374 matches
-
intelectualul român ratează, vai, lamentabil și ridicol, de cele mai multe ori, iar când se retrage, îngretoșat (nu-i de mirare), emite judecați ce plutesc undeva într-un eter rupt de realități la care, desi stridente, el, intelectualul, devine, în mod inexplicabil, miop. Iar cand intelighenția română se lasă și sedusa în partizanate ale vremii, riști, contempland-o, să te abandonezi, la randu-ti, unei “melancolii” vecine cu cea invocată de domnul Andrei Pleșu, de atâtea ori... Și pentru că tot veni vorba de
"Eu, domnule Pleșu, cu berbecul m-am lămurit, aleg gâștele!" () [Corola-journal/Journalistic/43350_a_44675]
-
ar zice, un om cultivat. De vreme ce picioarele ei lungi până în amigdale, moștenire directă pe linie maternă, nu-i aduseseră nici un avantaj social, în afară de acela că o ajutau la deplasarea bipedă, nu-i rămăsese decât să se retragă în lumea ei mioapă și să mediteze, cum altfel decât adânc, la rostul vieții, ajutată, desigur, de alde Aristotel, Dostoievski, Jung, Kundera, Hesse și alții asemenea. Asta n o împiedica însă să studieze, că la o adică cine știe?, și revistele pentru femei, burdușite
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
sau mai bine prestarea de servicii din partea unei persoane care ar fi fost sau ar fi încă la discreția guvernanților". Ziaristul se gîndește, pare-se, la unul dintre dascăli, căci afirmă: "Din toate aceste conchid că spiritul acesta de pedagog miop vine ex cathedra ș...ț foarte mult se trădează modul de a face al unui profesor". (Cel vizat va fi fost Petru Missir.) Totuși, în pagina a doua, într-o notă, iarăși nesemnată, se ripostează ziarelor adverse ("reptilele"), potențînd și
C. Stere și duelul său de la 1894 by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8916_a_10241]
-
e cosmopolit și pentru că stadiului estetic al existenței nu-i vede nici o continuare într-un dincolo al eticii sau al ironiei, doar dacă nu e vorba despre ceva despre care alș alege să tacă. Luați de pildă textul Cultura e mioapă (și surdă) pentru a vă convinge: "Cultura mare seamănă cu o divă ajunsă la senectute, pe jumătate oarbă, care încă mai ia acute în fața unei săli goale. (...) Inerția cea mai dezastruoasă apare la analiștii culturali - adică tocmai la aceia care
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
pălăria și, cu glasul cel mai dulce din lume, îi spuneam cu blîndețe: ŤBoule!ť". O rasă de compătimit blînd, homunculii... Una din poveștile despre eu, aceea dintre Diana și Emil, are memoria crizelor generației (a se vedea Romanul adolescentului miop), într-o montură teatrală, de scenetă de-o parte imobilă, cu personaje de ceară (rude cu nehotărîții și netrăiții lui Bonciu și Fântâneru), de partea cealaltă absurdă. Filosofii complicate, cum proza n-a cunoscut pînă în anii ei buni, interbelici
Exerciții de recunoaștere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9620_a_10945]
-
duhovnicești. Dacă la asta mai adăugăm sterilizarea continuă pe care gîndirea teologică o trăiește sub presiunea secularizării, dacă mai punem la socoteală și balansul permanent pe care teologul trebuie să-l facă între "partizanii orbi ai modernizării anticreștine și apologeții miopi ai unei Ortodoxii antimoderne" (p. 11), atunci teologia ortodoxă devine ambalajul teoretic pe care îl poate lua credința după ce acesteia i s-a neutralizat virulența. Un sentiment cuminte pentru uzul cetățenilor infantilizați ai secolului XXI, aceasta e credința creștină. Morala
Demnitatea lui Mihail Neamțu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9636_a_10961]
-
azi, unei școli cu păcatele ei, ale cărei pisăloage sisteme și reguli nu sînt însă nimic pe lîngă programul de "creștere" pe care voința lui reușește să i-l impună. Jurnalul de "lene" ispășită prin crîncenă ambiție e Romanul adolescentului miop, ediția din '89, de la Minerva, prima completă (după apariția primului volum, în 1987, îm "Biblioteca Manuscriptum") cu documentata prefață a lui Mircea Handoca, cel care a și stabilit textul și a redactat tabelul cronologic. Primul volum e lung cît un
Ochelarii altcuiva by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9668_a_10993]
-
școlar: 1924-1925. Lucrez la un roman, fraza de început a lui Sebastian, spusă cu anume emfază, este la Eliade mărturisirea unei chezășii puse sub singurătate și secret: "pentru că am rămas singur, m-am hotărît să încep chiar azi Romanul adolescentului miop." Există și un confident, Dinu, care cunoaște romanele din burta romanului. Timpul e scurt, un an de școală, cum spuneam, povestea, însă, e mult mai lungă. Caiete păstrate, jurnale, răzbunări de hîrtie, rețete (adolescentul trebuie să se îndrăgostească, fiindcă altfel
