului că prin cuvinte vibrau de multe ori tonuri și că literele se organizau subtil în coloane, contraforți și arhitrave, ci pentru că ordinea lui mentală și natura sensibilității sale sînt disponibile în aceeași măsură pentru limbaje diferite. Dacă univesul plastic, reperele vizualului, ar fi fost în poezie o simplă recuzită expresivă, un material de lucru și atît, încercarea extragerii lor din convenția literară ar fi
Eu, despre pictorul Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13460_a_14785]
-
acest punct de vedere, capitolul despre mahalaua Calicilor care prezintă felul în care superstițiile rurale despre calici și mișei capătă o formulă de mahala. Există, de altfel, o teză secundară a cărții care afirmă tocmai acest fapt, transferul unui model mental dinspre rural spre urban: „Toate tîrgurile valahe, Bucureștiul îndeosebi, devenite cu timpul orășele care au abordat la iuțeală modelul citadin european, au fost hrănite demografic cu țărani liberi, mai ales clăcași. Aceștia, în ciuda deceniilor petrecute în periferiile Bucureștilor, nu s-
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
spre faza expresionistă a lui Dubuffet și Wols. Din această fază există și în România câteva lucrări marcate de experiența cinematografică și coregrafică a lui Brauner în același timp cu mari apetențe mistice, totul obținut printr-un sistem de colaje mentale și tehnice, ca de pildă în pictura dedicată lui Gellu Naum, într-un grupaj de nuduri și o lucrare evident aluzivă la Miró.
Centenar Victor Brauner by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13461_a_14786]
-
fel, „veriga lipsă” între lectura micro- și cea macro-sociologică, se consideră în lumea științelor sociale. Teoria literară exploatează la rîndu-i segmente intense din studiile lui Goffman (nu numai Viața cotidiană..., ci și Stigma, Asylums: Essays on the Social Situation of Mental Patients and Other Inmates, Interaction Ritual: Essays on Face-to-Face Behavior sau Forms of Talk), la fel, evident, spectacologia, ceea ce face din publicarea acestei traduceri unul dintre cele mai apreciabile momente ale acestui an editorial. Erving Goffman, Viața cotidiană ca spectacol
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
acestui sever proces de conversiune. Retorica exterioară, fie ea și legată strict de buna funcționare a formei, a fost lăsată undeva în urmă, imaginea, expurgată de orice descriptivism, a devenit mai degrabă rezultatul unei concentrări maxime și al unei interogații mentale decît consecința unui dialog nemijlocit cu lumea din jur, iar materia și tonul cromatic s-au convertit în semn imponderabil și în urmă crepusculară. Cele două categorii de lucrări, cel puțin pînă la plecarea sa la Roma, identificate astfel în funcție de
Tineri artiști în actualitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13477_a_14802]
-
umbra umanismului german. Nici Schiller, nici Goethe nu i-au spus vreodată, în orășelul lui natal, că frumosul, nobilul, binele, trebuie sau pot să conducă lumea». Și Huelsenbeck continuă, asemuindu-l pe Tzara «unui barbar de cel mai înalt nivel mental și estetic, un geniu fără scrupule». În vara lui 1916, tînărul Tristan se aruncă în vîltoare, sigur de sine - e mai mult ca niciodată «Domnul Dada», ca să folosim expresia lui Hans Richter. Neobosit, își arată talentul de organizator. La 9
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
se află în fața unei ironii sau, pur și simplu a unui bluff. Excelente sunt considerațiile Magdei Cârneci despre poetica optzecistă, despre mutația fundamentală produsă în literatura română de acești primi scriitori postmoderni și de rolul jucat de ei în pregătirea mentală a românilor pentru evenimentele din decembrie 1989. În ianuarie 1990 scriitoarea a ținut la Paris o superbă conferință cu nuanțe confesive, reprodusă în volum cu titlul Poezie și revoluție. Textul excelează prin luciditate și spirit critic. Magda Cârneci sesizează cu
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
