187 matches
-
credința că arta poate fi o cale de reconectare "la energiile lumii", [și] un mod de a "mântui din nou lumea""189. Fig. 7. Adrian și Irina-Andreea Stoleriu, Adam și Eva I.4. Inspirația divină și creația artistică Filosoful și metafizicianul elvețian Frithjof Schuon susținea faptul că prin posibilitățile sale creatoare, arta, ca parte integrantă a spiritualității umane, prezintă acea capacitate care i-a permis omului să se numească nu doar homo sapiens, ci și homo faber 190. El arăta totodată
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
logica din Izvorul cunoașterii. Ținem să relevăm însă ca o notă distinctivă a ortodoxiei că, în comentariile foarte numeroase de care se bucură Aristotel, în epoca de după Damaschin și până spre sfârșitul Evului Mediu în Răsărit, preferințele nu merg spre metafizician, ci spre logician, spre naturalist și cel mult spre etician. Comentariile și parafrazele Patriarhului Fotie, ale lui Ioan Italos, ale lui G, Pachymeres, sau Teodor Metochites stau dovadă. Această înțeleaptă selecție a elementelor asimilabile din cultura antică a scutit ortodoxia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în popularitate prin entuziasta lui întrebuințare de către tinerii publiciști, care drept vorbind nu prea știu ce înseamnă. Căci într-adevăr ideea sofianică e legată de anume subtilități teologice, care au fost de natură să-l inducă în eroare pe un metafizician de mare înălțime ca Pavel Florenski și erau gata să-l prăbușească în erezie pe cel mai adânc cugetător al teologiei ortodoxe actuale, care este părintele Sergiu Bulgakov. Discuția acestei foarte însemnate probleme ar necesita însă un studiu de largi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
conștiința cunoscătoare. Cunoașterea are loc atunci când obiectul intră, pătrunde, pentru a spune așa în subiect, este prins de către subiect. Termenul cel mai folosit de filosofi pentru a desemna o asemenea înțelegere a cunoașterii este intuiția. Cunoașterea autentică este cunoașterea intuitivă. Metafizicienii de diferite orientări și din diferite timpuri, care au conferit contur acestei înțelegeri a cunoașterii, par să pornească de la supoziția că adevărata cunoaștere, cunoașterea esenței lucrurilor, pe care o oferă numai metafizica, spre deosebire de gândirea comună și de cercetarea științifică, este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant și deplângea faptul că ideatorii de sisteme metafizice de după Kant nu au ținut seama de concluziile cercetărilor acestuia privitoare la limitele cunoașterii omenești: „Nu ne mai amăgim cu prezumția de a putea ancora cu gândul în absolut. De seminția metafizicienilor ne separă această luciditate. Căci toți metafizicienii se simt într-un fel moștenitori... ai «revelației divineă - chiar și aceia care în chip declarat și explicit nu mai cred in asemenea revelație divină. Toți metafizicienii de după Kant au căutat să restaureze
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sisteme metafizice de după Kant nu au ținut seama de concluziile cercetărilor acestuia privitoare la limitele cunoașterii omenești: „Nu ne mai amăgim cu prezumția de a putea ancora cu gândul în absolut. De seminția metafizicienilor ne separă această luciditate. Căci toți metafizicienii se simt într-un fel moștenitori... ai «revelației divineă - chiar și aceia care în chip declarat și explicit nu mai cred in asemenea revelație divină. Toți metafizicienii de după Kant au căutat să restaureze dogmatismul dinaintea acestuia... Toți metafizicienii de după Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu gândul în absolut. De seminția metafizicienilor ne separă această luciditate. Căci toți metafizicienii se simt într-un fel moștenitori... ai «revelației divineă - chiar și aceia care în chip declarat și explicit nu mai cred in asemenea revelație divină. Toți metafizicienii de după Kant au căutat să restaureze dogmatismul dinaintea acestuia... Toți metafizicienii de după Kant se comportă ca și cum principiile metafizice ar fi indreptățite numai în măsura în care pornesc de la premisa ca ar avea un acces în «absolută. S-a creat astfel o serie fără
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Căci toți metafizicienii se simt într-un fel moștenitori... ai «revelației divineă - chiar și aceia care în chip declarat și explicit nu mai cred in asemenea revelație divină. Toți metafizicienii de după Kant au căutat să restaureze dogmatismul dinaintea acestuia... Toți metafizicienii de după Kant se comportă ca și cum principiile metafizice ar fi indreptățite numai în măsura în care pornesc de la premisa ca ar avea un acces în «absolută. S-a creat astfel o serie fără sfârșit de surogate ale revelației divine.” („Ființa istorică”, pp. 483-484.) 26