Ochelarii altcuiva by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9668_a_10993]
-
murdar decât gri murdar, iar boxerii - să nu mai vorbim. Mai e și desculț pe deasupra. E jalnic. Băut fiind, are chef de glumă: — Tu ești femeie? Am crezut că ești o prietenă. — N-ai avut niciodată ochi pentru mine. — Sunt miop. Când am venit în Franța, aveam dioptrii minus 3. Mi-am neglijat vederea. Auzisem că Franța are nevoie de cetățeni miopi. — Franța și oculiștii. E ora 10.00. Pe toate televizoarele puse pe frecvența postului L’Anjou Libre începe transmisia
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de glumă: — Tu ești femeie? Am crezut că ești o prietenă. — N-ai avut niciodată ochi pentru mine. — Sunt miop. Când am venit în Franța, aveam dioptrii minus 3. Mi-am neglijat vederea. Auzisem că Franța are nevoie de cetățeni miopi. — Franța și oculiștii. E ora 10.00. Pe toate televizoarele puse pe frecvența postului L’Anjou Libre începe transmisia în direct a morții lui Lionel. După o imagine scurtă - un tablou cu chenar de doliu în care se află o
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
care n-au. Pe urmă, în interbelic, lucrurile se complică mult. Interiorul - de casă, de mașină, de ființă care se analizează - cîștigă mult în importanță, spațiul e aproape personaj titular. Doar cîteva repere: mansarda, și studenții ei întîrziați, sau savanții miopi, camera, în care se consumă, în singurătate, sau în doi, trei..., experiențe dintre cele mai felurite, pensiunea (de la balzacian-respectabilă la expresionist-depravată), hotelul, internatul, căminul de domnișoare, biroul, redacția, restaurantul, cafeneaua, tripoul, și așa mai departe. Case peste case, de la cele
Case din cărți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9220_a_10545]
-
Îndeletniceau cu așa ceva. — Îl tapăm și Îl fixăm un pic, da? Era bunăvoința Întruchipată, În halatul ei alb, scurt pînă deasupra genunchilor, și cu niște ochelari nostimi pe nas. Însă ochelarii o dezamăgiră pe Christina. TÎnăra coafeză era Într-adevăr mioapă. De aceea se apropiase atît de mult de mustața lui Vic, biata de ea. Lenutza se Întoarse cîteva momente cu spatele, pentru a-și pregăti peria de păr, spray-ul cu fixativ și celelalte accesorii necesare operațiilor pe care urma
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
aș fi... Înc-o dată. Era ca și când m-aș fi transformat Într-o floare. De la coaste În jos eram un lujer umed, iar de la brâu În sus, un boboc lucios, gata să plesnească. În timp ce Îmi imaginam cum arăt, ud leoarcă și miop, mâna continua să-mi rătăcească printre Întăritură și mătasea lucioasă, spre portjartiere elastice, care erau Întinse și se terminau În clame metalice ce susțineau ciorapii. Ca să mai Întârzii chinul acesta sălbatic, amețitor, care mă Învăluia ca un nor fabulos, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ca să-i văd reacția. — O adevărată onoare, nu-i așa? Trebuia să vorbească În numele amândurora. Froehlich se dovedi a fi un tip Îndesat, cu buze mari, lucioase, ascunse după o mustață stufoasă ca din secolul al nouăsprezecelea. Avea niște ochi miopi, dar atenți și constituție viguroasă, pe care o controla cu o delicatețe surprinzătoare. L-am găsit Într-un salon oriental, cu un etaj mai sus, scufundat Într-un scaun voluminos, capitonat cu catifea, picior peste picior, ca un turc, sorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
zi umedă și caldă. Plutesc, se gândi ea, parcă plutesc. Prin pahar și prin coniac văzu lumea exterioară, atât de plană și ternă că nu păru să se modifice câtuși de puțin - câmpuri netede, copaci și ferme mici. Ochii ei miopi și deja Înroșiți doar la aburul coniacului nu puteau prinde detaliile schimbătoare, dar observă cerul, cenușiu și fără nori, și soarele palid. Nu m-ar mira să ningă, se gândi ea și se uită să vadă dacă rozeta de la căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
în urma lui în cabinet. Poveste veche, bombăne Runca, ștergîndu-și ochelarii -, dacă-i prinde viscolul, rămîn în mașină, lasă motorul să meargă, să aibă căldură, ei adorm, zăpada înfundă eșapamentul, gazele intră în mașină, îi asfixiază... I-ai transmis? ridică ochii miopi în direcția lui Radu, zîmbind. Ce, cui?! se miră acesta. Aurei. Ți-am strigat să-i transmiți sărutări de mîini. Am vorbit cu autogara. Cursa rapidă mai stă încă la "Sălcii". Runca își pune ochelarii, privindu-și lung colegul, nevenindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vîrste, cam tuciurie, cu obrajii plini de coșuri și cu ochii holbați; lîngă domnul Newey - „domnul Frederick Newey“, subliniase doamna Bellairs, apăsînd pe primul nume - un individ cu părul cărunt, Încălțat cu sandale, fără ciorapi; lîngă domnul Maude, un tinerel miop, care se ținea ca o umbră de domnul Newey, servindu-l Întruna cu tartine cu unt, și lîngă domnul Collier, un tip care, deși se vedea că nu face parte din această lume, Își croise drum spre ea cu oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
