478 matches
-
să-i deducă întreaga istorie / viață, spre a proiecta-o în sfera înaltă a spiritului sacru, «în mântuit azur», chiar „tăind“ nodul gordian existențial ca Alexandru Macedon. Numai astfel « Poetul ridică însumarea de harfe resfirate», sumă de trăiri și „harfe“ (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") ce pot fi pierdute în „sborul invers“, „zborul“ dinspre tinerețe spre bătrânețe, dinspre viață spre moarte, dinspre lumină spre întuneric; numai în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
numai în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea transparentelor meduze ivindu-se dintr-o foșnire mătăsoasă a clorurii de sodiu. În "Timbru", se continuă "ars poetica parnasiano-hermetică barbiană;" "cimpoiul" și "fluierul" (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacoromâni-arhaici), întregului neam al orfeicilor; "misia Poetului / Poeziei" este de a cânta «durerea divizată», durerea lumii întregi din fiecare "ens / ins" al ei; dar nu numai omul este demn de cântare
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
trinitate printre adepți poate fi Shituf (sau "non-pur monoteistă"). Termenul Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) se găsește frecvent în literatura Talmudică și Midrashică. În unele cazuri, semnifică inspirația profetică, în timp ce în alte cazuri este folosit ca o întruchipare sau ca o metonimie pentru Dumnezeu. Rabinicul "Duhul Sfânt", are un anumit grad de personificare, dar rămâne, "o calitate care aparține lui Dumnezeu, una din trăsăturile sale" și nu, ca în creștinismul din curentul principal, reprezentant al "vreunei diviziuni metafizice a Dumnezeirii." În iudaism
Duhul Sfânt () [Corola-website/Science/299637_a_300966]
-
reproduce după șpalturi această confruntare între două forțe, dintre care una strict constrângătoare, și scrie: "Cititorul care a avut răbdarea să parcurgă atent această listă și să compare între ele versiunile succesive a putut gusta implicit o desăvârșită artă a metonimiei și eufemismului, a omisiunii sau a intercalării, pe care am fi tentați să o numim perfidă, dacă n-ar fi mai curând amară." Doar un exemplu. Capitolul de numai două pagini Masca lui Eminescu a suportat 49 de intervenții ale
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
dreptate Giovanni Bottiroli 133 atrăgea atenția asupra avantajelor pe care le oferă luarea în considerare a polisemiei conceptului de realitate și propunea - pornind de la distincția lui Barthes între studium și punctum - un model de analiză bazat pe convertirea sinecdocii în metonimie. Multiplicitatea modurilor în care se poate înfățișa realul este astfel reliefată cu claritate. Deși preferă, ca fir conducător din punct de vedere metodologic, conflictul stilurilor multiplicității nivelurilor, cercetătorul italian nu ezită să sublinieze un aspect crucial: acela că imaginea monoplanară
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se înfățișează realul nu trebuie să excludă multiplicitatea nivelurilor. Cu alte cuvinte, orizontalitatea și verticalitatea (axa sintagmatică și cea paradigmatică, în terminologia jakobsoniană) se lasă cu ușurință convertite una într-alta. Din această perspectivă, punctum-ul barthesian transpune sinecdoca într-o metonimie sui-generis: Privirea, (...) care pătrunde într-o realitate prin excelență divizibilă, se conformează principiului sinecdocii: fiecare ansamblu de detalii, al cărui mozaic reprezintă un sector sau o porțiune a „realității”, tinde a se recompune în chiar momentul când părea a se
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acest nou punctum care nu mai ține de formă, ci de intensitate, e Timpul, este emfaza sfâșietoare a noemei (acest-lucru-a-existat-cândva), pura sa reprezentare”136. Din perspectiva acestei polisemii, punctum-ul ni se înfățișează, într-adevăr ca un mod de a pune metonimia în slujba (re)cunoașterii.137 În acest punct ar fi poate util să aruncăm o privire în urmă asupra parcursului deja schițat: scopul principal al demonstrației noastre este acela de a investiga polisemia termenilor realitate și mimesis, punând accentul atât
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lui Gh. Crăciun, dar uneori partea a doua a raționamentului este pe nedrept ocultată; altminteri cum ne-am putea explica această definiție a conotației, văzută ca „spațiu al invenției semantice, teritoriu al continuei metaforizări, rezultat al explorării procedeelor lexicale - metaforă, metonimie, sinecdocă, epitet, comparație”? La prima vedere, din definiția aceasta s-ar putea deduce că - fiind rezultatul unei intenții de potențare - conotația nu are ce căuta în poezia „depoetizată”, lipsită de tropi ș.a.m.d. Dar, din moment ce - după cum precizează autorul - ea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
