126 matches
-
în cenușă, lacrimile se zvântă risipind Speranțele-nvechite bătute de-al vântului colind. Toți căutăm înfrigurați propoziții eliptice de predicat Căutăm locuri din noi despre care nu am învățat Căutăm iubirea sorbind iluziile cu mâinile goale Fumul din arșița inimii mistuite se-nalță-n rotocoale. Iubirea rupe cerul, împarte pamântu-n două Perlează ochii noștri cu boabe reci de rouă Te urcă în extaz, te-aruncă-n agonie Iubirea va fi stăpână și-n timpul ce-o să vie. Referință Bibliografică: PICĂTURI DE DRAGOSTE / Mariana
PICĂTURI DE DRAGOSTE de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2143 din 12 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381345_a_382674]
-
Ștefan, dac- ar fi Conducător de Țară, Ctitor de-a nu Muri, Viteaz în asta țară, - nghițită de balene, El ar strigă: "Ridică-te, si Domnu-o să te cheme!.. Atât de mulți avem Ioni, Ioane, Ionele, Dar țara ni e mistuita de multă jele, Căci nu are cine să- ncingă focul sacru, Și nici un borș că lumea, nu mai e acru. S-a răzvrătit poporul și a fugit din țară, Crezând, ca- n lume viața- i mai ușoară, Si au rămas
RIDICĂ-TE, ŞI DOMNU- O SĂ TE CHEME!.. de LILIA MANOLE în ediţia nr. 2020 din 12 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381377_a_382706]
-
unde josnicia înghite totul, unde muzele nu mai cântă, unde lideri adevărați nu mai există: o spune metaforic, într-un frumos poem, poetul Vasile Burlui: Poienile din munte sunt golite, / Pe crengi uscate croncăne doar corbii, / Pădurile-s de flăcări mistuite, / Cărările ni le arată orbii! (Muntele Cithaeron). Solilocviile metafizice Acestea sunt solilocvii ale întrebărilor despre Spațiu, Timp și Existență. Recunosc în poeziile din acest volum aceeași aspirație majora la viața în sferele înalte. Poetul mai e încă tentat de aceste
VASILE BURLUI-SOLILOCVII de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1290 din 13 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374358_a_375687]
-
când “va cădea uriașă noastră uzina” (“Cântecul ciocârliei”). Probabil că se va întâmpla asta cândva, așa cum a prefigurat și Irina Lucia Mihalca - și ea, cu privilegiul gândului neadormit - în poemul “O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie”: “Se stinse treptat, mistuit,/ tăcut, spre veșnicie, într-o sinistră noapte./ O imensă sfera carbonizată într-o prăpastie!// Toți plecaseră./ Doar eu, cimitir în suflet,/ doar eu, lacrimă în agonia Soarelui,/ doar eu, plângând stingerea Soarelui din vis./ O imensă sfera carbonizată într-o
IRINA LUCIA MIHALCA ȘI 'LUNTREA VISULUI' EI DIN... 'O MIE DE VIEȚI ȘI-O NOUĂ VIAȚĂ' [Corola-blog/BlogPost/374470_a_375799]
-
că în această angajare nupțială divino-umană nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit de patimi, așa cum este cel în faze de despătimire ci este vorba cu totul de altceva ,,de ceel ce a intrat în treapta superioară a contemplației mistuit acum de dorul cunoașterii supreme și al unirii desăfârșite” Abordarea făcută de Sfântul Grigorie de Nyssa va fi preluată de mistica și ascetica răsăriteană cu precizarea că în această angajare nupțială divino-umană nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit
CANTAREA CANTARILOR – O CARTE BIBLICA SI LITERARA DE O FRUMUSETE INEGALABILA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 7 din 07 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344878_a_346207]
-
că în această angajare nupțială divino-umană nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit de patimi, așa cum este cel în faze de despătimire ci este vorba cu totul de altceva ,,de ceel ce a intrat în treapta superioară a contemplației mistuit acum de dorul cunoașterii supreme și al unirii desăfârșite” [25] astfel în acest sens ,,Cântarea Cântărilor” a fost considerată ,,drept izvor de taine” precum și unele ,,temeiuri duhovnicești care vor fi extrase din acastă carte de către diferiți părinți filocalici precum Maxim
CANTAREA CANTARILOR – O CARTE BIBLICA SI LITERARA DE O FRUMUSETE INEGALABILA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 7 din 07 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344878_a_346207]
-
din vinele gâtului. Eu am sărit și i-am îmbrățișeat botul cald, prăvălindu-mă peste el; rămăsese cu ochii mari , calzi și umezi spre mine, cerându-mi parcă ajutor...” “...pătruns în Debrețin prin gara principală, imagine fantastică a orașului: clădiri mistuite de flăcări, oamenii treziți în toiul nopții fugeau bezmetici, foc de arme, morți, răniți, tunuri antitanc și aruncătoare ușoare trăgeau aiurea, grenade, explozii seci de proiectile de artilerie care cad cu nasul pe caldarâm, lăsând în urmă uriașe gropi...aici
INGERUL CARE A CAZUT DIN PARADIS de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374723_a_376052]