urma războiului ca să-ți poți permite să te odihnești, cu conștiința Împăcată. TÎnărul vorbea mereu despre conștiință. A lui era pe deplin Împăcată, cum Îi explicase cu cîteva săptămîni În urmă; chiar dacă n-ar fi nutrit convingeri pacifiste, ochii săi miopi Îl făceau inapt pentru serviciul militar activ. Și Într-adevăr, ochii aceștia slabi priveau neajutorați și patetici prin groasele lentile convexe, dindărătul cărora apelau tot timpul la o conversație serioasă. — Să nu-ți Închipui cumva că nu mă simt bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
însângerată a panoului portierei. O vedea azvârlită printre balustradele podului rutier și murind așa cum Vaughan însuși avea să moară mai târziu, plonjând prin acoperișul unui autobuz al liniilor aeriene, cu încărcătura lui de destinații fericite multiplicată de moartea acelei femei mioape, de vârstă mijlocie. O vedea lovită de un taxi în viteză pe când cobora din mașină ca să se ușureze într-o latrină de pe marginea drumului, cu corpul aruncat în rotire prin aer pe o distanță de treizeci de metri într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ședeam în scaunul meu în spatele Lincolnului lui Vaughan în vreme ce un Seagrave zdruncinat era ajutat să traverseze parcarea. Reconstituirea accidentului fusese un fiasco - lovită de camionul în derapaj, mașina lui Seagrave se blocase în barele de protecție descoperite ca un toreador miop care ar fi alergat drept în coarnele taurului. Camionul, după ce-l târâse în jur de cincizeci de metri, îl izbise de una dintre berlinele care veneau din sens opus. Violența neașteptată a coliziunii ridicase toată mulțimea în picioare, inclusiv pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
citești: sosirea într-o gară veche, ce-ți dă senzația unei reveniri, a reocupării timpului și locurilor pierdute, sau o fulgerare de lumini și sunete, ce ți-ar da senzația de a fi viu. S-ar putea ca ochii mei, miopi sau iritați, să fi văzut acest bar (sau „bufet al gării“, cum se mai numește), aburit și confuz, când, de fapt, nu e exclus să fie plin de lumină iradiind din tuburile de culoarea fulgerului, reflectată de oglinzi, umplând toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tu dacă nu înțelegi. Totuși părerile lui nu-i erau indiferente, după ce termina lucrul, când era gata finisat, îl expunea de-a lungul patului și-l întreba: Ei, ce zici, nu-i bun? Iar el cerceta cu răbdare lucrătura, așa miop cum era, se apropia cu ochii la câțiva centimetri de obiectul studiat și rostea: E bună, măi femeie, e foarte bună și continua. Până la urmă ai să orbești tot buchisind cu acul. Dar ea mulțumită, zâmbind, replica: Ei, parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a transformat Într-o arhivă de senzații pe care depărtarea de Petru nu le-a estompat ci, dimpotrivă, le-a amplificat. Întocmai ca absența alcoolului sau a drogurilor În perioadele de sevraj ale toxicomanilor. Petru se comportă ca un explorator miop și inocent, preocupat de detalii doar din a căror Însumare a rezultat, Însă, surprinzător, cea mai precisă hartă erogenă a trupului meu, un fel de releveu insolent, cum fără pic de evlavie izbuteau pe vremuri colegii mei mai norocoși, studenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
CAR să repare casa, iar cu banii rămași au cumpărat un porc pentru nunta Anitei. Anita a născut normal un copil normal pe care l-a crescut singură și lumea a uitat-o. În afară de domnul Fülöp. Pentru că sub ochii săi miopi, pajiștea pe care Anita Își ținuse ore În șir sânii la soare, În timp ce un obscur poet Îi acoperea cu versuri patriotice, Își schimba de la o vreme culoarea: mov, dimineața, se apropia de violet la apusul soarelui. Până să se fixeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
loc fără nici o greutate și, după câteva secunde, dădu colțul spre strada Calvaria Însoțit de privirile lui Flavius-Tiberius. Domnul Moduna Își Înclina mecanic brațul stâng deasupra capului: când la stânga, când la dreapta, În arcuri inegale, ca o limbă de metronom miop. La treabă, zise Flavius-Tiberius când observă că bătrânul Încă mai zâmbea camionului care rula cu viteză legală pe strada Calvaria În zona stației de benzină Shell unde trebuia să facă plinul. Să fi avut un camion ca ăsta pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]