177 matches
-
se află prins, înainte de toate, într-un raport sintactic (mai ales de subordonare) cu un alt verb, la un timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se milogea tânguios...” (I.L. Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ne-ar fi și să ne Însoțim cu un milog. Deși pe moment, emoțional, Îl considerăm semenul nostru, ni se pare totuși stigmatizat de un rău (și de un viciu: faptul că nu muncește și se coboară la a se milogi) incurabil, care ne depășește și care nu mai e de resortul responsabilității noastre. Și, după intensa tresărire emoțională, Îl lăsăm totuși În plata Domnului. În Vest, grija nu mai ține doar de pusee sentimentaloide și de pomana aruncată Într-o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și lumii occidentale. „Filozofia” aceasta de viață, întru totul falimentară, s-a instalat la noi îndată după declararea independenței, când, fricoși, speriați parcă de libertatea care ni se deschidea în față, am ales să rămânem neobservați și neimportanți, cerșind și milogindu-ne, și n-am avut curajul unei opțiuni clare: Est sau Vest?! (De fapt, Vest - o opțiune la care nu există alternativă rațională!). Crezând că-i mințim cu talent pe alții, parazitând șmecherește pe socoteala lor, de fapt ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
la Sturzu, iar I. Sîrbu se duce la tot felul de foruri și nota mea este scoasă din pagină printrun telefon venit mai de sus, unde decanul și alții m-au aranjat. Dar Sîrbu, ca un laș ordinar, s-a milogit la redacție să nu apară răspunsul meu și a amenințat (!) lumea că pleacă din Iași, iar Al. A. mi-a zis „să dau dovadă de umanitate că I.S. chiar pleacă (!)”. Azi am avut o discuție cu C. Ciopraga care nu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
noi, Laur o strigă și o face să se așeze. Pare s-o instruiască, deși ea a avut probabil destul timp să vadă ce se Întâmplă pe aici, după cât de tare i s-au Înroșit umerii și brațele. - Neli, se milogește văr-miu, ieși repede-n șosea prin Tabără. P-ormă intri din nou pe plajă, imediat după ce treci de Spital, și-o iei ușurel până-n Sud la capăt, ca să le iei fața la țigăncile alea două care se Întoarce Încoace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
rest de la bere Într-un loc unde văr-miu n-ar mai fi dat de ei nici dacă l-ar fi tăiat bucăți, atuncea du-te barem și mai ia o bere de ei. Sunt ultimii noștri cinci sute, se milogi Laur, iar acest argument Îl Înduplecă pe băiat. Mai aduse o bere, pe care am turnat-o iarăși În trei halbe. El ne-a spus că a rămas fără nici un ban de vreo două săptămâni, dar nu se Îndură să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Unul după altul, clienții lui Nick m-au dibuit. Se săturaseră să cumpere prin Nick, iar el să le fure din capsule. Ce adunătură! Pomanagii, poponari, țepari, ciripitori, boschetari - deloc dispuși să muncească, incapabili să fure, mereu fără bani, mereu milogindu-se să le dai pe datorie. Din toată gașca nu era unul care să nu fi făcut pe el și să nu fi dat pe goarnă Îndată ce ar fi fost trosnit peste bot și-ntrebat „De unde-ai luat-o?” Cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
interesați. Îi vreau pe tipii care fac bani din asta. CÎnd Îl găbjim pe Nick, o să verse. A dat o dată pe goarnă pentru mine. O s-o facă din nou”. Chris mă tot freca la cap să-i dau pe datorie, milogindu-se și gudurîndu-se și povestindu-mi despre banii pe care urmează să-i aibă sigur În cîteva zile sau cîteva ore. Nick arăta hărțuit și disperat. Presupun că nu risipea nici un ban pe mîncare. Arăta ca și cum s-ar fi aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