-
pulbere) nu coboară în "halele" subpământene, unde G. Călinescu plasează imagini ținând de "necroerotică". Dar varietatea acestei "imaginații dinamice" (după o formulă a lui G. Bachelard) păstrată pe "coaja" lutului e relevabilă la orice pas: "De-al meu propriu cânt mistuit mă mântui" spune un vers al Odei în metru antic. Iar "drumul pulberii" nu e altceva decât trecere de la o formă la alta a materiei ruinare. Natura "lutoasă" a omului stă la "originea tuturor degeres cențelor noastre", spune Jean-Pierre Richard
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
poezia lui Eminescu ...[...]... nu întâlnim nici spaima existenței proprii și nici dorul ei deznădăjduit ci dorul ei dulce-amar, uitarea ei de ea însăși"24. Sau ceea ce într-un vers de laborator al Odei, Eminescu spune: "De-al meu propriu cânt mistuit mă mistui" și forma definitivă: "Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai reînviu luminos din el ca Pasărea Phonix?" * Tendința către "apocaliptic" (habitudo ad nihil) nu devine o "spaimă de neant" la Eminescu, ci nevoia
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
nimeni de el n-are milă? De ce cad Vrabia și cu Prihorul în iarna flămînda? Neputincioase, tremurînd stau ele pe tufe desfrunzite sau friguroase pietre 440 De căutarea hranei ostenite prin pustiirea de zăpadă, Cu inimioara rece, si cu limbuta mistuita care cîndva în bucurie fără griji Dăruia cîntece de mulțumire unduitoarelor cîmpuri de grîne de lîngă cuibul lor. De ce úrlă Leul și cu Lupul? de ce pleacă-n străini? De-arsura verii amăgiți, în mare dragoste se joacă 445 Și își
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
foc vîlvîitor; aprigele-i flăcări 35 Pe toate părțile ieșit-au, si in volume ce prind viața adunînd putere, În depărtare hoinărind pe toate vînturile, mugind tare, împurpurîndu-se-n Irezistibile coloane de văpaie rostogolindu-se mereu în jur, putere Adunînd din mistuitele Pămînturi și din ceruri și din ascunsele abisuri, Oriunde Explorat-a Acvila, sau Leu ori Tigru au călcat, 40 Sau unde Cometele nopții ori stelele zilei cei astrale 309 Și-au tras săgețile sau sulițele de lungi raze cu furie
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
luminii la Blake. Cum spune Lovinescu, "aparențele subzista" (Vasile Lovinescu, Jurnal alchimic, p. 18) după mîntuirea prin învierea din morți, la fel cum un Jivan-mukta, sau un inițiat, sau un sfînt, nu își pierd nimic din trupul fizic; "făptura [...] dispare mistuita de prezență divină [...] dar subzista că o enigmă [...] hieroglif [...] ce mărturisește pe Dumnezeu [...] devine Sadasat" (id.), ființa-neființa din doctrina hindusa. Devine Apofază, restabilindu-se astfel continuitatea Vortexului Sferic Universal (ibid., p. 22), căci Dumnezeu menajează creația; schimbarea însă se produce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
să dispună de poliție și de organe judiciare proprii. Pe teritoriul City-lui se află multe bijuterii arhitectonice printre care merită a fi menționată St. Paul's Cathedral, ridicată între anii 1675-1710, după planurile arhitectului Christopher Wren în locul unei vechi mânăstiri mistuite de marele incendiu de la 1666. Se spune că St.Paul's Cathedral vrea să imite Catedrala Sfântul Petru din Roma. Ea dispune de o scară în spirală, de la înălțimea căreia se poate admira panorama Londrei. În St. Paul's Cathedral
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
plugul lui Dumnezeu, care farmă orice brazdă si pulverizează totul", dând tuturor părților facultatea de-a intra în combinațiuni nouă. Cantități nemăsurate dia acest pământ se mâlesc (schwemmen) în ocean, unde sânt primite de miriade de ființe vii și sânt mistuite. Sondările la largul mării ne-au descoperit faptul că sonda nu aduce de nicăiri pământ, ci pururea mase de animale microscopice din fundul oceanului. În adâncimile lui lucrează insecte foarte mici, cărora natura le-a impus datoria ca, afară de grija
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ele. Ouăle indivizilor masculini și feminini puse odată, crăiasa nu se mai preocupă de ele; clocirea lor, precum și hrănirea viermușilor extrem de mici e treaba albinelor lucrătoare. Viermușii stângaci (ca copilașii) capătă în cele dentăi șase zile nutreț foarte bun, aproape mistuit sau cel puțin curățit de orice materie indigestă. De acolo vine că în acest period nu se balegă (ca copilul în pîntece), ba, precum susțin o seamă de naturaliști, nici nu au șezut; acest din urmă se află altfel și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
