480 matches
-
ideologic stă interesul pentru victime și victimizare (holocaust, nedreptăți sociale, persecuții publice, dezastre ecologice, discriminări). Această ascendență nu-i garantează însă umanității un viitor fericit. Consensul comunității prin iubire al lui Vattimo e expresia unui nejustificat optimism, socotește Girard. Ignorând mimetismul uman constitutiv, o astfel de comunitate nu dispune de instrumente de control al violenței. Orice discordie se poate transforma cu ușurință într-un "liant misterios și înspăimântător"17 al comunității. Caracterul contagios al violenței este observabil încă în lume. Revelarea
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
contexte agitate - este astăzi mult diminuată față de România din urmă cu 40 de ani. Or, domnul Țîrău o spune foarte clar: România este, era un termen mediu și, ca orice termen mediu, s-a comportat mimetic față de circumstanța geopolitică. Acest mimetism care, la un moment dat, a putut fi speculat și politic, și economic, și social, și cultural, chiar semantic, zice domnia sa foarte bine, nu concretiza o politică externă, ci mai curând o autentică atitudine tranzacțională, pe care România a practicat
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
al lui Maiorescu, B. a reprezentat una dintre speranțele junimismului de după 1890. Dar articolele sale de critică literară, rămase în pagini de revistă, ca, de altfel, și celelalte scrieri, sunt cu totul incolore și, adesea, fără opinii ferme. Maiorescian prin mimetism, este și el de părere că personalitatea unui artist domină mediul înconjurător, a cărui influență, totuși, o recunoaște. Combătându-l pe H. Taine, admite înrâurirea mediului nu la nivelul individului, ci la acela al speciei. Ca poet, a debutat în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285667_a_286996]
-
rezultatul sperat ar putea fi obținerea „versului absolut”, adică „un vers care, din mai multe vocabule, reface un cuvânt total, nou, străin limbii și incantatoriu”. În lirica românească s. a debutat, într-un fel, ca fapt literar de preluare, de mimetism, fiind introdus de Al. Macedonski, cel care în 1892 vorbea despre „poezia viitorului”. S. nu putea să apară ca reacție la parnasianism, întrucât acesta nu exista la noi ca școală; necristalizat, parnasianismul avea să își precizeze formula tocmai în interiorul noului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
antimimetică și prin excelență convenționalistă 165. Perspectiva noastră se distanțează de asemenea puncte de vedere, situându-se mai aproape - din nou - de viziunea lui Brian McHale, care consideră că această literatură „se dovedește a fi, la urma urmelor, mimetică”166, mimetismul său manifestându-se, ce-i drept, nu atât, sau nu numai, la nivelul conținutului - care cel mai adesea este nerealist - cât la nivel formal. Prin „formă” însă, criticulul american nu înțelege pur și simplu textura (după expresia lui Doležel), ci
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
accepțiunea sa tradițională. Vom prefera totuși, în anumite contexte, o utilizare complementară a conceptelor de mimetic, respectiv ficțional, tocmai pentru a evidenția, acolo unde este necesar, ecartul dintre nivelul producerii și nivelul receptării textelor poetice respective. Astfel, despre un anumit „mimetism” (mai mult sau mai puțin voluntar) putem vorbi cu precădere atunci când avem în vedere intenția auctorială, iar despre „ficționalitate”, mai cu seamă din perspectiva receptării, a efectelor produse asupra diferitelor categorii de cititori, ficționalitatea fiind, cum am sugerat deja, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
naștere mai multor conceptualizări. ν Unele, datând de la finele secolului al XIX-lea și inspirate de scrierile lui Gustave Le Bon consacrate psihologiei mulțimilor, au pus accentul pe mecanismele și procesele de contagiune și de hipnoză, de imitare și de mimetism. Altele, bazându-se pe diferite tradiții, printre care și cea inaugurată de Școala de la Chicago și continuată de adepții interacționismului simbolic, s-au aplecat asupra fenomenelor de frustrare relativă (Ted Gurr), disonanță cognitivă (James Geschwender), normă emergentă (Ralph Turner și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
în delicatețea lui. „Aninat între cer și pământ”, poetul, „prieten cu întregul univers”, înalță imnuri unui „nou umanism” („oameni / care vă dăruiți vieții total”), transfigurând fără efort lucrurile întâlnite în jur și celebrând chiar „profeția” planurilor muncitorești. Discul (1972) depășește mimetismul entuziasmelor facile și aduce cristalizarea unor teme precum frenezia expresionistă, muzica izvorâtă din materie, omul care trece prin „porți” („într-o noapte să rup rețelele, toate, / să scap spre păduri/ în sânge cu viperi de rouă” - Taină). Expresia ezită între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
CMV, virusul herpetic) introduc neoantigene, care stimulează reacțiile imunologice. Microorganismele pot să infecteze macrofagele și să persiste în acestea mult timp, provocând secreția de citokine proinflamatorii (INF-gamma, TNF-α, IL-1, IL-6, IL+8), metaloproteinaze și integrine. În acest context, trebuie amintit mimetismul antigenic dintre oxLDL și Streptococcus pneumoniae. Este posibil ca vaccinarea cu antigene pneumococice să inducă un răspuns imun față de oxLDL, care ar putea să imunomoduleze procesul de ATS. DIABETUL ZAHARAT Ateroscleroza evoluează mult mai intens în condiții de hiperglicemie cronică
