128 matches
-
Strâmba în vremea când era vistier. Stoichiță moare la 1620, deci reconstrucția mănăstirii nu se poate situa mai tarziu. Acesta doar reconstruiește actuala mănăstire pe locul vechiului schit Strâmba în anul 1603. În aproximativ 1525 Schitul Strâmba este menționat că metoc al mănăstirii Govora, păstrându-și acest statut până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cum relevă documentele secolului al XVI-lea averea mănăstirii provenea din terenurile pe care această le-a primit că donații sau le-a cumpărat. La 3 ianuarie
Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba) () [Corola-website/Science/313569_a_314898]
-
moșia Sărdăneștilor. La ridicarea bisericii contribuise și Milos, nepotul lui Stoichiță Râioșeanu. Acesta răsculându-se cu Lupu Mehedințeanu împotriva grecilor a atras urgia domnitorului Alexandru Ilias asupra casei sale și implicit asupra mănăstirii care a fost confiscată și transformată în metoc al Mănăstirii Tismana. Aceste evenimente explică și realizarea abia după 200 de ani a picturii (1793) de către Constantin Râioșeanu, mare armaș. La 1793 Vel Armașul Constantin Râioșeanu și jupâneasa Păuna semnează actul terminării pictării la interior și exterior a bisericii
Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba) () [Corola-website/Science/313569_a_314898]
-
la Cerneți contesta drepturile mănăstirii de a încasa veniturile rânduite de Grigore Ghica. Situația a fost îndreptată în timpul lui Duca Vodă (1674-1678), încasarea „vămii căpitănești” fiind lăsată din nou mănăstirii. Sub Șerban Cantacuzino, litigiul a reapărut. Mănăstirile Tismana (al cărei metoc era ) și Govora, prin egumenii Nicodim și Paisie, revendicau drepturile asupra satului Cerneți înaintea domnitorului. Disputa dintre cele două mânăstiri continuă și pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu și, mai mult, și mănăstirea Cozia, care stăpânea moșiile din apropierea Cernețului (Curila, Gârdanul, Miclăușești
Mănăstirea Cerneți () [Corola-website/Science/334689_a_336018]
-
așezământ. O lucrare de restaurare a bisericii a avut loc în 1896 și a fost executată de un meșter italian. În perioada cât Bucovina s-a aflat sub stăpânirea austriacă (1775-1918), Mănăstirea Hagigadar a fost considerată o lungă perioadă un metoc de maici, fiind cunoscută ca "metocul cel armenesc" sau "Mitoc" , cu toate că aici nu au fost niciodată călugărițe în sensul propriu al cuvântului, ci numai niște femei retrase din lume, care duceau o viață austeră. Chiar dacă după primul război mondial colonia
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
bisericii a avut loc în 1896 și a fost executată de un meșter italian. În perioada cât Bucovina s-a aflat sub stăpânirea austriacă (1775-1918), Mănăstirea Hagigadar a fost considerată o lungă perioadă un metoc de maici, fiind cunoscută ca "metocul cel armenesc" sau "Mitoc" , cu toate că aici nu au fost niciodată călugărițe în sensul propriu al cuvântului, ci numai niște femei retrase din lume, care duceau o viață austeră. Chiar dacă după primul război mondial colonia suceveană de armeni s-a micșorat
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
1601, la reinstaurarea ocupației turcești, după cum reiese din gramata pe care delegația credincioșilor eparhiei, condusă de Mitropolitul Meletie al Proilavului și Arhimandritul Ioanichie, o prezentau țarului Rusiei Mihail Teodorovici, la 28 martie 1645, la Moscova. dependentă de mitropolie, a devenit metoc al Mănăstirii Karakalu din 1648, fiind restaurată de paharnicul Gheorghe, fratele domnitorului moldovean Vasile Lupu, iar mai târziu, de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. a fost, de asemenea, închinată Mitropoliei Proilaviei, începând cu anul 1768. Biserica datează din secolul al XVI
Bisericile Mitropoliei Proilaviei () [Corola-website/Science/328186_a_329515]
-
este un așezământ monahal ortodox de călugărițe din România situat în satul Mironești din comuna Goștinari județul Giurgiu, metoc al Mănăstirii Comana. Aparține de Episcopia Giurgiului (Mitropolia Munteniei și Dobrogei) și, are hramurile Sfântul Nicolae și Sfânta Teodora Împărăteasa Bizanțului. Biserica "Sfântul Nicolae" figurează ca monument de arhitectură de interes național cu codul LMI , în Lista actualizată (octombrie 2010
Schitul Mironești () [Corola-website/Science/332699_a_334028]
-
și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului Domeniul major de intervenție 5.1 - Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe. Mănăstirea Comana are ca metoc Schitul Mironești. Imagini