propriile îngrijiri. Ea nu-l debordează pe cel care o face să apară și nu-l duce dincolo de limitele ființei sale, ci îl lasă între ele, să-și locuiască propriul sălaș. Adevărata jubilare constă în a nu te lăsa nici mistuit, nici ars de plăceri, ci încălzit de ele. Dezmățul trupesc și orgia, în care conștiința, rațiunea se diluează, în care trupul se pierde, nu-l interesează pe Aristip, așa cum nu-l interesează nici pe Platon. Hedonistul nu se privează de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
soldații se distrau, fugărindu-i. Una din păsări, cu gâtul sucit, se zbătea pe jos, alta zăcea străpunsă de o bară de fier... Aruncând din când în când câte o privire asupra măcelului, ardeam într-o găleată pagini și fotografii, mistuite deja încet de flăcările mici și fumegoase. Nu mai era nimic de furat în casa noastră deja prădată. Însă, după o săptămână de jafuri, activitatea asta devenea tot mai dezinteresată, aproape artistică, precum supliciul la care fuseseră supuși păunii. Și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
-i tot ce-a rămas din faimosul Plan Woodward. Conceput În 1807 de magistratul eponim, mare băutor. (Doi ani mai devreme, În 1805, orașul arsese complet, casele de cherestea și fermele de pe marginea așezării fondate de Cadillac În 1701 fiind mistuite Într-un interval de trei ore. Acum, În 1969, cu ochii mei de vultur, pot să citesc urmele acelui incendiu pe steagul orașului, aflat la jumătate de milă depărtare, În Grand Circus Park: Speramus meliora; resurget cineribus - „Sperăm la lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna. În clipa în care focul se înteți și mai tare, mai întâi glasul lui Luis Sasada, apoi cel al părintelui Carvalho se stinseră brusc. Se mai auzeau doar șuierul vântului și pocnetul vreascurilor mistuite. La urmă, din fumul alb ce învăluia stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încît se confunda câteodată cu timiditatea". Cu o asemenea vocație, nu i-a fost greu să-și alcătuiască o cultură temeinică, atât în științele teologice cât și în cele profane. Salazar a fost întotdeauna omul cu lecturi puține dar bine mistuite. Na citit multe cărți, dar le-a ales cu mare grijă și le-a citit cu condeiul în mână, meditând asupra fiecărei pagini. Este probabil că, încă din ultimii ani de seminar, Oliveira s-a simțit atras de problemele sociale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de mijloc, după care începu să-l târască prin apă. Porniră o luptă scurtă, apoi omul, pe jumătate înecat, se predă. Vitalius îl duse la porțiunea uscată de teren, aproape de ceea ce mai rămăsese din colibă: câteva scânduri căzute la pământ, mistuite aproape în întregime de flăcări. Acolo îl așteptau tovarășii săi, cărora li se alăturase acum și Divicone, care, la drept vorbind, părea mai mult descurajat decât înspăimântat. Privind prizonierul, un bărbat pe la patruzeci de ani, slab ca și el, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dincolo de automatul de bani, aproape de intersecție, dintr-odată, iarăși o pierd. Nu face mai mult de o sută de pași până să dispară ochilor mei. Chiar așa i-am și spus, urmărind-o într-o astfel de dimineață cum piere mistuită parcă de un gol al străzii, al aerului, al Lumii. Femeia celor o sută de pași. Aș putea să-i vorbesc. Uneori, țintuiți locului, ne privim, ne scrutăm ca și cum ne-am saluta, facem aproape simultan aceleași gesturi: privitul ceasurilor, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
birou, la slujbă. Zâmbesc: „Uite-așa trece viața“. Metaforele se trăiesc pe sine. N-au nevoie de vorbe. Ele inventează vorbele. Ele rodesc împreunări de cuvinte. Sintaxe. Destine. Metaforele se petrec doar din ritmul zilelor, din pași duși, din cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
copilăria Ca purtător de vise și senin. Care‐a deschis mereu în noi De ne‐ nțelesuri plină‐a lumii carte și ne‐ a purtat despovărați de gânduri, Pe drumul de aproape și departe. Spuneți‐ mi, spuneți‐ mi alt cuvânt Mai mistuit de‐ atâta tainic dor Mai limpede, mai pur ca o lumină, și dătător de viață, un izvor. De viață, de tihnă și nădejde, În care somnul ne fuse privegheat Când păsări negre au zburat prin preajmă În orice clipă care
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Curentul de aer stârnit de înaintarea hergheliei tulbura deja ninsoarea care cădea peste ei. Încă o clipă... Încă... Ultimul lucru pe care mai apucă să-l vadă călărețul fu profilul femeii suprapus peste cel al bărbatului. Efigia unei încrederi totale, mistuită fulgerător. Înlemni. Și calul înlemnise. Îi mângâie coama udă, urmărind atent norul stârnit de herghelie. Ar fi trebuit să se rostogolească mai departe. Aștepta să treacă. Dorea să se convingă că omul murise. Nu avea cum să fie altfel. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]