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ipostasuri divine, n.n.) nu se introduce, după el [Dionisie], nici compoziție în Dumnezeu. Căci Persoanele sunt unite în Tatăl ca unic izvor al Lor. Iar procesiunile cele bune spre făpturi sunt unite în ființa cea unică a Celor trei Ipostase". Metafizicienii au căutat pe Dumnezeu în element, or, Dumnezeu nu e din această lume. Postmodernii comit, în schimb, eroarea inversă: negăsind unitatea în această lume, au renunțat la ea, proclamând domnia hazardului. Într-adevăr, lumea golită de lumen e haosmos, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu, el a uitat s-o anunțe și pe cea a diavolului. Iată dezlegarea enigmei. Și ea are legătură cu deliberata sau nevinovata confuzie dintre fundament și Dumnezeu. Lumea nu poate avea un fundament, cum s-au străduit să dovedească metafizicienii, fiindcă ar însemna să decidem (ceea ce am arătat insistent în detalierea antropocentrismului Părintelui Stăniloae) că este suficientă sieși. Or, ea este creația lui Dumnezeu, în care lucrează energiile divine alături de energiile negative ale diavolului. A vedea în Dumnezeu elementul, cărămida
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și ținta supraomului nietzschean. Paradoxal, jocul simulacrelor postmoderniste este o piedică la reîntoarcerea în copilărie, deși pariază pe ludic. Spre deosebire de Nietzsche, care refuză Grund-ul, Eminescu știe că tocmai în poveste se ascunde arheul, care e altceva decât Grund-ul metafizicienilor. Cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme, spunea poetul, iar într-o scrisoare către Harieta adăuga: "Povești sunt toate pe lumea asta"100. Ficțiuni, dar care ascund în ele arheul, așa cum îl identifica pe cel al românilor în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nici ontologic, nici dialogic. Rorty îl vede pe Heidegger ca adversar al romanului, al povestirii, deci al democrației, deși avea un mare talent dramatic, precum Nietzsche. Dar a încercat să-l discrediteze pe autorul lui Zarathustra ca pe ultimul dintre metafizicieni. Iluzia lui ar fi constat în credința că poate salva Occidentul prin trecerea de la epic la liric. Or, după aprecierea lui Rorty, salvarea e inversă: de la liric la epic. Dar de ce să nu admitem că salvarea poate fi, simultan, și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-i ca stolul de porumbei", filozofă Rică, simțindu-se înălțat de înaripata constatare; "azi pe casa noastră, mâine pe casa voastră". Faptul că participase efectiv la acestă adâncire tacită a înțelegerii aproapelui, caracteristică fenomenului artistic, că se implicase în ceea ce metafizicienii ar numi o volatilizare a realului, îl umplea nu numai de bucurie tâmpă, ci de conștiința unei înalte misiuni sociale împlinite. Ca spectator, se solidarizase cu suferința minerilor brazilieni din fotografii într-atât încât devenise brațul lor cu acțiune la
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
este chestionat și să devină locul permeabil revelației. Pentru a gândi Ființa în sens heideggerian, trebuie să o trăiești. Cel care se preocupă astfel de a răspunde la și de chestiunea Ființei este gânditorul, nu filosoful și încă mai puțin metafizicianul. A ști cum să chestionezi Ființa este a ști cum s-o aștepți, dacă este nevoie, chiar toată viața. Singur omul între fiinduri are privilegiul de a asculta și răspunde la chemarea Ființei. Destinul omului este de a face Ființa
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
contact al omului cu Conștiința Cosmică Nici rațiunea abstractă, nici experiența, nu pot ajunge la sursa primară de unde izvorăsc ideile noastre de necesitate și de universalitate. Această sursă este ascunsă ochilor savantului și originea sa extrasenzorială se disimulează în investigațiile metafizicianului. Dar, pentru a rezuma, conștiința este mereu acolo; este la fel de adevărat, cu unitatea sa imuabilă, legea cosmică conduce destinele omului și lucrurilor create de mâna sa pentru activitatea și înțelegerea lumii sale. Ideile de adevăr și de justiție se prezintă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
peisajul filozofiei italiene, se distinge prin originalitate și caracter sistematic îi aparține lui Emmanuele Severino. Format la Universitatea Catolică din Milano sub îndrumarea lui Gustavo Bontadini care a respins eticheta de "neoscolastic" pentru a și-o revendica pe cea de "metafizician clasic" Severino se confruntă chiar din primele sale opere cu următoarea problemă metafizică: cum trebuie înțeleasă și explicată ființa a ceea ce devine? Prezența acestei probleme, repropusă de Bontadini, se face simțită în primele scrieri ale lui Severino: Heidegger e il
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
stagiritului, conceptul central al eticii influențează Întreaga construcție filosofică. Considerăm că etica este o disciplină filosofică prin aceea că gânditorul autentic asupra problemelor morale nu poate fi un „etician”, ca și cum etica ar fi altceva decât filosofie, ci numai „metafizician”. „Metafizica se joacă În raporturile etice - scria Emmanuel Lévinas, unul dintre cei mai de seamă moraliști ai secolului trecut, În lucrarea Etică și Infinit, subliniind că: Fără semnificațiile etice, chiar și conceptele filosofice rămân cadre goale și formale”. De asemenea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