succesul avut la breasla preoțească, am apelat și la un părinte de la mine din Câmpina, din orașul în care făcusem liceul. Era o zi de toamnă destul de friguroasă. Un început de toamnă. În curtea bisericii. La slujba de duminică dimineață. Milogi puzderie, pe care coana preoteasă îi zburătăcea în răstimpuri. Concurența mea era formată dintr-o țigancă, cu buză de iepure și-un puradel la sân, și un alt țigănuș, cu un fâș răpănos. Pe mine coana preoteasă nu m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nici nu merita un alt tratament. Unul care se îmbăta de trei ori în decursul aceleiași zile. Seara îl descărcau copiii la poartă din căruciorul cu butelii, iar el cânta: „Du-mă acasă, măi, tramvai!“. Stătea prin parc și se milogea de trecători să-i cumpere de la farmacie frecție Diana, că e bătrân și-l dor picioarele la o deplasare așa de lungă. Ca să-și frece picioarele, pretexta că-i trebuie frecția în discuție. După ce o primea, din trei-patru gâlgâituri extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
din boierii cei mari au picat și vitejii cei buni au perit și fu scârbă mare în toată țara..." Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei A A 'NĂLBIT POIANA CU TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Valea Albă!! Cu sabia!! Așa vreau eu!! Se apără cu sabia și se face gol în jur. Acoperim noi retragerea!! strigă ei. Rămânem noi!! E zadarnic, Măria ta!!... Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!! Să buciume!! Vă rog!! Și eu!! se milogește Ștefan. Rămân!!! Împreună!!... Aiaia Allah!!!Allaaah!!! Și... și Moldova cui o lași?! strigă Mihail. Cui?! Tușește. Un val de sânge îl îneacă... Tușește. Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de îndurare... Îndurare?! se încruntă Ștefan ridicând glasul. Au uitat ce cumplit mi-au măcelărit țara?! Au pricinuit multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare: o mie de galbeni pe cap de pașă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să pot... Îți amintești, unchiule, noaptea aceea de 29 mai 1453? îngână ea răgușit, cu fața cufundată în palme. Nu-mi iese din minte... Nu te mai chinui. Te rog, Maria... se milogește el. Mi-ai povestit de o sută de ori. Încearcă să... Maria nu-l aude. Cu ochii pierduți în gol, ea vede ca orbii, vede în ea și retrăiește aievea. ...Ultima noapte a Împărăției... Ultima noapte... S-au scurs ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de ei Împăratul Constantin: "Salvați-ne, pentru numele Mântuitorului, că aceluiași Dumnezeu ne rugăm!" a strigat el. A pus la cale unificarea celor două biserici dezbinate. Trimișii lui au făcut cărare bătând în lung și-n lat Europa, prosternându-se, milogindu-se după ajutor. Orgolii popești, dogme absurde, dorință de supremație, lupta pentru putere, interesele negustorești, dezbinarea, și de o parte și de cealaltă, au fost mai puternice. Discordia dintre Orientul grec-ortodox și Occidentul latin-catolic, Marea Schismă -, a fost mai puternică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
protesteze, dar vorba i se frânge. Te rog să nu te amesteci! spune ea apoi cu alt ton, obosit, dar categoric, sever. Te rog Alexandre! Te rog!... Bine, bine! spune el împăciuitor. Abia aștept să nu mai trebuiască să ne milogim nimănui. Să sfârșim cu pribegia. "Micul Mangop" va fi oare "Micul Bizanț", așa cum năzuiești tu? îngână Maria cu tristețe. Să crezi!! strigă Alexandru cu înflăcărare. Să crezi, așa cum cred și eu! Mangopul e un început! Vom avea un pământ "al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trage la miere și vor mușca momeala... Fantastic! strigă Mihail în culmea admirației rupând-o la goană spre împlinirea poruncii. Îi belesc! Îi belesc! răcnește el alergând. Ștefan râde și strigă în urma lui: Bărbile, neguțătorilor!! Nu uitați bărbile!! Don Batista, milogindu-se cu briciul: Illustrissimi... Ștefan, cu gândul la chervanul cu bucluc, se răstește: Ce... ce vrai?! Barba... La barba, jonglează cu briciul, elegant, dar periculos de aproape. Aaa! Barba... Atenție la cap, n-am decât unu'! Răpești plăcerea Marelui Sultan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai întoarcă... Vătafului să i se dea douăzeci de bice, să i se urce mintea de la cur la cap! spune el furios. Ce idiot! Desigur, o să se zică iarăși că sunt nemilos: "Pentru niște păsări acolo..." Să nu te mai milogești! Nu las mai ieftin! Am poruncit: douăzeci! Le merită! Să se facă strigare: joi, în zori de nu dau tatarii joi deci, ținem "Scaun de judecată domnească!" poruncește după ce sa mai liniștește. Împricinații să se înfățoșeze cu mărturia, hrisovul, dovada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am zgâlțâit de țăcălie, mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica l-ai ucis mișelește!! Și-ți era frate!!" "Nepoate, chițăia el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se târa, îmi săruta picioarele, mă implora: "Fie-ți milă, nu mă ucide, nepoate! Am aur! Aur mult! Ți-l dau tot! Tot! Lasă-mi viața!" L-am scuipat în față: "Ucigașule! Pe taica nu-l poți răscumpăra cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
băiețandru, că nici tuleele nu i-au mijit, nici șorțul de băiat de prăvălie nu l-a scos: Nea Dumitre, șoptește el. Nea Dumitre... Ce vrai, mă puță mă! se sborșește Dumitru la el, țâfnos peste fire. Nea Dumitre, se milogește băiatul, ia-mă și pe mine la rezbel, tovarăș... Ceee?!... Plimbă ursu'! Rezbelu' nu-i joacă de copii! Să mai crești, mă!... Valea! Zău, nea Dumitre, ia-mă și pe mine... se milogește el. Nu ț-am spus?! se răsucește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el, țâfnos peste fire. Nea Dumitre, se milogește băiatul, ia-mă și pe mine la rezbel, tovarăș... Ceee?!... Plimbă ursu'! Rezbelu' nu-i joacă de copii! Să mai crești, mă!... Valea! Zău, nea Dumitre, ia-mă și pe mine... se milogește el. Nu ț-am spus?! se răsucește Dumitru să-i ardă una după ceafă, dar n-apucă să dea, rămâne cu mâna ridicată trăsnit de un gând ce-l înseninează. Fă-te-ncoa! Mă Petrică! Batem palma! Te iau tovarăș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de rele!" Mergem la codru, barbate!... Petrică o zbughește prin spatele casei, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Dumitru o rupe la sănătoasa după el, cu o sprinteneală de flăcău. Mitrică!! strigă Savastița. Nu mă lăsa, Mitrică!! se milogește ea. Întoarce-te Mitrică!!!... Savastiță, draga me!! Nu poci!! strigă moș Dumitru, țanțoș, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem sănătoși!! Și cu Petrică alături, pornesc la luptă cântând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta-i voia lui Ștefan Vodă, ridică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta-i voia lui Ștefan Vodă, ridică el ochii semeț, taie-mă! Taie-mă și gata! Ștefan rămâne consternat. Toader cade în genunchi, milogindu-se: Iartă-l, Doamne! E prost! Nu știe ce spune... Năcazurile ne-or luat mințile... Ștefan se uită când la Toader, când la Năică și izbucnește într-un hohot de râs nervos: "Prost?!" Haida-de! Știe! Prea bine știe!... E dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pădure! Mulțumesc! Noi cerem dreptatea! Aici! Pe Pământ! Acum! cere Ștefan pe un ton fierbinte, dar apoi tace, respiră adânc și se reculege. Fii pe pace!... Nu-ți mai cer nimic! Nu mai bat mătănii pe la icoane... Nu mă mai milogesc la nimeni!! La nimeni, nici de pe Pământ, nici din Ceruri! Nimeni nu mă poate salva decât numai eu pe mine însumi! "Sunt un om singur! Deci sunt un om liber!" Ce?? Numai Tu poți muri?! Da! Dar Tu știai că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]