Modulul 4 : Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (implantologie, reabilitarea pierderilor de substanţă maxilo-facială) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101015_a_102307]
-
excesele de imitație și de traduceri insuficient prelucrate și adaptate la specificul nostru cultural. Aici avem import fără consum și import care copleșește exportul. Ne întrebăm: autorii traduși nu vor să știe ce au înțeles cititorii? Nu cumva se reiterează mimetismul practicat în trecutul recent, când se imita dogmatismul colectivist de la Răsărit? Acum, mai frecvent se copie individualismul și egoismul, odată cu fetișizarea mărfurilor și serviciilor patentate în Vest, precum și capitalurile provenite în mare măsură din vânzările bunurilor și instalațiilor evaluate în
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
nu întoarce spatele liricii existente, ci fața; preia din aceasta ceea ce găsește viabil. Poezia heracleitică se deschide, dialoghează, acceptă poezia de până la ea” (Mic manifest despre poezia heracleitică, postfața volumului Povestea țării latine din Est, 1994). Nu este vorba despre mimetismul parodic al „lunedismului”, atitudine postmodernă de asumare prin delimitare și caricare, ci de o voință integratoare grație căreia Eminescu se întâlnește cu T. S. Eliot, Urmuz stă bine lângă Rilke, iar Valéry și Michaux sunt citați împreună cu marele campion al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286194_a_287523]
-
fumatul personalizat ca o prizare a neantului, ascund sentimentul teribil al efemerității.” Toate bune și frumoase, dar „fumatul personalizat” l-a dat gata pe Cronicar, expresia aducînd fie a barbarism ivit dintr-o imaginație excesivă, fie a calc nefericit după mimetismul verbal al circuitului mediatic. Oare cum arată actul de a fuma atunci cînd nu e personal? Obsesia de a personaliza totul, pînă și gesturi strict personale precum fumatul, denotă dispariția persoanei din gesturile amintite, dovadă că fumatul e contagiune socială
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5050_a_6375]
-
imite purtările și limbajul unei categorii de oameni care li se pare lor superioară. Simultan snobii îi disprețuiesc pe inșii care nu fac parte din categoriile socotite "superioare", înși care, prin urmare, li se par lor "inferiori". Această formă de mimetism social, definită inițial de către William Makepeace Thackeray, a fost analizată de sociologi că americanul Thorstein Veblen sau germanul Norbert Elias. Cuvântul snob a intrat în limbajul curent în 1848, când a apărut vestită carte satirica "Cartea snobilor" a lui Thackeray
Snob () [Corola-website/Science/316404_a_317733]
-
Maria glumea rar, dar când o făcea, poantele ei semănau de minune cu-ale mele. În cinci ani de „concubinaj“, înveți trucurile celuilalt. Dacă ești deștept, știi și când să le-aplici. Până și plantele reușesc chestia asta: se cheamă mimetism. „Să adunăm lucrurile.“, am zis. „Ne-au ieșit o hartă și două nume. Pictori, amândoi. Și-un muzeu local, cu o super-expoziție de tablouri care abia s-a deschis. Ce-ți spune ție toată povestea asta?“ „Că după-masă suntem ocupați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
R. Harlan, Crops and Man, ediția a II-a, American Society of Agronomy, Crop Science Society of America, Madison, Wis., 1992, p. 5. În cazul cerealelor de bază - toate din familia gramineelor - acest lucru a condus la un fel de mimetism simbiotic. Fiecare dintre aceste cereale are una sau mai multe „buruieni specifice”, foarte asemănătoare, din aceeași familie, care se dezvoltă În aceleași condiții, dar care Își Împrăștie semințele rezistente mai devreme, reînsămânțându-se astfel pe terenul cultivat. Harlan, Crops and Man
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
pot continua. Autorul eseului pune dispoziția scriitorului pentru această temă pe seama antiromantismului său. De altfel și alți autori consideră romantismul ca "vârstă a imaturizării", "minciună romantică", "romanticii sunt niște întârziați" (citând pe René Girard). Eroii romantici trăiesc într-un perpetuu "mimetism" (p. 119). Există aici o "transcendență deviată", exemplul lui Don Quijote fiind edificator. Copiii din schițele lui Caragiale nu sunt puși să-și trăiască "viața naturală" cum se întâmplă la Ion Creangă, ci sunt puși să se creadă "maturi" (Ionel din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cea a nenorocului. Întâlnim în acest capitol ipoteze estetice interesante, unele îndrăznețe, cum ar fi de pildă prezența bovarismului la Caragiale, ca reflex al "transcendenței deviate", tratarea din aceeași perspectivă a fenomenului "formelor fără fond" în care se cuprind toate "mimetismele culturii și civilizației" (p. 123). Manifestări ale devierii interne și externe în Conu Leonida... și O făclie de Paște, unde se întâlnesc forme incipiente ale prozei de analiză psihologică ca la Dostoievski. Și la Caragiale eroii nu-și trăiesc propria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