economie, unde teoreticienii vorbesc despre "raționalitate perfectă", "informare per-fectă", "concurență perfectă" etc. Cînd toate sunt perfecte, e o problemă cu teoria respectivă. Econometricienii au elaborat modele, dar aplicarea lor și interpretarea rezultatelor revin tot economiștilor. Iar aceștia se dovedesc uneori metafizicieni lipsiți de sens. Asta și pentru că observațiile noastre sunt, cum arăta K. Popper, influențate de credințele noastre, neexistînd practic aserțiuni care să reprezinte rezultate nude și indiscutabile, pure și infailibile. Spre pildă, acolo unde un economist vede exploatare, un altul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
natura se pricepe cel mai bine și că cea mai bună atitudine umană posibilă ar consta în neintervenția în procesualitatea naturală. Dacă lucrăm cu un concept cuprinzător de natură de tip categorial, asemenea conceptului de Ființă pe care îl utilizează metafizicienii, atunci ajungem la consecința absurdă că tot ce se petrece în lume este parte a naturii, deci este natural. Dacă Natura este atotcuprinzătoare, atunci orice este parte a ei, iar ceea ce era anterior conceput deosebit devine indistinct. Bunăoară, dacă luăm
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
dar probele externe ne permit să evaluăm validitatea oricărei afirmații făcute. Voi discuta pe rând fiecare dintre aceste opțiuni. Nu uitați, scopul discuției nu este o filozofie abstractă, ci o lecție practică, relevantă pentru proiectarea cercetării. Nu există prea mulți metafizicieni autoproclamați în ziua de azi. Totuși, multe cursuri care se ocupă de gândirea social-politică încep cu scrierile lui Platon și așa vom proceda și noi. Platon a susținut că lumea, așa cum ne apare observată prin simțuri, este incapabilă să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
starea lui paradisiacă, să-l facă să respire în același ritm cu duhul, animate amîndouă de Duhul divin. Sigur că o asemenea distribuție între Orientul și Occidentul creștin nu trebuie exagerată ; sigur că există mari figuri de spirituali și de metafizicieni occidentali care lucrează în orizontul coincidenței și al depășirii contrariilor. Nu atît o geografie a mentalităților e pertinent să avem în vedere, cît mai ales o tipologie a modelelor spirituale. Cît despre modernitate, ea s-a născut dintr-o tendință
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
al lui Dumnezeu. Christos strălucire, autorevelare a Tatălui poartă totodată numele de Fiul Omului: nu doar fiindcă asumă condiția noastră, ci, dacă riscăm sensul tare al expresiei, tocmai fiindcă radiază în lume chipul lui Dumnezeu. în termenii musulmanului Ibn Arabî, metafizician vizionar din secolele XII-XIII, omul manifestă forma calitativă a lui Dumnezeu. Prin definiție, umanul este așadar divino-uman ; constituie un episod central din metabolismul divinului. Berdiaev spunea, pe drept cuvînt, că prin tematica persoanelor Treimii recunoașterea lui Dumnezeu ca persoană a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
catastrofă primordială care să fi fost pricinuită tocmai de libertatea umană. Omul nu trebuie să se îndreptățească în fața unui divin de tip juridic, ci să se îndrepte ca perspectivă către Polul christic, care îl atrage spre sine. Ca mai toți metafizicienii contemplativi, Cusanus nu gîndește destinul lumii în funcție de păcatul originar și de diviziunea finală (și fatală) între izbăviți și osîndiți. Libertatea umană nu e concepută în termeni de alegere, de vină, judecată, merit și sentință. Actul christic, actul lui homo maximus
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
cunoașterea lumii. După Kant, încercările anterioare de a ajunge la o astfel de viziune sunt nesatisfăcătoare, deoarece nu reușesc să ofere răspunsuri la ambele cerințe. El distinge între două astfel de încercări cea făcută de "matematicienii naturii" și cea a "metafizicienilor naturii" și atrage atenția că una dintre ele nu este satisfăcătoare pentru că nu reușește "să dea seama de posibilitatea cunoștințelor matematice a priori" (CRP, p. 86), i.e. nu răspunde la problema statutului cunoștințelor matematice, iar cealaltă nu este satisfăcătoare deoarece
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
Kant, încercările anterioare de a ajunge la o astfel de viziune filosofică sunt nesatisfăcătoare, deoarece nu reușesc să ofere răspunsuri la ambele probleme. Astfel, "matematicienii naturii" nu reușesc să răspundă la problema relației dintre cunoștințele matematice și cunoașterea lumii, iar "metafizicienii naturii" nu reușesc să răspundă la problema statutului cunoștințelor matematice. "Primii se aleg cu câștigul că deschid judecăților matematice domeniul fenomenelor. În schimb, ei se încurcă mult tocmai din cauza acestor condiții, când intelectul vrea să iasă din acest domeniu. Cei
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]