Mănăstirea Comana () [Corola-website/Science/306614_a_307943]
-
1946-1975), asistent la Facultatea de Filologie a Universității din Iași (1948-1949). Participant la congrese istorice Internaționale. Prin studiile sale istorice, a adus o contribuție importantă ladescoperirea și studierea surselor medievale ale istoriei naționale, fiind cel dintâi cercetător român al arhivei metocului Sf. Mormânt din Istanbul (Constantinopol). Multe din documentele inedite pe care le-a descoperit și publicat că și unele manuscrise și obiecte de artă le-a dăruit Bibliotecii Academiei Române, Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, Arhivelor Statului din Iași, Institutului de
Paul Mihail () [Corola-website/Science/326018_a_327347]
-
mult mai mică decât cea actuală și a fost sfințit la 19 iunie 1871 de către mitropolitul Calinic Miclescu (1865-1875) al Moldovei. Slujbele se țineau numai ca pravilă pentru părinții viețuitori și deoarece credincioșii soseau aici rareori, nu existau case în jurul metocului și nu existau mijloace de transport din orașul Iași. Acest așezământ s-a numit până în anul 1918 "Metoh" sau "Conacul Bucium", aici venind adeseori pentru odihnă mitropolitul Pimen Georgescu împreună cu alți arhierei, fapt care a făcut să se schimbe și
Mănăstirea Bucium din Iași () [Corola-website/Science/311314_a_312643]
-
08.1948 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, toate domeniile ce aparțineau Schitului Prodromu de la Muntele Athos au fost trecute într-o singură administrație (la Bucium), sub tutela Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Astfel, Schitul Prodromu Iași a dobândit următoarele metoace: Schitul Zanea-Bârnova, Schitul Șorogari, Schitul Arva-Odobești și Schitul Țifești-Panciu. Acestea aveau în administrare vii, iar monahii se ocupau cu viticultura. În anul 1950, comuna Bucium a fost înglobată în teritoriul municipiului Iași, așa cum a fost și până la reformele domnitorului Alexandru
Mănăstirea Bucium din Iași () [Corola-website/Science/311314_a_312643]
-
29 mai 1972 de către arhiepiscopul Serghie Golubțov (†1982), care s-a retras apoi la Lavra Troița Serghieva. Ieromonahul Onufrie a fost ridicat în 1980 la rangul de egumen, fiind numit la 28 august 1984 ca paroh al Bisericii "Schimbarea la Față" al metocului atonit din satul Lukino, raionul Peredelkino (regiunea Moscova). La data de 28 iunie 1985 este ales ca blagocin (stareț) al Lavrei Troița Serghieva, fiind hirotesit ca arhimandrit la 25 decembrie 1986, de sărbătoarea Nașterii Domnului. În anul 1988, arhimandritul Onufrie
Onufrie Berezovski () [Corola-website/Science/313636_a_314965]
-
Episcopiei Hușilor, se arată ca și ctitor Vlădica Varlaam. Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "„Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are sfințita Episcopie un metoc, anume Brădiceștii, în Ținutul Fălciului, făcut de un răposat Varlaam episcopul. Acea moșie, unde a fost metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru”". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
Theodor Callimachi scrie că "„Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are sfințita Episcopie un metoc, anume Brădiceștii, în Ținutul Fălciului, făcut de un răposat Varlaam episcopul. Acea moșie, unde a fost metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru”". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
călugări au plecat de la Mănăstirea Celic-Dere. Biserica veche are hramul ""Înălțarea Domnului"". În prezent întregul complex monahal se află înscris pe lista monumentelor istorice sub codul . În anul 1846, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere, a fost înființat ca metoc al mănăstirii amintite un schit. Acest schit, numit Saon a devenit de sine stătător abia după ce partea de nord a Dobrogei devine parte a României ca urmare a deciziei Congresului de la Berlin (1878). Astfel, prin grija episcopul Iosif Ghiorghian are
Biserica de lemn din Mănăstirea Saon () [Corola-website/Science/320404_a_321733]
-
primul război mondial. În urma unui cutremur, turlele bisericii noi s-au prabușit acestea fiind reconstruite abia după anul 1956 prin grija episcopului Chesarie Păunescu. În anul 1959 este desfiițat ca abia în anul 1972 complexul monahal să fie redeschis ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos. Din anul 1990 a redevenit mănăstire de sine stătătoare.