consacrate, atât la nivel național, cât și pe scena internațională, acestei teoretizări care a dobândit o extindere pluridisciplinară (Seca, 2001). Dacă istoricii, sociologii, psihologii, geografii, antropologii, economiștii și alți specialiști folosesc În lucrările lor, În mod explicit, prin sinonimie sau metonimie (mentalitate, cultură, sistem de opinii, de semne sau discursiv, mod de viață, etnometodologie, univers semiotic etc.), referințe din domeniul RS, motivul este că acestea nu constituie doar o teorie, ci fenomene și cristalizări reperabile În materialitatea arhivelor, monumentelor, transcrierilor tranzacțiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a găsit încă expresie. Opiniile celor două par să conveargă în acest domeniu, Potter utilizând o multitudine de simboluri, majoritatea absente în roman. De pildă, în secvența în care Orlando îi spală picioarele lui Shelmerdine, camera zăbovește asupra ceainicului, o metonimie pentru domesticitatea victoriană a femeilor, apreciază criticul de film Sharon Ouditt. Pentru că dezideratul ei în ceea ce privește proza era antirealist, Woolf evită o narațiune lineară în roman. Intenția ei era și de a submina genul convențional de biografie (așa este romanul calificat
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
s-a observat că atât trocar, cât și gabor trimit la spațiul ardelenesc). Trecând în revistă diferite explicații, Al. Ciorănescu preferă totuși să vadă în trocar o aluzie la "animalul care mănâncă din troacă". Ar fi atunci vorba de o metonimie combinată cu o metaforă depreciativă (care face trecerea de la troacă la porc și de la acesta la o categorie umană). De altfel, și troacă e un termen pentru polițist sau gardian, folosit curent de M. Avasilcăi, în Fan-fan, rechinul pușcăriilor, 1994
Polițist, substantive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7018_a_8343]
-
de calitate, să nu coborâm sub nici o formă ștacheta. Sigur că nu zicea chiar așa (erau prea multe cuvinte, unele noi și majoritatea obositoare), dar nimeni nu-i punea la îndoială expertiza. „Uite-o bucată!“ aprecia el calm, dar categoric. Metonimia se dovedea perfectă (sau sinecdoca), așa cum urma să învățăm în facultate. După care ofta și tăcea, lăsându-ne pe noi să ghicim criteriile și procedura complicată care duseseră, în cele din urmă, la selecție. Tatăl lui Doru lucra mecanic la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Comunist Român în procesele culturale și artistice s-a menținut, astfel, sub varii formule, până la căderea comunismului. Asimilat cu această practică, termenul p. a fost resimțit ca o permanență a deceniilor de comunism în literatură, tinzând a desemna, printr-o metonimie până la un punct legitimă, întreaga perioadă. Repere bibliografice: Lucrările Primului Congres al Scriitorilor din RPR. 18-23 iunie 1956, București, 1956; Ana Selejan, România în timpul primului război cultural (1944-1948), vol. I: Trădarea intelectualilor, Sibiu, 1992, vol. II: Reeducare și prigoană, Sibiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
rezultatele unui asemenea demers analitic sunt cu totul descurajante. Dincolo de câteva diferențe formale (prezența sau absența versificației, a ritmului metric, a blancurilor etc.), jurnalismul pare a se apropia până la identificare de literatură, folosind - în manieră proprie - aceeași recuzită stilistică: metafore, metonimii, personificări, epitete ornante etc. Dacă acceptăm teoria formalistă conform căreia expresivitatea literară este abatere de la norma limbii, vom observa că această normă este un construct imaginat, o deducție logică. Stabilind existența unui „grad zero” al scriiturii, putem analiza orice tip
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
creare a expresivității și două figuri tutelare: Prin învecinare. Este cazul metaforei, o comparație prescurtată, din care lipsește termenul de comparat. „Regina nopții” reprezintă o asemenea comparație implicită, din care lipsesc comparativele ca și precum. Prin înlocuire. Ne referim la metonimie, la schimbarea cauzei cu efectul, a părții cu întregul etc. De pildă: „A băut o sticlă” în loc de „A băut o sticlă de vin”. „Unde nu e cap, vai de picioare” etc. Putem accepta această simplificare, dacă ea nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
nu explică diferența dintre metaforă și personificare (orice personificare este o metaforă, dar nu orice metaforă este o personificare (de exemplu, „Lună, tu, regina nopții” sau „Și-a luat picioarele la spinare”). De asemenea, nu este foarte clară diferența dintre metonimie și sinecdocă, unii autori (Heinrich Plett) considerând, în cazul metonimiei, că substituția întregului cu partea nu se află într-un raport de strictă dependență. Dimpotrivă, în sinecdocă, termenii substituției sunt strâns legați logic și funcțional: capete pentru oameni, pânză pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
o metaforă, dar nu orice metaforă este o personificare (de exemplu, „Lună, tu, regina nopții” sau „Și-a luat picioarele la spinare”). De asemenea, nu este foarte clară diferența dintre metonimie și sinecdocă, unii autori (Heinrich Plett) considerând, în cazul metonimiei, că substituția întregului cu partea nu se află într-un raport de strictă dependență. Dimpotrivă, în sinecdocă, termenii substituției sunt strâns legați logic și funcțional: capete pentru oameni, pânză pentru corabie. Putem observa și alte inconsecvențe terminologice, unii autori confundând
