100 matches
-
în calitate de „nou Israel”, sunt adevărații moștenitori ai tradițiilor și practicilor veterotestamentare. Ei sunt singurii îndreptățiți să folosească Legea lui Moise și să intre în templul lui Solomon. Iată de ce restaurarea vechiului cult, de tip iudaic, echivalează, pentru Irineu, și în ciuda milenarismului său, cu profanarea. Cartea lui Daniel aplica expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™瀀< ƒΔ0:φΦγΤ< lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Irineu o aplică, printr‑o contrametaforă, Anticristului‑rege iudeu. Singurele roluri atribuite iudeilor sunt foarte puțin de dorit: cel al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la stâlpul infamiei. Biserica a preferat să se debaraseze de unul din „fiii” prea rebeli, prea indisciplinați, decât să dispară ea însăși de pe fața pământului. Într‑adevăr, milenarismul montanist apare ca o atitudine extremistă și revoluționară, care nu ar fi putut fi privită cu ochi buni de autoritățile imperiale. Un al doilea moment de revigorare a acestei mișcări, s‑a produs către anul 200, cu alte cuvinte, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dosar organizat după structura unui discurs epideictic. În Comentariul la Daniel, citatele alternează cu considerațiile de ordin teologic, hermeneutic și pastoral. Mitul Anticristului face parte deci dintr‑o amplă strategie care urmărește trei scopuri principale: să respingă noile atacuri ale milenarismului montanist; să îndemne la martiriu, în limitele rațiunii; să relativizeze autoritatea Imperiului Roman în raport cu Împărăția cerească pe care o va inaugura venirea lui Cristos. Meritul deosebit al lui Hipolit rămâne totuși acela de a fi pus bazele unei „anticristologii” sistematice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
opoziție cu „tradiția asiatică”. Aceasta din urmă, reprezentată de Iustin, Irineu și, în mare măsură, chiar de Hipolit, este caracterizată, potrivit spuselor lui Manilo Simonetti, de o anumită dimensiune populară, susținută de un materialism foarte accentuat (care conduce la un milenarism moderat), de origine iudaică sau stoică, precum și de un tip de interpretare mai curând literală a Scripturii (fără a exclude tipologia). Interpretarea literală a capitolelor 20 și 21 din Apocalipsă se află, de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfârșitul secolului al II‑lea împotriva căreia vor lua poziție Ciprian și Tertulian urmând lui Iustin și lui Hipolit. Iată câteva trăsături ale acestei teologii: - monarhianism (transcendență absolută a lui Dumnezeu); - necunoaștere a teologiei Logosului; - viziune pesimistă asupra lumii actuale; - milenarism; - Nero rediuiuus; - poporul ascuns. 3) De ordin istoric: Menționarea unei invazii a goților, în secțiunea consacrată eshatologiei, constituie un argument decisiv pentru datarea poemului între anii 240‑260. Carmen apologeticum În capitolul extrem de dens, din Origines du christianisme latin, consacrat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ulterior încorporat Comentariului la Daniel; apoi, pentru că demersul său exegetic, ce poate fi calificat drept „istorico‑critic” avant la lettre, marchează o etapă intermediară între demersul tradițional și cel al unui Augustin sau al unui Theodoret al Cyrului. Odată cu Ieronim, milenarismul este categoric respins ca opinie primejdioasă, lipsită de fundament scripturistic (Com. Dan. 7, 17), iar mărturiile Scripturii referitoare la „vremurile din urmă” sunt cernute de critica textuală. Înainte de a aborda cele două opere menționate, se impune să amintim principiile exegezei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
221, cele șaptezeci de săptămâni trebuie calculate ca începând cu cel de‑al douăzecilea an al domniei lui Artaxerses (anul în care regele încuviințează reconstruirea Ierusalimului) și încheindu‑se cu Întruparea; o dată cu întruparea începe domnia sfinților, Africanul fiind adept al milenarismului. Eusebiu, în Demonstrația evanghelică, se opune acestei viziuni milenariste. Mai întâi, el distinge cele șapte săptămâni de cele șaizeci și două de săptămâni de care vorbește textul de la Daniel: „Aflați acestea și păstrați‑le în inimile voastre: De la ieșirea cuvântului pentru răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Irineu, a lui Hipolit și a lui Victorin de Poetovio. Este vorba de o anticristologie