vorbesc o limbă stranie, gesticulează straniu, mă strecor în muțenie și mă-nfior. Ei, nici chiar așa... Contact motor și, în cîteva minute, orașul rămîne departe, în pîclele lui voievodale, șoseaua începe să ia calea soarelui-apune, plasîndu-mă într-o altă ordine mentală. Trec prin încă adormitul Podul Iloaiei, evitînd, într-o ultimă secundă, coliziunea cu peticitul coviltir al unei căruțe parcate chiar pe dunga albă continuă, se-arată Tîrgu Frumos, aici forfota din pestrița piață e de-acum la parametri maximi, urmează
Peste Ilici dus-întors by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13553_a_14878]
-
și tonul, tușa, forma și compoziția în pictură. De fapt, atît în pictură, cît și în arhitectură el este fundamental un desenator. Iar desenul nu este aici neapărat o tehnică, ci o calitate a privirii și o formă de construcție mentală care pot fi superioare - și de multe ori sînt - uneia sau alteia dintre expresiile finale. În acest context, arhitectura și pictura devin mai convingătoare în ceea ce privește orizontul analitic, de grafician, al lui Marcel Iancu decît desenele înseși, pentru că ele doar mijlocesc
Destine europene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13577_a_14902]
-
întotdeauna la două tipuri de situații: există o imagine doar reproducătoare a ceea ce am perceput deja și care se găsește oarecum în așteptare în memorie și această imaginație este un fel de reluare ludică a întregului material disponibil în viața mentală și care poate să ducă la fel de bine la reverii interioare dar și la manifestări mediate de către limbaj, prin amintiri. Este, prin urmare, o mare apropiere între imaginație și memorie și jocul cu imaginile. Cealaltă dimensiune a imaginației este cu adevărat
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
fel de confuzie totodată metodologică și teoretică pentru că imaginarul se lasă surprins prin anumite structuri, reguli bine determinate de funcționare, după cum o arată toate studiile de mitologie și deci este nepotrivit să utilizăm termenul „imaginar” pentru a desemna orice producție mentală fantezistă. Totuși, și dumneavoastră ați subliniat-o, această permeabilitate a termenului, această plasticitate a lui și această receptare oarecum supradeterminată astăzi a fost ceva favorabil, a suscitat condiții oportune pentru a permite tuturor acestor lucrări care au dominat mijlocul secolului
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
încerca să întărească anumite proprietăți ale imaginarului, proprietăți pe care lucrările de peste un secol de cercetare au permis să fie descrise și fundamentate și care ne permit să vedem tocmai că imaginile pe care le punem în acțiune în viața mentală, pe care le proiectăm în operă sau care animă mari mișcări colective, aceste imagini nu sînt doar individuale ci transpersonale și au o semnificație care nu este proiectivă, nu este reductibilă doar la niște trăiri și prin aceasta regăsim sensul
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
anterioare, situat în afara limbajului conceptual), ca simboluri (la nivel cognitiv, unde se elaborează strategiile de comportament în limbaj conceptual, în situații noi, nefamiliare). În artă, ca și în știință, pe tărâmul creației, alegerea strategiei nu se face integral prin calcul mental (ajutată eventual pe computer), ci, în bună măsură intuitiv, apelân-du-se la tezaurul arhetipal subconștient (sau supraconștient?). Atât artiștii, cât și scientiștii știu că, în febra căutării drumului optim, în actul creației, chiar dacă scopul este implicit, există o perioadă dificilă de
Voci din public () [Corola-journal/Journalistic/13605_a_14930]
-
ce trebuie să facă scriitorul însuși pentru ca lucrurile să meargă mai bine? Simplu, să scrie folosindu-și toată libertatea și, unde e cazul, să scrie căutând să se smulgă (ca un pui de vrabie din găoacea oului) din vechiul tipar mental al cărui prizonier va fi fost până în 1989. Numai atât? Cam atât și să aibă răbdare (mai precis ar fi: Să rabde). Altfel, nimic concret nu are de întreprins?