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
și subtil vehicul semantic. Figura se impune printr-o altă funcție, esențială în limbajul jurnalistic: aceea de mijloc de accentuare a mesajului (O. Ducrot, 1996, p. 377). Altfel spus, o personificare („Conjunctivita bate la porțile Bucureștiului”), o metaforă și o metonimie („Lupta pentru Cotroceni”) etc. încetează să mai împlinească o funcție semantică propriu-zisă. Tropii și figurile de stil par a împlini, într-un articol de ziar, o funcție iconică de întărire, de subliniere a recuzitei discursiv, jurnalistice. (5) O pagină de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
în zorii acestei perioade, când românii se dezmeticeau după Revoluție” (Cotidianul, nr. 4385, p. 24). Acest exemplu, luat la întâmplare, arată (dacă mai era nevoie) că imperfecțiunile stilistice se însoțesc, apar în cascadă: neclarități, lipsă de concizie, de fluență sau metonimii și personificări neizbutite: „va urma” (pentru telenovelă), „coronița anului de producție 2003” etc. Apropierea inabilă, chiar ilogică, a două momente mult despărțite în timp și spațiu: „Am intrat în baie/Profesoara de română m-a scos la tablă” etc. Între
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
prin alăturări semantice surprinzătoare, jocuri stilistice inedite: „Luna, ca o limbă de câine”, cum spune Fănuș Neagu. Chiar dacă în sine comparația pare absurdă, ea are o forță teribilă de sugestie. Creează o imagine senzitivă, cvasi-tactilă. Folosirea adjectivelor impertinente, a comparațiilor, metonimiilor și personificărilor neașteptate, trebuie să se subsumeze atât subiectului, cât și stilului specific autorului: ironic, liric, moralizator, narativ etc. Oricât ar părea de ciudat, descrierea este fundamental narativă. Imaginea unui copil păzind câteva oi pe un câmp uscat de secetă
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
mod aluziv, inspirat: „CC al PSD”. Evitați calamburul cu orice preț sau cuvintele uzate: locație, brand, implementare, target, interfață etc. Evitați termenii de argou, expresiile cu tentă vulgară: șmen, țeapă, tun, mânărie, jeg, a aburi, blat etc. Evitați personificări și metonimii ieftine: „Guvernul Tăriceanu gâfâie și dă în primire”, „Parisul ne ia peste picior” etc. Evitați titlurile lungi, pe trei rânduri, și însoțite de supratitlu, chiar și atunci când par corecte. Exemplu: „Printr-un contract semnat pe ultima sută de metri a
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de Meteorologie, iar RASDAC sau rata dobânzii aparțin Bursei. Efortul ziaristului de știri este de a limita lexicul specializat, fără a-l exclude cu totul, în așa fel încât textul să fie clar pentru toată lumea - și specialist, și neofit. Folosirea metonimiilor sau a perifrazelor consacrate pot îmbogăți un vocabular fatalmente restrâns sau ajută la evitarea unor repetiții supărătoare (București pentru guvernul român, practicantele celei mai vechi meserii din lume pentru prostituate). Atenție, însă, la context. Orașul Sfânt poate să însemne Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
provoacă totdeauna alta, în alți ochi, pe deasupra rațiunii instinctele se cheamă și înțeleg acum că și amintirile altora și ale tale își răspund din inconștient, cum își răspund paznicii sau câinii din noapte."91 Stilistic, îngemănarea sufletească este marcată prin metonimia "altoi de suferință", iar, în regimul imaginarului, identitatea destinului celor doi se face nu doar prin lacrimi, ci și prin elementul acvatic care anticipă și chiar substituie fluctuațiile memoriei. În repetate rânduri, Fred îl consideră pe Ladima când prieten devotat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
frumos...fără nimic...? Stilul frumos, doamnă, e opus artei...E ca dicțiunea în teatru, ca scrisul caligrafic în știință. Acum e revoltată. Albastrul cald al privirii a devenit de platină, fixându-mă. Atunci, ce e un scriitor?"325 Metafora și metonimia sunt figurile de stil frecvente, așadar "instrumentele" privilegiate de care se servește Camil Petrescu. Un bilanț conceptual al acestei abordări în grilă mitică este avantajat de statistica relevantă a celor două procedee. Dar imaginarul este fie apreciat "alogic"326, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
103-111; Zaciu, Ordinea, 288-293; Andriescu, Relief, 148-157; Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, București, 1974; Ciobanu, Critica, 8-15; Cristea, Un an, 13-20; Crohmălniceanu, Literatura, II, 150-162; Dimisianu, Valori, 36-38; Felea, Secțiuni, 29-35, 114-119, 390-392; Ilarie Hinoveanu, Convorbiri cu..., Craiova, 1974, 105-108; Martin, Metonimii, 308-314; Dumitru Micu, Periplu, București, 1974, 237-244; Petroveanu, Traiectorii, 24-34; Simion, Scriitori, I (1974), 31-38, 261-265, I (1978), 6-13, 369-397; Tomuș, Istorie, 173-178; Zaciu, Bivuac, 179-186; Mihai Beniuc, Scrieri, VI, București, 1975, 14-20; Cristea, Domeniul, 66-71, 147-154; Micu, „Gândirea”, 604-610
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]