constituie "onoarea de familist" a lui Jupân Dumitrache sau Zaharia Trahanache (p. 148). Există o matrice estetică în măsură să justifice actele creatoare, să se motiveze asemănările și deosebirile. De la serbările dionisiace și până azi ne aflăm într-un perpetuu mimetism creator. De aceea spunem că Ion Creangă este "un Homer al nostru" (Garabet Ibrăileanu). D-l Codreanu vede la Caragiale un "homerism în oglindă" cu necesara precizare, că oglinda trebuie să deformeze, să caricaturizeze realitatea, ca în oglinzile sferice. Numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sprijină de multișor în cârjele unei gândiri antiromânești și profund dăunătoare tinerelor generații. Al doilea lucru fiind aplicat unui "exercițiu de admirație", cum se spune mai nou, pe paginile unor scrieri frumoase de extracție eminesciană, în profunzime iar nu în mimetism. De altfel, admirația scriitorului pentru Eminescu, "apărarea lui Eminescu", într-un timp de confuzie "antieminesciană", sau și de lașitate intelectuală, până la urmă, îl recomandă pe criticul de la Huși mai mult decât poate fi recomandat un critic, oricât de înzestrat ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
românesc", prin raportare la alteritate. Paradoxurile criticii transmoderne Fidel propriei teorii, Theodor Codreanu își construiește exegeza pe un model geometric barbian, prima parte având douăsprezece subcapitole, iar cea de a doua șapte, cifre care trimit la perfecțiunea creației. Dincolo de acest mimetism, care trădează o certă afinitate spirituală cu autorul analizat, trebuie spus că Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic este cel mai complex volum scris la noi despre poezia barbiană. O carte care, dincolo de speculațiile uneori discutabile, marchează un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de „evoluționiști“, precum W. W. Rostow 4, Alex Inkeles 5, Myron Weiner 6 etc., care susțin că experiența occidentală trebuie imitată de țările care vor să se dezvolte. Un alt grup important de teoreticieni este acela care susține că nu mimetismul absolut este calea modernizării, căci există substitute, „scurtături“, variante, există posibilitatea „telescopării“ modernizării sau a „arderii etapelor“7. Ce este comun tuturor teoreticienilor modernizării este faptul că ei acordă o poziție centrală în cadrul acestui proces industrializării. Raționamentul pe care ni
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
aduce aportul este pleonastic. Vindicativ înseamnă „răzbunător” și salutar înseamnă „salvator” etc. Evitați poncifele. Limbajul jurnalistic uzează extrem de repede sensul anumitor cuvinte. Voit sau nu, se ajunge la un nedorit „limbaj de lemn”. Goana ziariștilor după adjective eclatante, dar și mimetismul lor verbal pot duce la o cumplită monotonie de limbaj: megastar, superstar, galactici, atmosferă incendiară, stare conflictuală, descoperire macabră, aleșii poporului, a demarat în trombă (oare ce înseamnă trombă?), a dat cu subsemnatul, culmea disperării etc. Clișeele, locurile comune, șabloanele
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
unei game diverse de fenomene sociale. Astfel, așa cum am arătat în această lucrare, analiza rețelelor sociale a fost aplicată în studiul distribuției resurselor (inegalitățile în capitalizare), contagiunii sociale (similaritatea actorilor, contaminarea, echivalența structurală, influența socială), coordonării (integrarea) și adaptării (izomorfismul, mimetismul, benchmarking ul). În domeniul medical, analiza rețelelor sociale a fost utilizată în studiul obezității sau al răspândirii bolilor cu transmitere sexuală. În domeniul ordinii interne și al securității naționale, au fost investigate rețelele teroriste, rețelele infracționale și s-au realizat
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian‑Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
și-a croit acces spre „tendințe”, „procese”, „constante” și „repetiții”, imitând, inclusiv în privința interdisciplinarității, direcția economică și socială pe făgașul căreia Marc Bloch, Lucien Febvre și discipolii lor din prima și a doua generație a „Analelor” angajaseră disciplina istorică. Acest mimetism nu a fost totuși complet. Având drept obiect de studiu nu numai cadrele vieții, ci, în primul rând, oamenii- mai exact, grupurile sociale -, diversele reconstituiri ale cotidianului au fost constrânse, în demersul lor analitic, să țină cont de ceea ce, la
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a făcut apoi îndeosebi pe baza „dosarelor de cadre”, verificându-se puritatea originii sociale. Rezultatele n-au întârziat să apară: comportament aservit și birocratic, depersonalizarea relațiilor între actorii sociali, limitarea sau anularea inițiativelor individuale și a comportamentului creativ. Memorizarea mecanică, mimetismul, reproducerea impersonală au devenit singurele „răspunsuri” posibile ale studenților. Un program de „impregnare” la care puțini au putut rezista. Impactul a fost atât de puternic, încât după schimbarea din 1989 majoritatea corpului profesoral manifesta (manifestă încă!) o puternică rezistență la
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]