Biserica de lemn din Mănăstirea Saon () [Corola-website/Science/320404_a_321733]
-
anul 1820. Acest hram a fost schimbat de-abia în secolul al XIX-lea, când bisericii i s-a dat hramul „Sf. Sava”, după numele patronimic al mănăstirii. Încă de la punerea pietrei de temelie, ctitoria monahala de pe Ulița Veche, devenită metoc al Mănăstirii „Sf. Sava” din Ierusalim, căreia i-a și fost închinată, a jucat un rol deosebit de important în istoria națională a Moldovei. Astfel, la 1402, Mănăstirea „Sf. Sava” din Iași își dovedea capacitatea organizatorică și ecleziastică, aici fiind găzduit
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
totuși sfârșitul secolului al XVIII-lea, când, sub păstorirea Sf. stareț Gheorghe de la Cernica (canonizat în 2005), aceasta devine unul din principalele focare de duhovnicie și cultură ale arealului românesc. În 1834, tipografia Ungrovlahiei de la București va fi mutată la metocul Cocioc al Mănăstirii Căldărușani, împlinindu-se astfel dorința Sf. Mitropolit Grigore Dascălul (canonizat în 2006), nevoitor un timp în această mănăstire. În 1778 a fost înființată o școală de pictură frecventată și de Nicolae Grigorescu în anii 1854-1855. Mănăstirea deține
Mănăstirea Căldărușani () [Corola-website/Science/312348_a_313677]
-
ctitori pe domnița Maria, fiica lui Petru Șchiopul, domnitorul Moldovei (1574-1579 și 1582-1591) și pe soțul ei, Zottu Tzigara, fost spătar și mare vistiernic, de origine grecească, din orașul Ianina. În anul 1574, mănăstirea a fost închinată de către ctitori ca metoc al Mănăstirii Dionisiu de la Muntele Athos. Până în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), această mănăstire era menționată în documente ca ""mănăstirea Zotei de la Hlincea"" sau mănăstirea ""numită Zota, la Hlincea"". La 8 septembrie 1591, domnitorul Petru Șchiopul a părăsit Țara
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
n-au mai venit, nici au mai purtat de grije de metoh și de sate, ci-au lăsat tot de s-au pusteit"". Ea a luat măsuri de restaurare a mănăstirii (care nu au dat roade) și a făcut-o metoc al Mănăstirii Galata din Iași (ctitorie a lui Petru Șchiopul), care la rândul ei era închinată (din 1619) către Patriarhia Ierusalimului. Domnitorul Miron Barnovschi-Movilă al Moldovei (1626-1629, 1633) a întărit la 17 ianuarie 1626 prin însemne de hotar stăpânirea Mănăstirii
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
făget"", a fost ctitorită de vistiernicul Zota Tzigara. Domnitorul Gheorghe Duca (1668-1672) a pus Mănăstirea Hlincea sub ascultarea Mănăstirii Cetățuia (ctitorită de el și sfințită la 29 iunie 1672 și închinată la rândul ei Patriarhiei Ierusalimului), rămânând multă vreme ca metoc al acesteia din urmă (până în anul 1990). În schimbul Hlincei, el oferea mănăstirii grecești Mănăstirea Zlataust, zidită rapid în 1682. În ianuarie 1717, când o oaste austriacă comandată de căpitanul belgian François (Ferentz) Ernaut se afla în Moldova, cantonată la Cetatea
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
votată la 17 /29 decembrie 1863 și prevedea că: În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii grecești, dintre care 44 din Țara Românească și 31 din Moldova, care dețineau la rândul lor mai multe metocuri și moșii. Numărul moșiilor închinate era de 560 (366 în Țara Românească și 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al țării, plus numeroase păduri. Legea secularizării prevedea o compensație de 82 milioane lei (din care
Secularizarea averilor mănăstirești () [Corola-website/Science/321442_a_322771]
-
În contextul poziției de avanpost, a vremurilor tulburi și repetatelor inundații, spre mijlocul secolului XVIII mănăstirea decade până la întreruperea vieții monahale. În 1750 un moment important și cu urmări nu prea fericite în istoria ctitoriei, a fost închinarea ei că metoc "Spitalului Pantelimon" din București de către Grigore ÎI Ghica. Lipsa grijii reale pentru lăcaș (adiminstrarea ei se făcea de către Egumenul Mănăstirii Sf. Ioan din Focșani) a condus la accentuarea decăderii. Au urmat apoi cutremurele din 1802 1838 și 1856 care au
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
dar și biserica din Cioclovina de jos, în locul numit și Padina Viilor, tot din piatră pe locul celei vechi.<br> Cele mai vechi lăcașuri de cult avizate de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (C.N.M.A.S.I.) sunt: Metocuri sau metohuri Metohurile cele mai vechi din apropiere ce țineau de Mănăstirea Tismana se găseau în satul Seuca, Gorj, Dealul Sporăști, Ploștina Dragoeștilor, Dealurile Mociorlița și Teiușul, la nord de Gornovița și pe Valea Pocruii. Lângă păstrăvăria mânăstirii, în anul
Tismana () [Corola-website/Science/298017_a_299346]
-
incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii. Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari (ca metoc al mănăstirii), care a fost construită în 1564, reconstruită în 1856-1857 și apoi demolată în 1984. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-au mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]