eshatologică, cu semnificație politică și religioasă. În ciuda îndelungatului studiu al operei și gândirii lui Origen, Ieronim nu păstrează de la acesta decât suspiciunea față de milenarism. Apoi, anticristologia sa, comparativ cu cea a predecesorilor săi, are un caracter mai puțin antieretic și mai pronunțat antiiudaic. În general, el se face ecoul fidel al unei tradiții pe care o respectă enorm. Dacă vrem să descoperim nota sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cf. Iustin, 1 Apol. 52, 3; Dial. 14, 8; 31, 1; 32, 1; 49, 2; 110, 2; 121, 3; Irineu, Adu. haer., IV 33, 1; Hipolit, Com. Dn., IV 18, 6; IV 23, 3; Chiril al Ierusalimului, Cat. XV etc. . „Milenarismul lui Iustin pare mai mult tributar viziunii apocaliptice a iudeilor decât Apocalipsei lui Ioan”, scrie E. Pietrella, în C. Mazzucco‑E. Pietrella, „Il rapporto tra la concezione del millenio dei primi autori cristiani e l’Apocalisse di Giovanni”, Augustinianum, 18
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tributar viziunii apocaliptice a iudeilor decât Apocalipsei lui Ioan”, scrie E. Pietrella, în C. Mazzucco‑E. Pietrella, „Il rapporto tra la concezione del millenio dei primi autori cristiani e l’Apocalisse di Giovanni”, Augustinianum, 18, 1978, p. 41. Raportul dintre milenarism și mitul Anticristului a fost studiat de Stefan Heid, în lucrarea sa din 1993 (cf. „Introducere”) Vom reveni asupra acestui subiect în capitolul dedicat lui Hipolit. * Pentru citatele din Dialog... și Apologii am folosit ediția Apologeți de limbă greacă, trad
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are rădăcinile într‑un mediu asiatic, „în care creștinismul a fost foarte influențat de iudaism și a îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme ancien, Paris, 1990, t. 2, p. 1643.) Cf. de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L. Gry, Le millénarisme dans son origine et ses développements, Paris, 1904. Printre milenariști figurează nume importante: Papias din Hierapolis; Iustin (Dial., 80), Irineu al Lyonului (Adu. haer., V, 33‑35); Tertulian (Adu. Marc., II, 24). În paralel cu acest milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Adu. haer., V, 33‑35); Tertulian (Adu. Marc., II, 24). În paralel cu acest milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui Meliton, Despre diavol și Despre Apocalipsa lui Ioan. În mod sigur, el a folosit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Commodian este un donatist de la jumătatea secolului al V‑lea. Argumentele acestui grup de cercetători nu sunt convingătoare. Teza lor a fost contrazisă de J. Gagé, „Commodien et le moment millénariste du IIIe siècle”, în RHPR, 1961, pp. 355‑378. Milenarismul constituie, într‑adevăr, unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea unei datări precoce. Rezultatele lui Gagé au fost reluate, sistematizate și îmbogățite de M. Sordi. . Vezi vv. 579‑616. Creștinismul reprezintă adevărata filozofie, deoarece oferă soluțiile existențiale, contrar filozofiilor păgâne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de apariție. Cf. A. Benoit, Remarque sur l’eschatologie de S. Augustin, în M. Geiger (ed.), Gottesreich und Menschenreich, Bâle, 1969, pp. 1‑9; A. Trapè, „Escatologia e antiplatonismo di Sant’Agostino”, în Augustinianum, 18, 1978, pp. 237‑244. . Despre milenarism, cf. M.G. Mara, „Agostino e il millenarismo”, în Annali di storia dell’esegesi 15/1, 1998, pp. 217‑230. Dosarul milenarist al lui Augustin cuprinde patru texte recunoscute de toți specialiștii (cf. articolul lui G. Filoramo citat la nota precedentă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4-7/1998), Loc-locuire-poluare (1-3/1999), Europele din Europa (1-3/2000), Nietzsche (1-6/2001), Filmul (10-12/2001), Alteritate (1-7/2002). Rubrici permanente sunt acum „20 spre 21”, o vreme coordonată de H. R. Patapievici, apoi de Alina Ledeanu (subiecte: Satul planetar, Milenarismul, Stéphane Lupasco, Ordine și haos, Multiculturalismul ș.a.), ori „Arta dialogului”, asigurată de Ștefan Aug. Doinaș și deschisă unor substanțiale convorbiri cu Alexandru Paleologu, Solomon Marcus, Lucian Pintilie, Eugen Vasiliu, dar și cu Gianni Vattimo, Michel Deguy ș.a. Numărul 1-6/2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289596_a_290925]
-