Unele răspunsuri la câteva întrebări pe care nu mi le pune nimeni by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/13635_a_14960]
-
emoționant... Emoția este ceea ce lipsește unei ecranizări - corecte și aplicate, altminteri - regizate de Stephen Daldry � Billy Elliot) după romanul Orele, scris de Michael Cunningham. Personajele principale sînt trei femei care trăiesc în timpuri diferite - și, de fapt, în același ( mental vorbind): Virginia Woolf, luptîndu-se cu demonii interiori pentru a scoate la suprafața hîrtiei o capodoperă ( Mrs. Dalloway), o gospodină americană din anii ’50, luptîn-du-se cu rutina zilnică și găsindu-și consolarea în paginile acestui roman și o editoare newyorkeză din
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
a zis că o să ajungi scriitor! Ce-i cu tine?. Cred că-ți dai seama că, din acel moment, mi s-a urcat la cap. Am și scris, undeva, că destinul meu a fost un extemporal. Eu am făcut disidență mentală Iată, așadar, două premonițiuni fantastice. Pe urmă, viața mea a fost bulversată de comunism. Totuși, marea șansă a fost că am lucrat la Editura de Stat. Deși fusesem exclus din partid, chiar la dorința mea, pentru că nu mai suportam, m-
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
perioadă care nu mai avea timp cu oamenii, într-o lume urâțită până la extrem, v-ați refugiat în literatură. - Am traversat epoca proletcultistă citind marii autori clasici și în sufletul meu au rodit cele trei grăunțe. Eu am făcut disidență mentală; o opoziție intrinsecă și structurantă. Eram total abstras, încât uneori, la editură, mă strigau: Țoiule, n-auzi? Ăsta e surd!, pentru că eu mă gândeam la ale mele, eram plonjat în propria mea imaginație. Atunci am citit cel mai mult (inclusiv
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
școlar a apărut în paginile revistelor literare, incredibilele justificări ale persoanei acuzate intrau în aceeași logică: a activități didactice în care dreptul de proprietate intelectuală se suspendă, în temeiul obligaței de a învăța, adică de a memora. Trăim în legislați mentale paralele. ( Se poate doar spera în începutul făcut prin introducerea între probele de examen a celui mai simplu mod - "text la prima vedere" - de a distruge cel puțn o parte din eșafodajul de memorare și copiere didactică.) O altă diferență
A copia by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13797_a_15122]
-
l-ar fi scris poetul însuși" ( teora.ro). Exemplul atestă forța cu care clișeul s-a impus în toate domeniile. Clișeele cele mai puternice sînt cu siguranță cele bazate nu numai pe repetiția lexicală, ci și pe impunerea unor scheme mentale, a unor simplificări comode; ca pentru a le confirma, pe o pagină personală apare inevitabila cugetare: "Viața e o continuă provocare, o luptă pe nivele, o avansare, o nervoasă căutare". Locul cel mai tipic de manifestare a clișeului provocării este
Provocare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13771_a_15096]
-
la moarte, și nici unul dintre foștii dețnuți politici, întorși în sat după amnistiile din 1964, nu se bucură de o reputațe prea bună. De curînd, au apărut două cărț, ambele la Polirom, a căror abordare e una psihosocială, concentrîndu-se asupra mentalului colectiv și a relaților stabilite între membrii comunități nucșorene; e vorba despre proiectul de cercetare coordonat de Alina Mungiu-Pippidi și Gerard Althabe, Secera și buldozerul. Scornicești și Nucșoara. Mecanisme de aservire a țăranului român, și de volumul Aurorei Liiceanu, Rănile
Memorii care trădează by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13790_a_15115]
-
de active în ultimul deceniu, așa cum a fost Irina Nicolau, o descriere mai mult sau mai puțin documentară, chiar dacă este vorba despre o expoziție de pictură, ci o încercare de a circumscrie în coduri vizuale complexitatea unui spirit și dinamica mentală ale unei existențe exemplare și cu o vocație naturală a construcției. Pentru a se înțelege, însă, întreaga plajă de semnificații a unei asemenea expoziții, chiar dacă ea nu ar avea nevoie, în mod normal, de explicații colaterale, ar trebui să ne-
Exuberanță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13827_a_15152]