în Istorie. Istoria, divinitate a Timpurilor moderne, avea să fondeze morala universală pe credința în legea sa: aceea a emancipării pe care o propune. Marile totalitarisme ale secolului XX vor avea fiecare o interpretare despre această emancipare, dar utopia comunistă, milenarismul național-socialist sau societatea lipsită de risc a liberalismului au toate un motor identic: există o Mântuire posibilă. Cu totul altfel sunt eticile particulare. Dincolo sau dincoace de universalii Umanitatea, Clasa, Partidul, Rasa, Piața, al căror fundament este rațional -, ele pun
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
o virgulă, la toate aceste fenomene, aparent diferite, dar de fapt într-un mod ciudat asemănătoare, care s-au înlănțuit de-a lungul secolului XX: comunism în Uniunea Sovietică și în țările satelite, Revoluție culturală în China, epurare în Cambodgia, milenarism al unui Reich al rasei pure în Germania, lista acestor lumi mai bune fondate pe un ideal moral cu puternice justificări, legitimări, raționalizări științifice nu este nici pe departe închisă. Și ce putem spune despre toți cei care, intelectuali sau
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
dispărute astăzi, mai mult sau mai puțin, din colimatorul nostru, precum Didahia, Epistola lui Clement, Păstorul lui Hermas și câteva... apocrife, printre care Evanghelia lui Petru și Apocalipsa lui Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul din textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
care spațiul mediatic o creează. Avangardiștii se vor bucura de acest zgomot al urbei ca de un glas vital al modernității, pentru omul finisecular însă zgomotul civilizației este înre- gistrat cu paraziți. O întreagă serie de vulgate științifice unele vehiculând milenarisme, utopisme și ocultisme pe înțelesul tuturor demarează o neliniște generalizată, o deconcertare sistematică, dar și o anxietate nouă, o sensi- bilitate aparte. Sunetul epocii nu are nimic armonic, chiar dacă în componența sa intră și reale armonii, efectul este unul de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Alcoo- lismul cu urmările-i patologice... Vițiul de concepție... Deformarea... Paludismul... Apoi nevroza ! - Atâtea și atâtea cuceriri ale științei moderne...”. Seria de noxe ale civilizației anunță aparent paradoxal progresul, deși, în același timp reprezintă consecințele sale. Se află aici un milenarism abil camuflat, o apocalipsă travestită în progres și un scepticism ironic. Într-una din frazele șarjate ale lui Matei Călinescu din Cinci fețe ale modernității se afirmă că „Încă o dată, progresul este decadență și decadența este pro- gres” . Afirmația rezistă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
estetic deca- dentismul. Formula transcrie viziunea unui dezastru delec- tabil și grandios, declinul marilor imperii, declin fastuos, en beauté, căruia îi servește drept model declinul Imperiului Roman. Sintagma circulă aproape obsesiv la finele secolului al XIX- lea și incorporează un milenarism sublimat estetic. Avem aici o telescopare la această scară a grandorii eve- nimentului istoric al constituirii efemerei Republici de la Ploiești. Asistăm în această introducere reverențioasă în text urmând o serie de artificii retorice la un reglaj al parametrilor, la o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
parte din vocabularul nostru general (în Dicționarul cultural al lui Alain Rey avem un lung articol la "crocodil", un altul la "a crede" dar la "cruciadă" nimic). Nu mai are curs, în sensul lui propriu, decât în America de Nord, bastion al milenarismului evanghelic, unde întrebuințarea lui în sens figurat este de altfel o banalitate (cel de-al Doilea Război Mondial a fost, pentru americani, o cruciadă pentru libertate). Desigur, exterminarea sarazinilor nu ne-ar displăcea prea tare nici nouă, dar de departe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
structura istoriei 69. Ceea ce contează nu este când anume va avea loc Parusia, ci faptul că această lume, deși tranzitorie, este îndreptată către un telos. Istoria ca atare are sens văzută din perspectiva sfârșitului. Augustin a negat orice chiliasm sau milenarism. Cei o mie de ani de pace sub guvernarea lui Hristos se întâmplă chiar acum, aici, în istorie. Prin aceasta, Augustin a realizat nu o integrare a teologiei în istorie, ci mai degrabă a credinței bisericii primare în doctrina bisericii
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]